StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finate publice
Trimite articolul prin email Organizarea sistemului finantelor publice : Finate publice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Organizarea sistemului finantelor publice



ORGANIZAREA SISTEMULUI FINANTELOR PUBLICE

Rolul Statului in finantarea economiei

Notiunea de Stat a evoluat in cursul istoriei, de-a lungul timpului succedandu-se trei conceptii despre Stat, fiecare corespunzand cate unuia din cele trei mari curente de gandire[1]:




pentru economistii liberali - Statul “arbitru

pentru marxisti - Statul “partizan

pentru economistii keynesieni si neokeynesieni - Statul “gestionar


Statul arbitru

Conceptul Statului arbitru corespunde unei autoritati publice care urmareste realizarea unui consens la nivelul societatii. Fiind plasat peste interesele individuale, principalele sale sarcini se refera la realizarea cerintelor obisnuite ale societatii. Pentru ganditori ca Machiaveli si economistii clasici - Adam Smith, David Ricardo, Say si cei neoclasici - Walras, Friedman, Hayek, Statul trebuie sa intervina numai in anumite domenii:

Þ    sustinerea oferita de Stat in scopul facilitarii derularii activitatii economice particulare. In acest sens, Statul ofera sectorului privat un ansamblu de servicii colective indispensabile dezvoltarii initiativei particulare, cum sunt: ordinea publica, justitia, securitatea socila, creearea si mentinerea in functiune a unor masinii, utilaje, echipamente de uz colectiv s.a.

Þ    ajutorul Statului pentru a corecta rezultatele necorespunzatoare ale activitatii economice particulare. De exemplu, Statul urmareste si intervine pentru a restabilii conditiile de concurenta intre agentii economici, luptand, totodata, impotriva monopolurilor. De asemenea, realizarea unei politici sociale finantata de un buget echilibrat si neinflationist pentru a dimensiona veniturile in sensul functionarii economiei de piata.

Pentru autorii cu gandire liberala, Statul, nu are existenta proprie. Existenta sa se limiteaza la singurele functiuni de protectie a persoanei individuale si a intregii natiuni. De asemenea, in conceptia acestora, Statul trebuie sa fie un agent pasiv, neutru fata de sectorul privat; daca intervine, actiunea lui sufera - potrivit ganditorilor liberali - de un dublu aspect negativ:

Þ    o interventie inoportuna, deoarece mecanismul de piata este, prin natura relatiilor pe care le promoveaza, echilibrant si optional, asigurand cea mai mare satisfacere a cerintelor fiecarui individ;

Þ    o interventie ineficienta, orice politica economicaputand numai sa mareasca instabilitatea economica daca actioneaza contrar mecanismelor naturale.


Statul partizan

In teoria marxista, conceptul de Stat apartine suprastructurilor. El apare si isi desfasoara activitatea odata cu aparitia capitalismului, constituie un sustinator al acestuia si va trebui sa-si diminueze treptat influenta in societatea socialista.

Potrivit marxistilor, Statul a prezentat, din punct de vedere istoric,doua aspecte:

Þ    mai intai, capitalismul a determinat aparitia si dezvoltarea Statului modern;

Þ    in a doua etapa, Statul a fost acela care a sustinut capitalismul, actionand asupra salariului si asupra ansamblului conditiilor de munca, reglementand disparitatile sau contribuind la dezvoltarea profitului.

Sub forma sa din epoca moderna, Statul este “partizan », in sensul ca isi pierde calitatea de arbitru, de mediator neutru si se situeaza in mod deliberat in viitor, orientandu-si activitatea dupa cum opteaza pentru mentinerea starii economice prezente sau, dimpotriva, pentru transformarea acesteia. In acest sens, potrivit ganditorilor marxisti, Statul indeplineste doua functiuni:

Þ    cauta sa pastreze relatiile sociale de productie si pentru aceasta vegheaza la mentinerea ordinii sociale existente, intervenind pentru ca toate conditiile de reproductie sa fie indeplinite;

Þ    reprezinta un sprijin efectiv pentru capital. Astfel, Statul sustine societatea capitalista, ajutand capitalul sa-si depaseasca contradictiile, in special pe cele generate de conflictele dintre clasele sociale. in plus, el intervine direct pentru a sustine rata profitului[2] in sectorul privat acest Stat partizan, care intervine in sistemul economic genereaza, insa la radul lui, conflicte intre diferiti participanti la viata economica si sociala: capitalisti, salariati, bancheri, diverse grupuri de presiune, etc.


Statul gestionar

Statul gestionar este o aprofundare a Statului arbitru. El asigura cu mai multa suplete securitatea interna si externa pe plan politic, concomitent cu securitatea economica si sociala. Atragand aproape jumatate din bogatia nou 444e46e creata de natiune pentru a o redistribui, Statul joaca un rol providential.

Astfel, Statul nu are numai drepturi politice ci si  drepturi economice. Statul functioneaza precum o companie de asigurari , care are ca sarcina eliminarea riscurilor ce ameninta colectivitatea. Totodata, el gestioneaza o mare parte a economiei nationale si angajeaza politicile economice la nivel national.

Curentul de gandire keynesist care a dezvoltat aceasta conceptie despre Stat, considera ca acesta reprezinta un agent economic autonom, care indeplineste doua functiuni esentiale:

Þ    asigura echilibrul global al natiunii. Deoarece un mecanism spontan nu asigura un echilibru corespunzator al sistemului economic, Statul nu mai trebuie sa fie numai un simplu arbitru, ci un veritabil agent care, prin interventiile sale, sa-si exercite influenta in sensul dezvoltarii intregii economii: investitii publice, participarea la managementul societatilor s.a.

Þ    indeplineste o misiune de mentinere si perfectionare a sistemului economic. Statul a fost conceput ca responsabil de progresul social si ca acela care asigura accesul tuturor membrilor societatii la bunastarea natiunii. Prin intermediul impozitelor si transferurilor sociale, Statul ofera fiecarui individ conditii corespunzatoare de viata. Ca ordonator al cheltuielilor necesare perenitatii societatii - cheltuieli cu protectia sociala, alocatii de somaj, etc.

Statul se plaseaza, de la bun inceput, deasupra tuturor agentilor economici din sistem. Astfel a aparut notiunea de “economie publica” care defineste domniul de interventie propriu puterii publice din economie.


Definirea si descrierea cu precizie a functiilor Statului la un anumit moment reprezinta o actiune dificila prin insasi natura acestuia, care face obiectul unor abordari foarte diferite.

In economiile contemporane, Statul are un triplu rol:

produce bunuri si servicii pe care sectorul privat nu poate din diverse motive, sa la realizeze;

diminueaza inegalitatile ce pot sa apara in societate prin redistribuirea unei parti a bogatiei nou create de natiune;

coordoneaza activitatea economica in sensul echilibrarii acesteia prin mentinerea cererii globale la o dimensiune potrivita cu ajutorul unor politici economice adecvate.

Economistul american Musgrave a propus o clasificare pertinenta si generalizata a functiunilor Statului:

Þ    functia de afectare;

Þ    functia de redistribuire;

Þ    functia de stabilizare a conjuncturii.


Functia de afectare

Functia de afectare reprezinta interventia Statului ca producator de bunuri si servicii, el asigurand satisfacerea necesitatilor publice si ajustarile necesare in afectarea resurselor ce se formeaza pe piata. Aceasta actiune trebuie indeplinita de autoritatea economica deoarece nici un agent privat nu ar accepta sa o indeplineasca, din cauza riscului economic si financiar prea mare ce decurge din realizarea si valorificare unor anumite produse si servicii la acele preturi si tarife acceptabile tuturor categoriilor sociale. In acest caz, insa, se pune problema - foarte dificila - a eficientei Statului ca agent economic producator de bunuri si servicii.


Functia de redistribuire

Prin insasi natura lor, liberalismul si economia de piata creaza inegalitate in societate. Cand aceasta inegalitate este excesiva, Statul trebuie sa intervina pentru a o reduce, prin indeplinirea functiunii sale de redistribuire. In acest scop, Statul actioneaza pe doua cai:

colecteaza, sub forma de impozite, o parte din veniturile nou create pe plan national;

redistribuie ceea ce a prelevat prin intermediul transferurilor cu caracter economic si social:

à        obiectivul general al transferurilor economice - concretizate, in cea mai mare parte , in subventii adresate unor anumite sectoare economice si in  aporturi de capital pentru realizarea unor investitii considerate prioritare la nivel national - este de a sprijini situatia financiara a agentilor carora le sunt destinate, fie acestia publici sau privati;

à        transferurile sociale se realizeaza ca actiune de solidaritate nationala. Prin astfel de transferuri se realizeaza o redistribuire a veniturilor pe verticala, respectiv de la cei cu venituri mai mari la cei cu venituri mai mici s.a.


Functia de stabilizare a conjuncturii economice

Statul isi fixeaza ca obiectiv esential stabilizarea conjuncturii economice, adica mentinerea cererii globale la nivelul dorit. Aceasta functie relativ noua a Statului necesita mijloace adecvate, care sunt, in principal, politicile monetare, bugetare, industriale.

De o maniera generala:

intr-o perioada caracterizata de o conjunctura nefavorabila, Statul injecteaza venituri in circuitul economic prin intermediul bugetului sau al unei politici monetare suple, in scopul sustinerii cererii si relansarii economiei;

intr-o perioada caracterizata de o conjunctura favorabila, Statul controleaza crearea bogatiei - de exemplu limitand nivelul creditului intern - pentru a frana expansiunea cererii globale. Economia, care adesea are tendinta de a se indeparta de starea sa de echilibru, este readusa - sau reglementata - la aceasta stare prin interventia directa si/sau indirecta a Statui.

La nivel national, tintele de stabilitate macroeconomica si crestere sustinuta implica necesitatea consolidarii fiscale, precum si disciplina in ceea ce priveste cheltuielile publice, la toate nivelurile administrative, fie acestea publice sau private, centrale sau locale.

In prezent, autoritatea publica din numeroase tari a promovat politici de liberalizare, privatizare, concesionare sau descentralizare a serviciilor publice, fie din proprie initiativa, fie la indemnul organismelor financiare internationale.

Obiectivul global cel mai important urmarit de stat prin astfel de actiuni este eficientizarea economica, rolul preponderent indeplinit de autoritatile publice constand in crearea mediului de afaceri capabil sa faciliteze operatiunile derulate de sectorul privat. In acest sens, statul se straduieste sa asigure firmelor infrastructura institutionala, legislativa si operationala care sa permita realizarea unor activitati profitabile, prin protejarea competitivitatii pe toate pietele interne. Esecurile pietei, chiar daca adeseori sunt inevitabile, vor fi corectate prin programe special implementate in acest scop.

Sectorul privat are rolul de principal instrument al cresterii economice intr-un mediu caracterizat de concurenta, mediu in care se dezvolta spiritul intreprinzator al agentului economic, care se straduieste sa scada costurile operationale pentru a fi capabil sa ofere pe piata preturi mai atractive.



Printr-o politica de liberalizare bine condusa, consumatorii vor beneficia de reducerea preturilor, producatorii de costurile mai scazute si de cresterea productiei si a productivitatii, pe ansamblu inregistrandu-se o marire a output-ului macroeconomic.

De asemenea, este general acceptat ca programele de liberalizare si privatizare implementate atat in tarile in curs de dezvoltare, cat si in tarile in tranzitie catre o economie concurentiala au insemnat intrarea intr-un proces - de multe ori indelungat - de refacere si modernizare a economiei. Aceasta inclinatie catre privatizare este, cel mai adesea, insotita de neincrederea in capacitatea sectorului public de a oferi populatiei servicii eficiente si eficace, la important si in corelatie cu cererea.

Practica a aratat, insa, ca nu toate serviciile publice pot fi privatizate, dar pentru o mai buna gestionare, acestea vor trebui sa fie realizate de persoane publice situate cat mai aproape de consumatori si aceste persoane pot fi autoritatile locale, in conformitate cu organizarea administrativa a statului.

Multe elemente care pledeaza in favoarea principiului potrivit caruia trebuie lasata piata sa furnizeze bunurile si serviciile. Intr-adevar, intreprinderile sunt constranse, pentru a supravietui, sa furnizeze produsele si prestatiile pe care le cer consumatorii; de altfel, concurenta intre intreprinderi ar trebuie sa asigure eficienta productiei lor de bunuri si servicii.

Exista situatii in care statul nu poate lasa jocului liber al concurentei intreaga responsabilitate a distribuirii resurselor. Este vorba de situatiile numite 'esecul pietei'[3], adica acelea in care pietele nu functioneaza foarte bine. Aceste situatii pot fi legate de productia anumitor bunuri si servicii speciale si anume:


Situatii de 'esec al pietei'

c      bunurile si serviciile a caror productie face, in general, obiectul unui monopol, ca de exemplu distributia electricitatii, a gazelor, a apei si buna functionare a acestor sectoare, daca monopolurile exista, pentru a se asigura de faptul ca intreprinderile particulare nu abuzeaza de pozitia lor practicand tarife ridicate in timp ce furnizeaza servicii mediocre, statul poate impune o reglementare, poate prelua el insusi productia;

c      bunurile si serviciile al caror pret este imposibil de evaluat, ca de exemplu apararea sau politia: partea intreprinderilor particulare va fi foarte redusa, daca nu chiar inexistenta in aceste sectoare. Statul se poate angaja el insusi si constrange ansamblul populatiei de a le finanta prin impozit;

c      serviciile, ca de exemplu ridicarea deseurilor (gunoaielor)  menajere, care sunt destinate sa rezolve problemele de externalitate : intr-adevar, daca aceste servicii ar fi incredintate sectorului privat, multi oameni si-ar arunca gunoaiele in strada sau pe camp pentru a nu fi nevoiti sa plateasca un tarif pentru serviciul pe care il presteaza o intreprindere specializata. Statul poate sa-si asume acest tip de servicii sau sa ceara ca ele sa fie furnizate de sectorul privat; in orice caz, se obisnuieste ca aceste servicii sa fie finantate prin tarife si, numai in completarea cheltuielilor, daca este cazul, prin impozite sau alte prelevari obligatorii;

c      serviciile pe care populatia le consuma, uneori, mai putin decat ar dori statul, in special educatia si sanatatea, caci anumite persoane nu pot sa-si permita sa cheltuiasca mult in acest domeniu. Se intampla chiar ca parintii sa ignore interesul pe care il prezinta educatia si securitatea sociala pentru copiii lor. si aici, statul poate actiona asigurand el insusi aceste servicii, finantandu-le din fonduri publice.

Reprezentarea economiei nationale la nivel macroeconomic. Conturile Nationale

Sistemul Conturilor Nationale realizeaza prezentarea simplificata, dar coerenta, a realitatii economice, in toata complexitatea acesteia. Este simplificata deoarece constituie un model redus al ansamblului activitatii economice si coerenta pentru ca realizeaza o imagine fidela a globalizarii fluxurilor, fara sa-l descrie pe fiecare dintre acestea.

Conturile nationale ale venitului si produsului intern (net sau brut) cuprind o situatie sintetica ce recapituleaza tranzactiile realizate intre economia interna si exterior, situatie concretizata intr-un cont al restului lumii.

Contabilitatea nationala inregistreaza operatiunile nefinanciare, din punct de vedere al capitalului si al finantarii fata de restul lumii. In statisticile finantelor publice, operatiunile nefinanciare sunt prezentate sub forma veniturilor si cheltuielilor publice, iar operatiunile financiare sub forma imprumuturilor nete si a finantarii deficitului sau a utilizarii excedentului bugetului general consolidat.

Agentii economici sunt grupati in sectoare institutionale, potrivit functiunii lor principale:

Sectoare institutionale in cadrul Sistemului Conturilor Nationale

societatile si cvasi-societatile nefinanciare

menajele (sau gspodariile populatiei, incluzand aici si pe intreprinzatorii individuali)

administratiile publice si administratiile private

institutiile financiare

restul lumii.

Activitatea economica a oricarei natiuni este compusa dintr-un numar foarte mare de operatiuni diverse. Pentru a reusi o reprezentare simpla si reala a acestei activitati, conturile nationale realizeaza gruparea operatiunilor dupa natura lor, repectiv operatiuni de productie, distributie, consum, acumulare si finantare.

In reprezentarea statistica pe care o prezinta Conturile Nationale exista o corespondenta stransa intre sectoarele institutionale si functiunile economice care exprima activitatea economica realizata.

Prin gruparea in categorii de operatiuni omogene a tuturor tranzactiilor efectuate de sectoarele institutionale se obtine o imagine succinta, dar si clara in acelasi timp, sub forma conturilor, ceea ce permite realizarea unei analize comparative a fluxurilor de venituri si cheltuieli (sau a fluxului de creante si datorii) ale fiecarui sector in cursul perioadei analizate. Prin aceasta, Sistemul Conturilor Nationale arata care sunt circuitele economice ce se stabilesc in procesele de productie, de repartitiea veniturilor sau de circulatie a mijloacelor de finantare.

Sector institutional

Functia principala

Resursele principale

Societati si qvasi-societati nefinanciare

Productia de bunuri si servicii comerciale nefinanciare

Veniturile din vanzari

Institutii de credit

Finantarea - respectiv colectarea, transformarea si repartitia - disponibilitatilor financiare

Fondurile provenite din angajamentele financiare contractate.

Societati de asigurari

Asigurarea, respectiv garantarea unei plati in cazul realizarii unui risc.

Primele contractuale sau cotizatiile sociale voluntare.

Administratiile publice

Producerea de servicii necomerciale destinate colectivitatii si efectuarea de operatiuni de redistribuire a venitului national.

Varsaminte obligatorii efectuate de sectoarele institutionale si primite direct sau undirect.

Administratiile private

Producerea de servicii necomerciale, in general fara scop lucrativ, a serviciilor comerciale destinate Gospodariilor populatiei.

Contributii benevole efectuate de Gospodariile populatiei sau cumpararile efectuate de acestea.

Gospodariile populatiei

Consumul si, in calitate de intreprinzatori particulari, producerea de bunuri si servicii comerciale nefinanciare.

Remuneratia factorilor de productie; transferuri efectuate de alte sectoare; venituri din vanzari.

Tabloul Economic de Ansamblu reuneste sectoarele institutionale si, de asemenea, prezinta relatiile economiei nationale cu exteriorul, prin intermediul contului numit 'Restul lumii', care cuprinde toate operatiunile efectuate de rezidenti in relatiile cu unitatile nerezidente. Tabloul Economic de Ansamblu este un tablou de sinteza, insotit si completat de tablouri anexa, care furnizeaza informatii mai detaliate despre domeniile cheie ale economiei nationale. Astfel, Tabloul Intrari-Iesiri prezinta o analiza specifica a procesului de productie la nivel national, precum si ansamblul fluxurilor de bunuri si servicii care circula intre agentii economici autohtoni si cei nerezidenti.

De asemenea, Tabloul Operatiunilor Financiare detaliaza mecanismele financiare ale activitatii economice si rolul pe care il joaca intermediarii financiari.

Secventa conturilor pentru fiecare sector institutional

Contul de productie

Prezinta in resurse productia si in utilizare consumul intermediar, soldul rezultat fiind valoarea adaugata bruta, indicator ce masoara valoarea nou creata in cursul procesului de productie.

Contul de exploatare

Are in resurse valoarea adaugata bruta, la ce se adauga, daca este cazul, subventiile de exploatare.

Utilizarile reprezinta o prima repartitie a veniturilor direct legata de procesul de productie, sub forma remuneratiilor varsate salariatilor si impozitele legate de productie.

Soldul acestui sub-cont este excedentul brut de exploatare, care reprezinta venitul primar pe care agentul economic il obtine din activitatea sa.

Contul de venit

Prezinta in resurse excedentul brut de exploatare, la care se adauga transferurile pe care le primeste de la alte unitati:



in cazul gospodariilor populatiei, aceste transferuri sunt constituite din salarii;

in cazul Statului, transferurile sunt impozitele;

in cazul unei banci, aceste transferuri sunt, in principal, dobanzi sau dividende.

Soldul acestui sub-cont este venitul disponibil brut.

Contul de utilizare a venitului

Are ca resursa venitul disponibil, iar ca utilizare inregistreaza un singur flux, respectiv consumul final. Astfel, pentru a studia comportamentul Gospodariilor, se pune in evidenta partea din venitul lor disponibil pe care o consacra cheltuielilor de consum final, soldul cu care se incheie acest sub-cont fiind economia bruta, indicator ce arata suma cu care a variat, in timpul exercitiului financiar considerat, patrimoniul unitatilor institutionale pentru care s-a intocmit contul.

Contul de capital

Resursa economie bruta este utilizata in vederea modificarii patrimoniului, contul prezentand modul in care eventualele transferuri de capital primite sau varsate au fost utilizate pentru a finanta acumularea de active nefinanciare (echipamente, stocuri, terenuri si active necorporale).

Soldul contului se numeste capacitate de finantare, daca este pozitiv si, invers, daca este negativ, necesar de finantare. Capacitatea sau necesarul de finantare se traduc prin cresterea sau diminuarea valorii nete a patrimoniului financiar.

Contul financiar

Contul financiar descrie diversele fluxuri monetare care afecteaza acest patrimoniu financiar, modificandu-i valoarea neta si structura. Elementele patrimoniale se materializeaza in creante sau datorii, care modifica situatia patrimoniala existenta. De exemplu, o iesire monetara se traduce printr-un flux net negativ de creante.

Soldul contului financiar, calculat ca diferenta dintre fluxurile nete de creante si fluxurile nete de datorii se numeste soldul creantelor si datoriilor.


Logica elaborarii conturilor nationale presupune:

coerenta stabilita la nivelul operatiunilor cu bunuri si servicii, care furnizeaza, pentru conturile pe ansamblul sectoarelor institutionale, informatiile necesare pentru completarea contului de productie si a elementelor din conturile de utilizare a venitului si a contului de capital;

un alt nivel de coerenta se stabileste pentru operatiunile de repartitie, in situatia analizei functionarii acestora fiind implicate concomitent cel putin doua sectoare.

Tabloul Economic de Ansamblu se situeaza in centrul informatiilor furnizate de Contabilitatea Nationala, principalul sau obiectiv fiind sa reuneasca intr-o forma sintetica toate fluxurile economice care fac obiectul Conturilor Nationale, ceea ce ofera posibilitatea de a gasi in acelasi tablou descrierea comportamentului economic al fiecarui sector institutional si relatiile dintre aceste sectoare - intre ele si cu restul lumii - prin intermediul circuitelor economice, care se refera la circulatia produselor, repartitia veniturilor, fluxurile financiare.

Ca importanta, cel dintai tip de analiza ce poate fi intreprins pe baza Conturilor Nationale se refera la fluxurile si circuitele economice pe care acestea le parcurg. Astfel, o simpla lectura a pozitiei 'impozite curente pe venit si patrimoniu' arata ca aceste impozite sunt, in totalitate, resurse ale sectorului institutional 'Administratia publica' si au fost suportate de toate celelalte sectoare.

Sectorul administratiilor publice desemneaza, atat in sistemul conturilor nationale referitoare la venit si produs intern, cat si in statisticile administratiilor publice, totalitatea unitatilor care exercita functiuni ale puterii publice, respectiv acele entitati institutionale care executa actiunile initiate de puterile publice, vizand prestatiile de servicii – in cea mai mare parte necomerciale – si transferul venitului, ambele finantate, in principal, prin prelevari obligatorii din alte sectoare economice.

In cadrul Contabilitatii Nationale, administratia este definita ca organismul ce produce bunuri si servicii necomerciale, respectiv furnizate gratuit sau la un pret mai mic decat costul lor de producere. Pentru a delimita campul de actiune al interventiei autoritatilor publice, se pot defini doua criterii de clasificare:

mai intai, urmand logica economica, se pot distinge activitatile comerciale de cele necomerciale. Producerea acestora din urma genereaza un cost monetar, dar cel care beneficiaza de ele nu le suporta - in sensul de plata - direct sau integral. Astfel de bunuri si servicii sunt puse la dispozitia populatiei de catre o administratie - publica sau privata - care dispune de finantare, in general de tip fiscal;

in al doilea rand, se face distinctia institutionala intre sectorul public si cel privat. Este considerat public orice organism ce depinde de oricare dintre esaloanele reprezentarii nationale.

In sistemul Conturilor Nationale intocmit in Romania de Comisia Nationala pentru Statistica, construit pe structura sistemelor institutionale, administratia publica, definita in categoria conturilor nationale nefinanciare, cuprinde unitatile institutionale a caror functie principala este de a produce servicii nedestinate pietei pentru colectivitate si de a efectua operatii de redistribuire a veniturilor publice. Resursele lor provin din prelevari sau varsaminte obligatorii efectuate de unitati apartinand altor sectoare economice

Sectorul administratiilor publice cuprinde administratia centrala, subdiviziunile politice ale federatiei in statele de tip federal, administratiile locale la toate nivelurile. In cadrul acestui sector nu sunt cuprinse intreprinderile publice nefinanciare, al caror capital este detinut sau controlat de Stat, fie ca sunt organizate ca societati de capital sau ca ofera unui public larg bunuri si servicii cu caracter public. In categoria acestor institutii publice se regasesc, de exemplu, companiile aeriene si cele ale cailor ferate apartinand Statului, serviciile de utilitati publice etc.

Trebuie precizat ca, in statistica finantelor publice nu sunt cuprinse operatiunile bancare si monetare ale Statului, ca parte a operatiunilor administratiei publice, dar ele figureaza in conturile nationale ale venitului si produsului intern. Disocierea acestor operatiuni este necesara pentru a face distinctia dintre politica bugetara si cea monetara si realizarea concordantei dintre statisticile monetare si financiare, pe de o parte si statisticile finantelor publice, pe de alta parte.

Operatiunile administratiei publice cu restul lumii sunt reprezentate atat in statisticile finantelor publice, cat si in balanta de plati, ambele sisteme masurand, in general, fluxurile (variatia dintre intrarile si iesirile de fonduri), mai curand decat variatia stocurilor, respectiv valoarea ramasa la sfarsitul perioadei considerate.

Operatiunile economice - ce descriu realizarea, utilizarea si repartizarea bunurilor si serviciilor la nivel national - dau nastere la trasferuri de instrumente financiare. Astfel, in contrapartida livrarii unui produs apare un transfer de natura monetara, eventual recunoasterea unei datorii, sub forma unei cambii. De asemenea, tot sub forma unui transfer monetar sunt realizate, in general, stingerea drepturilor ce decurg din unele operatiuni de repartitie - cum ar fi salariile, dobanzile, impozitele etc. Aceste fenomene economice stau la baza logicii contabile in dubla partida, potrivit careia se inregistreaza, pe de o parte, fluxul corespunzator operatiunii “reale” si, pe de alta parte, contrapartida financiara a respectivelor operatiuni.

Utilizarea notiunilor de creanta sau de datorie subliniaza un alt aspect al operatiunilor financiare, respectiv acela potrivit caruia acestea reprezinta posibilitatea prin care unitatile aflate in deficit pot sa-si procure de la alte unitati - care inregistreaza excedent - mijloacele monetare necesare acoperirii trezoreriei lor negative.

Administratia publica, pe langa indeplinirea functiei de producator si distribuitor de produse si servicii necomerciale destinate colectivitatii (bunuri si servicii publice), detine un rol financiar de prima importanta, in primul rand prin intermediul trezoreriei statului, in cadrul careia de deruleaza toate operatiunile de trezorerie a sistemului bugetar si care indeplineste, totodata, activitati de tip bancar, inclusiv de creatie monetara.

Contabilitatea Nationala, care realizeaza inregistrarea statistica a fluxurilor financiare la nivel macroeconomic in asa numitele “operatiuni financiare”, a adoptat pentru clasificarea acestora criterii ce deriva din natura instrumentelor financiare ce au constituit suportul pentru fiecare flux. De aceea, nomenclatorul operatiunilor financiare ce se regaseste in Contabilitatea Nationala reprezinta, in fapt, nomenclatorul instrumentelor financiare utilizate in tara respectiva, in perioada pentru care s-au intocmit conturile macroeconomice.

Organizarea finantelor publice la nivelul administratiilor publice centrala si locale in Romania

Necesitatile populatiei se pot grupa in doua mari categorii, respectiv in necesitati individuale si necesitati colective, cu caracter social, care se refera la apararea tarii, la ordinea publica, echilibrul ecologic, utilitati publice, educatie, cultura, ocrotire medicala pentru anumite categorii sociale cum sunt batranii, handicapatii etc.

Finantele publice au un rol deosebit de important si, in acelasi timp, activ, atat in satisfacerea nevoilor populatiei, cat si pentru realizarea obiectivelor economice propuse prin programele guvernamentale. Acestea reprezinta obiective de interes national, care pot fi infaptuite pe termen mediu sau lung si cu eforturi financiare considerabile.

In acest sens, din fondurile publice autoritatile competente aloca fonduri pentru:


Destinatia fondurilor publice

desfasurarea actiunilor cu caracter social, respectiv pentru educatie si invatamant, in domeniul sanitar, pentru odihna si tratament, cultura s.a.;

realizarea actiunilor economice in diverse sectoare, cum ar fi: infrastructura feroviara si rutiera, senalul navigabil si aeroporturile, posta, telefon, telegraf, energia, irigatiile, exploatarea forestiera etc.;

ordinea interna, apararea tarii si sustinerea relatiilor externe, in scopul acoperirii necesitatilor de finantare a fortelor armate, a functionarii Presedintiei, Guvernului, administratiei publice centrale si locale, a institutiilor care mentin ordinea publica si care indeplinesc relatiile diplomatice ale tarii;

pregatirea profesionala a fortei de munca, astfel incat sa corespunda exigentelor impuse de conditiile tehnologice noi;

asigurarea si consolidarea democratiei, urmarindu-se respectarea drepturilor minoritatilor, stabilirea si indeplinirea acordurilor bi si multilaterale, integrarea europeana;

protejarea mediului inconjurator si desfasurarea de actiuni sustinute in vederea imbunatatirilor conditiilor de mediu.

Fiecare etapa istorica are prioritatile sale specifice, in functie de situatia concreta in care se afla viata economico-sociala. Astfel, daca s-a constatat o subdimensionare a resurselor finantelor publice, aceasta s-a reflectat in neasigurarea cu forta de munca calificata, in sustinerea necorespunzatoare a activitatilor economice, in calitatea productiei.

Fiecare tara intretine legaturi economice , politice, culturale etc. cu celelalte tari aflate in zona sa geografica sau la nivel mondial. Aceste legaturi sunt mai mult sau mai putin intense, in functie de interesele respectivelor tari si de asemanarile dintre sistemele pe care acestea le-au adoptat in plan economic, politic etc.

Sistemul economic este unul dintre cele mai importante, de rezultatele economice depinzand in cea mai mare masura atat calitatea vietii populatiei, cat si pozitia tarii in plan international.

Sistemul economic adoptat la nivel national trebuie sa tina seama de conditiile concrete din fiecare etapa istorica. El va trebui sa dispuna de o relativa stabilitate, respectiv reglarea activitatii economice se va realiza fie prin mijlocirea pietei concurentiale, fie prin intermediul planului de stat, cu caracter preponderent imperativ. In tarile cu economie planificata, instrumentul de baza al conducerii economiei nationale este planul directiva, in timp ce in tarile cu economie de piata, rolul hotarator in reglarea (autoreglarea) proceselor economice il are piata concurentiala.

Mecanismul economic este o modalitate de functionare a sistemului economic si a componentelor sale; el este format din totalitatea principiilor, corelatiilor, formelor, metodelor, instrumentelor si parghiilor economice, reglementate legal, pe baza carora si prin care agentii economici realizeaza, regleaza si perfectioneaza propria lor activitate, tinand seama de principiul rationalitatii economice. Practic, mecanismul economic este alcatuit dintr-o serie de subsisteme de functionare si reglare, cum sunt, de pilda, mecanismul preturilor, mecanismul formarii veniturilor, mecanismele bugetare, mecanismele bursiere etc. Mecanismul economic caracterizat prin raporturile libere intre agentii economici este denumit mecanism al economiei de piata, iar cel bazat pe raporturi de comanda mecanism al economiei planificate.

In vederea stabilirii echilibrului general economic intr-o economie de piata, se folosesc numeroase mijloace, instrumente, institutii caracteristice piatei concurentiale care joaca un rol hotarator in reglarea, respectiv autoreglarea, proceselor economice. In tarile cu economie de piata, si cu atat mai mult in tarile aflate in tranzitie catre o economie de piata, rolul statului actioneaza pe de o parte ca autoritate  publica si, pe de alta parte, ca producator si consumator de bunuri si servicii, organizator si finantator al asigurarilor si protectiei sociale, bancher si contractant de imprumuturi, asigurator sau asigurat.

In domeniul financiar, mecanismul adoptat intr-o economie de piata cuprinde numeroase elemente, prin intermediul carora se produc efecte semnificative in domeniul financiar, dar si in domenii ce tin de economia reala, sectoarele monetar, valutar etc. Cele mai importante elemente ale mecanismului financiar sunt:

Principalele elemente ale mecanismului financiar

sistemul fondurilor de resurse financiare;

parghiile financiare utilizate de stat pentru a influenta activitatea economica;



metodele utilizate in managementul financiar;

cadrul institutional, respectiv institutiile si organizatiile financiare;

cadrul juridic, alcatuit din legi, decrete, hotarari si alte reglementari cu caracter normativ in domeniul financiar.

Statul are un rol hotarator in repartizarea venitului national (a valorii nou create) prin prelevarea unei cote din acesta la fondurile de resurse financiare publice. De asemenea, statul influenteaza major activitatea economica prin instrumente economico-financiare, cum sunt: impozitele si taxele, transferurile si subventiile, creditul, dobanda, preturile, cursul de schimb etc.

Activitatea financiara dintr-o tara democratica este gestionata de institutii publice intre acre sunt diverse grade de subordonare, astfel:

Organele puterii reprezentative

Organele puterii reprezentative, in frunte cu Parlamentul, ca autoritate legislativa suprema; el dezbate si aproba programul de dezvoltare economica a tarii si, coroborat cu acesta, bugetul public national (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat si contul general anual de executie a bugetului). De asemenea, el aproba sistemul de impozitare, legea de functionare a sistemului bancar, a Ministerului Finantelor Publice si a celorlalte ministere, legea asigurarilor sociale, legea asigurarilor de bunuri, persoane si raspundere civila, legea de functionare a Curtii de Conturi etc.

consiliile judetene si al municipiului Bucuresti ;

consiliile comunale, orasenesti, municipale si ale setoarelor municipiului Bucuresti.

Parlamentul si consiliile judetene, municipale, orasenesti si comunale au in subordine organele administratiei de stat, centrale si locale: Guvernul, ministerele, prefecturile si primariile etc.


Organele specializate ale puterii executive

Guvernul, ca organ executiv suprem, analizeaza , avizeaza si inainteaza spre aprobare Parlamentului, proiectul bugetului public national, contul general anual de executie; exercita functia de conducere si control a activitatii economico - financiare;

Ministerul Finantelor Publice:

elaboreaza proiectul bugetului public national;

initiaza proiecte de acte normative in domeniul financiar: contabilitate, fiscalitate, acoperirea deficitului etc.

fundamenteaza si urmareste in executie echilibrul financiar, monetar, valutar;

asigura incasarea veniturilor bugetului public national, efectuand operatiunile de trezorerie (imprumuturile guvernamentale si rambursarea acestora);

actioneaza in vederea crearii si mentinerii pietei concurentiale si supravegheaza evolutia preturilor si tarifelor in economie;

exercita controlul si supravegherea financiara a organelor si institutiilor de stat, regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat;

coordoneaza Garda Financiara;

gestioneaza participatiile statului in societatile comerciale etc.

Banca Nationala a Romaniei, ca banca centrala a tarii, elaboreaza si conduce politica monetara, de credit, valutara si de plati;

bancile comerciale, CEC-ul, Eximbanc, societatile de asigurari, efectueaza operatiuni specifice financiare;

ministerele si celelalte organe ale administratiei publice centrale indeplinesc functiuni financiare, precum elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli pentru ele si organismele subordonate, repartizarea creditelor publice, controlul financiar etc.;

regiile autonome si societatile comerciale cu capital majoritar de stat.




 


Intrebari si raspunsuri pentru fixarea cunostintelor


Care sunt principalele instrumente financiare si monetare utilizate de stat pentru influentarea activitatii economice intr-o economie de piata sunt :

a)     impozitele si taxele

b)     trasferurile si subventiile

c)      creditul si dobanda

d)     preturile

e)     cursul de schimb al monedei nationale etc.


&

 


Teme


Evolutia privind conceptiile referitoare la rolul Statului in economie

Functiile indeplinite de Stat in economiile moderne

Politica liberala de neinterventie in functionarea pietei si situatii in care Statul trebuie sa intervina pentru a regle mecanismele pietei

Organizarea institutionala si relatiile dintre sectoarele economiei nationale descrise prin sistemul statistic al Conturilor Nationale

Cadrul institutional al finantelor publice din tara noastra





Lionel Stoleru – L’ambition internationale, Editions du Seuil, Collection L’Histoire Immediate, Paris, 1987

Definit ca raport intre Rezultatul net (sau brut) si Total venituri realizate de agentul economic in cursul exercitiului financiar, indicatorul rata profitului arata posibilitatea acestuia de crestere si, totodata, contributia sa la dezvoltarea intregii economii nationale.

Esecul pietei (defaillace du marché in franceza sau weakening or sagging of the market in engleza) inseamna nereflectarea la nivelul pretului stabilit pe piata a unor costuri sau beneficii asociate productiei sau consumului. Cand costul marginal al productiei nu este egal cu pretul pietei apare ineficienta economica a pietei.

Externalitate - efectul actiunii unui agent economic asupra altor agenti economici fara contrapartida monetara. Acest efect nu este prevazut si nu se tine seama de el in ansamblul activitatii economice.

In democratiile moderne, poporul este depozitarul suveranitatii, pe care o transmite, pe calea votului electoral, diverselor instante. Acestea, de la Parlament pana la consiliul local comunal, sunt purtatoarele legimitatii care le permite controlul executiv asupra activitatilor economico-sociale in domeniul sau zona teritoriala care intra in sfera de exercitare a atributiilor lor. tot ce nu intra in aceasta sfera tine de sectorul privat, dar problema trebuie analizata foarte nuantat, deoarece exista - si nu putine, in special in ceea ce priveste asistenta si protectia sociala in tarile capitaliste dezvoltate - asociatii particulare a caror finantare este asigurata partial sau aproape total prin subventii publice.

Comisia Nationala pentru Statistica si Banca Nationala a Romaniei: “Conturile Nationale 1992 - 1993” - Lexic - Principalele definitii ale Sistemului Conturilor Nationale.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre finate publice

Constructia teoriei financiare
Decizia de investitii in mediu probabilistic
Decizii de finantare pe termen lung
Analiza cheltuielilor publice
Sistemul resurselor financiare publice
Imprumuturile de stat. datoria publica
Uniunea europeana
Ajutorul de stat
Bugetul de stat al romaniei
Analiza bugetului regatului unit al marii britanii si irlandei de nord in perioada 2000-2006
Analiza bugetului de stat al germaniei
Acquis-ul comunitar si uniunea economica si monetara
Impozitarea prevazuta de acquis-ul comunitar
Romania intre fiscalitate si politici fiscale







































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare