StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » management comparat
Trimite articolul prin email Managementul in economia bazata pe cunoastere : Management comparat Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Managementul in economia bazata pe cunoastere



Managementul in economia bazata pe cunoastere



Reperele economiei bazate pe cunoastere


Cunoscutilor analisti ai fenomenului economic Orio Giarini si Walter R. Stahel le apartine o stralucita si totodata succinta prezentare a procesului de dezvoltare economica abordata dintr-o perspectiva istorica . Acesti autori arata ca esenta dezvoltarii este complexificarea sistemelor economice. Pe scurt, principalele lor idei sunt urmatoarele:




Sfarsitul ciclului revolutiei industriale clasice nu a reprezentat o problema a limitelor cresterii economice generale, adica sfarsitul cresterii economice, ci doar sfarsitul unui anumit tip de crestere economica si anume cel bazat intr-o masura mai mare pe investitii materiale, produse si active tangibile si mai putin pe organizare, servicii si active intangibile. Bineinteles, activitatea economica intotdeauna va contine elemente direct dependente de suportul material sau de hardware. Insa treptat, pe masura cresterii performantei tehnologice, ponderea acestor elemente in asigurarea cresterii economice are tendinta sa se reduca. In paralel, in cadrul activitatilor traditionale, prind contur functii de natura unor servicii. De exemplu, arata Giarini si Stahel, in agricultura costurile dominante de productie nu sunt date atat de producerea recoltelor, cat de serviciile aditionale - ambalare, depozitare, transport, distributie, etc.

Dezvoltarea accelerata a software-ului in raport cu hardware-ul a fost motivata prin necesitatea de a facilita accesul utilizatorilor la infrastructura materiala, tangibila a activitatilor economice. Cu alte cuvinte, numeroasele 454b15e servicii sunt necesare pentru ca hardware-ul insusi sa poata fi utilizat. Dezvoltarea actuala a serviciilor nu se rezuma doar la extinderea unor ramuri de servicii cum ar fi cele financiare, asigurarile, transporturile, telecomunicatiilor, etc., cuprinzand de asemenea amplificarea activitatilor de tipul serviciilor in interiorul ramurilor industriale si agriculturii. Una din consecintele directe ale acestui fenomen este cresterea calitatii produselor. Noua economie - economia serviciilor si cunoasterii - se configureaza nu atat ca rezultat al cresterii sectorului tertiar traditional, ci mai curand ca o consecinta a extinderii serviciilor in celelalte sectoare. Activitatile industriale si agricole moderne nu mai au un caracter omogen, ci inglobeaza tot mai multe functii de natura unor servicii. Economia a ramas impartita tot in trei sectoare - primar (agricultura), secundar (industria) si tertiar (serviciile). Insa intr-o anumita faza a maturizarii lor tehnologice, functii industriale au intervenit in agricultura, determinand o crestere spectaculoasa a randamentelor acesteia. Nu se poate spune ca in economiile industriale agricultura a disparut, ci doar ca ea, prin aplicarea tot mai larga a unor metode industriale ca esenta, s-a intensivizat. Intr-o maniera similara, dezvoltarea industriei a fost caracterizata prin asimilarea accelerata a unor functii de servicii in fluxurile tehnologice de fabricatie. Dezvoltarea noii economii este, de aceea, un proces complex de intrepatrundere si interpunere pe orizontala a celor trei sectoare. Noua economie a serviciilor nu se confunda cu sectorul tertiar, ci se refera mai ales la functiile de servicii care au patruns in toate activitatile economice. Functiile de servicii devin indispensabile, transformandu-se in veritabile active productive cu ajutorul carora se poate obtine cresterea economica.

In era industriala, cresterea economica a avut doua motoare: fabricarea de produse si unelte, pe de o parte, si monetarizarea economiei, pe de alta parte. Doar declansarea revolutiei industriale a promovat moneda din pozitii secundare detinute in cadrul organizatiei sociale in pozitiile corespunzatoare unei institutii socio-economice cheie. Banii erau legati de activitatile comerciale, dar nu erau recunoscuti ca instrumente de stimulare a activitatilor productive. Daca in trecut indatorarea nu era privita cu ochi buni, in prezent ea s-a transformat intr-o modalitate preferentiala de finantare a investitiilor de crestere. Reversul datoriilor - economisirea -, desi de asemenea contestat, a fost combustibilul care a alimentat la inceputuri 'motorul' capitalismului, intrucat prim acumulari succesive capitalistul a putut face rost de fondurile necesare cumpararii de utilaje si masini. Aparitia capitalismului a dus la extinderea comertului, proces care, la randu-i, a determinat expansiunea masei monetare. Daca inainte de revolutia industriala resursele erau gratuite sau disponibile la costuri derizorii, in contextul productiei industriale capitaliste ele devin o componenta tot mai importanta a costurilor. Monetarizarea economiei a avut ca efect esential aparitia raritatii in sectoarele nemonetarizate. Procurarea resurselor si evaluarea raritatii lor s-au transformat cu timpul in functii separate de natura serviciilor.

Aparitia economiei serviciilor a fost posibila in urma evolutiilor calitative ale economiei industriale. Fiecare etapa de dezvoltare tehnologica a avut ca finalitate nu doar modificarea limitelor a ceea ce este posibil, ci si generarea unei performante specializate sporite. Dar si specializarea ca efect a inlantuirii de salturi industriale calitative isi are propriile limite deoarece duce la pierderea capacitatii de ajustare. Cresterea specializarii si randamentelor a produs si efecte negative, cum ar fi: utilizarea sa economica in numeroase situatii ere deja mult in avans fata de cerintele pietei, implicand costuri serioase impuse de servicii si de deteriorarea mediului natural. Chiar daca specializarea si tehnologiile moderne se bazeaza pe avansurile stiintei, produsele generatiilor noi pot fi lansate si vandute pe piata in conditii de rentabilitate abia dupa ce s-au maturizat. Procesul de maturizare al produselor este influentat de factori ca tipul de cerere manifestat, nivelul costurilor de productie, etc.

In prezent, imperativul imbunatatirii productivitatii si performantei functiilor de servicii ca inlocuitor partial pentru fabricarea de produse a dus la cresterea ponderii costurilor cu serviciile in costurile totale de productie. Costurile cu serviciile in cadrul productiei de bunuri tin in principal de dezvoltarea produsului (cercetarea-proiectarea, ingineria, planificarea), depozitare si distributie, marketing si reclama, servicii financiare si de asigurari, service-ul post-vanzare, administrarea deseurilor, etc. Functiile de tipul serviciilor realizate in cadrul sistemelor industriale de fabricatie urmaresc asiguraea unei cat mai eficiente utilizari a resurselor. In mod paradoxal, dezvoltarea tehnologiilor de productie in directia unei eficiente cat mai mari a condus la reducerea volumului relativ al proceselor de fabricatie, dar care ocupa inca o pozitie semnificativa.

Expansiunea sectorului serviciilor este absolut necesara pentru a sustine cresterea nemaiintalnita a diversitatii produselor tangibile. Adaptarea produselor la nevoile tot mai specializate ale unor pite tot mai fragmentate face necesara sporirea 'inteligentei' lor prin incorporarea a cat mai multe elemente intangibile, de natura serviciilor. Fara indoiala, diversificarea produselor nu poate fi realizata fara o diversificare cel putin la fel de pronuntata a serviciilor. Sistemele productive nu numai ca devin mai variate, ci tot mai integrate si interdependente. Functionarea lor, de aceea, necesita tot mai multa informatie si cunoastere avansata, dar caracterul fluctuant al economiei face ca zonele de incertitudine sa se inmulteasca si sa se extinda. Iar controlul acestor zone de nesiguranta este o activitate de natura serviciilor.

Economia serviciilor a aparut si a devenit mai complexa odata cu amplificarea unor nevoi deja existente cum ar fi nevoia crescanda de a proteja produsele din ce in ce mai sofisticate impotriva deteriorarii pe timpul transportului pe distante tot mai mari; distributia produselor in favoarea a tot mai multi oameni din tot mai multe tari, situate la distante mari de locul de productie (ceea ce necesita organizarea si operarea unor functii de marketing complexe, fara de care produsul pur si simplu nu poate ajunge la majoritatea consumatorilor); activitatile financiare si de asigurare, care au devenit indispensabile, etc.

Datorita cresterii acestor nevoi, costul organizarii unor asemenea functii a crescut in detrimentul costului de productie propriu-zis. Esenta tertiarizarii economiei consta, de fapt, in expansiunea acelor servicii care se refera la planificarea, insotirea si sprijinirea productiei pana in momentul vanzarii produsului finit, dar si in timpul perioadei de utilizare a acestuia. Giarini si Stahel arata ca deosebit de importanta este transformarea deseurilor in produse secundare sau chiar in produse noi. Prevenirea formarii deseurilor si reciclarea lor constituie una dintre noile preocupari ale economiei serviciilor.



Fluctuatiile si specializarea cererii obliga la reconsiderarea si la remodelarea sistemelor de afaceri. Oferta, ca element important al acestor sisteme, trebuie sa fie, de aceea, cel putin la fel de plastica, de versatila si de fluctuanta ca si cererea, iar de multe ori chiar sa o intreaca. Pana de curand economistii au subestimat natura decisiva a ofertei., gandirea economica fiind orientata preponderent catre latura cererii. Cererea si oferta ocupa un loc important in economie dar nu trebuie subestimat rolul esential al activitatii productive, adica al ofertei, acceptand, oarecum fortuit, ideea ca suntem mai degraba ceea ce consumam decat ceea ce producem. Tranzitia de la o economie eminamente industriala spre economia serviciilor induce necesitatea reconsiderarii valorilor de baza, a normelor dezvoltarii economice si sociale, recentrand atentia spre fiinta umana ca reprezentant al ofertei. Noua economie este definita prin urmatoarele intrebari esentiale:

1)cum sa se produca si sa se furnizeze servicii accesibile in modul cel mai economicos posibil?

2)cum sa se puna la dispozitie sisteme mai bune pentru livrarea alimentelor, pentru sanatate, pentru educatie,etc?

Economia serviciilor ramane in continuare o economie reglata esentialmente de mecanismele pietei. De aceea, cererea va indeplini ca si inainte functia importanta de selectare intre variantele de oferta disponibile. Totusi, alegerea primara va trebui facuta de producator, care abia apoi va primi sanctiunea cererii. Echilibrul dintre cerere si oferta se manifesta dupa ce intregul proces de asumare a riscurilor este parcurs. Marea provocare a noii economii este configurarea unei oferte in cadrul careia serviciile sa constituie o parte integranta a sistemului. Odata cu aparitia serviciilor ca element inalienabil al ramurilor industriale si agriculturii a avut loc o crestere a complexitatii sistemelor productive. Aceste sisteme, initial simple si izolate, au devenit tot mai complexe prin adaugarea de noi functii - serviciile - in scopul prefigurarii unor noi echilibre intre cerere si oferta. Vitezele tot mai mari de functionare a acestor sisteme a sporit incomensurabil instabilitatea lor. Ponderea tot mai ridicata a noului, ineditului si neprevazutului a dus in acelasi timp la o crestere exponentiala a incertitudinii.

Vedem, pe baza acestui exemplu, cum, structural si functional, procesul de dezvoltare a unei economii se rezuma de fapt la accentuarea principalelor trasaturi ale complexitatii - diversitatea, incertitudinea si instabilitatea. Insa complexificarea este esenta dezvoltarii oricarui sistem economic, nu numai a unei economii nationale. Dezvoltarea - ca proces de achizitie a unor noi elemente structurale, relatii si proprietati functionale - nu este posibila decat prin cresterea complexitatii sistemelor economice.

Reforma post-socialista - atat la nivel macro, cat si la nivel microeconomic - trebuia, prin urmare, conceputa ca o complexificare a sistemului economiei nationale si a sistemelor de ordin inferior - in principal intreprinderile - care o compun prin adaugarea la acestea a unor elemente, conexiuni si functii noi astfel incat in sanul lor sa fie generate circuite de autoreglare si autoorganizare pe baza carora sa devina posibila autoreproducerea in conditii de eficienta a acestor sisteme. Cresterea complexitatii trebuia sa se concretizeze in crearea unor retele de conexiuni inverse si in avans, care sa se adauge la conexiunile directe, pentru a sustine functionalitatea si flexibilitatea sistemelor economice. La nivelul ansamblului economic national demersul in vederea complexificarii ar fi vizat cu prioritate dezvoltarea pietelor interne - ca mecanisme esentiale de coordonare a eforturilor si de alocare a resurselor economice - si a principalelor institutii care le sustin - drepturile de proprietate, contractele, guvernanta corporativa, falimentul, creditul si alte institutii monetare, etc. La nivel microeconomic complexificarea ar urmari reconstructia structurala si functionala a intreprinderii in scopul transformarii ei in agent esential si, cel mai important lucru, intr-unul viabil al economiei de piata prin dezvoltarea unor aptitudini care sa faca posibile comportamentele strategice si inovativ-antreprenoriale.


Profilul managerial al economiei cunoasterii

Odata cu evolutia functionarii sistemelor economice acestea devin mai complexe, dar si mai vulnerabile. De-a lungul etapelor de dezvoltare parcurse sistemele economice industriale s-au complexificat. Aceasta complexitate crescuta s-a manifestat atat pe plan vertical, cat si orizontal. In industrie cresterea complexitatii sistemelor economice in plan vertical presupune marirea numarului de faze care apar in lantul tehnologic, iar cresterea complexitatii in plan orizontal presupune amplificarea volumului activitatilor care sustin procesul de fabricatie propriu-zis.

Efectele generate de cresterea complexitatii verticale se refera in principal la restrangerea ariei de aplicatie a produselor, adica in cresterea specializarii acestora, precum si a specializarii utilajelor tehnologice, etc. Daca acest efect poate fi considerat un neajuns al complexificarii industriale, atunci el poate fi compensat prin cresterea productivitatii muncii si a performantelor tehnologice. Specializarea produselor are in realitate semnificatia unei multiplicari a mijloacelor si metodelor - aparitia unui evantai mai bogat de variante tehnice, adaptate inr-o masura tot mai mare la nevoi si obiective specifice. Fiecare tehnologie noua induce o crestere a numarului de faze intermediare de transformare a materiiilor prime in produse finite. Gradul de specializare trebuie stabilit in functie de nevoile organizarii proceselor tehnologice si nu intr-o maniera care sa urmareasca in primul rand o dezvoltare liniara. Specializarea proceselor de productie este corelata in mod inextricabil de obiectivul urmarit, fiind posibila existenta unor specializari ale caror obiective nu mai sunt semnificative sau chiar inceteaza sa existe. Cresterea complexitatii sistemelor de productie industriala, in plan vertical, inseamna in esenta multiplicarea elementelor componente ale acestor sisteme, fiecare dintre ele dobandind in acelasi timp o specializare tot mai ingusta.

Despre complexitatea sistemelor economice in plan orizontal se poate spune ca are loc prin extinderea activitatilor de natura serviciilor care sustin functionarea acestor sisteme, ca de exemplu serviciile de asigurare, gestiunea stocurilor, managementul resurselor umane, cercetarea-dezvoltarea, serviciile financiare, marketingul, administrarea generala a sistemelor, asigurarea securitatii lor, etc. Nevoia acestor servicii bineinteles ca exista si inainte, inca de la inceputurile revolitiei industriale. Insa manifestarea acestor nevoi avea loc in forme atenuate, discrete, ele neconstituind vreodata surse de crize si tensiuni in functionarea sistemelor economice. Acutizarea problemelor legate de exemplu de distributia produselor, asigurarea resurselor necesare sau exercitarea unui management competent s-a produs pe masura ce afacerile mici si mijlocii - caracteristice pentru inceputurile erei industriale - au inceput sa capete anvergura, transformandu-se in mari unitati de productie, care au devenit modalitatile de organizare dominante in economiile industriale. Multiplicarea fluxurilor informationale si decizionale si, legata de aceasta, cresterea puternica a probabilitatii unor erori decizionale si disfunctii comportamentale, a adus in prim planul atentiei aceste probleme odinioara minore. In alti termeni, cresterea volumului si diversitatii productiei industriale a transformat aceste 'mici' probleme in adevarate puncte critice si totodata orientari strategice majore pentru marile intreprinderi.



Aici trebuie individualizate cateva aspecte. De exemplu, cu privire la asigurari, apar probleme referitoare la capacitatea de a fi asigurat deoarece un risc este mai usor de protejat atunci cand are un cost mediu mai scazut si o frecventa de pierderi mai ridicata. Aceasta situatie reprezinta o variabila fundamentala de luat in seama in procesul de optimizare dimensionala a activitatii economice. De asemenea, odata cu cresterea cantitativa si calitativa a productiei, determinata de aparitia noilor tehnologii, se impune si fluidizarea, ritmicizarea fluxurilor de materiale inspre si dinspre procesele de fabricatie. Un alt aspect problematic ce a dobandit contur odata cu cresterea complexitatii productiei este legat de finantare. In legatura cu asigurarea capitalurilor necesare finantarii productiei daca la inceputul revolutiei industriale situatia era cat se poate de simpla, in sensul ca principala sursa a fondurilor era autofinantarea ca rezultat al economisirii, in prezent nevoile tot mai mari de capital determina aparitia unor 'scheme' tot mai complicate de finantare operate prin intermediul unor retele uneori foarte sofisticate. In sfarsit, aparitia de noi tehnologii determina atat cresterea cantitativa si calitativa a productiei, cat si emergenta unor noi profesiuni specializate. Toti acesti factori, dar si multi altii, concura la expansiunea complexitatii in interiorul sistemelor economice industriale.

Multe din activitatile de tipul serviciilor ce sustin functionarea sistemelor economice devin functii autonome in cadrul firmelor sau sunt externalizate unor firme specializate.

Mai importanta ca cele doua laturi ale dezvoltarii economice - orizontala si verticala - devine in prezent necesitatea integrarii, orientarii si coordonarii unitare a multitudinii de elemente si functii separate. Putem afirma ca asistam la un proces de dezvoltare progresiva a specializarii intr-un numar tot mai mare de domenii conexe. Chintesenta acestui fenomen este cresterea nevoii de informatii despre toate componentele sistemului, informatii incorporate intr-o organizare si strategie coerente. Aceasta dimensiune a procesului de complexificare, rezultata din combinarea complexitatii orizontale cu cea verticala, se concretizeaza mai ales in configurarea unor retele relationale de complexitate crescanda ca expresie a faptului ca sistemele economice s-au transformat in formatiuni alcatuite din numeroase sisteme de comunicare suprapuse si intrepatrunse. In cadrul sistemelor economice moderne - complexe prin definitie -cele mai importante probleme tin de informare, comunicare, integrarea comportamentelor si functiilor, organizare, pilotare, etc.

Daca in faza 'sistemelor simple' a dezvoltarii industriale se urmarea cu precadere imbunatatirea secventiala a stadiilor procesului de fabricatie, in 'era complexitatii' atentia se concentreaza asupra optimizarii comunicarii si organizarii realizata din perspectiva intregului sistem economic. Mutarea accentelor se datoreaza faptului ca explozia complexitatii difuzeaza in cascada vulnerabilitati si riscuri majore. Orice sistem produce rezultate atunci cand functionarea lui poate fi considerata 'normala', adecvata, corespunzatoare. Functionarea sistemului depinde de timpul real si de dinamica evenimentelor reale. Pentru a obtine rezultate in viitor pe baza unor actiuni prezente sistemul este nevoit sa functioneze in conditii de incertitudine cu grade diferite de risc. Tendinta de evitare a riscurilor si limitare a incertitudinii, ca expresie a rationalitatii umane, culmineaza in intentia omului de a instaura un control cat mai complet asupra riscurilor si indeterminarii. Bunul simt ne obliga insa sa acceptam ca riscul se situeaza dincolo de limitele contrulului subiectiv al celor implicati intr-o activitate economica. El depinde in mod obiectiv de vulnerabilitatea sistemului economic in care se desfasoara activitatea si se manifesta preponderent prin accidente, din intamplare. In virtutea acestui fapt notiuni cum ar fi fiabilitatea functionarii sistemului economic si controlul vulnerabilitatii lui desemneaza in prezent functii manageriale cheie.

Stapanirea acestor factori definitorii ai fenomenelor economice complexe - riscul si vulnerabilitatea crescuta - aproape ca este imposibila pe baza structurii paradigmatice actuale a managementului sistemelor economice. Este necesara o reorientare radicala a managementului dinspre dimensiunile hard spre dimensiunile soft ale sistemului, adica exact spre zonele in care izbucneste cu maxima intensitate complexitatea. Acest proces, revolutionar in esenta sa, se identifica cu o feminizare a conceptelor si valorilor pe care se sprijina managementul.

Relatia dintre 'masculinitate' si 'feminitate' a fost adusa in atentie de mai mult timp. In literatura de specialitate este foarte bine cunoscut modelul cuadri-dimensional al lui Gert Hofstede in care raportul masculinitate-feminitate, ca importnta dimensiune a managementului, detine un loc central . Concluziile si sugestiile corespunzatoare acestui model si atator alte teorii similare nu au fost inca asimilate la nivelul practicilor manageriale. Insa sfidarea complexitatii obliga la acest lucru. Pentru a fi eficient managementul sistemelor complexe trebuie sa renunte la predominanta valorilor masculine, adica cele cantitativiste, si sa se orienteze spre valori feminine, care privilegiaza aspectele calitative ale functionarii sistemelor economice.

Din perspectiva managementului, atitudinea este capacitatea individuala a sistemului de a pastra o anumita orientare constanta, indiferent de complexitatea proprie si sansele de supravietuire. Mentinerea unei orientari constante cantitative in cadrul sistemului asigura un randamnet crescator al activitatii economice. Pastrarea unei orientari constant calitative in cadrul sistemului ii asigura acestuia coerenta, stabilitate si simetrie. Concilierea celor doua dimensiuni ale eficientei nu numai ca este de dorit, ci se prezinta chiar ca o conditie absolut obligatorie pentru imprimarea unui caracter sustenabil dinamicii economice.

Gandirea si practica economica a trecutului, dar in mare masura si a prezentului, sunt subordonate unei viziuni cantitativiste asupra comportamentului sistemului economic, care favorizeaza aspecte cum ar fi de exemplu volumul absolut al vanzarilor, masa totala a profitului net, marimea cash-flow-ului, valoarea bruta a activelor economice tangibile, aria geografica a activitatii, etc. Oamenii, in obsesia lor pentru simplitate, claritate si ordine liniara, au inhibat dezvoltarea complexitatii, punand accent pe aspectele cantitative ale functionarii sistemelor economice.



Big is beauty - aceasta este deviza conceptiei care pune in centru valorile masculine. Small is beauty - este sloganul managementului complexitatii. Trebuie insa inteles ca nu tot ce este mic este neaparat slab, inconsistent, incapabil, nefunctional. 'Mic' inseamna adaptat, flexibil, reactiv, suplu, sensibil la schimbari, etc.

Orientarea cantitativista, strict masculina a managementului, am putea-o sintetiza cu ajutorul cuvantului efectivitate, iar orientarea calitativa, strict feminina, am putea-o sisntetiza prin cuvantul eficacitate. Din pacate, in lumea de astazi eficacitatea nu este altceva decat o replica deformata a efectivitatii. In caz ca moartea eficacitatii exista, exista in mod necesar si 'moartea omului'. Cei mai multi economisti uita sau nu vor sa accepte ca activitatea economica are ca menire satisfacerea nevoilor unor fiinte umane reale si concrete, ca economia exista numai pentru si prin oameni. Excluderea aspectului uman din valoarea economica este una dintre principalele manifestari ale masculinitatii lumii economice moderne.

Concilierea celor doua dimensiuni ar favoriza o evolutie armonioasa, echilibrata a sistemelor economice. Or, tocmai deficitul de echilibru, stabilitate si continuitate este trasatura definitorie a sistemelor complexe ce domina lumea economia de astazi.

Orice proiect de viitor al managementuli sistemelor economice complexe nu poate evita feminizarea valorilor din care se inspira. Readucerea in centrul gandirii si practicii economice a valorilor feminine va compensa deficitele acute de energie afectiva - implicare, motivatie, responsabilitate, loialitate, devotament, etc. - care nu permit in prezent o administrare eficienta a complexitatii economice si datorita carora managementul, de foarte multe ori, nu este altceva decat o activitate formala, arida, indepartata de nevoile oamenilor si de aceea atat de des confruntata cu dominatia si abuzul .

Paradigmatic si conceptual, managementul modern este orientat spre simplificare, spre omogenizarea structurilor realitatii. Intr-o lume economica care se complexifica tot mai mult acest demers echivaleaza de fapt cu o fuga de realitate, cu o neintelegere a cauzelor profunde ce declanseaza schimbarile. Acestei conceptii ii scapa nuantele, diferentele si mai ales partea ascunsa a lucrurilor, dar tocmai acestea sunt importante pentru controlul eficient al complexitatii.

Actiunea economica eficienta intr-un context complex respinge orice dogma si orice abordare unilaterala. Noul profil al managementului implica reflectie, simtire, constiinta, pragmatism, cunoastere si un ethos bine dezvoltat. Managerul, dintr-un manipulator de proceduri, hartii, informatii si decizii formale, trebuie sa se transforme intr-un 'arhitect social' si 'alchimist moral'. El trebuie sa creeze si sa protejeze valori, sa cultive un spirit si o atitudine, sa domine nu prin coercitie ci prin competenta, loialitate si sensibilitate. Puterea managerului trebuie sa rezulte din idei si moralitate si nu din regulamente, organigrame, statuturi, etc. Identitatea de sens a fluxului de informatii ce traverseaza nivelele unui sistem complex atribuie un sens, o orientare umana managementului. Capacitatea de a mentine aceasta postura, orientata spre densificarea informatiei, defineste managementul sistemelor complexe.

Managementul sistemelor complexe nu se confrunta cu nevoia de a renunta la abordarile deterministe, analitice si rationale, el pur si simplu recunoaste ca acestea, desi foarte utile in situatii caracterizate prin claritate, non-contradictie si certitudine, sunt insuficiente pentru a surprinde si stapani fenomene si procese discontinui, neliniare si neomogene din punct de vedere structural. Pluralitatea complexa a abordarilor, criteriilor si perspectivelor trebuie sa fie completata de unitatea deschisa a sistemelor economice complexe. Aceasta fuziune are misiunea de a satisface multitudinea de interese si aspiratii ale actorilor umani din cadrul sistemelor economice, pe de o parte, si cerintele obiective de eficienta economica, pe de alta parte. Echilibrul intre eficienta economica si implinirea socio-umana constituie marea provocare a complexitatii.

Sarcina principala a managementului este de a face ca sistemul economic sa fie eficient. Realizarea acestei sarcini rezulta din insusi modul de intelegere a ceea ce este un sistem economic: el nu este o simpla aglomerare de elemente si actori cu functii economice specializate, ci mai intai de toate el este reteaua de legaturi dintre aceste elemente si actori. Conexiunile intrasistemice transforma o aglomerare intr-un sistem coerent ce urmareste obietive determinate. De aceea, misiunea de baza a managementului economic implica descoperirea si imbunatatirea acestor legaturi. Ineficienta legaturilor intrasistemice, ca urmare a neglijarii lor de catre management, are ca efect major faptul ca procesul de crestere a complexitatii sistemului nu se desfasoara intr-o matrice functionala benefica si productiva, complexitatea mai mare insemnand aproape intotdeauna proliferarea focarelor de haos, anarhie, dezordine si ineficacitate.





Giarini Orio, Stahel Walter, Limitele certitudinii. Infruntand riscurile in noua economie a serviciilor, Editura Edimpress-Camro, Bucuresti, 1996, pp. 55-102

Hofstede Gert, Managementul structurilor multiculturale, Editura Economica, Bucuresti, 1996

Dumitrascu V., Firma flexibila, Editura Cantes, Iasi, 2000, pp. 34-37 si 41-47







Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact