StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Afacerea ta are nevoie de idei noi
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » leasing
Trimite articolul prin email Unidroit (institutul n.u. pentru unificarea dreptului international privat) : Leasing Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Unidroit (institutul n.u. pentru unificarea dreptului international privat)



UNIDROIT (Institutul N.U. pentru unificarea dreptului international privat)


A fost antrenat inca din 1984, cum se va vedea in continuare in redactarea unui proiect de conventie care sa unifice normele ce guverneaza leasingul financiar international, demers incununat de succese prin adoptarea Conventiei de la Ottawa 1988.

Avand in vedere experienta dobandita de UNIDROIT in materie (Conventia UNIDROIT 1988 asupra leasingului financiar international este in prezent in vigoare pentru 8 tari) , Consiliul Director al Institutului a inscris in programul sau de lucru, elaborarea unei legi-tip asupra leasingului. O asemenea lege ar oferi raspunsuri concrete cerintelor tarilor in dezvoltare si in tranzitie economica confruntate cu imperativele reformelor legislative, in materie de leasing, impuse de bancile internationale.




In mod constant, pe parcursul anului 1998 au fost facute cunoscute Secretariatului UNIDROIT, numeroase eforturi care au fost intreprinse de catre banci regionale si internationale in privinta reformei legislative a leasingului, in tari in dezvoltare sau in tranzactie economica. Cu titlu de exemplu, Banca Mondiala a finantat un proiect legislativ pentru Etiopia, iar bancile europene unul asemanator pentru Uzbekistan. Banca Asiatica de Dezvoltare sustine proiecte asemanatoare in tarile asiatice unde ea actioneaza.

In acest contest trebuie remarcata importanta speciala pe care bancile de dezvoltare o acorda beneficiarilor reformelor legislative ca instrumente de crestere a oportunitatilor de investitie si in mod special rolului recunoscut operatiunilor de leasing in acest domeniu.

Desi toate aceste eforturi de dezvoltare a legislatiilor nationale au ca punct de referinta Conventia UNIDROIT, nu este mai putin adevarat ca dispozitiile Conventiei nu au fost elaborate in principal pentru a raspunde necesitatii unui cadru legislativ intern. Pe de alta parte, cum s-a aratat in raportul Comisiei parlamentare suedeze asupra leasingului, cadrul juridic echilibrat propus de Conventie constituie un autentic model pe baza caruia este posibil sa se depuna eforturi de reforma legislativa interna in acest domeniu.

S-a considerat ca UNIDROIT ar putea juca un rol util in acest proces de elaborare de legislatii nationale avand in vedere competenta probata in cursul lucrarilor sale nu numai in ce priveste Conventia in discutie, dar si in contextul lucrarilor sale actuale asupra viitoarei Conventii si Protocoalele relative la garantiile internationale privind materiale de echipament mobile viitoarei Conventii si Protocoalele relative la garantiile internationale privind materiale de echipament mobile.

Elaborarea unei legi-tip privind leasingul, bazata pe principiile Conventiei UNIDROIT ar putea avea drept consecinta incurajarea si a altor tari sa adere la Conventie si sa evite astfel o posibila dublare a eforturilor in realizarea reformei legislative.

In lumina acestor elemente Adunarea Generala a UNIDROIT a confirmat decizia Consiliului Director al Institutului de a introduce - in noul program de lucru al UNIDROIT in perioada 1999-2004 - elaborarea unui legi-cadru asupra leasingului.

Un asemenea efort de reglementare uniforma nu poate fi decat benefic atat pentru legislatiile cu oarecare traditie in aceasta institutie - confruntate cu elemente si forme noi, inedite ale operatiunii - cat si pentru tarile care acum isi cauta drum de reglementare si experienta in practica in materie.

3.1.1 Conventia UNIDROIT cu privire la leasingul financiar international (Ottawa, 28 mai 1988)

In perioada 9-28 mai 1988 s-a desfasurat la Ottawa, conferinta diplomatica pentru adoptarea Proiectelor conventiilor UNIDROIT cu privire la leasingul financiar international

si, respectiv, factoringul international.

Cele doua Conventii, adoptate la 26 mai 1988, au fost deschise spre semnare la 28 mai 1988.

Obiectul Conferintei a fost acela de a elabora reguli uniforme pentru prevenirea dificultatilor inerente conflictelor de legi din acest domeniu, prin stabilirea unui sistem aflat intre regimul tarilor de common law si a celor de sorginte romanista in vederea echilibrarii intereselor diferitilor participanti la operatiile in discutie.

Cele doua Conventii, pregatite timp de peste 10 ani, au intrat in vigoare la 1 mai 1995, adica dupa sapte ani de la adoptare.

Pana in prezent Conventia de la Ottawa asupra leasingului financiar international a fost semnata de 13 state (Belgia, Cehoslovacia (la 16 mai 1990 cand era inca federatie),Finlanda, Franta, Ghana, Guineea, Italia, Maroc, Nigeria, Panama, Filipine, SUA si Tanzania). Dintre acestea numai 4 au ratificat-o (Franta, Italia, Nigeria, si Panama, aceasta din urma la 26 martie 1997).

La Conventie mai sunt parti, prin aderare, Ungaria, la 7 mai 1996; Letonia, la 6 august 1997, Federatia Rusa, la 3 iunie 1998 si Belarus, la 18 august 1998.

Elementul esential de extraneitate cerut de Conventie este sediul locatorului si, respectiv, sediul locatarului, care trebuie sa fie situate in state diferite (art. 3 paragraf 1). Implinita aceasta conditie, Conventia se va aplica in doua situatii.

Prima situatie este aceea in care statele pe teritoriul carora au fost infiintate sediile locatorului si locatarului precum si statul in care este situat furnizorul bunului care face obiectul contractului de leasing, sunt state la Conventie (situatie mult mai des intalnita in practica).

Se face apel, in acest caz, la regulile de drept international privat ale forului .

Pentru contractul de leasing propriu-zis, regulile de conflict de legi aplicabile sunt cele prevazute de Conventia asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale (Roma, 19 iunie 1980) . Aceasta Conventie se aplica oricarei obligatii contractuale in orice situatie care implica o alegere intre legi ale diferitelor tari (art.1). In lipsa acestei alegeri de catre parti, art. 4 al acestui din urma instrument invita judecatorul sa aplice legea tarii care are legaturile cele mei stranse cu operatia si prezuma ca aceasta lege este aceea a statului in care isi are sediul debitorul prestatiei celei mai caracteristice. In contractul de leasing, debitorul prestatiei care da operatiei fizionomia specifica - prestatia caracteristica - este locatorul (crèdit-bailleur, lessor). Se remarca deci o juxtapunere a celor doua situatii pentru contractul de vanzare si pentru contractul de leasing, si anume, in cazurile cele mai frecvente in care furnizorul bunului si locatorul isi au sediul in acelasi stat, legea acestui din urma stat se va aplica contractului.

In dreptul romanesc se aplica regulile de conflict de legi in materie de vanzare internationala de marfuri, prevazute in Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Viena 11 aprilie 1980) . Si aceasta conventie - care se aplica contractelor de vanzare de marfuri intre parti care isi au sediul in state diferite, cand statele sunt parti contractante sau cand normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat contractant (art. 1) - exclude de la campul sau de aplicare vanzarile la licitatie, de sub sechestru, sau efectuate de autoritatile judiciare, de valori mobiliare, efecte de comert si monede, de nave, aeroglisoare, aeronave si electricitate.

Dreptul comun in materie, in lipsa de reglementare internationala expresa, il reprezinta regulile inscrise in L 105/11992 la art. 88 - 92, care reglementeaza contractul de vanzare. Legea 105/92 consacra si ea, in materie de obligatii contractuale, principiul libertatii de vointa al partilor (art. 73: “contractul este supus legii alese prin consens de parti”).

Campul de aplicare juridica a Conventiei din 1988 de la Ottawa este limitat la leasingul financiar sau locatia financiara.

Leasingul financiar este operatia de leasing cea mai intalnita in comertul international. Acesta se distinge dupa cum s-a aratat mai sus, de leasingul operational, propus de intreprinderi, care in mod general sunt legate de fabricanti care aleg ei-insisi bunul si il inchirieaza imediat. Acest din urma tip de operatie nu este vizat de conventia de la Ottawa, care in art. 1 defineste operatia de care se ocupa. Este vorba de operatia in care “locatarul alege bunul si furnizorul, fara sa recurga in mod determinat la competenta locatorului” [art. 2 lit.a]. Locatorul cumpara apoi bunului, potrivit contractului de leasing care prevede si inchirierea acestuia, in beneficiul locatarului, furnizorul avand cunostinta de aceasta operatie.

Specificul acestei operatii are drept consecinta crearea de drepturi si obligatii intermediare situate intre raporturile financiare si relatiile de inchiriere.

Inchiriind, locatorul trebuie sa-i furnizeze locatarului garantii cu privire la folosirea linistita a lucrului. El va trebui sa-l asigure impotriva oricarei persoane care si-ar valorifica un drept cu privire la acelasi bun. In mod egal, locatarul poate refuza un bun care nu este conform. Cum insa bunul a fost ales de locatar, acesta din urma dispune de o actiune directa impotriva vanzatorului. In mod corelativ, locatorul este exonerat de orice responsabilitate legata de bunul in discutie.

Conventia de la Ottawa pune in aplicare, in mod nuantat principiul simbiozei intre mai multe operatii juridice care compun leasingul. Conventia instituie pentru locatar conditii favorabile de plata a ratelor, fiind de dorit ca locatarul parat sa nu fie asaltat de o acumulare de sanctiuni. Se consacra astfel principiul potrivit caruia locatorul nu poate primi mai mult, cu titlu de daune interese, decat acelea care l-a adus in situatia in care s-ar fi aflat daca locatarul ar fi executat in mod satisfacator, in conformitate cu termenii acestuia, contractul de leasing [(art.13.2.b) din Conventie].

Un aport original al Conventiei consta in elaborarea de reguli precise pentru a proteja dreptul de proprietate al locatorului in caz de faliment al locatarului, fata de eventualele pretentii pe care le-ar putea ridica sindicul de faliment (lichidatorul, administratorul sau orice alta persoana desemnata sa administreze bunurile locatarului) si creditorii locatarului .

Principiul este ca drepturile locatorului sunt protejate daca el a indeplinit masurile de publicitate impuse . “Aceste drepturi vor fi opozabile daca au fost respectate conditiile fixate prin aceste reguli”, in termenii expresi ai art. 7.2 din Conventie. Regulile sunt determinate de diferite legi declarate competente in raport de bunul ce face obiectul contractului de leasing.

Conventia indica in paragraful 3 al art. 7 ca lege aplicabila, legea statului care, la momentul in care locatorul este in drept sa invoce regulile publicitatii, este:

- pentru nave si vapoare inmatriculate, legea statului de inmatriculare pe numele proprietarului;

- pentru aeronavele inmatriculate conform Conventiei referitoare la aviatia civila internationala semnata la Chicago la 7 decembrie 1994 legea statului in care aeronava este in acest fel inmatriculata ;

- pentru echipamentele care pot fi deplasate normal dintr-un stat in altul (inclusiv motoare de aeronave), legea statului in care se afla sediul principal al locatarului;

- pentru celelalte echipamente, adica cele fixe si masinile care nu sunt in situatia de a fi trecute peste frontiera, legea statului situarii lor materiale. Se mai poate remarca ca indepartarea de la aplicare a Conventiei din 1988 - spre deosebire, de exemplu, de Conventia de la Viena asupra vanzarii internationale de bunuri - nu este lasata in intregime la libera discretie a partilor din contractul de leasing. Trebuie intr-adevar sa existe acordul tuturor partilor la contractul de leasing, pe de o parte si al partilor din contractul de furnizare pe de alta parte, pentru excluderea aplicarii ei. Este de presupus ca cel putin unul din protagonisti va fi interesat in aplicarea textului Conventiei. Daca exista un acord al tuturor partilor, Conventia va putea fi inlaturata in totalitatea ei si inlocuita cu un document contractual autonom. Daca partile doresc insa un punct de legatura cu Conventia, ele trebuie sa respecte anumite reguli pe care autorii Conventiei le-au considerat a fi elemente cheie in mentinerea echilibrului contractului: obligatia de garantie a locatorului, pentru evictiune sau orice alta tulburare, posibila reducere forfetara a daunelor-interese, interdictia pentru locatorul care reziliaza contractul, sa reclame chiriile scadente .

In alti termeni, Conventia indica limitele in care partile pot deroga de la prevederile acesteia. Art. 5.2. permite partilor fie sa deroge, fie sa modifice oricare din dispozitiile Conventiei, cu trei exceptii, anume prevazute [nu se poate deroga de la art. 8.3, art. 13.3 b) si art.13.4]. In acelasi sens se prevede in art. 22 ca “nici o alta rezerva nu este autorizata decat acelea expres prevazute”.

Desi redactarea art. 5.2. este imperativa, una din exceptiile anume prevazute, cea referitoare la continutul art. 8.3. ingaduie doua exceptii care o fac inaplicabila si care permit, in termenii art. 20 al Conventiei, unui “stat contractant parte, in momentul semnarii, ratificarii, acceptarii sau aderarii sa declare ca va substitui paragraful 3 al art. 8, dreptul sau intern daca acesta nu permite locatorului sa se exonereze de responsabilitatea pentru nerespectarea obligatiilor sau ca urmare a negiljentei sale” .

Se observa o contradictie in termeni.

In art. 8.3 se vorbeste despre “culpa grava a locatorului” , iar in art. 20 se vorbeste despre “neglijenta sa”.

Iata un caz in care partile vor trebui sa recurga la dispozitiile art. 6 al Conventiei care ofera un ghid pentru interpretarea sa. Credem ca textele trebuie interpretate in redactarea data de art. 8.3, “culpa grava”, text plasat in nucleul dur al Conventiei, in capitolul “drepturi si obligatii”. Art. 20 plasat in capitolul “dispozitii finale”, se refera la posibilele declaratii si care reluand situatia de drept prevazuta de art. 8.3, o mentioneaza facil, in termenul de “neglijenta” desi art. 8 se refera la culpa grava (“grossly negligent” in versiunea engleza a textului si, respectiv, “faute lourde” in versiunea franceza ).

Conventia cuprinde in art. 6 dispozitii pentru interpretarea ei, recomandand ca regula o interpretare unitara coerenta si care sa tina cont de circumstantele pertinente (obiectul si scopurile sale asa cum sunt enuntate in preambul, caracterul ei international, necesitatea promovarii uniformitatii in aplicarea, respectarea bunei credinte in comertul international).

In masura in care materiile guvernate de Conventie nu sunt reglementate in mod expres, se dispune completarea dispozitiilor conventionale cu principiile generale pe care se intemeiaza, iar in lipsa acestora, cu legea aplicabila in virtutea regulilor de drept international privat.

A . Regimul juridic al contractului de leasing international guvernat de Conventia de la Ottawa

Extinderea internationala a operatiilor de leasing, in contextul diversitatii sistemelor juridice, a impus o incadrare juridica oficiala, pe calea unei conventii diplomatice internationale, menita sa stabileasca un minim de puncte de apropiere ale acestui tip de contract .

Ne ingaduim sa analizam, in cele ce urmeaza, continutul Conventiei de la Ottawa, asociind, unde va fi cazul, unele comentarii cu privire la reglementarile din dreptul romanesc in materie .



In acest context ne vom opri la:

Campul de aplicare al Conventiei, analizand:

a) caracterul international al operatiei de leasing;

b) caracterul facultativ al aplicarii Conventiei.

Drepturile si obligatiile partilor la contract, identificand:

a) drepturile si obligatiile locatorului;

b) drepturile si obligatiile locatarului

c) pozitia furnizorului.

1. Campul de aplicare al Conventiei. Acesta este reglementat in articolele de la 1 la 6.

a) Caracterul international al operatiilor de leasing

Determinarea domeniului de aplicare al Conventiei implica definirea unei operatii de leasing, fixarea unor anumite caracteristici si a unei localizari internationale a participantilor.

i) Caracteristicile operatiei

Definitia data de Conventie operatiei tripartite, de natura complexa, este larga. Ea vizeaza operatiile cu privire la bunurile mobile de utilitate profesionala - echipamente, materiale sau utilaje - si nu se extinde la bunuri imobile. Incorporarea intr-un imobil a materialului inchiriat sau, a fortiori, simpla lui fixare, nu are drept consecinta excluderea campului de aplicare al conventiei. Art. 4 alin. 1 al Conventiei o stipuleaza expres indicand in alin. 2 solutia. In domeniul de aplicare al Conventiei mai sunt incluse echipamente industriale, hoteliere si spitalicesti.

Definitia data de Codul civil Quebec in art. 1842 in ideea de a armoniza dreptul intern cu reglementarea Conventiei UNIDROIT, modifica vechea reglementare si elimina cerinta ca locatorul sa fie o persoana care face comert prin acordarea de imprumuturi sau credite. S-a mentinut totusi obligatia ca leasingul sa fie incheiat “in scop de afaceri” . Cat priveste obiectul contractului de leasing, in art. 1843 al aceluiasi cod s-a preluat solutia art. 4.1. al Conventiei.

Reglementarea din dreptul romanesc in materie, Ordonanta 51/1997, cu modificarile aduse prin L 99 (denumita in continuare Ordonanta) este mult mai larga in privinta obiectului operatiilor de leasing. In acest sens art. 1 alin. 2 (modificat) asociaza bunurilor mobile “de folosinta indelungata aflate in circuitul civil” - cu cinci exceptii expres prevazute - si bunurile imobile.

O alta precizare adusa de Conventie pentru determinarea campului ei de aplicare este facuta de art. 3 paragraful 4 care exclude operatiile care au ca obiect bunuri utilizate de locatar cu titlu principal pentru uzul sau personal, familial sau casnic.

Desi asemenea exceptare nu este prevazuta de Ordonanta, reglementarea exista in dreptul romanesc in art. 5 din C. comercial care exclude faptelor de comert cumpararea de produse sau marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatia cumparatorului sau familiei sale.

Conventia se aplica indiferent ca locatarul are sau nu la momentul incheierii contractului sau ulterior optiunea de cumparare a bunului sau de reinchiriere a acestuia, chiar si pentru un pret simbolic (art. 3 paragraful 3 ).

Art. 1 alin. 1 al Ordonantei prevede obligatia pentru finantator de a respecta dreptul utilizatorului de a cumpara, de a prelungi contractul de leasing sau de a inceta raporturile contratului.

Conventia se aplica si operatiunilor de sublocatiune a aceluiasi obiect in conditiile prevazute de articolul 2. Desi Ordonanta in urma modificarilor nu mai contine o prevedere expresa in acest sens, operatia nu este interzisa in dreptul romanesc.

Desi multe contracte-tip de leasing prevad clauzele exprese de neaplicare a regulilor de leasing contractelor de subinchiriere, Conventia in art. 2 ofera unor astfel de situatii o solutie precisa. Conventia se aplica fiecarui contract de sublocatie in parte, considerandu-se ca locatorul de la care se primeste bunul are figura furnizorului, suprapunandu-se astfel pe contractul de leasing propriu-zis contractul de vanzare (furnizare) care, de regula, precede in aceasta operatie triunghiulara, contractul de locatie in leasing.

ii) Localizarea juridica a contractelor

Potrivit art. 3 paragraful 1 atat locatorul cat si lacatarul trebuie mai intai sa isi aiba sediul in state diferite. Daca ei isi au sediul in acelasi stat, nu ne mai aflam in prezenta unei operatii internationale de leasing. In acelasi art. 3 Conventia introduce un criteriu alternativ care urmeaza a fi avut in vedere pentru aplicabilitatea ei, si anume, fie ca statele carora le apartin locatorul, locatarul sau furnizorul sunt parti la Conventie (art. 3 1.a.) fie ca cele doua contracte, de leasing si de furnizare, sunt guvernate de legea unui stat contractant (art. 3.1.b.)

Este de observat ca pentru determinarea legii aplicabile vanzarilor cu caracter international de obiecte mobiliare corporale sunt incidente reglementarile de Conventie de la Haga din 15 iunie 1955 asupra legii aplicabile vanzarilor cu caracter international de obiecte mobile corporale inlocuita prin Conventia asupra legii aplicabile contractelor de vanzare internationala de marfuri (Haga 22.XII 1986) pentru statele parti la ambele conventii.

Pentru contractele internationale de leasing, determinarea legii aplicabile este reglementata de Conventia de la Roma din 19 iunie asupra legii aplicabile obligatiilor contractuale, in vigoare din 1 aprilie 1991 si ratificata de statele membre ale Uniunii Europene (conventie cu caracter inchis, deoarece potrivit art. 28 ea a fost deschisa spre semnare, urmata de ratificare, acceptare sau aprobare numai statelor membre ale Tratatului stabilind Comunitatea Economica Europeana) . Conventia de la Roma, la randul ei, inscrie in art. 3 principiul libertatii partilor de a alege legea aplicabila contractului. Sunt de asemenea reglementate reguli aplicabile in lipsa acestei alegeri (art.4). Desi Conventia de la Roma este o conventie limitata la spatiul Uniunii Europene, art. 2 procedeaza la o extindere a efectelor Conventiei stipuland ca “orice lege mentionata de aceasta Conventie se va aplica indiferent daca este sau nu legea unui stat contractant”.

Conventia mai prevede ca prin dispozitiile ei nu se poate restrange aplicarea regulilor legii forului, in situatia in care acestea sunt obligatorii fara a tine seama de legea care altfel s-ar aplica contractului (art. 7.2). Conventia exclude retrimiterea (art. 15), precizand ca aplicarea legii oricarei tari, aratate de Conventie se refera la aplicarea reglementarilor legii in vigoare in acea tara, altele decat reglementarile de drept international privat.

b) Caracterul facultativ al aplicarii Conventiei de la Ottawa

Partile pot prefera sa evite aplicarea conventiei de la Ottawa, la o operatiune de leasing, chiar daca ar fi intrunite conditiile de aplicare ale acesteia. Inlaturarea aplicarii Conventiei trebuie insa sa se faca prin vointa tuturor celor trei participanti la tranzactia de leasing (art.5.1.). Sunt rare situatiile in care excluderea aplicarii Conventiei intruneste consensul celor trei participanti. Daca conventia nu este exclusa in totalitate, in relatiile bilaterale sunt posibile anumite derogari (art.5.2). aria de modificare este insa restransa, existand asa cum s-a aratat dispozitii conventionale de la care nu se poate deroga (art. 8.3, 13.3.b si 13.4) si care deci trebuie preluate ca atare . Este vorba de dispozitii referitoare la consecintele neexecutarii obligatiilor contractuale de catre locatar si, respectiv, rezilierii contractului.

Ordonanta 51/1997 cu modificarile ulterioare cuprinde cateva dispozitii supletive de la care partile pot deroga, prin stabilirea unor clauze contractuale care sa inlature dispozitiile legele, legea romana lasa in general stabilirea continutului contractului la libera vointa a partilor (art.6 alin. 3), impunand insa un numar de clauze obligatorii (art.6 alin.1).

Caracterul facultativ al aplicarii Conventiei este marcat de dispozitiile art. 19 care lasa statelor contractante deplina libertate in a da preeminenta in caz de reglementare identica sau apropiata reglementarilor din dreptul intern chiar si pentru situatia cand acest drept ar fi al unui stat necontractant .

Drepturile si obligatiile partilor participante la contractul de leasing

Conventia consacra acestora un intreg capitol (cap. 2 art. 7-14). Aceasta structura a fost urmata si de reglementarile recente din dreptul romanesc, spre deosebire de reglementarile mai vechi, cum este cazul legii franceze nr. 66-455 din 2 iulie 1966 .

O prima remarca se cuvine a fi facuta in legatura cu imprejurarea ca, potrivit Conventiei, nu se pretinde ca locatorul sa aiba statut de asezamant de credit.

Reglementarea romaneasca este in sensul conventiei in privinta statutului societatii de credit. Ordonanta in art. 3 prevede ca o societate de leasing, persoana juridica romana sau straina, poatea avea calitatea de finantator .

In succesiunea prezentarii lor drepturile individualizate de Conventie in persoana locatorului, utilizatorului si, respectiv, furnizorului sunt desigur cele specifice operatiei complexe pe care o reprezinta contractul de leasing.

Conventia nu isi propune sa faca o enumerare exhaustiva, nici nu ar putea acest lucru avand in vedere caracterul facultativ al aplicarii sale cat si dominanta vointei partilor in raporturile contractuale.

Din nevoia exprimata in demersul intreprins pentru redactarea ei de a elabora norme uniforme in aceasta materie, Conventia ofera unele solutii.

Individualizand drepturile specifice fiecarei pozitii in contractul de leasing, Conventia nu omite sa aminteasca de existenta in ecuatie si a altor drepturi (sau obligatii) deduse din pozitia partilor ca subiecte de drepturi si obligatii aflate intr-o relatie interactiva de raporturi juridice.

Ca in orice contract sinalagmatic drepturile unei parti corespund obligatiilor celeilalte parti si vice-versa.

a) Drepturile si obligatiile locatorului in succesiunea prezentata de Conventie in cap. 2 sunt urmatoarele

Drepturi:

- drepturi reale (art. 71. a) asupra echipamentelor pe care le da in leasing. Cand este cazul - spre exemplu intr-o procedura de faliment a intreprinderii locatarului - locatorul isi poate valorifica aceste drepturi impotriva tertilor (creditori ai locatarului sau sindic de faliment, in intelesul art.7.1.b) prin simpla indeplinire a regulilor de publicitate cum s-a prezentat in detaliu, mai sus;

“dreptul sa remedieze neexecutarea obligatiei de livrare a echipamentului in conformitate cu contractul de furnizare”. Desi (art. 12. 1.b) prezinta in categoria drepturi, actiunea locatorului de a lua masuri pentru livrarea conforma a echipamentului credem ca mai degraba este vorba de o obligatie si anume aceea principala pe care o are locatorul fata de locatar intr-un asemenea contract, punerea la dispozitie a bunului dat in leasing. Aceasta, indiferent de particularitatile operatiei de leasing grevata pe un contract de vanzare-cumparare angajat cu furnizorul, contract in care figura centrala continua sa aiba utilizatorul-locatar;

- dreptul de a pretinde, in calitate de proprietar, restituirea obiectului, la sfarsitul contractului, neurmat de cumpararea sau reanoirea imprumutului pentru o noua perioada

- dreptul de a incasa chiriile asupra bunului dat in leasing precum si de a percepe chiriile scadente neplatite, impreuna cu dobanzi de intarziere si daune-morale (art. 13.1);

- dreptul de a deduce - in cazul in care locatarul a reziliat contractul si a recuperat toate chiriile si alte sume platite in avans - o suma rezonabila corespunzatoare profitului pe care l-a putut obtine din echipament (12.4) .

Aceasta regula corespunde celei inscrise in art. 1420 c. civ. roman (art.1719 c.civ. fr., art. 1704 c. civ. Quebec) deoarece in materie de leasing, obligatia locatorului de a procura in folosul locatarului folosinta bunului poate fi considerata ca obiect principal al prestatiei acestuia.



- dreptul de a cere plata in avans a chiriilor viitoare in caz de neexecutare, esentiala de catre locatar a obligatiilor asumate prin contract (art.13.2);

- dreptul de a cere rezilierea contractului

- dreptul de a consimti garantii asupra bunului dat in leasing

- dreptul de a cesiona in tot sau in parte, drepturile sale asupra bunului, cu particularitatea ca locatorul cedent isi pastreaza obligatiile ce ii revin din contractul de leasing (art. 14.1). Este de altfel solutia - anuntata inca in art. 2 al conventiei - de a pastra aplicabila conventia si in cazul operatiunilor de sub-leasing sau de sub-inchiriere referitoare la acelasi echipament, fiecare aceasta operatie fiind considerata ca o operatie distincta de leasing.

Obligatii

- de a raspunde pentru prejudiciul rezultat prin recurgerea la competenta sa pentru alegerea bunului si determinarea caracteristicilor acestuia (art. 8.1);

- de a garanta pe locatar de evictiune sau de orice tulburare de fapt (in conditiile aratate de art. 8.2);

- de a restituii chiriile si sumele percepute in avans, in cazul rezilierii contractului de catre locatar (art. 12. 4).

Locatorul este exonerat de orice raspundere fata de terti pentru daune cauzate de bunul care este de facto, in mainile si la dispozitia utilizatorului, in paza acestuia (in acest sens sunt si dispozitiile art.18 din O. 51/ . Pagubele legate de calitatea de proprietar a locatorului nu sunt cuprinse in aria de aplicare a conventiei (art. 8.1.c). Desi Conventia contine aceasta prevedere, este greu totusi sa se faca o asemenea distinctie, situatia fiind reglementata prin alte conventii ca de pilda Conventia de la Bruxelles din 1960 asupra poluarii cu hidrocarburi, modificata in 1984 la Londra, in care responsabilitatea este determinata de simpla calitate de proprietar.

b) Drepturile si obligatiile locatarului. Utilizatorul are o prezenta centrala in cadrul contractului si, ca atare, Conventia ii consacra numeroase dispozitii.

Drepturi

- dreptul de a alege echipamentul si furnizorul;

- dreptul de a utiliza in linistita posesie bunul luat in leasing;

- dreptul de a refuza echipamentul cand acesta nu este corespunzator criteriilor impuse de el furnizorului

- dreptul de a rezilia contractul de leasing prin nerespectarea obligatiilor contractuale ale locatorului si rezilierea contractului de furnizare, cu acordul locatorului (art. 10.2) ;

- dreptul de a pretinde furnizorului indeplinirea obligatiilor asumate de acesta fata de locator (art. 10.1) din Conventie si art. 13.1 din Ordonanta nr.51 1997. In legatura cu acest drept noul cod civil Quebec pentru a clarifica relatia dintre vanzator locatar si pentru a asigura acestuia din urma o garantie eficienta aduce in art. 1845 o modificare prin inlocuirea cesiunii conventionale a garantiilor cu o noua dispozitie legala care prevede ca vanzatorul este tinut direct fata de locatar la garantiile legale si conventionale inerente vanzarii ;



- dreptul de a rezilia contractul pentru neindeplinirea obligatiilor din vina locatorului (art. 12.5) ;

- dreptul de a retine chiriile pana la remedierea neexecutarii obligatiei din partea locatorului (art.12.3);

- dreptul de a ceda folosinta echipamentului sau orice alt drept dedus din contractul de leasing, cu conditia ca locatorul sa consimta la cesiune [art. 14. 2 din conventie; art. 10. lit.c] din Ordonanta 51/1997.

Obligatii:

- de a exploata echipamentul, in conditii rezonabile (art. 9.1. Conventie; art. 10.b Ordonanta 51

- de a restitui, in caz de reziliere sau la sfarsitul contractului, bunul in starea de la momentul livrarii, tinand cont de uzura consecutiva unei utilizari normale (art. 9.2 Conventie; art. 10.j Ordonanta 51 ), evident daca bunul nu este cumparat sau reanchiriat;

- de a plati, la termen chiriile stabilite (art. 10 lit. d Ordonanta 51/1997);

- de a plati chiriile viitoare, daune-interese si dobanzi de inchiriere in caz de nerespectare a obligatiilor contractuale (art. 13 Conventie);

- de a suporta riscurile de pierdere a bunului. Conventia nu o supune in mod expres in privinta locatarului cum o face Ordonanta 51/1997 in [art. 10 lit.f) sau art. 1846 Cod civ. Quebec], dar se poate deduce aceasta regula din economia art. 8 si 9 interpretate, desigur, in conditiile aratate de art.6 .

c) Pozitia furnizorului

Furnizorului ii incumba drepturi si obligatii deduse din contractul de furnizare pe care il incheie cu locatorul, dar pe care il negociaza in fapt cu locatarul. Fata de acesta din urma isi va raporta obligatiile contractuale (cu o singura exceptie, plata pretului achizitiei bunului de catre locator). Figura juridica a leasingului grefat pe contractul de furnizare ii confera utilizatorului locator toate drepturile pe care locatorul le are fata de furnizor [art. 10 Conventie; art 12.lit. a) Ordonanta 51 1845 c. civ. Quebec]. Cum s-a aratat, intr-un singur caz furnizorul este exonerat de raspunderea contractuala fata de locatar, si anume in situatia in care neexecutarea sau executarea defectuasa se datoreaza faptei sau omisiunii locatorului[1].

Furnizorul nu poate modifica termenii contractului de furnizare, fara a-si angaja raspunderea, in lipsa acordului locatarului.

B. Regimul juridic al contractului de leasing care nu este guvernat de conventia de la Ottawa.

Desi dupa aparitia Conventiei de la Ottawa s-a inregistrat o anumita lentoare in ratificarea acesteia, este incontestabil ca prin reglementarea unui contract de leasing financiar international, in punctele sale sensibile foarte raspandit si de o importanta speciala tehnico-materiala s-au creat premizele unificarii reglementarilor in acesta materie.

Aceasta influenta se inregistreaza deja nu numai in cadrul clauzelor contractuale, din ce in ce mai frecvent inspirate din prevederile Conventiei, dar si in cadrul reglementarilor nationale. Analiza intreprinsa in capitolul anterior a relevat punctual conventia de la Ottawa ca sursa de inspiratie pentru Ordonanta 51 1997 si capitolul privind leasingul din C. civ. Quebec.

La determinarea regimului juridic al contractului de leasing nesupus Conventiei de la Ottawa, principala dificultate rezida in a solutiona doua importante probleme.

Prima priveste determinarea caracterului international al contractului. Daca toti participantii sunt situati in aceeasi tara, contractul nu este international, chiar daca bunul la care se refera, este “bun international” . Nu suntem in prezenta unui contract international nici daca institutia de credit si utilizatorul sunt localizati in aceeasi tara, iar furnizorul este stabilit intr-o alta tara. In acest caz numai vanzarea este internationala. Pentru ca leasingul sa fie international e necesar ca finantatorul si utilizatorul sa fie stabiliti in tari diferite. Este de altfel si solutia conventiei de la Ottawa 1998 (art.3).

A doua problema care se cere a fi rezolvata, priveste reglementarea conflictului de legi. Cu privire la aceasta reglementarile nationale difera. Unii autori se pronunta in favoarea legii situarii bunului care este aceea a locatarului si accea a locului de executare, considerand ca prestatia caracteristica a contractului este locatiunea . Alti autori considera insa ca prestatia caracteristica a operatiei de leasing este aceea de finantare pe care o asigura locatorul . Aceasta ar permite sa dea competenta de aplicare, ca lex causae, legii de la sediul institutiei de finantare. Solutia apare mai aproape de esenta insasi a leasingului care este, inainte de toate, este o tehnica de finantare.

Legea 105 1992 privind reglementarea raporturilor de drept international privat, in lipsa legii aleasa de parti, indica regulile pentru determinarea legii aplicabile ca fiind incidenta relatiilor contractuale. Astfel, contractul este supus, cat priveste fondul legii statului cu care el are legaturile cele mai stranse [art. 77 (alin.1)]. Se considera ca exista asemenea legaturi cu statul in care debitorul prestatiei caracteristice are, dupa caz, domiciliul sau resedinta, fondul de comert sau are sediul statutar la data incheierii contractului. Art. 78 instituie prezumtii legate cu privire la prestatia caracteristica. Daca nu se poate localiza contractul in functie de prestatia caracteristica, el este supus legii locului de incheiere (art. 79) cat priveste conditiile de forma, se aplica legea care-i guverneaza fondul. Este aplicabila totusi si legea locului incheierii contractului (art. 86).




Din datele furnizate UNIDROIT - in programul sau de lucru in perioada 1999-2001 rezulta ca Departamentul de Stat al SUA urmeaza sa prezinte Conventia din 1988 Senatului pentru aviz si consimtamant prealabil ratificarii. Tot astfel, Comisia parlamentara suedeza asupra leasingului a recomandat recent adeziunea la Conventia UNIDROIT din 1988.

Conventia UNIDROIT relativa la garantiile internationale purtand asupra materialelor de echipament mobile, care se aplica bunurilor aeronautice si Protocol aditional ssunt in faza de proiect, ultima reuniune a Comitetului de experti guvernamentali insarcinat cu elaborarea acestor documente s-a intrunit la Cape Town in perioada 29. X. - 16 XI. 2001

La Conferinta diplomatica de la Ottawa au fost reprezentate 55 de state: Algeria, Angola, Antigua si Barbuda, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Burundi, Camerun, Canada, Cehoslovacia, Chile, China, Columbia, Coreea, Cuba, Danemarca, Republica Dominicana, Egipt, El Salvador, Elvetia, Finlanda, Franta, Republica Federala Germania, Ghana, Grecia, Guineea, India, Irlanda, Italia, RSF Iugoslavia, Japonia, Liban, Maroc, Mexic, Nigeria, Norvegia, Olanda, Philippines, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Senegal, Spania, SUA, Sudan, Suedia, Tanzania, Thailanda, Turcia, Ungaria, URSS, Venezuela, si Zair. La Conferinta au mai participat cu statut de observator: patru state (Malaisia, Peru, Uganda, Uruguai) si o serie de orgaanizatii guvernamentale (The Bank for International Settlements, Comisia Comunitatilor Europene, secretariatul Commonwealth, Conferinta de Drept Internnational Privat de la Haga si neguvernamentale (doua organizatii internationale: The Banking Federation of European Communitz si The International Chamber of commerce; doua asociatii profesionale internationale European Federation of Equipment Leasing Corporation association (Leaseurope) precum si doua asociatii profesionale nationale (Ilalian Leasing Association, Japan Leasing Association) pentru detalii a se vedea si C. Gavalda - Acte finale de la Conferennce diplomatique pour l`adoption de Conventions du droit sur l`affacturages international et sur le credit - bail international. Petit affiches - no. 84, 15 juillet 1988) si Martin J.Stanford “International leasing developments” in revista Italiana del Leasing - Anno II, 1986, fac.2, pp. 303-314).



De exemplu, in dreptul francez sunt aplicabile in materie de vanzare internationala de bunuri mobile corporale, prevederile Conventiei asupra legii aplicabile vanzarii cu caracter international de bunuri mobile corporale (Haga, 15 iunie 1955), care in art. 2 stipuleaza ca vanzarea este guvernata de legea interna a tarii desemnate de partile contractante, desemnare expresa sau care sa rezulte fara putinta de tagada din cauzele contractului. In lipsa alegerii legii de catre parti, reglementarile Conventiei prevad cel mai adesea, aplicarea legii tarii statului in care isi are sediul vanzatorul (art. 3 din Conventie). Daca acesta se afla in Franta, desemnarea dreptului francez este impusa de legea unui stat parte la Conventie. Este totusi de remarcat ca aria de aplicare a Conventiei de la Haga exclude vanzarile de nave, aeronave si titluri, precum si vanzarile dispuse de justitie sub sechestru. Ca atare leasingul care are drept obiect, spre exemplu nave, aeronave scapa de sub aplicarea Conventiei de la Haga din 1955, dar este supus dispozitiilor Conventiei asupra legii aplicabile contractelor de vanzare internationala de marfuri (Haga, 22 dec, 1986) care a inlocuit Conventia de la Haga 1955, pentru statele parti la aceasta din urma Conventie si care au consimtit sa fie legate de Conventia din 1986. Conventia din 1986 in art.3 include in categoria marfurilor navele maritime si aeronautice si electricitatea. In cauza sunt desigur incidente si dispozitiile Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Viena 11 aprilie 1980). Romania nu este membra la cele doua conventii de la Haga, dar a aderat, la 20.III 1992, prin L. 24, la Conventia ONU (Viena 1980).

Conventia, in regim inchis, a fost deschisa spre semnare, ratificare, acceptare sau aprobare la 19 iunie 1980 numai statelor Comunitatii Economice Europene (art.28).Statele asociate la UE au obligatia de a-si armoniza legislatia interna cu dispozitiile conventiilor din sistemul UE, pentru a putea adera la acestea la momentul obtinerii statutului de membru UE.

La aceasta Conventie sunt parti 50 de state, printre care Argentina, Austria, Australia, Belgia, Canada, China, Danemarca, Elvetia, Egipt, Franta, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Moldova, Slovacia, Slovenia, SUA, Suedia, Ungaria. Romania este si ea parte, prin aderare (Legea 24/6.III.1991 publicata in M.Of.54/19.III.1991)

Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicata in B. Of.245 din 1 octombrie 1992.

Circulatia acestui gen de bunuri in tari cu sisteme diferite, face ipotetice garantiile originare asupra materialelor si, mai ales cele rezultand din operatii de leasing. Din pacate Conventia nu face o ierarhizare a garantiilor. Siguranta garantiilor asupra echipamentului mobiliar constituie o preocupare majora. Sunt an curs de studiu (BIRD) o serie de proiecte in aceasta materie.

O asemenea publicitate este mai ales in Franta, in SUA, in provincia Quebec si in unele provincii anglo-canadiene. Ea se bazeaza pe insasi caracterul leasingului, utilizat ca caracter de finantare a intreprinderii.

Conventia privind Aviatia Civila Internationala (Chicago 7 decembrie 1944) la care Romania a aderat prin Decretul nr. 194 din 24 aprilie 1965 (B. Of. Nr. 14 din 24 aprilie 1965) si cu privire la care a ratificat protocoalele ulterioare de modificare a Conventiei (Roma 1962 - D332/1966; New York 1971 - D 317/1971; Viena 1971 - D132/1974; Montreal 1974 - D67/1975; Montreal 1980 - 410/1995; Montreal 1984 - L 107/1998).

Art. 5.1 “Aplicarea prezentei Conventii poate fi exclusa doar daca fiecare parte la contractul de furnizare si fiecare parte la contractul de leasing consimte la excluderea sa.

2. In caz ca aplicarea prezentei Conventii nu a fost exclusa in conformitate cu paragraful precedent, partile pot in cadrul relatiilor lor reciproce sa deroge de la oricare din dispozitiile acesteia sau sa le modifice, cu exceptia celor prevazute la art. 8.3, la paragraful 3 alin. b si la paragraful 4 al articolului 13”.

Art. 8.2. “Locatorul garanteaza pe locatar de evictiune sau de oricare alta tulburare a posesiei de fapt a unei persoane avand un drept de proprietate sau un drept superior, sau care se prevaleaza de un aseemenea drept in cadrul unei proceduri judiciare, daca acel drept sau pretentie nu rezilta din actiunea sau omisiunea locatarului”.

Art. 8.3. “Partile nu pot deroga de la dispozitiile paragrafului precedent nici sa modifice efectele in cazul inn caare dreptul sau pretentia rezulta din actiunea sau omisiunea intentionata a locatorului sau din culpa sa grava”.

Noul Cod civil al Quebec-ului a preluat din Conventia UNIDROIT o serie de reguli pe care le-a integrat in Cartea a cincea “Obligatii”, Capitolul III, consacrat in intregime Leasingului (art. 1842 la 1850)

Romania, nu este inca parte la Conventia in discutie.

Art. 1842: “leasingul este contractul prin care o persoana (crèdit-bailleur/lessor) pune un mobil la dispozitia unei alte persoane (crèdit-preneur/lesse) pe o perioada de timp determinata, in schimbul unei plati.

Bunul care face obiectul leasingului este dobandit in proprietate de locator de la un tert la cererea locatarului si potrivit instructiunilor acestuia din urma.

Leasingul nu poate fi incheiat decat in scop de afaceri”.

In 1958 au fost semnate la Roma doua tratate, unul instituind Comunitatea Economica Europeana si altul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom). In 1991 prin Tratatul de la Maastricht s-a infiintat Comunitatea Europeana (EC), titlul oficial a ceea ce a fost CEE (tarile participante la aceaste tratate, in 1958 numai 6, apoi 12, si in prezent 15)

Art. 8.3 prevede “situatia in care dreptul sau pretentia rezulta din actiunea sau omisiunea intentionata a locatorului, ori din culpa sa grava ”.

Art. 13.1 “In caz de nerespectare a obligatiei contractuale de catre locatar, locatorul poat percepe ratele restante si neachitate, dobanzi de intarziere si daune interese.

2 Cand nerespectarea obligatiilor contractuale de catre locatar este substantiala, si sub rezerva dispozitiilor paaragrafului 5, locatorul poate deasemenea solicita plata anticipata a valorii chiriilor viitoare, daca contractul de leasing le mentioneaza, sau sa rezilieze contractul de leasing si, dupa reziliere:

a) sa preia echipamentul; si

b) sa perceapa daune-interese care l-ar pune in situatia corespunzatoare aceleia in care locatarul si-ar fi executat in mod corespunzator contractul de leasinng.

3. a) Contractul de leasing poate defini modalitatea de calcul a daunelor-interese care pot fi percepute in virtutea alin. b) al paragrafului 2.

b) Aceasta dispozitie este valabila intre parti cu conditia ca ea sa nu conduca la o despagubire excesiva in raport cu daunele-interese prevazute la paragraful 2. b). Partile nu pot deroga de la dispozitiile prezentului alineat, nici sa-I modifice efectele.

4.In cazul in care locatorul a reziliat contractul de leasing el nu poate valorifica o clauza a acestuia prin care s-ar prevedea plata cu anticipaatie a valorii chiriilor viitoare, insa valoarea acestor chirii poate fi luata in consideratie pentru calculul daunelor-interese care pot fi percepute in virtutea paragrafului 2 b) ti paaragraful 3. Partile nu pot sa deroge de la dispozitiile prezentului paragraf nici sa-i modifice efectele.

5. Locatorul nu poate cere plata anticipata a valorii chiriilor viitoare nici rezilia contractul de leasing in virtutea paaragrafului 2 decat daca a dat locatarului posibilitatea efectiva sa-si remedieze nerespectarea obligatiilor contractuale, in masura posibilului.

6. Locatorul nu poate cere daune-interese in masura in care el nu a luat toate precautiunile necesare pentru a limita prejudiciul”.

Art. 19.1. “Doua sau mai multe state contractante care, in maaterii guvernate de prezenta Connventie, aplica reglementarii juridice identice saau apropiate pot, in ori ce moment, sa declare ca nu se aplica Conventia in cazul in care furnizorul, locatorul si locatarul au sediile in aceste state. Astfel de declaratii pot fi facute de comun acord sau pot fi unilaterale si reciproce.

2. Orice stat contractant care, in materii guvernaate de prezenta Conventie, aplica reglementari juridice identice sau apropiate de cele aale unuia sau mai multor state necontractante, poate, in orice moment, sa declare ca nu se aplica Conventia in cazul in care furnizorul, locatorul si locatarul isi au sediile in aceste state.

3. In cazul in care un stat, cu privire la care a fost facuta o declaratie in temeiul paragrafului precedent, devine ulterior stat contractant, declaratie mentionata, cu incepere de la data la care prezenta Conventie va intra in vigoare, va avea-cu privire la acest nou stat-efectele unei declaratii facute in temeiul paaragrafului 1, cu conditia ca noul stat contractant sa se asocieze la aceasta, sau sa faca o declaratie ulterioara cu titlu reciproc”.

Ordonanta 51/1997 prevede in detaliu drepturile si obligatiile participantilor la operatiunile de leasing (art. 9 pentru obligatiile locatorului/furnizorului; art. 10 pentru obligatiile utilizatorului/locatar; art.12 pentru drepturile locatarului; art 13 pentru drepturile finantatorului)

O situatie diferita este in dreptul francez. Potrivit legii 66-455 din 2 iulie 1966, in cazul in care locatorul isi are sediul in Franta, societatea trebuie sa fi primit o autorizatie pentru pentru functionare ca asezamant de credit. In practica, marea majoritate a societatilor franceze de leasing au adoptat statutul de societati financiare, dar ele ar putea sa se prezinte si sub forma unor banci. Autorizatia este data de Comisia asezamintelor de credit si aceste societati trebuie sa respecte norme prudentiale specifice.

In acelasi sens este art.1841 Codul civil Quebec care, inspirandu-se din art. 12.4 al Conventiei de la Ottawa, aduce precizarea ca in caz de rezolutiune a contractului de leasing , locatorul poate sa pastreze o suma rezonabila care sa tina cont de avantajul pe caare l-a obtinut locatarul din contract adica din utilizarea bunului pana la momentul rezilierii.

Ordonanta nr. 51/1997, in art. 12, nu conditioneaza dreptul locatarului de a uza de actiunile locatorului impotriva furnizorului sau tertilor, de acordul dat in prealabil de locator. Desigur ca nimic nu se opune ca o clauza speciala in acest sens sa figureze in contractul de leasing.

Art. 1845 c. civ. Quebec “vanzatorul bunului este direct tinut fata de locatar la garantiile legale si conventionale inerente contractului de vanzare”.

In acelasi sens, art. 14.2 Ordonanta 51/1997 si art. 1848 c. civ. Quebec

Ordonanta 51/1999 prevede si cazul fortuit iar c. civ. Quebec si forta majora.

Luzescu C – Contractul de leasing, teza de doctorat, pag.191

“Bun international” este in practica, bunul care se deplaseaza (o aeronava, unn vas o barja) Francois Collart Dutilleul, Philippe Delebeque “Contrats civils et commerciaaux 43 ed Ed. Dalloz Paris 1998 p. 693; T.R. Popescu, Dreptul Comertului International 1976 p. 375.

Printre acestia, cu titlu de exemplu: C. Gavalda Jurisclasseur International Dalloz 1985.

O. Capatana, B. Stefanescu, op. cit. p. 246; F.C. Dutilleul, Ph. Delebeque op. cit.p. 694, Curtea de Casatie franceza a inclinat spre o analiza financiara a operatiei (cass. 3e civ. 10 iunie 1980).






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact