Proba prin declaratii de martori (proba testimoniala sau marturia) - notiuni introductive

Proba prin declaratii de martori (proba testimoniala sau marturia)  - Notiuni introductive

199. Notiune. In general, martorul este persoana care asista sau a asistat la o intamplare, la un eveniment, la o discutie etc. si care poate da informatii cu privire la acestea. In drept, martorul este persoana chemata in fata instantei pentru a da lamuriri in legatura cu fapte pe care le cunoaste si care pot ajuta la solu­tionarea unei cauze. Marturia este relatarea orala, facuta de o 848e42i persoana, in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase pe care le cunoaste personal

Martorul trebuie sa fie o persoana straina de proces, care poate da informatii nepartinitoare in legatura cu pretentiile partilor.

Depozitia se caracterizeaza prin:

a) cunoastere personala de catre martor a imprejurarilor din trecut pe care le rela­teaza; nu intereseaza cele aflate din zvon, din auzite (par commune renommée), ci numai ce "a vazut si a auzit" propriis sensibus;

b) prin oralitate, pentru ca relatarea se face verbal in fata instantei, fara a citi un raspuns scris mai inainte.

Daca in dreptul roman proba testimoniala era aproape obligatorie (testimonio­rium usus frequens as necessarius est), iar in dreptul vechi proba era admisa fara nicio restrictie, in prezent, reglementarea legala acorda, in principiu, depozitiilor martorilor mai putina incredere decat inscrisurilor . Aceasta reticenta este justificata de faptul ca fidelitatea si capacitatea de reproducere a memoriei nu sunt nicicand depline, ci ele "au o scara ce urca in medie cel mult 75‑80 %, iar in jos pot cobori pana aproape de zero" , in timp ce inscrisul "nu uita".

200. Admisibilitatea probei cu martori. Este important sa retinem de la inceput ca in aceasta materie se distinge intre faptele juridice stricto sensu si actele juridice civile.

Regula generala in ceea ce priveste admisibilitatea probei cu martori este ca faptele juridice stricto sensu pot fi dovedite neingradit cu martori. Este vorba de faptele naturale, care se produc independent de vointa omului si de care legea civila leaga anumite efecte juridice, precum forta majora (trasnetul, grindina, inundatiile etc.), si de actiunile omenesti produse fara intentia de a produce efecte juridice, efecte ce se produc in puterea legii.

Pot fi astfel probate: delictele si cvasidelictele; construirea sau repararea unui imobil; faptele materiale constitutive ale posesiei; executarea ori neexecutarea unui contract; trecerea pe locul altuia; imprejurarea ca un anumit loc nu are acces la calea publica; viciile de consimtamant etc.

Exista insa fapte naturale care, de principiu, nu pot fi probate cu martori, precum nasterea sau moartea, care se probeaza, de regula, cu acte de stare civila.

In privinta admisibilitatii probarii actelor juridice (negotium iuris) prin declaratiile martorilor, legea civila instituie doua reguli restrictive: interdictia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decat cea prevazuta de lege; interdictia de a dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris.