StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Lumea poate si a ta
FINANTE

Finante publice, legislatie fiscala, contabilitate, informatii fiscale, asistenta contribuabili, transparenta institutionala, formulare fiscale din domaniul finantelor publice si private (Declaratii fiscale · Fise fiscale · Situatii financiare · Raportari anuale)

StiuCum Home » FINANTE » leasing
Trimite articolul prin email Continutul contractului de leasing : Leasing Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Continutul contractului de leasing



Continutul contractului de leasing


Contractul de leasing se va supune regulilor generale aplicabile contractelor. Ele vor fi dupa caz fie completate, fie adaptate la caracteristicile contractului de care ne ocupam.

Legea 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice a introdus in O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing capitolul intitulat “Contractul de leasing“ care prevede la [art. 6 alin 1)] clauzele obligatorii ce trebuie sa le contina contractul de leasing.




1 Partile contractante

Contractul va trebui in primul rand sa determine cu precizie si fara echivoc persoanele intre care se stabilesc legaturi juridice la incheierea lui.

Leasingul ca ansamblu de operatii complexe este construit pe interesele complementare ale participantilor la acestea. Intrand in raporturile juridice ale unuia sau altuia din elementele componente ale leasingului, fiecare din participanti obtine un folos care este dependent de comportamentul celorlalti, comportament la randul lui dictat de nevoile lor economice. Interesul fiecarui participant depaseste limitele clasice ale interesului care-l indeamna sa incheie un anumit contract, spre a se completa cu elemente ce tin de ansamblul operatiei de interferenta si conditionarea reciproca a intereselor tuturor participantilor.

Dupa cum s-a constatat din analiza elementelor componente si a naturii juridice a leasingului, aceasta operatie este animata de trei participanti ea fiind, asa cum s-a mai spus, o operatie triunghiulara:

a) Utilizatorul/locatarul (“lessee”;” crèdit-preneur”) este, dupa cum s-a constatat din cele prezentate mai sus, personajul central al intregii operatii. De capacitatile si calitatile lui depinde, in cele din urma, rentabilitatea si succesul intregii afaceri, el este cel care declanseaza intreaga activitate careia leasingul ii serveste ca instrument juridic, financiar, economic.

Utilizatorul este cel care trateaza afacerea de la inceput din momentul vanzarii si chiar dinainte de acest moment, deci inainte de interventia institutiei finantatoare, el trateaza cu vanzatorul, stabileste criteriile si parametrii de functionare si randament al obiectului (ceea ce-i va procura cel mai bun cash flow (lichiditatile) in raport cu costul investitiei initiale concretizat in ratele chiriei de platit), durata vietii economice, adaptabilitatea la ameliorari.

In cazul echipamentelor sau bunurilor de inalta tehnicitate utilizatorul are un cuvant important in alegerea lor. Decizia ii este motivata si intemeiata nu numai pe experienta sa dar si pe interesul direct pe care il poarta, el urmand sa exploateze bunul. Este de asemenea, interesat sa obtina cel mai bun pret, el fiind acela care-l va plati sub forma de rate lunare.

Potrivit art. 5 din Ordonanta 51/97 modificata, utilizatorul are dreptul, cu acordul societatii de leasing sa-si aleaga atat furnizorul, cat si societatea care va asigura bunul.

Legea prevede la acest punct ca alegerea se va face cu acordul societatii de leasing”. Ne intrebam ce se intampla in cazul neacceptarii de catre societatea de leasing a alegerii facute de utilizator, in conditiile in care art. 9, prevede obligatia locatorului (societatea de leasing, deci) sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesitatilor.

Cele doua texte citate, fata de solutia gresita acceptata de legiuitorul roman, ni se par neclare si, din aceasta cauza, textul art. 9 este in contradictie cu prevederile art. 5. Speram insa ca practica, urmata de legislatie, va indeparta aceasta neclaritate si va consacra regula in spiritul principiilor care guverneaza aceasta materie, in sensul ca obligatia de a asigura bunul incumba locatarului care ar urma sa se supuna cerintelor de asigurare impuse de locatorul proprietar.

Utilizatorul actioneaza direct, prin si pentru 656f57g el insusi fara nici o interventie din partea celui care-l finanteaza. Finantatorul pune la dispozitie fondurile pe baza procesului verbal de livrare a materialului incheiat intre furnizor si utilizator, singurii apti sa aprecieze daca parametri stabiliti sunt respectati de bunul livrat. Impotriva furnizorului locatarul este cel care are actiunile in garantie pentru defectele bunului vandut, fara nici o interventie din partea finantatorului, o caror interese sunt insa reprezentate in contract de catre locatar in temeiul unui mandat, cum s-a aratat mai sus.

Potrivit reglementarilor in vigoare, Ordonanta 51/1997 modificata, utilizatorul poate fi “orice persoana fizica sau juridica romana sau straina” [art. 3 alin. 2)]. Aceeasi solutie era prevazuta si in art. 2 prin care se abilita “orice persoana fizica sau juridica” sa formuleza o oferta ferma unei societati de leasing.

b) Furnizorul bunului /vanzatorul, fabricantul sau producatorul( “supplier”; “furniseur”) intra in operatia de leasing animat de interesul de a-si vinde produsul.

Furnizorul poate fi o persoana fizica, fie o persoana juridica (societate anonima - societate pe actiuni, in dreptul romanesc – cu raspundere limitata, cu capital de sorginte diferita, nationala sau straina) .

Calitatea de furnizor poate fi cumulata cu aceea de fabricant situatie in care se afla constructorul (de nave maritime sau aeronautice, echipamente militare, etc.)

Persoana furnizorului este importanta pentru ca ea isi angajeaza raspunderea pentru vicii ascunse in caz de rezolutiune judiciara a vanzarii, de actiune in revendicare sau faliment.

Furnizorul are interes sa-si asigure o productie rapida si variata pentru a raspunde eficient cererilor clientelei actuale sau viitoare. In acest sens el raspunde pentru parametrii bunului, putand accepta inlocuirea bunului cu altul mai performant.

In literatura de specialitate se mai vorbeste de faptul ca furnizorul isi poate oferi mai departe garantia pentru buna desfasurare a activitatii principale. El poate da o promisiune de concurs in temeiul careia trebuie sprijinit utilizatorul daca acesta din urma, dupa ce cumpara bunul se decide sa-l revanda. Daca da o asemenea garantie, furnizorul va fi obligat sa gaseasca un cumparator in cele mai bune conditii, iar in caz de dificultate pentru locatar, sa-i rascumpere bunul la un pret deja fixat.

c) Creditorul /finantatorul, locatorul (“lessor”, “crèdit-bailler”) intervine in operatia de leasing din considerente esential financiare. Interesul lui este de a-si plasa capitalul in conditii optime de rentabilitate. Aceasta situatie il obliga la unele masuri de precautie in privinta locatarului (capacitatile tehnice ale acestuia, abilitati in a realiza eficienta economica s.a.). Precautii sunt luate si in privinta bunurilor pe care le cumpara, solicitand garantii speciale in situatia in care interesul utilizatorului se indreapta spre achizitionarea unui unicat sau prototip. Finantatorul in acest caz va solicita fie cautiunea unui tert, fie un depozit de garantie, o garantie a vanzatorului de a rascumpara bunul sau de a-si da concursul si asistenta la revanzarea bunului.

Datorita specificului de activitate, asemenea institutii sunt de regula banci, institutii financiare sau societati de leasing organizate sub forma de societati comerciale anonime (societati pe actiuni in dreptul romanesc).

Potrivit art. 3 alin. (1) din Ordonanta 51/ 1997 (introdus urmare modificarii aduse de L 99/1999), “in cadrul unei operatiuni de leasing poate avea calitate de finantator o societate de leasing, persoana juridica romana sau straina”.

Acest articol precizeaza, cu titlu de exemplu, calitatea finantatorului in cadrul contractului de leasing si anume, “o societate de leasing persoana juridica romana sau straina”. Aceasta precizare, impreuna cu cea cuprinsa in art. 19 alin (2) al Ordonantei (in care se da definitia societatii de leasing “societate comerciala care are in obiectul de activitate desfasurarea operatiunilor de leasing”), credem ca extinde sfera participantilor, persoane juridice, la operatiile de leasing, astfel incat parte la un contract de leasing ar putea fi si o alta societate comerciala, nu numai cele de leasing. Caracterul, supletiv al art. 3 alin (1) din Ordonanta, in sensul ca finantatorul “poatr fi” o societate de leasing, conduce la concluzia ca locatorul ar putea fi si o banca, cum se intampla adesea in practica derularii acestor operatiuni in alte tari.

Legea, defineste generic societatile de leasing [(in art. 19 alin. 1)] si face precizare ca ele se infiinteaza si functioneaza pe principiile generale inscrise in L 31/1990 privind societatile comerciale. In felul acesta se extinde considerabil aria unor asemenea categorii de societati de la societati cu acest obiect unic de activitate la societati care in cadrul obiectului lor de activitate numara si operatiuni de leasing .

Desigur ca noua reglementare este menita sa vina in intampinarea dezvoltarii acestei tehnici comerciale moderne si sa raspunda totodata - prin inlaturarea numeroaselor bariere cuprinse de vechea reglementare - atat principiilor libertatii contractuale, cat si cerintelor dezvoltarii economice pe plan national, intr-un moment in care atragerea investitiilor este un element hotarator pentru asigurarea imperativelor economiei libere de piata. Nu este intamplator ca modificarile aduse Ordonantei 51 1997 fac parte dintr-un ansamblu de masuri luate prin L 99 99 pentru accelerarea reformei economice.

In sfarsit, utilizatorul ca parte in contractul de leasing poate fi orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina.

2 Obiectul contractului

a) Obiectul juridic al contractului de leasing il constituie, potrivit teoriei generale a obligatiilor, actiunea de a face, proprie fiecarui participant corespunzator locului pe care acesta il ocupa in relatia tripartita caracteristica.

Prin contractul de leasing sunt create urmatoarele drepturi si obligatii generale

- in sarcina vanzatorului (furnizorul), obligatia de a livra bunul la data si la locul convenit, dreptul de a incasa pretul, obligatia de a furniza dobanditorului bunului o garantie de posesie linistita, de vicii ascunse si redhibitorii;

- in sarcina locatorului obligatia de a plati vanzatorului pretul obiectului, dreptul de a incasa chiriile, de a consimti utilizatorului o promisiune de vanzare in schimbul unei valori reziduale;

- in sarcina locatarului (utilizator), dreptul de a accepta livrarea obiectului, independent de dobanditor, obligatia de a plati chiriile, dreptul de a decide la sfarsitul contractului daca, prin valoarea reziduala fixata in contract, va deveni sau nu singurul proprietar al bunului, obligatia de a asigura bunul in profitul locatorului.

b) Reglementarile nationale si internationale contin adesea dispozitii referitoare la obiectul material al contractului de leasing.

Operatiunile de leasing potrivit art. 1 alin. 2 (modificat prin L 99/1999) din Ordonanta 51/1997 pot avea ca obiect bunuri imobile si bunuri mobile de folosinta indelungata cu caracteristica generala, proprie obiectului contractelor civile si comerciale, ca acestea “sa fie in circuitul civil”.

Categoria foarte larga a bunurilor care pot forma obiectul unui contract de leasing este circumscrisa unei exceptii expres prevazute de art. 1 alin. 2 al Ordonantei 51/1997 .

Ca urmare, nu pot forma obiect al unor contracte de leasing, intr-o enumerare limitativ prevazuta, “inregistrarile pe banda audio si video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele si drepturile de autor”.



Prin modificarea introdusa de L 99/99 legiuitorul roman a renuntat la individualizarea pe criterii de functionalitate (in materie mobiliara) a bunurilor ce formeaza obiectul unui contract de leasing care oricum nu ar putea fi indicata intr-un cadru normativ decat cu titlu de exemplu, in raport cu varietatea din ce in ce mai mare a categoriei de bunuri care pot forma obiectul unui asemenea contract.

Credem, asadar, ca in reformularea dispozitiilor privind obiectul operatiilor de leasing nu s-ar mai putea sustine ca Ordonanta 51/1997 nu se aplica operatiilor de leasing imobiliar deoarece singurul considerent pentru aceasta interpretare data in literatura de speciaalitate de unii autori sub imperiul vechii reglementari, in sensul ca astfel de operatiuni nu se realizeaza de societati specializate de leasing, a disparut. Ca atare ar urma ca pentru aceasta categorie de leasing sa se aplice dispozitiile speciale prevazute de art. 94 -101 din HG 457/97 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedurile de privatizare, si conditiile de organizare si desfasurare a vanzarilor de actiuni, de parti sociale si active, care precizeaza definitia (art. 95), regulile de perfectare a contractului de leasing (art. 96), continutul cadru al unui asemenea contract (anexa 21 la Norme).

Este de semnalat faptul ca in reglementarile mai noi ale Codului aerian (art. 21, drepturile asupra aeronavelor civile), sunt prevazute limitativ, patru posibile drepturi asupra aeronavelor civile si anume:

“a) dreptul de proprietate;

b) dreptul de folossinta in temeiul unui contract de inchiriere incheiat pe o durata determinata, caz in care locatarul capata si calitate de detinator;

c) dreptul detinatorului legal de a dobandi proprietatea prin cumparare, caz in care cumparatorul capata calitatea de proprietar;

d) dreptul de a ipoteca ori de a greva aeronava civila sau componente ale acesteia

Din punctul de vedere care ne intereseaza, credem ca o asemenea abordare limitativa este neconstructiva si mai ales contrara practicii si reglementarilor internationale .

Intr-adevar enumerarea din art. 21 al Codului aerian nu prevede dreptul asupra aeronavei izvorand din alte forme contractuale dintre care credem ca nu ar putea lipsi contractul de leasing. Daca insa drepturile prevazute la literele b) si c), ale art. 2 mentionat, se refera in subtext la contractul de leasing, observam ca operatiunea este in mod eronat redusa la un simplu contract de locatiune, cu care contractul de leasing nu se poate confunda (sau la care nu se poate reduce) pentru motivele deja prezentate.

Credem asadar ca ar fi util ca legiuitorul roman sa revizuiasca articolul in discutie.

3 Valoarea totala a contractului de leasing

Rata de leasing (chiria) este un element important si indispensabil in contractul de leasing. Art. 1 din Ordonanta 51/1997, in definitia operatiunii, o indica (spre deosebire de dreptul francez in care nu este mentionata) ca o “plata periodica, denumita rata de leasing

In art. 2, la capitolul definitii, se arata ca rata de leasing reprezinta:

- in leasingul financiar: o cota parte din valoarea de intrare a bunului si a dobanzii de leasing care reprezinta rata medie a dobanzii bancare pe piata romaneasca

- in leasingul operational: o cota de amortizare calculata in conformitate cu actele normative in vigoare la care se adauga si un beneficiu stabilit de catre partile contractante.

Cuantumul ratelor incasate in timpul perioadei irevocabile indiferent de durata acestei perioade trebuie sa permita societatii finantatoare sa-si asigure minimul de profit si sa-si acopere cheltuielile de exploatare.

In practica chiriile pot fi stabilite urmand o succesiune fie degresiva, fie liniara .

4 Perioada de utilizare in sistem de leasing a bunului si clauza privind obligatia asigurarii bunului

In ceea ce priveste durata contractului, art. 7 din lege prevede faptul ca un contract de leasing se va incheia pe o perioada de cel putin un an. Pe de alta parte, pentru situatia leasingului international, art 25 arata ca termenul in cadrul caruia bunurile ce formeaza obiect al contractului de leasing urmeaza sa fie restituite sau sa primeasca o noua destinatie vamala, este cel convenit de parti prin contract, dar nu poate fi mai mare de sapte ani de la data introducerii in tara bunurilor.

Din coroborarea celor doua texte de lege mentionate, rezulta ca un contract de leasing intern se poate incheia pentru orice perioada de timp de minim un an . Astfel, in cazul in care bunul care formeaza obiect al unui contract de leasing nu este supus vamuirii (locatorul este si proprietar al bunului imobil in cadrul contractului de leasing imobiliar, sau finantatorul si furnizorul sunt persoane juridice romane, iar bunul este produs si livrat in Romania), contractul se poate incheia pe o perioada de timp (doar minimum un an) urmand a se tine seama de perioada de amortizare a bunului respectiv .

In cazul leasingului extern, consideram ca, de lege lata, contractul se va incheia pentru o perioada cuprinsa intre 1 si 7 ani; el poate fi incheiat si pe o perioada mai mare, insa dupa trecerea termenului de sapte ani prevazut de art. 25, bunurile care formeaza obiect al contractului, daca nu vor fi restituite, vor trebui vamuite la valoarea de intrare a acestora, lucru care prezinta inconveniente pentru ambele parti, astfel ca acestea vor fi nevoite sa se limiteze la termenul de 7 ani.


La alin. 2 al art. 6 din L 99/1999 se prevede ca in cazul leasingului financiar contractul trebuie sa mai cuprinda pe langa clauzele analizate si urmatoarele clauze:

5 Valoarea initiala a bunului

Legiuitorul, dand dovada de inconsecventa, a avut in vedere valoarea de intrare a bunului, notiune pe care o defineste expres, inca din debutul legii, ca fiind valoarea la care a fost achizitionat bunul de catre finantator, respectiv, costul de achizitie. Interesul practic al determinarii cuantumului acestei valori este evident, atat timp cat constituie un criteriu pentru calcularea ratei de leasing, ori valoarea initiala poate insemna si pretul producatorului sau costul de productie (care au o valoare inferioara fata de costul de achizitie), al carui cuantum nu este avantajos pentru finantator intrucat nu include si cheltuielile efectuate de acesta pentru achizitionarea bunului.

De mentionat ca aliniatul 3 din articolul citat, arata in mod just ca partile pot stabili si alte clauze (cu conditia ca acestea sa nu contravina ordinii publice si bunelor moravuri, potrivit art. 5 C.civ.). Acest lucru prezinta o mare importanta practica, avand in vedere inegalitatea care poate exista intre cele doua parti contractante si este un puternic argument in sustinerea ideii caracterului negociat al contractului de leasing. Tot in scopul protejarii intereselor financiare ale uilizatorului, acesta va trebui sa prevada in mod expres in contract clauze de exonerare, cum ar fi cea pentru pierderea fortuita a bunului dat in leasing, ori clauze care sa prevada concret suportarea anumitor tipuri de cheltuieli, aparute cu ocazia desfasurarii relatiilor contractuale. Atragem cu aceasta ocazie atentia asupra faptului ca este o imprudenta majora incheierea unui contract atat de complex si cu importante complicatii patrimoniale, de catre utilizator (avand un puternic caracter oneros), fara a studia cu atentie, in prealabil, clauzele contractuale.

6 Clauza cu privire la dreptul de optiune al utilizatorului

Societatile de leasing sunt si raman proprietare ale bunului inchiriat pana la termenul final al locatiunii.

Bunul inchiriat nu poate deveni automat proprietatea locatarului decat daca acesta isi exprima optiunea de a-l cumpara. In caz contrar bunul va fi inapoiat locatorului.

Credem ca este interesant de analizat deosebirea dintre contractul de leasing si contractul de locatiune marcata de modul diferit in care actioneaza locatarul confruntat cu promisiunea de vanzare a imobilului dupa cum se afla angajat intr-un contract de leasing sau, respectiv, intr-un contract de locatiune.

In primul caz, locatarul este beneficiarul unui drept care deriva din contractul de leasing si prin optiunea pe care o face la sfarsitul contractului (sau uneori chiar inainte de acest moment), el raspunde unei oferte de vanzare pe care locatorul i-o adreseaza direct si care este de natura leasingului. Ca raspuns locatorul poate opta pentru a cumpara bunul la sfarsitul leasingului, fara sa se afle, prin faptul cumpararii, intr-un alt contract.

In cazul in care, intr-un contract de locatie proprietarul (locatorul) emite o promisiune de vanzare, de regula el nu o adreseaza direct locatarului ci unei alte persoane sau o lanseaza cu titlu de oferta de vanzare in asteptarea cumparatorilor.

Locatarul daca este interesat de oferta o accepta si prin aceasta pune capat contractului de locatie si incheie in mod distinct un alt contract, acela de vanzare-cumparare.

In cazul in care locatarul ar beneficia de un drept de preemtiune, de sorginte legala, cum este in dreptul francez, credem ca beneficiarul unei asemenea preferinte nu ar putea sa-si substituie un tert pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare si pentru blocarea promisiunii de vanzare facuta de locator unei alte persoane.

Clauza de reziliere

Contractul poate prevedea rezilierea de plin drept fie in interesul finantatorului, fie in interesul utilizatorului, cu consecinta incetarii raporturilor juridice. Daca urmare rezilierii utilizatorul refuza sa restituie bunul dat in leasing, locatorul poate sa obtina pe cale judiciara bunul. Instanta va constata numai indeplinirea conditiilor rezilierii de plin drept si, ca urmare, obliga la restituirea bunului proprietarului .

Clauza de drept international privat

Partile contractante pot sa stabileasca legea care guverneaza contractul precum si jurisdictia competenta, pentru situatia ca pentru rezolvarea raporturilor juridice comerciale, ar urma sa se recurga la arbitraj.



Contractele de leasing mai pot cuprinde un anumit numar de clauze accesorii care, fara a pune in cauza principiile esentiale ale operatiei, precizeaza totodata modalitatile de aplicare.

Cu titlu de exemplu mentionam cateva din astfel de clauze care se pot referi la:

- garantii suplimentare, eventual chiar solicitate (cautiune personala a conducatorului intreprinderii locatare sau dupa caz a constructorului bunului; angajament sa preia bunul garantie) ;

- stabilirea unor reguli specifice in raspunderea pentru bunul utilizat;

- mentinerea valorii contractului (in scopul pre-intampinarii riscului valutar cauzat de cursurile flotante, de actiunea necontrolata intre cerere si oferta);

- instituirea unei valute de de cont (de calcul) destinata sa serveasca drept etalon de evaluare la data scadentei a cantitatii de moneda de plata necesara pentru stingerea obligatiei pecuniare

- optiunea locului de plata ce confera dreptul de a incasa la scadenta valoarea creantelor calculata in functie de o valuta de cont pre-stabilita prin contract;

- optiunea monedei de plata care, spre deosebire de cea precedent amintita, impune alegerea intre doua monede si anume a aceleia care ofera cursul cel mai avantajos la momentul platii.

Interpretarea contractului

Problema interpretarii contractului se pune in general in cazul in care textul acestuia nu este clar .

Neclaritatea poate avea mai multe cauze ca de exemplu omisiunea de reglementare consensuala, ambiguitatea textelor sau a termenilor, contradictia intre clauze s.a.

Uneori se impune interpretarea chiar a unor clauze clare dar care nu concorda cu vointa reala exprimata a partilor la incheierea contractului.

O prima etapa in demersul interpretarii unui contract o constituie calificarea acestuia. Odata stabilita natura juridica a contractului, campul de reguli aplicabile se circumscrie la caracteristicile proprii tipului respectiv de contract.

Codul civil roman in art. 977-985 cuprinde cateva reguli generale de interpretare si, aidoma acestuia exista, desigur, dispozitii si alte reglementari nationale.

In cazul derularii contractelor internationale interpretarea insasi poate pune probleme in masura in care legislatiile nationale au reguli diferite de interpretare si care nu se rezolva intotdeauna prin alegerea dreptului aplicabil.

Adesea un exercitiu obisnuit al interpretarii contractelor interne sau internationale il reprezinta recurgerea la cutumele de comert international, reguli nescrise consacrate de clauzele unor contracte model elaborate de mediile de afaceri interesate, pe baza protocoalelor comerciale referitoare la tipuri particulare de operatii sau de aspecte proprii acestora.

Contractul de leasing este un exemplu sugestiv in acest sens, practica comerciala internationala oferind numeroase tipuri de contract model pentru derularea operatiunilor de leasing.

Exercitiul interpretarii unui contract de leasing - si evident, nu numai - pe care partile sau instanta judecatoreasca sau arbitrala sunt chemate sa le faca, este mult usurat in materie de comert international prin elaborarea, de-a lungul a mai multor ani de cercetare, a “Principiilor relative la contractele de comert international” .

Inainte de a intra in examinarea regililor de interpretare a contractelor continute de acest text international mentionam ca redactorii “Principiilor” au subliniat necesitatea ca dispozitiile si conceptele documentului sa fie interpretate de o maniera automata, adica in contextul Principiilor si nu prin referire la sensul pe care un drept intern anumit ar putea sa le atribuie, in mod traditional. Intentia redactorilor n-a fost nici un moment pentru utilizarea acestor principii in singurul lor sens, traditional. Necesitatea de a promova uniformitatea de aplicare a principiilor presupune, ca in caz de lacune, sa se gaseasca o solutie, in masura posibilului, potrivit sistemului Principiilor, inainte de a recurge la sistemul de drept intern.

Textul Principiilor consacra in articolele 4.1. - 4.8. o serie de reguli de interpretare a contractelor si anume:

a) Intentia partilor - Contractul se interpreteaza dupa intentia comuna a partilor cand aceasta nu se poate stabili, contractul se interpreteaza potrivit sensului pe care i l-ar da o persoana rezonabila, de aceeasi calitate, pusa in aceeasi situatie.

Este totusi necesar a se preciza ca cele doua criterii “rezonabila” si, respectiv, “de aceeasi calitate” cuprinse in aceasta regula, in practica nu se regasesc intotdeauna in cadrul clauzelor tip .

Avind in vedere natura lor speciala si scopul lor, clauzele-tip ar trebui in principal interpretate in sensul a ceea ce asteapta in mod rezonabil utilizatorii lor medii, indiferent de intelegerea reala pe care partile contractante, sau o persoana rezonabila de aceeasi calitate ca partile, ar putea-o avea.

b) Interpretarea declaratiilor si comportamentului - Declaratiile si comportamentul unei parti se interpreteaza potrivit intentiei autorului atunci cand cealalta parte cunostea sau nu putea sa ignore aceasta intentie; cand regula aceasta nu se aplica, comportamentul se interpreteaza potrivit sensului pe care le-ar da o persoana rezonabila de aceiasi calitate aflata in aceasta situatie.

c) Circumstante pertinente - Luarea in considerare a circumstantelor pertinente, mai ales:

negocierile preliminare intre parti

practicile stabilite intre parti

comportamentul partilor ulterior incheierii contractului

natura si scopul contractului

sensul general atribuit clauzelor in ramura comerciala respectiva

uzantele.

d) Coerenta contractului - Clauzele si expresiile contractului se interpreteaza in functie de ansamblul contractului sau de declaratiile in care ele figureaza.

In principiu nu exista ierarhie pentru clauzele contractului in ceea ce priveste importanta lor, in interpretarea termenilor, dar se accepta ca dispozitiile cu caracter specific primeaza clauzelor care impun reguli mai generale. Totusi, partile pot ele insele sa stabileasca o ierarhie intre diferitele clauze sau parti ale contractului. Aceasta se realizeaza frecvent in contractele complexe privind aspectele juridice, economice si tehnice ale operatiei.

e) Interpretarea utila - Clauzele unui contract se interpreteaza in sensul in care ele pot produce efecte, mai degraba decat in sensul ca ele nu ar avea nici unul.

f) Regula contra proferentem” In caz de ambiguitate, clauzele unui contract se interpreteaza de preferinta impotriva celui care l-a propus. Se pleaca de la ideea ca o parte este responsabila de formularea unei clauze deoarece fie a redactat-o, fie ca a propus-o. Cu cat dispozitia a facut mai putin obiect de negocieri ulterioare intre parti, cu atat mai mult se justifica ca ea sa fie interpretata impotriva partii care a inclus-o in contract.

g) Divergente lingvistice - In caz de divergenta intre doua sau mai multe versiuni lingvistice cu egala valoare, se acorda preferinta interpretarii fondate pe o versiune originala.



Contractele de comert international sunt adesea redactate in doua sau mai multe versiuni care pot cuprinde divergente in anumite puncte.

Textul nu impune o regula absoluta ci indica unde trebuie sa cada accentul preferintei.

O situatie in care o solutie diferita poate fi preferabila poate interveni atunci cind partile au incheiat contractul pe baza instrumentelor foarte cunoscute pe plan international cum sunt: Regulile INCOTERMS sau regulile si uzantele asupra creditului documentar. Se da in acest sens ca exemplu un contract intre o societate mexicana si o societate suedeza redactat in 3 versiuni cu egala valoare, spaniola suedeza si engleza, si care continea o referinta la Regulile INCOTERMS din 1990. Avand in vedere ca versiunea frenceza a Regulilor INCOTERMS e mai clara decat celelalte trei asupra unui punct controversat s-a considerat convenabil sa se faca referire la aceasta versiune.

h) Omisiunile - In lipsa de acord cu privire la o clauza importanta pentru determinarea drepturilor si obligatiilor lor, ea este suplinita cu o clauza corespunzatoare la identificarea careia se va lua in considerare intentia partilor; natura si scopul contractului buna credinta; ceea ce este rezonabil.

Omisiunile sau lacunele pot interveni atunci cind problema nu a fost de loc reglementata prin contract, deoarece fie ca partile au preferat sa nu o reglementeze fie ca pur si simplu nu au prevazut-o.

i) Conflict intre clauzele tip si clauzele care nu sunt de acest fel - In caz de incompatibilitate intre aceste doua categorii de clauze, vor avea prioritate clauzele din urma.

Clauzele tip sunt stabilite dinainte. E deci logic ca partile, negociind, sa se puna de acord intr-un mod aparte cu privire la anumite dispozitii din contract, aceste dispozitii ar avea prioritate deoarece ele reflecta mult mai probabil intentia partilor intr-un caz dat.

Este evident ca valoarea de sinteza a textului Principiilor in ansamblu sau adauga regulilor din capitolul special dedicat interpretarii contractului, regulile din celelalte capitole care pot deasemenea sa descifreze si sa solutioneze o problema de interpretare cu care partile se confrunta in derularea unui anumit contract.




In practica actuala a Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei se semnaleaza includerea in terminologia romana a notiunii “lesant” pentru denumirea locatarului beneficiar al bunului luat in leasing. (Revista de drept comercial nr. 5/2000 p.120; Revue du Droit Commercial nr. 2/2001 pp. 162-163). Termenul reprezinta, fara indoiala, rodul incercarii de a se inlocui perifraza “utilizator/locatar” prin indigenarea unei expresii mai potrivite. Acest efort de cautare a unei notiuni uninominale este laudabil si credem ca pana la urma se va gasi termenul cel mai potrivit.

Credem ca se cuvine un efort similar si pentru notiunea de “creditor, finantator, locator”, care in limba engleza, este denumita printr-un singur cuvant, “lessor”

Ordonanta 51/1997 nu are prevederi cu privire la calitatea furnizorului (cum se intampla in cazul finantatorului si utilizatorului pentru care exista reglementari exprese).

T.R. Popescu, op. cit. p. 366.

Prin noua reglementare se realizeaza totodata si concordanta cu dispozitia prevazuta de art. 22 si ramasa in vigoare, dar care in vechea reglementare reprezente o bresa in cadrul activitatilor de leasing date in mod limitativ numai in competenta societatilor de leasing cu un anumit profil al operatiilor de leasing.

Prin ordonanta 51/97 au fost exceptate de la operatiile de leasing: a) bunuri ce fac obiectul unor concesiuni si b) inregistrarile de banda audio si video, piesele de teatru, manuscrisele si brevetele. La 99/99 a modificat ulterior aliniatul 2 al art. 1, eliminand litera a) care se refera la bunurile ce fac obiectul unor concesiuni, acestea ne mai fiind supuse interdictiei de a deveni obiect al operatiunilor de leasing.

D. Clocotici si Gh. Gheorghiu ,Operatiuni de leasing, Ed. Lumina Lex Bucuresti 1998, pag. 47

Ordonanta guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian a fost aprobata (cu modificari) prin Legea nr. 130 din 21 iulie 2000 si republicata in M.Of. Nr. 45 din 26 ianuarie 2001.

Conventia de la Ottawa privind leasingul financiar international prevede printre obiectele unui asemenea contract si aeronavele (art. 7 alin. 3 lit.b).

In dreptul francez, pentru contractele cu o durata sub 3 ani, ceea ce e exceptional, se aplica numai ritmul linear. In dreptul roman Ordonanta 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobata, cu modificari prin L. 241/16.V.2001 - contine unele dispozitii privind calculul si cuantumul chiriilor in situatiile expres prevazute in actul normativ in discutie.

In Brazilia , durata minima a contractului de leasing este diferentiata dupa cum contractul este de leasing financiar sau operational. Astfel, potrivit art. 8 din Ordonanta nr. 2309/1996, contractul de leasing financiar se incheie pe o perioada de cel putin 2 ani, pentru bunurile cu durata de viata economica mai mica de 5 ani si de cel putin 3 ani pentru celelalte bunuri, iar contractul de leasing operational se incheie pentru durata minima de 90 de zile. In Spania, contractul de leasing de incheie pe un termen de cel putin 2 ani daca are ca obiect bunuri mobile si de cel putin 10 ani, daca are ca obiect bunuri imobile (art. 2 din Decretul - Lege nr. 15-1997). In Belgia, nu este impusa o durata minima sau maxima a contractului de leasing, insa este obligatoriu ca durata contractului sa corespunda duratei prezumate de utilizare economica a bunului (art. 1 pct. 3 din Dec. Regala nr. 55/1967).

In orice caz, trebuie sa consideram (asa cum se retine in mod expres in legislatia S.U.A.), ca termenul stabilit in contractul de leasing este irevocabil, exceptand situatia in care partile convin posibilitatea rezilierii anticipate a contractului, cu obligatia de a achizitiona bunul inchiriat.

Dictionar juridic de comert exterior-coordonatori stiintifici Brandusa Stefanescu si Octavian Capatina Ed. St. Si Enciclopedica Bucuresti 1986, pp. 221-222

Conventie prin care comisionarul se angajeaza garant fata de comitent pentru executarea operatiei de catre tertii cu care el convine in numele acestuia din urma (Lexique de termes juridiques 8e ed. Dalloz 1990 p. 202).

A se vedea in acest sens O. Capatana, B. Stefanescu op. cit. vol. II pp. 48-50; T. Popescu, P. Anca op. cit. pp. 107-110, Dragos Alexandru Sitaru - Dreptul comertului international Ed. Actami Bucuresti 1996 vol. II pp. 134-142.

In opera de interpretare, partile si - in caz ca acestea ajung la unicul rezultat al pozitiilor divergente - instanta se ghideaza dupa citeva reguli generale.

- conventiile trebuie executate cu buna credinta;

- primeaza vointa comuna a partilor fata de sensul literal al termenilor;

- in caz de mai multe intelesuri pentru aceiasi clauza regula este ca ea trebuie interpretata in sensul ca produce efecte juridice potius ut valeat quam ut pereat si in sensul cel mai apropiat de natura contractului;

- clauzele obisnuite intr-un contract se subanteleg;

- contractul obliga la toate urmarile desprinse din natura lui, potrivit echitatii, obiceiului, sau legii.

Editate la Roma in 1994 de catre UNIDROIT, urmare unei initiative din 1971 a Consiliului de directie al UNIDROIT. Importanta si utilizarea deosebita a Principiilor – in afara de scopul principal declarat al UNIDROIT, de a realiza unificarea dreptului international privat – rezida in incercarea, reusita, a redactorilor de a evita, in mod deliberat, utilizarea unei terminologii proprii unui sistem juridic particular.

Caracterul international al Principiilor este subliniat de abtinerea constanta, in cadrul comentariilor de a se face referiri la dreptul national pentru a explica originea si motivele solutiei retinute. Aceasta abordare permite fara indoiala aplicarea Principiilor si in cadrul contractelor incheiate pe plan national, de catre persoane private.

Grupul redactional, care a fost alcatuit din reprezentanti ai principalelor sisteme de drept din lume, a cuprins experti de prim rang din domeniul dreptului contractelor si al dreptului comertului international.

Clauzele-tip sunt definite de Principii in art. 219 alin. 2 ca fiind dispozitii stabilite dinainte de una din parti pentru o utilizare generala si repetata si efectiv utilizata fara negociere cu cealalta parte.

Principes relatifs aux contrats du commerce international/-Roma 1994p. 103. Principiile UNIDROIT relative la contractele comertului au fost facute publice de catre Consiliul de Directie al acestui institut in mai 1994. Ele reprezinta o tentativa de unificare a dreptului contractelor internationale,realizata in afara caii clasice a conventiilor internationale si legilor cadru. Aplicarea lor depinde mai ales de valoarea pe care operatorii comertului international vor dori sa le-o acorde. Daca partile contractante ii vor imprumuta dispozitiile, acestea din urma vor avea valoare de clauze contractuale. In acelasi fel, recursul la regulile cuprinse in Principii, de catre arbitri sau judecatori va fi de natura sa le ridice la rangul de principii jurisprudentiale ale dreptului comertului international. Principiile nefiind un instrument conventional aderarea la acestea nu trebuie inteleasa in sensul pe care il da acestui termen dreptul tratatelor. Aderarea statelor membre UNIDROIT trebuie inteleasa prin participarea acestora la procesul de elaborare in cadrul Consiliului de directie si prin finantarea lucrarilor. Amintim ca aceste state in anul 1995 erau in numar de 56: Africa de Sud, Argentina, Australia, Austria, Belgia, Bolivia, Brazilia, Bulgaria, Canada, Cehia, Chile, China, Columbia, Coreea, Cuba, Danemarca, Egipt, Elvetia, Finlanda, Frenta, Germania, Grecia, India, Iran, Irak, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Luxembourg, Malta, Mexic, Nicaragua, Nigeria, Norvegia, Olanda, Pakistan, Paraguai, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, San Marino, Sfantul Scaun, Senegal, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Tunisia, Turcia, Ungaria, Uruguai, Venezuela si Iugoslavia.

Structura Principiilor este urmatoarea: Cap. 1 - Dispozitii generale, Cap. 2 - Formarea, Cap. 3 - Valabilitatea, Cap.4 - Interpretarea, Cap. 5 - Continut, Cap.6 - Executarea, Cap. 7 - Neexecutarea.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact