StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul intreprinderii
Trimite articolul prin email Concurenta intre intreprinderi : Managementul intreprinderii Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Concurenta intre intreprinderi



CONCURENTA INTRE INTREPRINDERI

Intr-un sens general acceptat, concurenta inseamna rivalitate intre intreprinderi, lupta, competitie. In general, concurenta este perceputa de catre o intreprindere ca un factor ce genereaza costuri suplimentare, dificultati, riscuri, complicatii. Ea nu este agreata de catre intreprinderi; ea constituie pretul platit de acestea pentru independenta lor.

O intreprindere are de ales intre a face tot ce poate pentru eliminarea firmelor concurente de pe o piata si impiedicarea patrunderii altora si a se intelege, alia cu firmele concurente renuntand la o parte din profit si independenta pentru o situatie de “bine” colectiv. In practica se intalnesc frecvent ambele situatii intr-o varietate mare de formule




Mecanismului concurentei ii sunt asociate o serie de avantaje economice.

Principalul avantaj al situatiei de concurenta pe piata este acela ca intreprinderile eficiente, inovatoare, cu costuri de productie si distributie mai scazute, se dezvolta si castiga teren in detrimentul intreprinderilor ineficiente, sclerozate, cu costuri ridicate, ajungandu-se chiar la eliminarea acestora din urma.

Teoretic, intr-un mediu concurential corect, un produs sau serviciu mai bun si mai ieftin este preferat de consumatori, clienti. Tendential, concurenta face posibila abundenta de produse si servicii.

Concurenta se dovedeste a fi un proces de stimulare a inovarii. Ea determina aparitia continua de noi informatii, produse, tehnologii, procedee, conducand, in acelasi timp, la o economisire a factorilor de productie.


De exemplu, un intreprinzator care a creat un produs nou sau imbunatatit sau care utilizeaza un procedeu superior, poate veni pe piata cu oferte avantajoase, tentante, castigand clienti in defavoarea celorlalti ofertanti. Concurentii care incea 959c22j rca sa evite o inrautatire a pozitiei lor pe piata si mai ales eliminarea, trebuie sa inventeze ceva pentru a recupera decalajul fata de adversar. Ei vor incerca sa preia produsul sau tehnologia acestuia (imitatie) sau chiar sa-l depaseasca pe scara inovarilor. Situatia nou creata determina intreprinzatorul vizat sa reactioneze de aceeasi maniera.

Rivalitatea este cea care determina intreprinderile nu numai sa caute noi cunostinte dar sa le si transpuna cat mai repede in practica. Inovarea devine forta motrice intr-un proces concurential.

Sfera in cadrul careia se confrunta intreprinderile se defineste ca segment strategic. Intre intreprinderi exista rareori un “razboi total”, o confruntare pe toate planurile. Ele sunt in competitie in anumite zone ale activitatii lor si pot coopera, cu aceiasi actori, in alte zone. Intreprinderile au nevoie de multa abilitate pentru a delimita zona de confruntare cu firmele concurente – segmentul strategic – astfel incat sa profite de avansurile de productivitate, calitate, inovare, experienta, dimensiune a productiei.

Concurenta moderna se realizeaza in principal in domeniul calitatii si in secundar in ce priveste preturile. Reducerea preturilor de vanzare constituie cea mai simplista si neinspirata solutie in competitia cu alti ofertanti. Recurgerea la reducerea de pret atrage dupa sine o riposta imediata, de aceeasi natura din partea competitorilor.


Reguli nescrise ale “jocului”, pe care marea majoritate a agentilor de pe piete le respecta, interzic reducerea preturilor de vanzare iar vanzarea in pierdere, sub pretul de cost este interzisa chiar prin legislatie (reglementari antidumping). Intr-o forma sau alta mai apare cateodata un “razboi al preturilor” dar din ce in ce mai rar intrucat accentul se transfera spre diferentierea produselor si calitate. In concurenta contemporana nu mai asistam la o rivalitate intre produse identice ci intre produse diferite (sau percepute ca atare).

In frecvente cazuri exista o firma lider, dominanta, si mai multe firme dominate (urmaritori). Situatia poate fi comparata cu o cursa de ciclism; in diferite etape ale cursei se desprind anumiti lideri care conduc plutonul si impun ritmul.



Concurenta contemporana apare ca o succesiune de activitati ale unor lideri care incearca sa se desprinda din grupul concurentilor.  

Ei folosesc instrumente ca: cercetarea, dezvoltarea, proiectarea produselor, calitatea, publicitatea, termenele de livrare, serviciile pentru clienti, fidelizarea clientilor, canalele de distributie, pretul etc.  Rivalitatea se manifesta intr-un proces de restructurare a sectoarelor, care comporta fuziuni, absorbtii, concentrarea sau crearea de noi filiale.

Concurenta este o lupta pentru ridicarea unor bariere in calea celor care incearca sa patrunda pe o piata de catre cei care s-au instalat deja. Exista trei tipuri de bariere in calea celor care incearca sa patrunda pe o piata.

Cea mai importanta bariera o constituie economia de scara la nivelul productiei sau distributiei. O intreprindere nou intrata trebuie sa se asigure ca poate cuceri o parte a pietei suficient de mare pentru a-i permite sa produca sau sa vanda la un pret acceptabil. La un volum prea mic al productiei sau distributiei costurile ar fi mai mari decat ale concurentei si poate chiar mai mari decat pretul de vanzare.

Al doilea tip de bariera provine din inferioritatea costurilor de productie ale intreprinderilor instalate deja pe piata comparativ cu costurile celor care incearca sa penetreze. Originea unui asemenea avantaj rezida intr-o mai buna tehnica de productie, detinerea exclusiva a unor brevete sau rezerve, dispozitia asupra unor retele de distributie sau capitaluri importante.



O a treia bariera provine din diferentierea produselor. Intreprinderile stabilite pe piata sunt deja cunoscute si au creat obiceiuri de consum pentru propriile produse.

Aceste trei tipuri de bariere se pot combina facand si mai dificil accesul pe piata. Daca accesul unor noi firme este complet blocat, firmele stabilite deja pe piata isi maximizeaza profiturile.

Concurenta ca o lupta intre firme si produse/servicii ale acestora pe o anumita piata, bine determinata, este influentata si de forte externe.

Eventuala intrare a unor noi concurenti poate modifica, in mod considerabil, regulile jocului concurential stabilite pe o piata pentru ca, de obicei, acestia aduc noi capacitati, resurse, strategii pentru a cuceri o parte a pietei. Amenintarea din partea noilor veniti provoaca ridicarea unor obstacole de catre firmele active pe piata si represalii fata de cei care au creat deja un “cap de pod.” Se recurge la: reducerea costurilor, crearea unor obiceiuri de consum (legarea clientilor), acapararea tuturor resurselor semnificative (chiar daca nu vor fi folosite in viitorul previzibil, pentru a nu incapea pe mana altora), acapararea circuitelor de distributie, protejarea prin brevete, marci, acorduri de exclusivitate, influentarea deciziei de politica economica a autoritatilor.


In sens larg, toate firmele dintr-un sector sunt in concurenta cu sectoarele care produc bunuri si servicii de inlocuire (care indeplinesc aceleasi functii sau satisfac aceleasi trebuinte ca produsele de baza). De exemplu, magazinele de piese auto pentru “Dacia” dintr-o localitate se afla in concurenta intre ele cat si cu unitatile “Service Dacia” care vand un serviciu ce poate incorpora si piesa de schimb. Intr-o anumita perspectiva unitatile “service” ar putea chiar sa elimine magazinele de pe piata pieselor de schimb (cum se intampla, de altfel, in tarile din vestul Europei).




Pe o piata determinata clientii incearca sa obtina un raport calitate/pret cat mai bun negociind si pentru servicii si facilitati extinse. Ei fac presiuni prin amenintarea trecerii la alt furnizor (firma concurenta). Mentinerea clientilor castigati (fidelizarea) este una dintre preocuparile esentiale ale oricarei intreprinderi.


Furnizorii pot sa dispuna de o anumita putere influentand concurenta intr-un sector dat prin incercari de marire a preturilor, de reducere a cantitatilor sau a calitatii produselor. In anumite perioade, de exemplu, furnizorii pot stoca produsele, pot refuza sa vanda, pentru a crea o penurie pe piata si cresterea preturilor. Clientii mici sunt, in orice caz, la cheremul marilor furnizori.


Intr-o situatie de concurenta intervin numerosi factori interni care determina succesul unor firme si esecul altora. Printre cei mai importanti se numara:
Economia de scara;
Experienta;
Inovarea si invatarea
Resursele disponibile si exclusivitatea accesului la acestea;
Productivitatea muncii si nivelul costurilor.

Cresterea dimensiunii unitatilor productive si a seriei de productie permit realizarea unor costuri unitare mai scazute. Nivelul acestora este de natura sa descurajeze pe cei care ar fi tentati sa patrunda pe piata. Dimensiunea necesara pentru ca o firma sa fie competitiva nu este fixata pentru mult timp; ea creste odata cu dezvoltarea pietei.

Diferentele intre costurile cu care lucreaza diferite firme se datoreaza si experientei lor. Acumularea experientei se coreleaza cu rationalizarea proceselor, cresterea productivitatii personalului, asigurarea calitatii,


construirea unui renume si in consecinta, costuri unitare scazute.  De multe ori, intreprinderea cea mai competitiva intr-un domeniu este aceea care a acumulat o experienta mai mare.

Inovarea permite dobandirea unei pozitii avantajoase in raport cu rivalii, in mod sigur, pana la recuperarea  decalajului de catre urmaritori. Se poate ajunge la un nivel inalt al inovarii printr-o concentrare importanta a eforturilor de cercetare in domenii speciale, delimitate. Inovarea poate fi realizata in sectoare traditionale, in care firma are o lunga experienta, ca si intr-un domeniu conex sau total diferit de preocuparile traditionale.




M. Porter distinge trei mari strategii de baza:

1. Dominarea prin nivelul scazut al costurilor;

2. Diferentierea produselor sau serviciilor oferite de firma;

3. Concentrarea pe un anumit segment al pietei.

Oricare strategie, bine aplicata,  ar urma sa asigure profituri peste media sectorului, o pozitie favorabila pe piata, o buna aparare in fata concurentilor si celor care vor sa patrunda pe piata.

Prima strategie este orientata spre reducerea costurilor unitare prin cota mare de piata, economia de scara, valorificarea maxima a experientei, cresterea productivitatii muncii, profilarea pe produse de serie mare care permit tehnologii automatizate, concentrarea atentiei asupra controlului costurilor, economii la toate capitolele de cheltuieli, vanzarea la cele mai scazute preturi posibile.

Strategia costurilor reduse comporta o serie de riscuri cum ar fi:
pentru a realiza o productivitate mare a muncii intreprinderea este obligata sa investeasca in echipamente sofisticate, de mare productivitate care permit productia in serie foarte mare dar costa mult si se uzeaza moral foarte repede;
un alt risc este legat de perimarea rapida a tehnologiilor ca urmare a presiunilor urmaritorilor care pot avea o mare capacitate de inovare sau imitare;
concentrarea atentiei exclusiv asupra costurilor poate determina o atentie insuficienta acordata personalului, produselor, clientilor,

Strategia diferentierii urmareste crearea unor produse sau servicii   percepute ca unice in cadrul sectorului printr-o conceptie originala, o tehnologie specifica, o imagine de marca sau un serviciu prestat clientelei.

Succesul se bazeaza pe fidelitatea fata de marca si o sensibilitate redusa a clientilor fata de nivelul pretului (pentru ca sunt multumiti de produs, accepta preturi mai ridicate), pe marje ridicate de castig urmare a unor preturi mai mari, pe calitatea superioara a produselor (se pot achizitiona materii prime de calitate, se foloseste personal calificat si tehnologie speciala, mai scumpe).

Strategia de diferentiere este incompatibila cu o cota mare de piata, fiind legata de un sentiment de exclusivitate pe care il traieste consumatorul produsului.

Si aceasta strategie are riscuri deoarece cumparatorii pot renunta la fidelitatea fata de marca daca:
diferenta de pret fata de produsele concurente este foarte mare;
criteriul de diferentiere isi pierde din importanta;
imitatia practicata de alte firme reduce perceperea diferentelor.

Concentrarea activitatii asupra unui segment special presupune din partea intreprinderii alegerea unui segment de piata si concentrarea eforturilor, in mod special, asupra acestuia.

Firma se straduieste sa ofere un produs sau serviciu foarte bun, dedicat tintei.

Relatiile intre ofertant si consumator sunt foarte stranse.

O asemenea tinta poate fi o categorie de varsta a populatiei, o categorie socioprofesionala, o piata delimitata geografic, consumatorii unui anumit produs/serviciu etc.

Strategia segmentarii comporta riscuri cum ar fi:

cresterea necontrolata a costurilor;

reorientarile in preferintele segmentului tinta;

tendinta de exagerare in segmentarea pietei;

alegerea unei tinte false (neviabila).

Segmentarea este o strategie recomandata mai ales intreprinderilor mici si mijlocii.







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact