StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » leasing
Trimite articolul prin email Modernizarea cadrului juridic din romania : Leasing Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Modernizarea cadrului juridic din romania



Modernizarea cadrului juridic din Romania



Ordonanta 51 din1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, intrata in vigoare in vara anului 1997, ofera intreprinderilor romanesti un instrument avantajos de finantare. Sau cel putin asa ar trebui, deoarece in Romania achizitiile prin leasing ascund capcane periculoase.




Scaparile legiuitorului roman au dat leasingului, unitar reglementat in lumea intreaga, o forma originala, paguboasa pentru ambii parteneri ai unui astfel de contract, dar in special pentru utilizator.

Astfel, aliniatul 2 al articolului 14 al ordonantei stipuleaza ca “finantatorul nu raspunde daca bunul nu este livrat utilizatorului“ deci locatorul este exonerat de raspundere chiar si in situatia in care livrarea nu se face din vina sa. Adica, poate aparea o situatie in care utilizatorul plateste finantatorului avansul, finantatorul nu achita furnizorului intregul pret de achizitie al bunului in timp util, pentru a fi livrat la termen utilizatorului iar utilizatorul care in timp a inceput sa plateasca si ratele de leasing nu a intrat in posesia bunului, neavand dreptul sa invoce exceptia de neexecutare a contractului adica suspendarea executarii propriilor obligatii (amanarea platii ratelor de leasing) pana in momentul cand cealalta parte (locatorul) isi va indeplinii obligatiile ce-i revin, cu atat mai putin rezilierea contractului.

Tot in imposibilitatea de a solicita amanarea platii ratelor de leasing sau incetarea contractului se afla utilizatorul daca bunul achizitionat in sistem leasing prezinta lipsuri sau defectiuni, nu functioneaza la parametri indicati sau nu corespunde standardelor tehnice deoarece societatea de leasing nu va fi raspunzatoare pentru aparitia unor astfel de situatii intrucat conform legii ea incheie contractul de vanzare cumparare cu “furnizorul desemnat de utilizator si in conditiile expres formulate de acesta“ (art 9). Deci si in aceasta situatie utilizatorul este cel care poarta intreaga responsabilitate in cazul livrarii unui bun necorespunzator.

Surprizele neplacute pot fi evitate daca se negociaza atent clauzele referitoare la asigurarea bunului si la conditiile incetarii contractului in conditiile in care autorii Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing nu au avut in vedere protectia utilizatorilor, incheierea unui contract de leasing presupune asumarea unor numeroase riscuri. Prin semnarea unui contract de leasing, raportul juridic se naste intre societatea de leasing si utilizator. Utilizatorul dobandeste dreptul de folosinta, in timp ce bunul ramane proprietatea societatii. Operatiunea de leasing presupune insa si incheierea altor doua contracte: un contract de vanzare-cumparare si unul de asigurare.

Primul este incheiat de societatea de leasing cu producatorul si da nastere obligatiei acestuia de a livra bunul. Utilizatorul, care dobandeste toate drepturile derivand din acest contract, trebuie sa solicite includerea unor clauze care sa il protejeze (in primul rand, pentru a evita situatia in care ar putea fi obligat sa plateasca ratele de leasing potrivit graficului, desi bunul ni I-a fost livrat).

O data ce bunul a fost predat, utilizatorul este obligat “sa isi asume pentru intreaga perioada a contractului riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, si continuitatea platilor cu titlu de rata de leasing pana la achtarea integrala a valorii contractului de leasing“.

Acestea sunt prevederile Ordonantei Guvernului, reluate si de contractele de leasing. Insa aceleasi contracte stabilesc ca, pe toata durata contractului, bunul trebuie asigurat corespunzator, pe cheltuiala utilizatorului, impotriva tuturor riscurilor, iar beneficiarul asigurarii trebuie sa fie societatea de leasing. Prin urmare, cu toate ca, potrivit prevederilor legale si contractuale, riscurile pierderii bunului sunt transmise la utilizator, societatile de leasing se asigura, pe cheltuiala utilizatorilor, “impotriva tuturor riscurilor“.

Modul in care locatorul il despagubeste pe locatar pentru pierderile provocate de nefunctionarea bunului in perioada de inlocuire respectiv reparare, perioada in decursul careia utilizatorul continua sa platerasca ratele de leasing, nu intereseaza societatea de asigurari. Cum de cele mai multe ori finantatorii omit sa stipuleze in contract varianta de despagubire utilizatorii risca sa nu fie despagubiti corespunzator.

Situatia in care bunul avariat este reparat, iar dauna este integral acoperita de indemnizatia platita de asigurator, este solutionata oarecum similar de societatile de leasing, in cazul distruderii totale sau al furtului, acestea adopta o politica diferita.

Unele contracte se limiteaza la a stabili ca, intr-o astfel de situatie, utilizatorul are obligatia de a continua sa plateasca ratele de leasing, iar societatea incaseaza indemnizatia de asigurare reprezentand valoarea bunului pierdut. Alte societati, mai “intelegatoare“, au simtit nevoia unei precizari: ele stabilesc expres prin contract doar ca, in cazul in care indemnizatia care le este platita de asigurator este mai mica decat suma pe care o mai avea de platit utilizatorului la data incidentului (restul ratelor de leasing plus valoarea reziduala), diferenta va fi suportata de utilizator. Ele lasa astfel sa se inteleaga ca utilizatorul nu este tinut sa plateasca pana la ultima rata, ci numai diferenta neacoperita de indemnizatia de asigurare. Dar aceste societati “uita“, totusi, sa arate cum vor proceda daca indemnizatia platita de asigurator este mai mare decat suma pe care o mai avea de platit utilizatorului la data incidentului, nedorind sa se oblige prin contract sa restituie utilizatorului diferenta favorabila lui. Cat despre societatile de leasing care ininclude in contract o clauza potrivit careia utilizatorul va primi un alt autoturism, acestea sunt admirabile exceptii.



Asadar, chiar daca primesc asigurari verbale de la reprezentantii societatilor de leasing, care declara ca societatea nu urmareste o imbogatire intemeiata pe necazul utilizatorului, ci doreste doar sa fie protejat, persoanele care incheie astfel de contracte trebuie sa insiste pentru a clarifica, prin clauze contractuale lipsite de echivoc, destinatia eventualei indemnizatii platite de asigurator.

Deci potrivit art. 2 din O.G. 51/1997, finantatorul are obligatia sa asigure, printr-o societate de asigurari, bunurile oferite utilizatorului in leasing, iar art. 10 din aceeasi ordonanta impune utilizatorului, in lipsa unei stipulatii contrare, sa suporte riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat din cauze fortuite platind in continuare ratele de leasing fara a mai beneficia de bun.

Dar in dreptul romanesc cel care suporta riscul pieirii fortuite a unui bun este debitorul obligatiei imposibil de a mai fi executata. In cazul leasingului, debitorul obligatiei imposibil de executat este societatea de leasing, deoarece aceasta nu mai poate asigura utilizatorului folosinta bunului. Practic utilizatorul nu mai este obligat sa-si execute obligatia de plata a ratelor deoarece contractul inceteaza din cauze fortuite.

Exista si cazuri in care utilizatorul se obliga sa asigure continuitatea ratelor de leasing, chiar si dupa ce bunul piere fortuit. Aceasta asumare poate avea loc, fie prin nestipularea in contract a unei clauze contrare, fie printr-o clauza expresa prin care utilizatorul se obliga sa plateasca ratele si dupa aparitia cazului fortuit.

Unii specialisti considera ca aceste situatii constituie o derogare de la regula stingerii obligatiilor in cazul aparitiei unui caz fortuit, deoarece obligatia utilizatorului, asumata in baza contractului de leasing, de a plati ratele, nu se mai stinge in momentul aparitiei cazului fortuit.

Cei mai multi dintre specialisti considera insa altfel. La orice contract, una din conditiile de validare este existenta unei cauze, adica a unui obiectiv urmarit de parti in momentul in care isi asuma obligatii. In cazul unui contract de leasing, scopul(cauza) pe care utilizatorul l-a avut in vedere atunci cand si-a asumat obligatia de a plati rate, este prefigurarea mintala a faptului ca i se va asigura folosinta bunului. Daca, datorita cazului fortuit, cauza nu mai subzista, atunci obligatia de a plati rate (obligatie izvorata din contractul de leasing) nu-si mai produce nici un efect. Astfel, acesti specialisti considera ca, si in cazul contractului de leasing aparitia cazului fortuit are aceleasi efecte ca si in orice alt caz, si anume stingerea obligatiilor izvorate din contract.

Obligatia utilizatorului de a plati ratele si dupa pieirea fortuita a bunului nu isi are izvorul in contractul de leasing, ci intr-o conventie unilaterala prin care utilizatorul se obliga sa continue plata ratelor. Aceasta conventie este, de regula, cuprinsa in cadrul aceluiasi inscris care constata existenta contractului de leasing, dar nu se confunda cu aceasta. Ea este afectata de conditia suspensiva a incetarii contractului de leasing din cauze fortuite, ceea ce inseamna ca urmeaza sa-si produca efectele de la data incetarii fortuite a contractului de leasing. Fiind o conventie diferita de contractul de leasing, trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validare ale unui contract, sub sanctiunile prevazute de legea civila. In cazul in care partile nu prevad nimic referitor la cazul fortuit, legea acorda acestei taceri valoare juridica, considerand ca in mod tacit partile au incheiat conventia unilaterala prin care utilizatorul se obliga sa continue plata ratelor si dupa pieirea fortuita a bunului.



La toate aceste scapari ale legii se adauga faptul ca majoritatea clientilor nu cunosc legea si se multumesc cu citirea la repezeala a contractului riscand astfel sa fie pacaliti. Astfel de clienti nu stiu ca un contract de leasing incheiat conform legislatiei romanesti da posibilitatea unui locator neloial sa abuzeze de naivitatea lor. Ordonanta prevede ca, prin contract, societatea de leasing isi asuma obligatia de a nu instraina bunul, de a nu retrage sau transmite altei persoane dreptul de utilizare asupra bunului inchiriat, iar in cazul in care isi rezerva dreptul de a vinde bunul altui finantator trebuie sa fie garantul indeplinirii obligatiilor celui de-al doilea finantator. Insa majoritatea contractelor nu prevad daunele pe care firma de leasing trebuie sa le plateasca utilizatorului in caz contrar. De aceea beneficiarul trebuie sa fie foarte atent la stabilirea conditiilor in care contractul poate fi reziliat.

Contractele contin costuri ascunse. Contractului de asigurare trebuie sa i se acorde o atentie sporita, mai ales in cazul autoturismelor. Acest act ar putea sa stabileasca, printre alte prevederi ce pot da dreptul asiguratorului sa refuze plata indemnizatiei, faptul ca asiguratorul va plati numai valoarea prejudiciului produs cand autoturismul era condus personal de utilizator, nu si de catre o alta persoana (respectiv numai de catre angajatii utilizatorului persoana juridica).

Valoarea totala a contractului de leasing nu este nici ea usor de stabilit. In afara obligatiei de plata a ratelor de leasing, societatea de leasing stipuleaza prin contract ca va avea dreptul sa solicite utilizatorului, dupa caz, penalitati, dobanzi, comisioane si taxe de “manipulare“ a documentelor, impozitele si taxele, cheltuielile generale de transport si livrare, de asigurari si formalitati vamale. In afara acestora, societatea de leasing isi rezerva de multe ori si dreptul de a solicita ulterior utilizatorului achitare unor alte costuri si cheltuieli avand legatura cu bunul si cu contractul de leasing(uneori, intr-un exces de zel, chiar si costurile si indirecte). Pentru ca utilizatorul sa aiba o imagine exacta, este necesara totalizarea acestor cheltuieli, desi aceasta operatiune este prezentata adesea ca fiind imposibila.

Toate contractele de leasing stabilesc ca efectele lor inceteaza de drept in cazul unei incalcari grave a obligatiilor contractuale, savarsita de utilizator. Societatile considera incalcare grava nu numai intarzierea unei plati, ci si orice incalcare a obligatiilor privitoare la utilizarea bunului.

O data ce s-a ajuns aici, utilizatorul este obligat sa restituie imediat bunul, societatea de leasing fiind indreptatita sa-l recupereze imediat. Evident, dupa recuperarea unui autoturism, societatea de leasing il va vinde rapid, urmand sa obtina numai valoarea tuturor ratelor de leasing care mai urmau a fi platite de utilizator, plus valoarea reziduala (pentru ca societatea sa se afle in situatia in care s-ar fi aflat daca obligatia de plata a valorii contractului ar fi fost executata de utilizator pana la final, conform graficului). Multe societati vand autoturismele astfel recuperate la preturi foarte mici, sub pretul de piata (de multe ori cumparatorii fiind chemati pe firul scurt, la un nou “chilipir“.

In conditiile in care contractul nu prevede modul de stabilire a pretului vanzarii si nici ca diferenta dintre pretul vanzarii si valoarea pe care o mai avea de incasat societatea va fi restituita utilizatorului, aceste situatii sunt extrem de dezavantajoase. In loc sa stipuleze, asa cum ar fi firesc, ca diferenta favorabila utilizatorului ii revine acestuia, unele dintre societati includ chiar precizarea ca, in cazul recuperarii si vanzarii bunului de catre societate, utilizatorului nu ii mai revine nici o suma. (caci sumele platite de el pana la acea data reprezinta un asa -zis “pret al folosintei bunului“).

In aceste conditii, apare firesc intrebarea: oare chiar aceasta este valoarea folosintei bunului, in cazul unul leasing de un an, cu avans de 50%, daca incapacitatea de plata a utilizatorului a aparut dupa ce timp de zece luni a platit la zi, conform graficului?



Evident, singura solutie a potentialilor utilizatori este negocierea stransa a contractelor ce li se propun. Mai ales ca, in prezent, numarul mare al societatilor de leasing permite o astfel de abordare.

Dincolo de riscul posibil presupus de incheierea unui contract fara consultarea juristilor, ordonanta intra in contradictie cu legislatia actuala. Astfel, articolul 27 al OG 51 prevede ca “bunurile importate in scopul utilizarii in sistem leasing se incadreaza in regimul bunurilor admise temporar la import, fara plata taxelor vamale“. Dar noile reglementari vamale impun ca pentru toate bunurile importate temporal sa fie impusa o garantie platindu-se apoi, lunar, 3% din valoarea taxei vamale. Vamesii nu-l vor ierta pe cel care intentioneaza sa introduca in tara bunuri pentru a fi vandute in sistem leasing.

In consecinta, utilizatorul unui obiect achizitionat in leasing de la o firma straina plateste taxe vamale, chiar daca la terminarea contractului obiectul respectiv va fi returnat.

Efectele leasingului de tip romanesc, adica asa cum il defineste ordonanta, au toate sansele de a complica mecanismul simplu al finantarii.

Pe langa aceasta, legea bancara vine si ea sa impovareze utilizatorul. In lume, majoritatea contractelor de leasing sunt derulate de departamente specializate ale bancilor sau societatilor de asigurari. Motivul este simplu: leasingul presupune ca locatorul sa aiba lichiditati importante. La noi in tara insa, legea bancara nu permite bancilor si societatilor de asigurari sa deruleze operatiuni de leasing. Raspunsul a fost crearea unor societati de leasing in care bancile sa fie actionari, societati ce isi finanteaza operatiunile cu bani imprumutati de la banci, procedeu care introduce un intermediar intre locator si client si care face ca dobanda pe care o plateste clientul sa fie cu cateva procente mai mare. Astfel, au aparut “serviciile financiare integrate“, marile grupuri financiare furnizand “sub acelasi acoperis“ o gama larga de servicii: de la cele bancare, la asigurari, leasing, brokeraj, etc.

E de notat faptul ca, in Romania, nu doar companiile cu capital strain au recurs la aceasta modalitate. Recent banci romanesti au anuntat lansarea pe piata romaneasca a conceptului de “supermarket financiar“care include toate aceste servicii.

Asa cum am precizat anterior, serviciile de leasing se regasesc in oferta multor grupuri financiar bancare. Motivul este acela ca o societate de leasing nu poate exista fara o banca si o societate de asigurari. Relatiile dintre cele trei nu sunt doar obligatorii ci si avantajoase, fiecare din cele trei societati avand de castigat in urma unui contract de leasing.

In ciuda acestul lucru, parerea specialistilor este impartita, unii din ei considerand ca beneficiul nu este impartit echitabil intre societati, in mod special intre societatea de leasing si banca. Pe de alta parte, o alta tabara sustine ca cele trei societati sunt partenere si nicidecum concurente, serviciile oferite de acestea fiind complementare.

Este evident faptul ca posibilitatea existentei unei oarecare concurente a dus la formula serviciilor integrate, in acest fel profitul fiind consolidat la nivelul intregului grup. De asemenea, societatea de leasing isi fluidizeaza activitatea – nu mai depinde de o dobanda sau un plafon de finantare impuse de o banca din afara grupului, iar problemele legate de recuperarea despagubirilor in caz de accidente sau neplata redeventelor se diminueaza simtitor. Bineinteles, banca castiga de pe urma dobanzii percepute pentru creditele acordate societatii de leasing iar societatea de asigurari castiga un numar foarte mare de clienti.

Nu se poate vorbi despre o foarte lunga experienta in ceea ce priveste cooperarea dintre societatile bancare si societatile de leasing pentru simplul motiv ca societatile de leasing au aparut mai tarziu decat a inceput procesul de tranzitie in sistemul bancar.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact