StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » finate publice
Trimite articolul prin email Principiile generale ale impunerii : Finate publice Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Principiile generale ale impunerii



Principiile generale ale impunerii

Un sistem fiscal poate fi considerat rational daca indeplineste mai multe cerinte, daca este organizat si functioneaza pe baza anumitor principii. Aceste principii au in vedere ca asezarea si incasarea impozitelor sa corespunda atat obiectivelor social-economice ale politicii fiscale a statului din perioada respectiva, cat si intereselor platitorilor.

Determinarea bazei impozabile si calcularea impozitului presupun efectuarea – pe baza prevederilor legii – a unui complex de operatiuni atat de catre subiectele impozabile, cat si de catre organele fiscale.

Stabilirea impozitului de plata are o latura politica si una de ordin tehnic (care cuprinde metodele si tehnicile folosite pentru determinarea bazei impozabile si a sumei impozitului).




Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie sa raspunda unor cerinte, sa concorde cu anumite principii. Pentru prima data, asemenea principii au fost formulate de Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice, in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea. Aceste principii sunt astazi urmatoarele: justetea impunerii (echitatea fiscala), certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, randamentul impozitelor, proportionalitatea impunerii, progresivitatea impunerii, realitatea impunerii, moralitatea impunerii, neutralitatea fiscala.

Justetea impunerii (echitatea fiscala) este cel mai important principiu, care consta in aceea ca platitorii trebuie sa contribuie cu impozite si taxe, in functie – pe cat posibil – de veniturile pe care l 353i87d e realizeaza.

Echitatea fiscala presupune dreptate si justitie sociala in repartizarea sarcinilor fiscale pe clase si categorii sociale. Aplicarea echitatii fiscale presupune impunerea diferentiata a veniturilor si a averii, precum si stabilirea unui minim de venit neimpozabil. De asemenea, echitatea fiscala reclama ca sarcina fiscala absoluta si relativa a fiecarui platitor sa fie stabilita pe baza puterii contributive, adica in functie de marimea venitului si a averii contribuabilului si ca impunerea sa fie generala, ceea ce inseamna ca ea trebuie sa cuprinda toti agentii economici, toate paturile si clasele sociale care realizeaza venituri din diverse surse sau poseda un anumit fel de avere.

In decursul timpului, echitatea in domeniul impozitelor a fost inteleasa si interpretata in mod diferit de la o tara la alta, de la un guvern la altul, de la o perioada la alta.

Echitatea fiscala este definita ca dreptate, justitie sociala in domeniul impozitelor, taxelor. Daca teoretic, notiunea de echitate fiscala este usor de inteles si de explicat, aplicarea sa in practica intalneste multe dificultati datorita inexistentei unor instrumente si metode clare de cuantificare si de exprimare.

Aplicarea echitatii fiscale necesita impunerea diferentiata a veniturilor, a averii si, in acelasi timp, reducerea si scutirea de plata impozitelor si taxelor a persoanelor cu venituri mici.

Echitatea fiscala reclama realizarea simultana si cumulativa a mai multor conditii. Astfel, aplicarea impozitelor si taxelor trebuie sa fie generala, adica sa afecteze toate categoriile sociale si agentii economici care realizeaza venituri din aceeasi sursa sau poseda acelasi fel de avere. Spre deosebire de aceasta ipostaza poate exista si impunerea partiala, situatie in care unele categorii sociale se bucura de reduceri si chiar de scutiri de impozite.

Intelegerea echitatii fiscale necesita delimitarea notiunilor de egalitate in fata impozitelor si de egalitate prin impozite.

Egalitatea in fata impozitelor (neutralitatea impozitelor) presupune ca impunerea sa se efectueze in acelasi fel pentru toate persoanele juridice si fizice, fara deosebiri de mod de impunere de la o zona la alta a statului respectiv. De asemenea, egalitatea in fata impozitelor reclama ca impunerea sa se faca la fel pentru toate entitatile economice, fara a se tine seama de forma juridica in care sunt organizate si functioneaza acestea.

Egalitatea prin impozite presupune diferentierea sarcinii fiscale de la un subiect impozabil la altul, avandu-se in vedere o serii de criterii politice, economice, sociale, etc., cum ar fi: natura si cuantumul materiei impozabile, situatia sociala, civila si personala a contribuabilului, etc. Prin urmare, egalitatea prin impozite presupune aplicarea unui tratament fiscal diferentiat, dupa cum este vorba de persoane bogate sau sarace, de cei care realizeaza venituri din capital, din proprietati sau din munca, de persoane necasatorite, cu copii, invalide, in varsta, etc.

In aprecierea echitatii fiscale trebuie facuta o deosebire neta intre egalitatea matematica (aparenta) a sarcinilor fiscale si egalitatea reala (efectiva) a acestor sarcini. In acest sens, nu este suficient sa se aplice un impozit egal la venituri egale, ci este necesar ca la calcularea si incasarea impozitelor sa se aiba in vedere situatia fiecarei persoane in parte (casatorita, necasatorita, cu sau fara copii, cate persoane are in intretinere, varsta acestora, etc.).

Aplicarea corecta a echitatii fiscale necesita:

Ø      folosirea  in mod corespunzator a cotelor de impunere;

Ø      stabilirea sarcinilor fiscale ale persoanelor fizice si juridice in functie de puterea contributiva a fiecareia;

Ø      reglementarea si acordarea unui minim neimpozabil, in functie de natura venitului care cade sub incidenta impozitului, precum si stabilirea unor reduceri si scutiri de impozite, care sa permita satisfacerea unor cerinte decente de viata;

Certitudinea impunerii, potrivit careia marimea impozitelor datorate statului de catre fiecare persoana juridica si fizica trebuie sa fie certa si nu arbitrara. Principiul certitudinii impunerii reclama ca termenele, modalitatile si sumele de plata sa fie clare, precise pentru fiecare platitor. Acest principiu a urmarit lichidarea arbitrariului, a bunului plac in stabilirea si incasarea impozitelor. Formuland acest principiu, A. Smith aprecia ca un grad mic de nesiguranta constituie un defect mai mare decat un grad considerabil de nedreptate.



Comoditatea perceperii impozitelor, potrivit careia impozitele si taxele trebuie sa fie percepute la termenele si dupa o procedura cat mai simpla si convenabila pentru platitori.

Randamentul impozitelor presupune ca impozitele si taxele sa fie incasate cu cheltuieli cat mai mici si intr-un mod cat mai acceptabil pentru platitori. Principiul randamentelor impozitelor este o expresie a “guvernului ieftin”, in sensul ca aparatul pentru incasarea impozitelor, ca si tot aparatul de stat, trebuie sa fie cat mai putin costisitoare. De asemenea, aparatul fiscal nu trebuie sa stinghereasca activitatea economica a contribuabililor si nici sa-I indeparteze de la indeletnicirile lor.

Politica financiara reclama ca la instituirea unui impozit sa fie avut in vedere si sa fie asigurat randamentul lui fiscal ridicat.

Prin randamentul ridicat al impozitului se intelege caracterul sau universal, ceea ce inseamna ca el sa fie platit de catre toate persoanele fizice si juridice care dobandesc venituri din aceeasi sursa sau detin aceeasi avere, sa cuprinda toata materia impozabila, sa fie exclusa posibilitatea practicarii evaziunii sau a fraudei fiscale si sa nu reclame cheltuieli mari cu asezarea, urmarirea si incasarea impozitului. Desi aceste cerinte sunt rationale, in practica ele sunt greu de realizat, fiind aplicabile mai ales impozitului pe salarii. Pentru cele mai multe impozite, ca urmare a practicarii evaziunii fiscale, o parte din materia impozabila este sustrasa de la impunere.

Unicitatea impunerii. Acest principiu presupune ca un venit impozabil sa fie impus o singura data si cu un singur impozit intr-o anumita perioada de timp.

Stabilitatea impozitelor consta in mentinerea la acelasi nivel a randamentului lor in toate fazele ciclului economic. Altfel spus, randamentul impozitului nu trebuie sa creasca simultan cu cresterea productiei si a veniturilor in fazele de inviorare si avant si nici sa scada in fazele de criza si depresiune ale ciclului economic. Practic, insa, se constata ca incasarile din impozite nu au stabilitate, ca urmare a evolutiei produsului national brut, a productiei si desfacerilor, ceea ce se reflecta in mod direct si asupra volumului incasarilor din impozite. De asemenea, acest principiu reclama ca legislatia fiscala sa fie stabila o perioada cat mai indelungata.

Elasticitatea impozitelor reclama ca acestea sa se poata adapta in timp cerintelor bugetare, adica sa poata fi majorate atunci cand economia se dezvolta si cheltuielile bugetare cresc si sa poata fi reduse cand aceste cheltuieli scad. Elasticitatea impozitelor actioneaza cu deosebire in directia cresterii impozitelor.

Proportionalitatea impunerii. Potrivit acestui principiu, impozitul se calculeaza prin aplicarea cotelor proportionale, fapt care asigura pastrarea raportului dintre venitul impozabil si suma impozitului, contribuind la realizarea echitatii fiscale.

Progresivitatea impunerii. In concordanta cu acest principiu, cotele de impozit si impozitul cresc pe masura cresterii venitului impozabil, fapt care afecteaza echitatea fiscala.

Realitatea impunerii, principiu de impozitare potrivit caruia baza impozabila (marimea venitului impozabil), cuantumul averii si impozitul se determina efectuandu-se calcule bine fundamentate, fara supra sau subevaluari, conducand la o impunere reala, exacta.

Neutralitatea fiscala este un principiu de politica fiscala, potrivit caruia impozitele si taxele trebuie sa fie astfel reglementate, trebuie sa aiba un asemenea cuantum incat sa nu stimuleze, dar nici sa afecteze activitatea contribuabililor. Sistemul fiscal nu trebuie sa stinghereasca activitatea economica a contribuabililor si nici sa-I indeparteze de la indeletnicirile lor.

Moralitatea impunerii se refera la faptul ca nivelul impozitarii trebuie sa fie echitabil, suportabil, legiferat si aplicat in functie de natura si de marimea venitului si a averii, avandu-se in acelasi timp in vedere situatia familiala, civila, sociala, varsta, capacitatea de munca a contribuabilului, etc.



Principiile mentionate mai sus au avut si au un caracter progresist, deoarece au fost si sunt indreptate impotriva arbitrariului, care se manifesta mai ales in perioada destramarii feudalismului. 

Adaptate la conditiile politice, social-economice si financiare actuale, aceste principii cu anumite retusuri, sunt sustinute de o serie de economisti contemporani. Acesti economisti argumenteaza ca, pentru o buna structura a impozitelor, se cere:

Ø      repartizarea cat mai echitabila a sarcinilor fiscale;

Ø      impozitele trebuie sa fie selectionate, legiferate si aplicate in asa fel incat sa reduca la minimum influenta asupra deciziilor economice care se iau pe alte piete eficiente. Concomitent, impozitele trebuie sa fie folosite pentru a corecta ineficienta diversilor agenti economici;

Ø      sistemul fiscal trebuie sa faciliteze o administrare eficienta, nearbitrara si sa fie clar pentru contribuabili;

Ø      costul administratiei fiscale si al metodelor de constrangere trebuie sa fie cat mai redus cu putinta.

Orice impozit nou legiferat trebuie sa fie pus de acord cu principiile de echitate fiscala, de politica economica si sociala, precum si de politica financiara.

In concordanta cu principiile de politica economica, prin instituirea unui impozit, statul urmareste nu numai incasarea de venituri bugetare, ci si folosirea impozitului ca instrument cu care influenteaza dezvoltarea sau restrangerea productiei sau a consumului unor produse, pentru dezvoltarea sau limitarea relatiilor comerciale cu alte state. Spre exemplu, in vederea stimularii consumului unor produse, statul reduce sau desfiinteaza impozitele indirecte care le greveaza, in timp ce, pentru a restrange consumul altor produse, statul majoreaza impozitele ce se incaseaza asupra lor si chiar instituie noi impozite.

In vederea stimularii dezvoltarii unei ramuri economice, statul poate stabili taxe vamale ridicate la import, poate reduce sau scuti de plata impozitelor indirecte marfurile care se produc in tara, poate micsora impozitele directe pentru intreprinzatorii care isi plaseaza capitalurile in ramura respectiva, poate legifera amortizarea accelerata a mijloacelor fixe, fapt care duce la micsorarea profitului impozabil al intreprinzatorului in primii ani de activitate. De asemenea, statul poate acorda subventii intreprinzatorilor din anumite ramuri economice, poate influenta concurenta prin impunerea mai accentuata a marilor comercianti, poate combate inflatia prin majorarea impozitelor, etc.

Politica fiscala elaborata si aplicata de catre unele state urmareste si realizarea diferitelor scopuri social-politice. Partidul de guvernamant aplica o politica fiscala diferentiata, avantajand categoriile sociale pe care le reprezinta. De asemenea, practicand o serie de masuri cu caracter fiscal, partidul de guvernamant urmareste sa-si mentina influenta asupra diferitelor categorii de alegatori.

Politica fiscala practicata in multe tari prevede inlesniri la plata impozitelor pentru persoanele cu venituri mici si celor care au de intretinut copii, batrani. In unele tari, se aplica un impozit special celibatarilor si persoanelor fara copii, pentru a stimula natalitatea. Unele impozite si taxe se folosesc pentru limitarea consumului produselor care au urmari daunatoare asupra sanatatii oamenilor, cum sunt tutunul, bauturile alcoolice, etc. anumite impozite sunt folosite ca mijloace de limitare a constituirii unor averi mari pe calea succesiunilor si pe alte cai, etc.

In domeniul politicii financiare, mai multi economisti au abordat problema utilizarii unui singur impozit sau a mai multor impozite in acelasi timp. Astfel, la vremea lor, fiziocratii au sustinut idea introducerii unui impozit unic, asezat si incasat asupra produsului net al agriculturii. O data cu dezvoltarea marii industrii, s-a sustinut teza asezarii unui impozit unic asupra materiilor prime. Dupa al doilea razboi mondial, in Franta s-a sustinut idea aplicarii unui impozit unic asupra energiei, care urma sa se substituie tuturor impozitelor declarative (care se stabileau pe baza declaratiei contribuabililor). Impozitul pe energie urma sa se aplice asupra surselor de energie (hidrocarburi, carbune, gaze naturale, electricitate, energie hidraulica, energie atomica), justificandu-se prin aceea ca nici o marfa nu se poate obtine fara un consum de energie si ca, astfel, impozitul respectiv ar fi cuprins in pret, si prin urmare, ar fi platit de toti consumatorii. Sustinatorii impozitului pe energie considerau ca prin acest impozit unic s-ar simplifica si s-ar ieftini aparatul fiscal (prin renuntarea la declaratiile de impunere), ca materia impozabila ar fi mai bine cuprinsa, controlul fiscal ar fi mai usor si mai eficace, ca s-ar preintampina evaziunea si celelalte fraude fiscale.

Impozitul unic nu s-a putut aplica in practica. Motivarea ca impozitul pe energie ar preveni evaziunea fiscala s-a dovedit neintemeiata, deoarece sunt numeroase posibilitatile de a voala consumul de energie, de a substitui o sursa de energie cu alta. Impozitul unic prezenta si multe alte neajunsuri, dintre care faptul ca nu se putea aseza in functie de venit, fiind practic un impozit regresiv si dezavantajand persoanele cu venituri mici.

Numarul de impozite practicate de un stat depinde de conditiile politice, economice si sociale existente in tara respectiva, de nivelul de dezvoltare economica, precum si de politica economico-sociala si financiara a statului in perioada data. Ceea ce conteaza nu este numarul de impozite, ci modul cum sunt ele reglementate, influenta lor asupra dezvoltarii economice, sociale, asupra situatiei finantelor tarii, asupra echilibrului bugetar, asupra conditiilor de viata ale cetatenilor.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact