StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Libertate financiara
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » banci si burse
Trimite articolul prin email Bancile centrale si politica monetara : Banci si burse Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Bancile centrale si politica monetara



Bancile centrale si politica monetara



Functiile bancii centrale si politica monetara


In ultimii ani, in care competitia financiara a sporit datorita noilor tehnologii de informare si comunicare si instabilitatii financiare crescute, a devenit mai important rolul bancilor centrale si al unor agentii cu responsabilitati in domeniul supravegherii diferitelor componente ale sistemului financiar bancar.




In tabelul urmator sunt evidentiate pe cazul unor tari reprezentative, elementele definitorii ale supravegherii sistemului financiar de catre organismele cu atributii in acest domeniu. Numarul tarilor alese spre exemplificare este limitat, analizele efectuate pe un esantion mai larg demonstreaza ca bancile centrale au diferite roluri in mentinerea stabilitatii sistemului financiar.

Pentru ca bancile centrale sa poata influenta contextul institutional, este necesar ca acestea sa aiba acces la informatii si sa utilizeze, corespunzator, instrumentele de politica monetara.

Modul in care bancile centrale exercita supravegherea prudentiala, conduce la diferentierea acestora in trei categorii, sau modele de baza:

in primul model, mai restrans se includ acele tari a caror preocupare de stabilitate financiara se caracterizeaza in buna functionare a sistemului de plati si asigurare a necesarului de lichiditate (Australia, Canada, Ungaria, Tarile nordice, Marea Britanie), ceea ce implica si actiunea unor institutii neguvernamentale sau chiar private;

in al doilea model, sunt incluse tarile care pun accentul pe solutionarea crizelor sistemului financiar (dupa cum e cazul bancilor din America Latina).

cel mai extins model include acele banci centrale preocupate de o varietate de scopuri:lichiditate, crize bancare, sisteme de plati, asigurarea depozitelor, in aceasta categorie fiind incluse tarile aflate in tranzitie.







Supravegherea sistemului financiar. Rolul bancilor centrale

Tara

Reglementarea activitatii bancii centrale

Rolul organismelor de supraveghere

Australia

-Legea de instituire a rezervelor obligatorii (1959)

-Reglementarile privind infaptuirea politicii monetare (1996)

Responsabilitatile de supraveghere au revenit pana in anul 1998, Bancii Centrale, cand cu fost infiintate doua noi organisme: Comisia de Investitii si Securitate (in domeniul afacerilor) si Autoritatea de Reglementare Prudentiala (cu responsabilitati in supravegherea activitatilor bancare)

Finlanda

-Legea Bancii Centrale revizuita in anul 1999

Reglementarea si supravegherea institutiilor financiare nu a fost realizata de Banca Centrala. In anul 1993 s-a constituit Autoritatea de Supraveghere Financiara (FSA), a carei activitate a fost corelata cu cea a bancii centrale. Acest organism este independent in adoptarea deciziilor. In anul 1999 s-a creat Autoritatea pentru Supravegherea in domeniul Asigurarilor (ISA) a carei activitate este coordonata de Ministerul Afacerilor Sociale.

Irlanda

Reglementarile Bancii Centrale (1971-1998)

Reglementarea si supravegherea bancilor de depozit a revenit Bancii Centrale, din anul 1971. Din anul 1989, aceasta a castigat responsabilitati in autorizarea activitatii bancare, a operatiunilor de schimb valutar, investitii si operatiuni de intermediere. In anul 1995 responsabilitatile sale au fost extinse si asupra bursei de valori. In anul 1998, Guvernul a decis stabilirea unei singure autoritati de reglementare a activitatii bancare, din domeniul pietei de capital si al asigurarilor.

Suedia

Reglementarea din anul 1988

Autoritatea de Supraveghere Financiara a fost stabilita in anul 1991. Activitatea bancilor este coordonata de guvern prin Consiliul de Inspectie Bancara. Separat, functioneaza si agentii de supraveghere in domeniul asigurarilor.

Marea Britanie

Reglementarea Bancii Angliei 1998

In anul 1998 supravegherea financiara a fost consolidata prin crearea unui organism de supraveghere a tuturor serviciilor financiare (indeosebi a activitatii bancare).

Argentina

Legea Bancii Centrale a Republicii Argentina 1992

Reglementarea si supravegherea bancilor a fost realizata de Institutia de Control Financiar si Schimb Valutar, direct subordonata guvernului. In anul 1999 s-a trecut la o coordonare realizata printr-un organism in componenta caruia au intrat reprezentanti ai Societatilor de Asigurare ai Fondurilor de Pensii, Securitate Nationala, Ministerului Economiei si Bancii Centrale.

Brazilia

Legea din 1964

Atributiile de reglementare si supraveghere apartin Bancii Centrale (Consortii de Management), dar posibilitatea unei supravegheri separate consolidate este inca in discutie. O pa 838j95i rticularitate provine din aceea ca Banca Centrala a Braziliei este un instrument de executie al Consiliului Monetar.

Mexic

Legea Bancii Mexicului, 1995

Activitatea de supraveghere si control a Bancii Centrale este limitata la activitatea pietei financiare. Pentru celelalte componente ale sectorului financiar functioneaza Comisia pentru Titluri si Ministerul Finantelor si al Creditului Public.

Bulgaria

Legea privind statutul Bancii Nationale a Bulgariei, 1997

Reglementarea si supravegherea bancara se realizeaza prin Banca Nationala a Bulgariei.

Exista si doua agentii de supraveghere in domeniul asigurarilor: Directoratul de Supraveghere in domeniul Asigurarilor din cadrul Ministerului Finantelor si Consiliul National de Asigurari.

Ungaria

Legea privind statutul Bancii Nationale a Ungariei 1991

Atributiile bancii centrale privind reglementarea si supravegherea sunt limitate la circulatia monetara, schimb valutar, rezerve minime obligatorii. Piata de capital este  supravegheata de o agentie de supraveghere, iar din anul 2000 este realizata o coordonare concentrata (Banca Centrala, Agentia de Supraveghere a Pietei de Capital, Agentia de Supraveghere a Fondurilor de Pensii, care impreuna au constitui Autoritatea de Supraveghere Financiara).

Rusia

Legea Bancii Rusiei

Reglementarea si supravegherea institutiilor de credit se realizeaza de Banca Centrala. Exista, de asemenea, doua agentii separate, pentru sectorul titlurilor si cel al asigurarilor.

Sursa: Financial Stability and Central Banks: Bank of England, CCSB, Routledge, 2000

Implicarea bancilor centrale in asigurarea stabilitatii financiare prezinta o serie de caracteristici si necesita indeplinirea anumitor criterii.

institutia de supraveghere are nevoie de o buna reputatie, astfel incat sa detina personal si resurse corespunzatoare;

bancile centrale au nevoie de un acces oportun la informatiile de supraveghere, astfel incat sa-si indeplineasca responsabilitatile de politica monetara si functia de imprumutator de ultim rang;

divizarea responsabilitatilor intre banca centrala, alte autoritati de supraveghere si guvern, trebuie sa fie transparenta si publica, ceea ce sporeste posibilitatile de indeplinire a acestora, protectia consumatorilor si mentinerea increderii in piata financiara.

cooperarea intre banca centrala si alte organisme de supraveghere trebuie sa faca obiectul unor aranjamente formale sau chiar includerea in textul unor legi, aspect important pentru supravegherea si managementul crizelor bancare;

indiferent de modul in care bancile centrale indeplinesc functiile de reglementare si supraveghere, acestea indeplinesc un rol important in:

promovarea unei infrastructuri sanatoase;

supravegherea si managementul crizelor bancare;

bancile tind sa-si exercite functiile, atat in economiile dezvoltate, precum si in cele sarace, responsabilitatile autoritatii monetare fiind strans corelate cu nivelul PIB pe locuitor.

Modificarile din structura sistemelor financiare au antrenat o anumita configuratie a organismelor de supraveghere si au facut obiectul a numeroase dezbateri publice, in cadrul carora s-a formulat intrebarea daca banca centrala isi pierde din rolul sau macroeconomic, in favoarea supravegherii prudentiale.

Intrucat nu a fost elaborat un model ideal referitor la responsabilitatile autoritatii monetare, pe aceasta tema au fost formulate opinii diferite. Astfel, observatiile efectuate pe cele trei grupe de tari evidentiaza ca exista o puternica interconditionare intre politica monetara si stabilitatea financiara, fara ca rolul bancilor centrale in aplicarea politicii monetare sa fie diminuat.

Pentru ca bancile sa adopte cele mai bune decizii de politica monetara, acestea trebuie sa detina informatii, furnizate de indicatorii pietei monetare, agregatele monetare, volumul creditelor, supravegherea pietei, investitorii individuali. Asemenea informatii constituie principalul argument al implicarii bancilor centrale si in operatiunile de supraveghere, alaturi de responsabilitatile in materie de politica monetara, intre gradul de independenta al bancii centrale in aplicarea politici monetare si responsabilitatile sale prudentiale existand o puternica interconditionare.

La intrebarea: care sunt implicatiile pentru politica monetara ale operatiunilor de supraveghere, realizate de banca centrala, au fost formulate mai multe raspunsuri, astfel:

in cazul SUA, FED-ul evidentiaza “sinergia” existenta intre functiile de supraveghere si responsabilitatile de politica monetara; informatiile obtinute de autoritatea monetara prin operatiunile de supraveghere, pot fi utilizate pentru o politica monetara adecvata in domeniul somajului si al inflatiei;

in opinia unor autori, responsabilitatile bancii centrale in operatiunile de reglementare si supraveghere pot compromite obiectivele de politica monetara din motive de stabilitate financiara. Acest conflict posibil este considerat a fi unul din motivele pentru care bancile centrale nu isi asuma responsabilitatile de supraveghere;

in anumite cazuri, bancile centrale realizeaza ajustari in instrumentele de politica monetara, ca reactie la crizele care afecteaza intreaga economie, prin scaderea rezervei obligatorii sau prin ajustarea nivelului ratei de dobanda pe termen scurt. De asemenea, se manifesta si cazuri in care obiectivele de politica monetara sunt compromise. De exemplu, in Bulgaria, in perioada 1991-1997 s-a manifestat o tensiune considerabila intre obiectivul de crestere monetara si stabilitatea sistemului bancar (bancile slabe fiind puternic sustinute prin injectari de lichiditate). De asemenea, in Thailanda, prin abandonarea regimului cursului de schimb fix, pentru protejarea monedei nationale, au fost injectate importante lichiditati catre institutiile financiare. Ambele exemple evidentiaza ca pentru asigurarea stabilitatii financiare, bancile centrale au trebuit sa dovedeasca flexibilitate in aplicarea instrumentelor de politica monetara.

in argumentarea separarii politicii monetare de operatiunile de supraveghere vine si ideea ca prin aceasta se reduce riscul, ca in conditii de criza a sistemului bancar, bancile falimentare sa afecteze reputatia autoritatii monetare si astfel credibilitatea politicii monetare.

de asemenea, guvernele considera ca este imprudent ca bancile centrale sa manifeste independenta in infaptuirea politicii monetare si sa detina si responsabilitati in supravegherea sistemului bancar, intrucat reprezinta o concentrare de putere la nivelul unu organism reales pe cale democratica. Studiile realizate pe acest subiect (Goodhart, 1998) demonstreaza ca, pe masura ce bancile si-au castigat independenta in planul poticii monetare, rolul lor in supravegherea sistemului bancar s-a diminuat. Cazul Marii Britanii este elocvent: Banca Angliei si-a dobandit independenta in politica monetara in anul 1997, iar doua saptamani mai tarziu aceasta si-a anuntat reducerea responsabilitatilor in supravegherea sistemului bancar.

evolutiile bancilor centrale demonstreaza ca pe masura ce independenta acestora in aplicarea politicii monetare este mai mare, se manifesta o reducere a rolului lor in reglementarea si supravegherea sistemului bancar.

Din reprezentarea grafica urmatoare (elaborata pe baza studierii a 83 de banci centrale) rezulta legatura dintre independenta bancii centrale si asumarea responsabilitatilor de supraveghere. Bancile, cu cel mai ridicat grad de independenta, sunt cel mai putin implicate in operatiunile de supraveghere, iar cele cu independenta scazuta au cel mai ridicat nivel al responsabilitatilor in domeniul supravegherii.








Grad de responsabilitate in operatiunile de supraveghere



Cube: 92%


90%

Cube: 83%


80%


70%


60%

Cube: 57%


50%

Cube: 43%


40%


30%


20%

Cube: 17%


Cube: 8% 10%


0%

< 70 intre 70-85 >85

Grad de independenta (pe scara 1-100)


In tabelul urmator se reda o situatie mai detaliata a corelatiei dintre independenta bancii centrale, aplicarea politicii monetare si rolul prudential si de supraveghere al acesteia (Gradul de independenta este calculat potrivit modelelor Cukierman, 1992, si Grilli, Masciandaro, Tabellini,1991 , avand valori pe scara 0-100).


















Tara

Rolul prudential al bancii centrale =1

Punctaj pentru gradul de independenta

Albania



Argentina



Australia



Bangladesh



Bosnia



Canada



Chile



China



Danemarca



Egypt



Finlanda



Franta



Germania



Japonia



Jamaica



Macedonia



Mexic



Norvegia



Polonia



Portugalia



Romania



Rusia



Spania



Suedia



Elvetia



SUA




In favoarea separarii responsabilitatilor bancilor centrale se afla o serie de argumente, dintre care pot fi retinute urmatoarele:

modificarile in structura sistemului financiar;

internationalizarea pietelor financiare si fenomenul globalizarii;

conflictele de interes intre guvern si autoritatea monetara.

De asemenea, in favoarea unificarii responsabilitatilor si a indeplinirii acestora de catre banca centrala, au fost formulate urmatoarele argumente:

este posibila o solutionare a riscului sistematic, prin indeplinirea de catre Banca Centrala a celor doua tipuri de responsabilitati;

detinerea informatiilor colectate prin indeplinirea responsabilitatii de supraveghere conduce la o mai buna infaptuire a politicii monetare;

se asigura mai buna functionare a sistemului de plati.

Referitor la structura sistemului financiar, practica a demonstrat ca in conditiile unei structuri de oligopol, care limiteaza competitia si reduce probabilitatea de faliment a institutiilor financiar-bancare, Banca Centrala isi manifesta mai putin intens functia de supraveghere. Perioada anilor 1944-1970, marcata de trendul de la Bretton-Woods si de o stabilitatea financiara asigurata, a limitat nevoia de supraveghere a Bancii Centrale.

De asemenea, in Marea Britanie, in perioada crizei bancare din anii 1974/1975, Banca Angliei si-a limitat actiunile de supraveghere la un numar redus de banci, respectiv Bancile de Scontare. Functia de supraveghere a fost astfel, infaptuita de un organism specializat, Oficiul Principal de Rescont. Un exemplu elocvent il constituie si cazul SUA, unde Banca Centrala indeplineste un rol important in reglementarea si supravegherea bancilor, prin intermediul unei autoritati, infiintata in anul 1956, Bank Holding Companies (BHC).

Astfel, ideea de baza care se desprinde din abordarea istorica a rolului Bancii Centrale este ca, desi teoretic se spune nu supravegherii, totusi in practica, aceasta activitate detine o pondere insemnata in cadrul preocuparilor unei institutii monetar centrale.

Perioada actuala, caracterizata prin existenta bancilor universale, pe de o parte si a bancilor specializate, pe de alta parte, a condus la separarea functiei de supraveghere pentru fiecare tip de institutii in parte.



De asemenea, exista propuneri de divizare a functiei de supraveghere, nu dupa structura pietei financiare (banci, asigurari, fonduri de investitii), ci, in functie de scopurile urmarite. O asemenea abordare sugereaza ca supravegherea trebuie organizata in doua scopuri: stabilitatea sistematica (sau supravegherea prudentiala) si protectia clientilor (asigurarea supravegherii afacerilor), pentru fiecare din aceste doua obiective functionand organisme specializate.

Deschiderea internationala a activitatii financiare a condus la existenta unui numar sporit de entitati multinationale, ceea ce creeaza un contrast intre caracterul acestora si caracterul national al activitatii de supraveghere. Presiunile pe care le produce o astfel de situatii au fost evidentiate, de exemplu, in documentul elaborat pe baza analizei tarilor din G-30 “Institutiile Globale, Supravegherea Nationala si Riscul Sistemic” (1997), care demonstreaza ca fiecare societate multinationala poate influenta alegerea unei structuri nationale. Astfel, tarile dominate de banci straine isi relaxeaza supravegherea bancara (precum in cazul Noii Zeelande), ceea ce influenteaza, la randul sau, structura interna a sistemului financiar.

Activitatile multinationale ale unui numar sporit de banci si institutii financiare pot reduce abilitatile bancilor centrale in asigurarea controlului macro al politicii monetare, la nivelul fiecarei tari. Trecerea de la ratele de schimb flotante la cele fixe, cum este cazul zonei euro, a tarilor marcate de fenomenul dolarizarii, precum Panama, Ecuador, si tarile estice sau al tarilor cu Consiliu Monetar (Argentina, Bulgaria, Estonia, Hong-Kong), echivaleaza cu o pierdere a puterii de control monetar din partea autoritatii monetare centrale, deci si a capacitatii de supraveghere.

Ca solutie la o asemenea problema a fost adoptata varianta unei supravegheri si reglementari combinate, nationala, regionala si internationala. Standardele impuse prin Directivele Comunitatii Europene, prin Acordul de la Basel sau monitorizarea activitatii prin agentii financiare internationale constituie cateva exemple, in acest sens.

Referitor la partajarea puterii bancii centrale cu cea a factorului politic, tendinta este aceea a obtinerii independentei operationale a bancii centrale si a deplasarii responsabilitatilor de supraveghere catre un corp de specialisti. In cazul alegerilor democrate, suveranitatea guvernului presupune ca Ministerul Finantelor sa detina capacitatea de a delega o parte din puterea sa unor alte organisme, precum banca centrala, ceea ce echivaleaza cu existenta unor centre de influenta separate si competitive.

Anumite dificultati apar, din acest punct de vedere, in Europa, unde Comisia Europeana si Presedintele acesteia nu sunt alesi, in mod direct.

Conflictele de interese care se manifesta intre asigurarea stabilitatii preturilor, pe de o parte si stabilitatea financiara, prin supravegherea sistemului bancar pot fi argumentate astfel:

- timpul destinat supravegherii sistemului bancar este limitat, ceea ce poate distrage atentia bancii centrale de la alte aspecte mai importante;

- un alt argument, al conflictelor de interese este acela ca prin realizarea operatiunii de supraveghere poate fi umbrita reputatia bancii si pusa la indoiala credibilitatea acesteia;

- conflictele se pot manifesta si intre obiectivele interne si externe de politica monetara (ca de exemplu, intre cursul de schimb si rata de dobanda).



Rolul bancilor centrale in managementul crizelor bancare


Majoritatea crizelor bancare constituie o manifestare complexa si interactiva a unor puncte slabe din domeniul economic, financiar si structural.

In opinia unor autori (Kirkpatrik, 2000), crizele financiare implica urmatoarele sectoare: cel monetar, financiar si cel al intreprinderilor, un fenomen recent fiind cel al legaturii care se manifesta intre balanta de plati externa si criza sistemului bancar.

Intr-un numar sporit de cazuri, crizele sistematice sunt precedate de ajustari macroeconomice majore care, deseori, conduc economiile catre stari de recesiune, dupa ce au fost previzionate stari de crestere economica.

Desi cauzele crizelor sunt in zona macroeconomica, totusi este o greseala a considera originea crizelor in acest domeniu, intrucat cele mai multe puncte slabe se afla in interiorul sistemului bancar (imprumuturi peste limita acceptata, o slaba monitorizare a riscurilor si controlului).

Analizele recentelor crize financiare in tarile dezvoltate si slab dezvoltate, evidentiaza anumite cauze caracteristice ale acestora:

analiza necorespunzatoare a riscului;

managementul si controlul neadecvat;

supravegherea oficiala necorespunzatoare;

publicarea unor informatii inadecvate;

guvernanta corporativa necorespunzatoare (la nivelul bancilor si al societatilor cliente ale bancilor).

In scopul limitarii amplorii crizelor bancare, bancile centrale intervin, actionand ca imprumutator de ultim rang sau impunand sistemelor bancare anumite cerinte, in ceea ce priveste marimea capitalului.


Cerintele de capital si controlul falimentelor bancare


Dezvoltarea sistemului financiar promoveaza cresterea economica, prin asigurarea utilizarii eficiente a capitalurilor si furnizarea de semnale corespunzatoare pentru firme si autoritatile monetare.

In cadrul sistemului financiar, cu cat sectorul bancar este mai liberalizat, cu atat bancile indeplinesc un rol central in asigurarea lichiditatilor si alocarea capitalului.

Din acest motiv, crizele bancare afecteaza, intr-o proportie sporita, finantele intreprinderilor, buna functionare a pietelor financiare si PIB-ul ca urmare a costurilor antrenate pentru solutionarea crizelor.

O abordare statistica demonstreaza ca dupa criza sistemului bancar, in SUA in perioada 1929-1933, cand un numar de 10000 banci au falimentat, pana in anii ’70, media falimentelor a fost de 20 anual, insa la sfarsitul anilor ’90, numarul falimentelor a sporit dramatic, pana la 2400 in decursul unei perioade de cativa ani.

Fenomenul falimentelor bancare nu este, insa, izolat, ci in unele perioade a imbracat aspectul unor crize de proportii, cum s-a manifestat in perioada 1970-1998, in decursul careia 86 de crize bancare au afectat 69 de tari, iar pierderile suferite de banci au reprezentat 10% din totalul activelor.

In tabelul urmator sunt prezentate aceste aspecte cantitative:


Costul crizelor bancare


Tara

Perioada

Costul % din PIB

Finlanda



Japonia



Spania



Suedia



SUA



Chile



Argentina



Indonezia



Israel



Coreea



Malaiezia



Thailanda



Uruguay



Venezuela




Sursa: Financial Stability and Central Banks, Bank of England, CCBS, Routledge,2000.


Intrucat efectele crizelor bancare se manifesta in costurile suportate de societate, rezulta necesitatea unor reglementari care sa corecteze falimentul pietei, buna functionare a sistemului de plati si eliminarea efectelor asupra activitatii economice, ca urmare a restrictionarii acesteia.

Exista o varietate de instrumente prin care se poate actiona impotriva falimentelor bancare, dintre care cerintele de capital sunt cele mai importante. Bancile pot, de asemenea, sa se protejeze impotriva riscurilor prin operatiuni de acoperire, insa identificarea riscurilor si monitorizarea calitatii debitorilor necesita un volum sporit de informatii.

Si cerintele de capital prezinta un dezavantaj potential, in sensul ca obligatiile de constrangere a capitalului pot provoca o reducere a volumului creditelor, motiv pentru care s-au formulat o serie de interogatii cu privire la obligativitatea cerintelor de capital.

Astfel, s-a evidentiat ca asemenea cerinte de capital indeplinesc un rol neinsemnat, daca bancile doresc sa-si constituie un nivel mai mare decat cel impus, de cele mai multe ori fiind preocupate sa le demonstreze deponentilor ca dispun de fonduri proprii insemnate. De exemplu, in SUA inainte de reglementarile guvernamentale din 1840, bancile detineau capital social excedentar, in proportie de 50% din nivelul activelor.

In prezent cerintele de capital au contribuit la declinul fondurilor proprii al bancilor care, in raport cu activele riscante, reprezentau inainte de 1988, pentru grupul G 10,9,3%, iar dupa 1996 s-au situat la 11,2%. O asemenea evolutie evidentiaza ca, si in prezent, bancile detin un capital propriu peste limita minima reglementata.

Impunerea unor cerinte minime de capital nu previne manifestarea falimentelor bancare, intrucat acesta depinde de actiunile care sunt adoptate atunci cand limitele de capital nu sunt respectate.

In SUA, Sistemul Federal de Rezerve detine puterea discretionara de a limita activitatile bancilor care nu indeplinesc cerintele de capital, printr-o corectare promta, realizata de Corporatia Federala de Asigurare a Depozitelor, care divide bancile in 5 categorii, variind de la cele „bine capitalizate” pana la banci „subcapitalizate”. Bancile incadrate in ultimele trei categorii sunt impuse unor severe restrictii in activitatea de creditare, desi s-a constatat ca mai mult de jumatate din bancile falimentare din perioada 1984-1989 fusesera in categoria celor „bine capitalizate”.

In Marea Britanie, organismul „Autoritatea de Supraveghere Financiara” stabileste pentru fiecare banca o „tinta” a raportului de solvabilitate, care se situeaza peste nivelul impus prin norma Cooke. Daca nivelul capitalului scade sub limita tinta, atunci autoritatea de supraveghere poate adopta masuri prin care sa fie indeplinit raportul de solvabilitate.


Conceptul de independenta a bancii centrale


Conceptul de independenta a Bancii Centrale poate definit in urmatorii termeni: “situatia in care guvernul nu detine nici o parghie pentru a influenta deciziile Bancii Centrale in ceea ce priveste politica monetara”, asemenea idee fiind veche si ridicand in ultimele trei decenii o serie de controverse, pornind de la faptul ca autoritatile monetare realizeaza previziuni pe un orizont scurt de timp sau acestea sunt supuse unor influente politice, ceea ce antreneaza o volatilitate a politicii monetare.

Studiile empirice realizate cu privire la subiectul independentei Bancii Centrale, se regasesc in preocuparile urmatorilor autori: Alesina si Summers (1993); Bade si Parkin (1988); Cukierman (1992), Campillo and Miron (1997); De Haan and Kooi (1999); Eyffinger (1997); Friedman (1959, 1962); Fisher (1995); Iversen (1998), Jonsson (1995); Kilponen (1999); Kydland (1997); Mayer (1990), Moser (1999); Posen (1995), , Willet (1988).

Indiferent de indicatorii calculatii, de perioadele si tarile luate in considerare, concluziile formulate de acesti autori evidentiaza urmatoarele:

independenta Bancii Centrale este corelata invers cu nivelul inflatiei si cu deficitul bugetar;

opinia si atitudinea publicului fata de inflatie este mai puternica, in comparatie cu atitudinea fata de independenta Bancii Centrale;

independenta Bancii Centrale este corelata si cu nivelul ratei somajului, cu gradul de dezvoltare al sistemului financiar din tara respectiva dar nu si cu cresterea economica.

Starea de independenta a Bancilor Centrale nu s-a modificat de a lungul secolelor, inca de la infiintarea autoritatilor monetare, ci a dobandit semnificatie doar in secolul al XX-lea, odata cu procesul de refacere economica dupa primul razboi mondial si cu un important avant prin infiintarea Bundesbank in anul 1957.

In tabelul urmator sunt redate principalele momente din evolutia conceptului si starii de independenta a bancilor centrale.

Perioada istorica

Momente in istoria economica

Ideea de independenta a bancilor centrale

Sec. al -XIX-lea

Perioada liberalismului economic

-raspandita in plan ideologic in practica s-au manifestat o serie de interventii ale guvernelor in activitatea bancilor (Anglia, Franta) in decursul crizelor financiare

Primul razboi mondial

Suspendarea convertibilitatii in aur a monedelor

Ideea independentei este abandonata


Refacerea economica postbelica

Se adopta pe scara larga principiul independentei


Marea criza economica

Se restrange grupul de adepti ai ideii de independenta


Teoria Keynesista

Apar ideile socialiste cu aplicabilitate in plan economic

Se sustine interventia puternica a statului pentru reglarea proceselor economice

Anul 1957

Infiintarea Bundesbank

Adopta principiul unei independente sporite


Rate ale inflatiei sporite

Multiple socuri economice

Se accentueaza importanta ideii de independenta

Anii ‘90-2000


Infiintarea Bancii Centrale Europene

In statut se include ideea de independenta a Bancii Centrale Europene


Analiza datelor din tabel evidentiaza ca ideea de independenta a Bancii Centrale s-a conturat in decursul perioadei ‘60-’80, marcata de niveluri sporite ale inflatiei si multiple socuri financiare, pentru ca in prezent acest deziderat sa fie urmarit de un umar tot mai insemnat de banci.

Semnificativ este si aspectul cantitativ, respectiv evolutia numarului total de banci, in decursul ultimului secol.

In prezent exista 178 banci centrale, comparativ cu cele 18 existente la sfarsitul sec. al XIX-lea, iar din numarul total al bancilor, detin independenta totala un numar tot mai insemnat respectiv 37.

Un an de referinta in evolutia conceptului de independenta a Bancilor Centrale il constituie momentul 1998 cand s-au produs importante mutatii la nivelul Bancilor Angliei si Japoniei. Astfel, pentru Banca Angliei infiintata in anul 1964, momentul 1998 a marcat conferirea independentei legale prin hotarare guvernamentala, dupa ce o perioada indelungata, respectiv intreg sec. al XX-lea, functionase doar ca o simpla agentie a Trezoreriei britanice.

Important este de asemenea anul 1998, si pentru Banca Japoniei cand aceasta dobandeste independenta operationala, dar nu si pe cea legala, fiind interzisa prin constitutie.

Pentru a fi completa definitia atribuita independentei Bancii Centrale, este necesar a fi indeplinite anumite criterii. Prevederile Tratatului de la Maastricht evidentiaza urmatoarele elemente ce trebuie urmarite la nivelul fiecarei banci centrale:

formularea obiectivului principal si mentinerea acestuia in statutul de functionare;

independenta fata de factorul politic in formularea politicii monetare;

interzicerea acordarii de credite sectorului public;

statutul guvernatorului

Desi in literatura de specialitate aceste elemente au fost formulate de o multime de autori, totusi se poate desprinde ideea unei independente a Bancii Centrale, structurata pe urmatoarele componente:

a)      independenta statutara;

b)      independenta in fixarea obiectivelor;

c)      independenta personala;

d)      independenta financiara.


a) Din punct de vedere statutar, independenta presupune ca aceasta sa

fie mentionata intr-un act legislativ, respectiv in statutul bancii, fara a fi o dovada clara a independentei reale, mai cu seama in tarile in care instabilitatea cadrului legislativ ridica semne de intrebare cu privire la caracterul durabil al unor asemenea prevederi.

b) Referitor la fixarea obiectivelor independenta presupune ca bancile sa-si concentreze atentia spre indeplinirea unui singur obiectiv major, de politica monetara. In cele mai multe cazuri se formuleaza obiectivul de mentinere a stabilitatii interne si externe a monedei, respectiv un nivel scazut al indicelui preturilor ceea ce constituie un castig in dobandirea independentei reale. Mai mult, este necesar ca banca centrala sa dispuna de libertate in alegerea si utilizarea instrumentelor de politica monetara, necesare pentru infaptuirea obiectivului stabilit, dobandind astfel, si o independenta instrumentala.

c) Independenta financiara a bancii centrale presupune urmarirea urmatoarelor aspecte:

in ce masura banca detine resurse proprii necesare acoperirii cheltuielilor impuse de desfasurarea activitatii, respectiv independenta bugetara.

In ce masura este interzisa acordarea de credite catre sectorul public,

Independenta bugetara este posibila pentru o banca centrala in masura in care aceasta tine suficienta autonomie in determinarea veniturilor si cheltuielilor proprii, fara acordul puterii politice. Din acest motiv este necesar sa se prevada legal modul de distribuire catre bugetul de stat a profitului sau mecanismul de acoperire al pierderilor, prin alocari de la bugetul statului.

Autonomia pe care o detin bancile se manifesta si din punct de vedere al libertatii de a stabili salariile personalului propriu, fara constrangeri legale, ceea ce poate aduce o serie de critici politicii discretionare dusa de banca centrala respectiva.

Desi independenta bugetara semnifica neimplicarea factorului politic in actiunile sale, totusi, intr-o serie de tari au fost concepute mecanisme care fac raspunzatoare banca centrala pentru activitatile intreprinse, prin obligativitatea prezentarii periodice a rapoartelor anuale de activitate in fata parlamentului. Aprobarea de catre legislativ a rapoartelor prezinta maxima importanta pentru imaginea si credibilitatea bancii centrale, precum si pentru sporirea increderii publicului. Studiile realizate pe un esantion de 24 banci centrale din tarile industrializate si cele emergente evidentiaza ca, indiferent de politica si performanta Bancii Centrale, guvernatorul sau consiliul director nu poate fi demis.

In tabelul urmator este redat rezultatul evaluarilor oficial, cu privire la interventiile factorului politic asupra componentei financiare a activitatii bancii centrale.


Natura evaluarilor oficiale ale activitatilor bancilor centrale

Nr. banci centrale evaluate

Politici si performante ale bancilor centrale

Contul de profit si pierderi al bancii centrale

Nu se aproba prin vot

Se aproba prin vot

Destituirea guvernului

Nu se aproba prin vot

Se aproba prin vot

Destituirea guvernului

Total     esantion







Tari dezvoltate







Tari emergente







Sursa* Banca Reglementelor Internationale, Monetary and Economic Departament, Basel Selected Aspects of Central Bank Independence and Accountability, 21 march 2000.


Interzicerea finantarii directe a deficitelor bugetare se refera la acordarea de credite directe guvernului (inclusiv achizitionarea de titluri guvernamentale directe de pe piata primara) sau achizitionarea de titluri de stat de pe piata secundara. Motivul unei asemenea interdictii provine din necesitatea ca masa monetara sa fie controlata in exclusivitate de banca centrala.

d) Independenta personala a Bancii Centrale se refera, in mare masura la statutul guvernatorului si a celorlalte persoane cu responsabilitati in conducerea institutiei.

Din acest punct de vedere este important statutul bancii centrale, alegerea membrilor Consiliului de Administratie, procedurile de numire si de demitere din functie, durata mandatului, cerintele de pregatire si competitivitatea profesionala, precum si clauzele de incompatibilitate cu functia.

Gradul de independenta este cu atat mai sporit, cu cat interventia factorului politic in alegerea guvernatorului si a Consiliului de Administratie este redusa. Urmarind acest tip de independenta, in cele mai multe cazuri, se stabileste o durata a mandatului guvernatorului mai mare decat cea a unei formatiuni politice,urmarindu-se asigurarea unei continuitati in urmarirea pe termen lung a obiectivelor de politica monetara.

Observatiile efectuate pe un esantion reprezentativ de banci centrale evidentiaza ca, desi in planul reglementarilor independenta personala este asigurata, totusi, in practica se intalnesc situatii diferite respectiv, incalcari ale principiului independentei.



Criterii de cuantificare a gradului de independenta


Semnificatia pe care o are independenta bancii centrale se regaseste in influentarea asupra nivelului ratei inflatiei si a cresterii economice, in sensul ca o independenta sporita asigura un nivel scazut al inflatiei si o crestere a performantelor economice, ceea ce justifica preocuparile si studiile a numerosi autori, avand ca subiect acest aspect.

Aprecierea autonomiei institutiei monetare centrale este realizata in cea mai mare parte a studiilor, prin gradul de independenta legala, politica si economica a bancii centrale.

Gradul de independenta legala este posibil de masurat prin modelul propus de Bade si Parkin, in anul 1988, care se situeaza printre primele incercari in acest sens, si care urmareste o serie de criterii astfel:

in ce masura Banca Centrala este autoritatea monetara finala;

daca mai mult de jumatate din membrii CA sunt independenti de factorul politic, din punct de vedere al numirii si al prezentei in guvern,

Pentru fiecare criteriu modelul propune un punctaj cuprins intre 0 si 4 puncte (conform tabelului nr.2).

Independenta legala a constituit si subiectul unui alt model, Alesina, 1989, care este elaborat prin studierea unui esantion de 17 tari dezvoltate in perioada 1973-1986 si este continuat in anul 1991, prin modelul Alesina-Grilli, prin care este evidentiata atat independenta economica precum si ce politica.

Modelul GMT si indicele gradului de independenta, desemnat, de asemenea GMT, a fost elaborat in anul 1991, de catre autorii Grilli, Masciandaro si Tabellini, avand ca scop masurarea gradului de independenta legala si economica, pornind de la un esantion de 18 tari industrializate pe o perioada cuprinsa intre 1950-1989. Numarul criteriilor luate in calcul este considerabil, respectiv 15, din care primele se refera la independenta politica iar restul la cea economica, carora li se atribuie punctajul maxim 1 sau 0, potrivit descrierilor din tabelul urmator (nr.1)


Tabelul nr.1 Criterii de independenta a Bancii Centrale (Grilli, Masciandaro, Tabellini)



CRITERIU

PUNCTAJ


Independenta politica



Numirea guvernatorului de catre Guvern sau Parlament

daca numirea nu tine doar de

Guvern, 0 in situatia inversa


Durata mandatului guvernatorului

daca numirea se realizeaza in

mod explicit pentru mai mult de 5 ani, 0 in situatia inversa




Numirea Consiliului de Administratie de catre Guvern sau Parlament

daca majoritatea membrilor Consiliului nu sunt numiti de Guvern, 0 in situatia inversa


Durata mandatului Consiliului de Administratie

daca numirea se realizeaza pentru mai mult de 5 ani, 0 in situatia inversa


Reprezentarea Guvernului in Consiliul de Administratie

daca prezenta unui reprezentant din partea Guvernului nu este obligatorie, 0 in situatia inversa


Autoritatea in formularea politicii monetare

-daca nu este necesara aprobarea Guvernului, 0 in situatia inversa


Stabilitatea preturilor, obiectiv mentionat prin statutul de functiuni

daca este mentionata ca obiectiv principal sau intre alte obiective, 0 in situatia inversa


Prevederi referitoare la conflicte potentiale cu Guvernul

-daca aceste prevederi intaresc pozitia bancii central, 0 in situatia inversa


Independenta economica



Facilitati de creditare directa a Guvernului

daca aceste facilitati nu se realizeaza automat, 0 in situatia inversa


Nivelul ratei de dobanda la care se realizeaza creditarea Guvernului

-daca se ofera credite la dobanda pietei sau daca acordarea de credite nu este posibila, 0 in situatia inversa


Independenta bancilor centrale si efectele asupra economiilor



Scadenta creditelor acordate

in cazul unor prevederi ce limiteaza in  mod explicit scadenta la nu mai mult de 1 an, 0 in situatia inversa


Participarea bancii centrale pe piata primara de capital in vederea acoperirii datoriei publice

daca participarea nu este permisa, 0 in situatia inversa


Limitarea sumelor acordate sub forma de credit Guvernului

daca limitarea se realizeaza in mod explicit sau daca acordarea de credite nu este posibila, 0 in situatia inversa


Stabilirea ratei de refinantare

daca doar banca centrala are aceasta autoritate, 0 in situatia inversa


Implicarea bancii centrale in activitatea de supraveghere a activitatii bancare

-daca nu este implicata, 0 in situatia inversa


Studiile efectuate pe un esantion de tari emergente evidentiaza urmatoarele punctaje comparative: 7 puncte in cazul Romaniei (potrivit legislatiei valabile dupa anul 1998) pentru independenta politica si 6 pentru cea economica; Cehia 5 puncte, respectiv 7, pentru cele doua tipuri de independenta (1999), Polonia 7 puncte pentru ambele tipuri de independenta. Astfel, pe scala GMT, de la 0 la 15, Romania obtine 13 puncte, ceea ce semnifica un grad relativ ridicat de independenta a bancii centrale, compatibil cu cel al altor banci centrale din zona.

Un indicator de referinta, denumit LVAU, este rezultatul modelului elaborat in anul 1992 de autorii: Cukierman, Webb si Neyapti, constructia indicelui avand la baza ponderarea fiecarei variabile cu un anumit coeficient, ale carui valori sunt cuprinse intre 0,025 si 0,20 (potrivit Anexei ).

Prin acest model, datorita numarului insemnat de tari, luate in considerare (din care 21 dezvoltate si 51 in curs de dezvoltare), precum si a perioadei supusa analizei (anii 1950-1991), rezultatele obtinute evidentiaza clar deosebirile existente intre cele doua grupe de tari. Potrivit acestui model, cele mai independente banci centrale sunt ale Elvetiei, Germaniei, Austriei, dupa cum semnifica valoarea coeficientilor din tabelul urmator (nr. 2), care prezinta o cuantificare a gradului de independenta potrivit fiecarui model si o clasificare a tarilor in cadrul modelelor.

Astfel, pe cazul tarilor dezvoltate, modelele conduc la rezultate diferite, semnificative fiind studiile, Noii Zeelande, Marii Britanii si Japoniei, unde pozitia tarii, in clasament, difera in functie de modelul utilizat.

Valorile din afara parantezei reprezinta nivelul coeficientului de cuantificare a independentei, iar cele din paranteza, pozitionarea tarii in clasament.



Tabel 2 Gradul de independenta al Bancilor Centrale (grupul tarilor dezvoltate)


BADE-PARKIN


ALESINA


GMT(1991)

LVAU


GLOBAL

POLITIC

Val. Minima






Val. Maxima






Media valorilor






Australia






Austria






Belgia






Canada






Danemarca






Elvetia






Finlanda






Franta






Germania






Grecia






Irlanda






Italia






Japonia






Marea Britanie






Norvegia






Noua Zeelanda






Olanda






Portugalia






Spania






SUA






Suedia






Esantion

14 tari

17 tari

18 tari

18 tari

72 tari

Perioada studiata








Sursa Cukierman, Webb, Neyapty: Measuring the independence of Central Banks and Its Effect on Policy Outcomes, The World Bank Economic, Review nr.6, 1992


Situarea pe primul loc a Germaniei are ca justificare durata de 8 ani a mandatului guvernatorului Bundesbank, care a asigurat independenta prin raport cu stabilitatea marcii germane, in decursul perioadelor analizate.

De asemenea, un grad sporit de independenta se remarca in cazul SUA, situatie explicabila datorita unor masuri, precum: durata mandatului pentru membrii Consiliului Guvernatorilor este de 14 ani, iar presedintele acestui organism este de numit insusi Presedintele SUA, fara posibilitatea de revocare.



Modelele prezentate au un caracter empiric, si prezinta dezavantajul luarii in considerare a unei multitudini de factori, de natura legala institutionala, culturala, dintre care unii sunt cuantificabili iar altii nu, motiv pentru care acestea ofera doar un nivel orientativ cu privire la independenta reala a bancilor centrale. Pentru a detine o imagine cat mai fidela asupra gradului de independenta al bancii centrale, studiile elaborate de autori, precum J de Haan si WJ Kooi propun o categorie de indicatori informali de cuantificare a independentei reale, dintre care cel mai important este rata de schimbare din functie TOR (change over rate sau turner rate).

Acest indicator se determina ca medie a numarului de guvernatori schimbati din functie in decursul unei perioade de 1 an dupa formula: TOR=, ceea ce conduce la rezultate situate intre 0,2 si 0,25, valori dincolo de care independenta bancii este compromisa.

Pentru perioada studiata de autori, nivelul maxim s-a inregistrat in Japonia si Spania cu o valoare de 0,2, iar pentru grupul tarilor aflate in curs de dezvoltare valoarea maxima s-a determinat pentru Argentina cu 0,93. Alte valori ale ratei de schimbare, luand in considerare durata mandatului: 0,58 in Costa Rica, 0,10 in Germania, 0,15 in Franta, iar in cazul Romaniei 0,16. La nivelul anului 1992, rata schimbarii a avut valoarea de 0,1 in Marea Britanie si SUA si de 0,3 in Japonia. In Polonia, anul 1994 a fost marcat prin frecvente schimbari ale guvernatorilor, coeficientul avand valoarea de 0,9. Acest rezultat i-a condus pe autori la concluzia conform careia modelul n-are grad mare de relevanta pentru tarile in curs de dezvoltare.

Principala limita a indicatorului este ca esantionul pe baza caruia s-a construit era format din banci apartinand tarilor in curs de dezvoltare, neavand aplicabilitate pentru tarile dezvoltate. Din acest motiv, a fost propusa determinarea coeficientului de vulnerabilitate politica a Bancii Centrale de catre autorii Cukierman si Webb. Acestia pornesc de la considerentul conform caruia frecventa cu care se schimba guvernatorul reflecta modificari precum inlocuiri de regim politic, numirea unui nou sef al guvernului, ceea ce reflecta o vulnerabilitate politica. Acesta poate fi privit si ca un indice al influentei factorului politic asupra bancii centrale si constituie, in acelasi timp, o componenta a ratei de schimbare a guvernatorului mai precis componenta care evidentiaza efectul in viata politica. Autorii au diferentiat, astfel, 4 tipuri de politica a Bancii Centrale, in functie de urmatoarele situatii: a) schimbari ale regimului politic; b) schimbari ale unei autoritati guvernamentale; c) schimbari ale unui partid; d) schimbari ale structurii guvernului.

Rezultatele modelului indica un coeficient al vulnerabilitatii (calculat pentru schimbarile din cadrul unei perioade de 6 luni) cuprins intre 0,35 si 0,1, pentru tarile dezvoltate. Pentru tarile in curs de dezvoltare coeficientul are valoarea 0,61.

Indicatorul TOR se poate scrie si in varianta:


TOR=Ftp x Ivp+TOR*,

in care semnificatia notatiilor este urmatoarea:

Ftp= frecventa schimbarilor formatiunilor politice;

Ivp= indicele vulnerabilitatii politice;

TOR*= componenta ratei de schimbare generata de alti factori decat cei de natura politica

Valoarea zero a acestui indice constituie o situatie limita si semnifica inexistenta influentei politice, dupa cum este cazul SUA, ceea ce ridica o serie de semne de intrebare cu privire la existenta unor modalitati mai discrete de interventii politice necuantificabile insa prin indicele vulnerabilitatii politice.

Semnificatia independentei Bancii Centrale

Independenta Bancii Centrale constituie subiectul a numeroase dezbateri si studii, datorita corelatiei acesteia cu inflatia si cu indicatorii macroeconomici, PIB si rata de dobanda.

Corelatia cu rata inflatiei este inversa, se arata in literatura de specialitate, pornindu-se de la ipoteza ca pentru a mentine stabilitatea preturilor, deci un nivel redus al inflatiei, banca centrala trebuie sa-si supuna actiunile factorului politic.

In unele tari, aceasta corelatie nu se confirma dupa cum e cazul Argentinei si Nicoraguei unde desi rata inflatiei este foarte ridicata, gradul de independenta legala este, de asemenea, sporit. In sens invers, exemplul Belgiei si Japoniei evidentiaza niveluri scazute atat ale inflatiei cat si ale gradului de independenta, de unde si importanta concluziilor formulate de catre Cukierman, Webb si Neyapti, in opinia carora independenta legala a bancii nu este o conditie, nici necesara si nici suficienta pentru un nivel scazut al inflatiei, avand semnificatie statistica, in cazul tarilor dezvoltate dar nu si in al celor in curs de dezvoltare.

Corelatia inversa dintre gradul de independenta si nivelul ratei inflatiei, verificabila pe cazul tarilor dezvoltate se poate observa si din reprezentarea grafica urmatoare; care ilustreaza ca un nivel sporit al independentei dupa cum este cazul Germaniei, Elvetiei si Austriei, determina o rata a inflatiei scazuta.
























Text Box: Rata medie de crestere a PIB

















Friedrich Kimber, Helmuth Wagner – Central Bank Idependence and Macroeconomic Performance, Central Banking in transition economics, Forum Business School, 1999.



Corelatia inversa intre gradul de independenta a bancii centrale si inflatiei nu este valabila in cazul tarilor in curs de dezvoltare, motiv pentru care la nivelul acestora este posibil de evidentiat legatura directa dintre rata de schimbare a guvernatorului si rata inflatiei, ca o dovada clara a faptului ca, exista o deosebire intre prevederile legii si modul in care sunt aplicate in practica.

Corelatia dintre gradul de independenta si indicatorii macroeconomici este abordata intr-o serie de studii (Grilli, Masciandaro si Tabellini, Hoon si Sturn, Alesina si Summers) care demonstreaza ca pe cazul tarilor dezvoltate nu se manifesta o legatura semnificativa intre rata de crestere a PIB pe locuitor si gradul de independenta.

In alti termeni, concluzia este urmatoarea: de la un anumit nivel al gradului de independenta, rata inflatiei scade in timp ce PIB-ul real ramane nemodificat ceea ce infirma existenta unei legaturi de cauzalitate intre independenta bancii centrale si cresterea economica.

In contextul analizei acestei corelatii poate fi situata si rata de sacrificiu, indicator care reflecta costurile asociate procesului de dezinflatie respectiv reducerea ratei anuale a productiei cauzata de masurile cu caracter dezinflationist raportata la reducerea totala a ratei de inflatie in cadrul aceleasi perioade de timp.

Studiile realizate de autorii (Debell si Fisher) au evidentiat ca indicatorul, rata de sacrificiu este pozitiv corelat cu gradul de independenta al Bancii Centrale, motivatia fiind cea potrivit careia o institutie monetara, care dispune de independenta sporita si credibilitate va urmari indeplinirea obiectivului de stabilitate a preturilor, cat mai repede, chiar in conditiile suportarii unor costuri generate de masurile antiinflationiste.

Independenta Bancii Centrale este importanta si pentru evolutia pietei financiare, din punct de vedere al nivelului ratei de dobanda, precum si pentru solutionarea crizelor monetare. Referitor la primul aspect, observatiile efectuate asupra ratei de dobanda aferente obligatiunilor cu maturitati diferite, de pe piata Marii Britanii, dupa ce Banca Centrala a dobandit independenta instrumentala fata de guvern, in anul 1997, demonstreaza ca imbunatatirea gradului de independenta a generat rate medii mai scazute ale inflatiei anticipate, tendinta care a fost evidentiata de evolutia titlurilor cu scadenta cea mai indepartata.

Din punct de vedere al crizelor monetare si al legaturii cu independenta Bancii Centrale, s-a demonstrat ca exista o puternica corelatie intre gradul de independenta reala a bancii centrale si acest tip de criza. In cadrul studiului, prin criza monetara se intelege cresterea cu 25% a numarului de unitati de moneda nationala, necesare cumpararii unei unitati monetare straine, (in general, dolarul american), intr-un interval de timp scurt si sub forma unui episod izolat. Corelatia se poate formula si astfel: tarile cu grad sporit de independenta al bancii centrale detin monede mai putin vulnerabile, deci monede cu stabilitate a puterii de cumparare externe ridicata.

Realizarea unui cadru institutional propriu, dupa modelul tarilor dezvoltate, constituie o preocupare si pentru tarile emergente, in vederea integrarii europene si a indeplinirii cu succes a obiectivelor de politica monetara. Aplicarea modelelor de cuantificare a gradului de independenta, pe situatia bancilor centrale ale tarilor est europene evidentiaza ca acestea dispuneau de un grad inalt de independenta legala (chiar mai sporit decat cel al bancilor centrale din tarile dezvoltate, in anii ’90). Aplicarea modelului Cukierman, Webb si Neyapti si determinarea indicelui ponderat LVAU pentru un grup de 5 tari est-europene a condus la urmatoarele rezultate.


Tabelul nr.3 Independenta bancilor centrale in tarile emergente


Criteriul analizat

Romania


Polonia


Ungaria


Cehia


Slovacia


Guvernator

a)      Durata mandatului

b)      Autoritatea care numeste in functie Guvernatorul

c)indepartarea din functie

d)posibilitatea ca Guvernatorul sa detina si alte functii de conducere in Guvern














































Procedura de elaborarea a

politici monetare:

a)cine formuleaza politica monetara?

b)modul de solutionare al unui potential conflict

c)rolul bancii in formularea politicii bugetare de catre Guvern





































3. Obiective






4. Restrictii in acordarea de imprumuturi Guvernului:

a)avansuri (limite impuse asupra imprumuturilor negarantate)

b)imprumuturi garantate

c)conditiile imprumutului

d)potentiali beneficiari ai imprumuturilor acordate de Banca

e)limitele impuse imprumuturilor acordate de Banca

f)scadenta imprumuturilor

g)ratele de dobanda ale imprumuturilor

h)Banca Centrala are interdictie de a vinde si cumpara titluri de pe piata












































































Total ponderat LVAU






Rata de schimbare a guvernatorului







Daca se compara rezultatele din acest tabel cu cele din tabelul elaborat pentru tarile dezvoltare rezulta ca tarile in tranzitie, confruntate u rate ridicate ale inflatiei, au conferit bancilor lor centrale un nivel sporit al independentei legale, data fiind perceptia de catre public a acesteia ca un semnal anti-inflationist.

Intrucat este relevanta si corelatia dintre rata de schimbare a guvernatorului si nivelul independentei bancii centrale au fost retinute si valorile ale acestui indicator, pentru tarile analizate.

Informatiile din tabele ofera o imagine favorabila cu privire la nivelul independentei Bancilor Centrale din tarile aflate in tranzitie.

Indiferent de esantionul de tari pe care s-au realizat observatii, tuturor acestor studii li s-au adus o serie de critici, argumentul invocat fiind acela al subiectivitatii si al unei posibile inconsistente in masurarea independentei.

Studii recente incearca, in prezent, sa evalueze gradul de independenta prin estimarea reactiei functiilor monetare ale bancilor centrale, in urma unor reforme institutionale. De asemenea, se argumenteaza ca independenta Bancii Centrale trebuie privita ca o solutie la credibilitatea autoritatii monetare, insa indiferent de abordarile acestei corelatii, concluziile demonstreaza importanta independentei Bancii Centrale si a efectelor pe care aceasta le antreneaza.


Dificultati in aprecierea independentei Bancii Centrale: independenta reala si independenta oculta


Aprecierea gradului de independenta al Bancii Centrale este dificila, intrucat independenta depinde de o multime de factori, greu de luat in calcul.

Un numar insemnat de lucrari, dintre care cele enuntate anterior utilizeaza un clasament fondat pe gradul de independenta legala. Acest tip de abordare ridica doua probleme principale: pe de o parte, de la o tara la alta, legea bancara este mai mult sau mai putin precisa, si pe de alta parte modul de aplicare al legii, care se abate uneori de la varianta oficiala. Modelele fondate pe independenta legala constituie un prim efort de masurare a independentei Bancii Centrale, dar acestea trebuie completate prin luarea in considerare si a altor variabile.

Cukierman (1992), a propus un clasament al Bancilor Centrale din tarile dezvoltate utilizand ca instrument de masura independenta legala. Aceasta independenta legala era apreciata in raport cu diferite elemente juridice continute in lege, fiecare dintre elemente primind o anumita pondere, in functie de importanta. Analiza gradului de independenta al Bancilor Centrale, in perioada ‘80-’90 demonstreaza ca:

a)      bancile centrale raman puternic independente de factorul politic;

b)      independenta nu este necesara atunci cand rata inflatiei este scazuta.

Controversele pe tema independentei legale a Bancii Centrale au condus la dezvoltarea a o multime de analize, prin care teoreticienii au disecat statutele de functionare ale diverselor banci centrale, pentru a pune in aplicare un indice al caracteristicilor acestora. Pentru masurarea independentei, s-a procedat la o selectie a criteriilor legale si la alegerea unei ponderi arbitrare, iar concluzia a fost urmatoarea:

este necesara masurarea diferita a independentei bancilor centrale;

trebuie largit numarul de variabile de referinta.

Pentru masurarea diferita a independentei s-a procedat la determinarea duratei de viata a mandatului guvernatorilor bancilor centrale. In acest scop se calculeaza un coeficient egal cu inversul duratei mandatului (dupa formula din subcapitolul precedent).

In vederea sporirii relevantei gradului de independenta al Bancii Centrale au trebuit sa fie luate in considerare si variabilele complementare. Astfel, calitatea departamentului de cercetare al bancii, gradul de dezvoltare al pietei financiare si calitatea rapoartelor anuale, constituie variabile ce influenteaza capacitatea de a masura independenta. Guvernatorul isi fundamenteaza deciziile de politica monetara si atitudinea fata de factorul politic pe cercetarile realizate de departamentul de cercetari monetare. Din punct de vedere al pietelor financiare, cu cat dimensiunea este mai importanta, cu atat este mai mare autoritatea Bancii Centrale, intrucat aceasta este singura reprezentanta a sectorului public. In tarile membre ale SMF, care practicau cursuri de schimb flotante, autoritatea Bancii Centrale era restransa, intrucat autoritatile politice decideau asupra cursului pivot, bancilor centrale revenindu-le doar sarcina interventiilor zilnice pe piata. Cu cat marjele de fluctuare erau mai mari, cu atat autoritatea Bancii Centrale era mai importanta.

Modul de remunerarea al guvernatorilor este, de asemenea, important si afecteaza independenta Bancii Centrale. Daca, pe de o parte, legislativul sau executivul nu au influenta asupra modului de remunerare, si pe de alta parte, durata contractului guvernatorului este indelungata, atunci Banca Centrala are un sporit nivel al independentei. In plus, cu cat guvernul apeleaza la imprumuturi pe piata financiara, cu atat independenta este mai redusa, datorita tentatiei de a recurge la inflatie, pentru diminuarea ponderii datoriei publice.

Referitor la corelatia dintre independenta si inflatie, aceasta a fost testata de nenumarate ori testele disponibile oferind o verificare scazuta a ipotezelor. In fapt, legatura dintre cele doua variabile exista, dar corelatiile conduc la aparitia de reziduuri importante, ceea ce demonstreaza ca prezinta importanta si alte elemente, precum aversiunea publicului pentru inflatie sau natura ideologica a guvernului.

Pentru acelasi nivel al independentei, inflatia este diferita, daca publicul prezinta o puternica aversiune fata de inflatie, iar guvernul este de tip Keynesian.

Rezulta astfel doua concluzii importante:

- desi poate fi evidentiata prin rationamente teoretice, existenta unei legaturi puternice intre inflatie si independenta, nu exista posibilitatea testarii corecte a ipotezei;

- intrucat pentru acelasi nivel al independentei, ideologia partidului de guvernamant pare a fi determinanta, rezulta ca exista mijloace de comunicare intre oamenii politici si Banca Centrala, aspect care nu este pus in evidenta prin conceptul de independenta a Bancii Centrale.



Dificultati in aprecierea independentei Bancii Centrale: independenta reala si independenta oculta


Aprecierea gradului de independenta al Bancii Centrale este dificila, intrucat independenta depinde de o multime de factori, greu de luat in calcul.

Un numar insemnat de lucrari, dintre care cele enuntate anterior utilizeaza un clasament fondat pe gradul de independenta legala. Acest tip de abordare ridica doua probleme principale: pe de o parte, de la o tara la alta, legea bancara este mai mult sau mai putin precisa, si pe de alta parte modul de aplicare al legii, care se abate uneori de la varianta oficiala. Modelele fondate pe independenta legala constituie un prim efort de masurare a independentei Bancii Centrale, dar acestea trebuie completate prin luarea in considerare si a altor variabile.

Cukierman (1992), a propus un clasament al Bancilor Centrale din tarile dezvoltate utilizand ca instrument de masura independenta legala. Aceasta independenta legala era apreciata in raport cu diferite elemente juridice continute in lege, fiecare dintre elemente primind o anumita pondere, in functie de importanta. Analiza gradului de independenta al Bancilor Centrale, in perioada ‘80-’90 demonstreaza ca:

c)      bancile centrale raman puternic independente de factorul politic;

d)      independenta nu este necesara atunci cand rata inflatiei este scazuta.

Controversele pe tema independentei legale a Bancii Centrale au condus la dezvoltarea a o multime de analize, prin care teoreticienii au disecat statutele de functionare ale diverselor banci centrale, pentru a pune in aplicare un indice al caracteristicilor acestora. Pentru masurarea independentei, s-a procedat la o selectie a criteriilor legale si la alegerea unei ponderi arbitrare, iar concluzia a fost urmatoarea:

este necesara masurarea diferita a independentei bancilor centrale;

trebuie largit numarul de variabile de referinta.

Pentru masurarea diferita a independentei s-a procedat la determinarea duratei de viata a mandatului guvernatorilor bancilor centrale. In acest scop se calculeaza un coeficient egal cu inversul duratei mandatului (dupa formula din subcapitolul precedent).

In vederea sporirii relevantei gradului de independenta al Bancii Centrale au trebuit sa fie luate in considerare si variabilele complementare. Astfel, calitatea departamentului de cercetare al bancii, gradul de dezvoltare al pietei financiare si calitatea rapoartelor anuale, constituie variabile ce influenteaza capacitatea de a masura independenta. Guvernatorul isi fundamenteaza deciziile de politica monetara si atitudinea fata de factorul politic pe cercetarile realizate de departamentul de cercetari monetare. Din punct de vedere al pietelor financiare, cu cat dimensiunea este mai importanta, cu atat este mai mare autoritatea Bancii Centrale, intrucat aceasta este singura reprezentanta a sectorului public. In tarile membre ale SME, care practicau cursuri de schimb flotante, autoritatea Bancii Centrale era restransa, intrucat autoritatile politice decideau asupra cursului pivot, bancilor centrale revenindu-le doar sarcina interventiilor zilnice pe piata. Cu cat marjele de fluctuare erau mai mari, cu atat autoritatea Bancii Centrale era mai importanta.

Modul de remunerarea al guvernatorilor este, de asemenea, important si afecteaza independenta Bancii Centrale. Daca, pe de o parte, legislativul sau executivul nu au influenta asupra modului de remunerare, si pe de alta parte, durata contractului guvernatorului este indelungata, atunci Banca Centrala are un sporit nivel al independentei. In plus, cu cat guvernul apeleaza la imprumuturi pe piata financiara, cu atat independenta este mai redusa, datorita tentatiei de a recurge la inflatie, pentru diminuarea ponderii datoriei publice.

Referitor la corelatia dintre independenta si inflatie, aceasta a fost testata de nenumarate ori testele disponibile oferind o verificare scazuta a ipotezelor. In fapt, legatura dintre cele doua variabile exista, dar corelatiile conduc la aparitia de reziduuri importante, ceea ce demonstreaza ca prezinta importanta si alte elemente, precum aversiunea publicului pentru inflatie sau natura ideologica a guvernului.

Pentru acelasi nivel al independentei, inflatia este diferita, daca publicul prezinta o puternica aversiune fata de inflatie, iar guvernul este de tip Keynesian.

Rezulta astfel doua concluzii importante:

desi poate fi evidentiata prin rationamente teoretice, existenta unei legaturi puternice intre inflatie si independenta, nu exista posibilitatea testarii corecte a ipotezei;

intrucat pentru acelasi nivel al independentei, ideologia partidului de guvernamant pare a fi determinanta, rezulta ca exista mijloace de comunicare intre oamenii politici si Banca Centrala, aspect care nu este pus in evidenta prin conceptul de independenta a Bancii Centrale.




Independenta “aparenta” si “reala”


Rezultatele empirice asupra testarii independentei Bancii Centrale demonstreaza ca prezinta interes si alte aspecte, precum influenta politica oculta si analiza economica a Bancii Centrale in calitate de ofertant “birocratic” de moneda.

Influenta oculta a oamenilor politici. Dificultatile manifestate in masurarea gradului de independenta a Bancii Centrale sunt explicate prin incapacitatea conceptului de independenta de a lua in considerare toate modurile de comunicare intre sfera politica si autoritatile monetare, din partea guvernului, a comunitatii financiare si a grupurilor de presiune. Analizele asupra influentei “oculte” a factorului politic sunt recente (majoritatea fiind aplicate pe cazul SUA) si conduc la concluzia ca, independenta reala este mai redusa decat independenta aparenta, legala. Canalele de comunicatie sunt multiple si dificil de reperat, intrucat acestea se realizeaza cu mare discretie.

Anumiti autori remarcau, cu privire la Sistemul Federal de Rezerve din SUA ca “in pofida gradului vizibil de independenta, acesta suporta puternic influenta oamenilor politici, iar Havrilesky (1991) sugera ca exista doua canale de legatura intre Administratie si Fed: Administratia comunica pe de o parte lista dorintelor cu privire la rata dobanzii si politica monetara, precum si intalnirile cu guvernatorii bancilor federale, ceea ce personalizeaza relatia dintre banca si guvern.

Frecventa cu care sunt trimise listele cu preferintele guvernului este cu atat mai sporita, cu cat guvernatorul este mai apropiat, politic de partidul de guvernamant.

Modul de remunerare al guvernatorilor. Analizele statistice efectuate asupra voturilor membrilor consiliului de Administratie al Bancii Centrale demonstreaza ca, modul de remunerare este o cauza importanta a diferentelor de opinii exprimate de catre guvernatori, cu privire la viitorul politicii monetare. Modelele care abordeaza aceasta tema evidentiaza ca exista diferente de remunerare intre guvernatorii loiali fata de decidentii politici si cei care sunt strict conservatori.

Numirea si durata mandatului guvernatorilor, analiza asupra modului de numire a guvernatorilor (Waller, 1991) evidentiaza ca “acest proces functioneaza precum o tocmeala pe o piata” intre diferite curente ale guvernatorilor. Procesul se bazeaza pe negociere, intrucat partidul la putere numeste membrii CA si respectiv Guvernatorul, iar partidul de opozitie are dreptul de a confirma sau de a se opune nominalizarilor. Deci, factorul politic este important, pentru ca partidul are puterea de a selectiona un candidat care este „acceptabil” pentru o alta formatiune politica. Astfel, un membru al CA sau al consiliului guvernatorilor, pe exemplul SUA, numit inainte de alegeri este mai mult supus analizelor, comparativ cu cel numit dupa alegeri. Fluxul remuneratiilor urmeaza o cale care converge spre “ guvernatorul mediu”, treptat si pe masura ce alegerile se apropie; numai sincronizarea numirii guvernatorului cu alegerile prezidentiale conduce la disparitia diferentelor posibile intre perioadele pre si post electorale. Totul se deruleaza ca si cum s-ar manifesta o singura perioada postelectorala, situatie in care conducerea Bancii Centrale devine “extrema” in aplicarea politicii monetare, fiind perioada in care politica monetara devine mai politizata.

Originea profesionala a guvernatorilor Studiile efectuate asupra originii profesionale a “guvernatorilor fiabili”, respectiv a celor care voteaza pentru politica pe care partidul care i-a numit si doresc sa o urmeze, evidentiaza ca acestia provin fie din domeniul bancar, fie din domeniul universitar. Formatia profesionala, cursurile universitare desfasurate sau experienta profesionala din banci, le permit acestora de a fi fermi in materie de alegere ideologica. In schimb, guvernatorii nefiabili, respectiv cei care n-au tendinta bine definita si pot vota partidul de opozitie, provin, cel mai adesea, din sectorul privat. Guvernatorii care provin din mediul universitar sau bancar sunt, deseori, numiti la inceputul unui mandat prezidential, in timp ce numirea celor din sectorul privat se face mai tarziu.

Analizele lui Havrilesky si Gildea (1991) s-au extins si asupra membrilor FOMC (Federal Open Market Committee), care este echivalentul Consiliului de Politica Monetara dintr-o tara occidentala. Acest Comitet Federal este compus din 7 guvernatori si 5 presedinti ai bancilor federale. Autorii au studiat voturile presedintilor in perioada 1951 – 1991 si au constatat ca acestia au votat, mai favorabil, pentru o politica monetara restrictiva, comparativ cu guvernatorii numiti de aceeasi administratie. Explicatia consta in faptul ca presedintii bancilor federale sunt, in general, economisti sau bancheri profesionisti. Concluzia formulata de autori a fost aceea ca o reforma posibila in acest domeniu, ar consta in conditionarea numirii presedintilor de banci federale, de un anumit tip de formatie profesionala sau experienta practica, fiind necesara chiar sporirea ponderii voturilor presedintilor de banci in cadrul FOMC.

Un alt autor, Kane (1990) remarca faptul ca o parte semnificativa a economistilor care lucreaza in domeniul politicii monetare, realizeaza aceasta activitate de cercetare in cadrul Bancii Centrale, iar cercetarile lor servesc institutiile centrale, in doua moduri:

prin avantajul informational, ca rezultat al cercetarilor economistilor, fiind cunoscut faptul ca acesta este un element indispensabil care poate provoca “surprize montare”;

prin controlul asupra activitatii grupurilor de cercetatori, intrucat bancile centrale ajusteaza si temele de cercetare. Studiile se concentreaza asupra modalitatilor de control ale sistemului bancar, respectiv asupra instrumentelor aflate la dispozitia autoritatii monetare, mai degraba decat asupra conflictelor cu privire la informatii si motivatiile sistemului bancar. Astfel, rezulta ca exista si ratiuni politico-birocratice care justifica activitatea de cercetare a economistilor in cadrul bancii centrale.

Toate aspectele enuntate evidentiaza ca Banca Centrala este multumita de gradul sau sporit de independenta si accepta, in schimb, sa fie un emisar al politicienilor. Intrucat transferul responsabilitatii oamenilor politici catre Banca Centrala functioneaza, rezulta ca maniera in care banca raspunde la stimulii politicienilor, este dificil de identificat.


Oferta birocratica de moneda


Analiza economica a birocratiei aplicata Bancii Centrale, permite luarea in considerare a preferintelor personalului bancii. Obiectivul unei asemenea abordari a fost acela de a sti daca exista un scop inflationist legat de comportamentul birocratic al Bancii Centrale. In alti termeni, problema este de a cunoaste daca se prefera o gestiune birocratica a ofertei de moneda, comparativ cu o gestiune politica, iar in cazul primei forme trebuie facuta distinctia intre birocratia benevola si cea oportunista.

Ipoteza 1 - a birocratiei benevole a autoritatii monetare semnifica faptul ca aceasta este exclusiv atasata de mentinerea stabilitatii preturilor.

Rationamentul acestei demonstratii este urmatorul: exista o legatura teoretica intre independenta si stabilitatea preturilor, iar independenta semnifica primordialitatea “birocratilor” asupra politicienilor, deci birocratia este benevola. Unii autori au considerat ca puterea birocratica este superioara puterii politice, intrucat conflictele care apar intre autoritatile politice si banca sunt frecvente, intrucat aceasta din urma se opune politicii monetare relaxate, promovata de autoritatile politice.

Ipoteza 2 - a birocratiei oportuniste. Spre deosebire de primul curent, alti autori au manifestat a viziune mult mai pesimista asupra comportamentului Bancii Centrale, situatie in care se iau in considerare:

preferinta personalului bancii intre stabilitatea preturilor si profitabilitatea bancii;

rata profitului actual si rata profitului asteptat.

Intr-o asemenea abordare, costul politicii monetare este legat pozitiv de inflatie si negativ de majorarea profitului. Se presupune ca de profitul suplimentar ar putea beneficia personalul bancii sub forma majorarii veniturilor sau a unor avantaje profesionale diverse. In functie de alegerile in materie de politica monetara, profitul Bancii Centrale prezinta un anumit nivel, ceea ce evidentiaza ca un comportament birocratic induce o inflatie pozitiva si nerespectarea regulilor monetare. Pentru a fi validata ipoteza birocratiei oportuniste se presupune internalizarea profitului, respectiv ramanerea acestuia in cadrul bancii.

Internalizarea profitului: spre deosebire de o intreprindere privata ale carei profituri sunt gestionate de actionari, profiturile in ipoteza birocratiei, se vor indrepta rareori catre actionari, respectiv catre contribuabili, si vor ramane in cadrul institutiei pentru ameliorarea pozitiei membrilor sai. Logica oricarei structuri birocratice este internalizarea profitului. In conformitate cu definitiile formulate “birocratii” sunt indivizi care au sarcina gestionarii unei institutii in care nu se pot apropia direct de profit, iar atitudinea lor consta in a deturna profitul, sau o parte din acesta inainte sa fie identificabil. Intrucat conducatorii unei banci centrale sunt birocrati, prin urmarirea interesului lor personal se poate ajunge la o schimbare de politica monetara.

Majorarea cheltuielilor generale (remuneratii, prime diverse, echipamente si confort local, orar de munca redus) constituie un mijloc privilegiat de capturare, in scopuri personale, a profitului bancii centrale. Astfel, acestea sunt mai degraba, atasate de majorarea dimensiunilor sediilor decat de nivelul profitului, care varsat la bugetul statului ar reveni contribuabilor.

Ansamblul acestor analize evidentiaza ca in spatele unei independente legale se poate afla fie o complicitate politica, fie un schimb de privilegii de natura politico-birocratica. Apare, in acest context, legitima formularea de interogatii cu privire la posibilitatea unui alt sistem al ofertei de moneda, alternativa la oferta de moneda publica si centralizata fiind libertatea bancara






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact