StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » economie » economie politica » Sectorul public in raport cu cel privat
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Extinderea si perspectivele negocierii. concluzii



Necesitatea studierii negocierii este impusa, in primul rand, de ponderea pe care o reprezinta acest tip de decizii in sistemul general de decizii social-economice. in mai multe tari europene, unde s-a format o structura economiAŽca si sociala proprie unui sistem oligopolist si monopolist ansat si in care s-a dezvoltat neocorporatismul democratic, sistemul de negociere a patruns adanc si in mod extins in sistemul decizional1. Datorita acestei extinderi unii autori au considerat ca in asemenea cazuri ar fi vorba chiar de o trecere la o r.oua faza de dezvoltare economico-sociala numita economie negociata2. Ea se distinge de economia concurentiala de piata unde preleaza deciziile directe luate de agentii economici (indivizi si firme) in mod independent. De asemeAŽnea, este diferita si de cea bazata pe interventia statului unde deciziile sunt auton


ome luate de o autoritate guvernamentala care produce o imixtiune in economie si pe care o influenteaza.
O seama de economisti apreciaza ca negocierea joaca un rol tot mai proeAŽminent in procesele de luare a deciziilor economico-sociale in mai multe tari si reprezinta o forma de manifestare modificata a concurentei, precum si o cale de solutionare a conflictelor in economie si societate. De exemplu, Frey noteaza ca aceasta forma de decizie este prelenta in toate acele domenii ale economiei in care nu exista o concurenta puternica,3 iar Coddington precizeaAŽza ca negocierea devine unica solutie decizionala in cazul existentei si functioAŽnarii monopolului bilateral4.
Referindu-ne la domeniile economice concrete, se poate aprecia ca negocieAŽrea, ca forma de decizie, este prelenta in relatiile dintre patronat si sindiAŽcate mai ales in ceea ce priveste distributia veniturilor; este importanta in relatiile dintre monopoluri si oligopoluri in calitatea lor atat de ofertanti, cat si de agenti care formuleaza cererile; a devenit uzuala in cazul unor mari tranzactii cu caracter special (realizarea unor proiecte civile si militare, invesAŽtitii comune, cooperari in productie si desfacere etc), precum si intre agenti economici semnificativi fie priti, fie publici. De exemplu - asa cum noteaza Nielsen si Pedersen, marile proiecte de investitii sunt supuse negocierilor dintre firmele prite si autoritatile publice cu privire la infrastructuri, impartirea riscului s.a.1. Pe baza obsertiilor efectuate, unii autori subliniaAŽza ca in multe economii exista tendinta de a largi domeniile si scopurile negocierilor. De exemplu, pentru sectoare speciale, ca agricultura si pescuitul, preturile sunt partile principale ale veniturilor care fac obiectul negocierilor. De asemenea, participarea statului (prin diferitele sale agentii) in procesul de negocieri are loc pe un spectru larg de domenii, in calitate fie de mediator sau de coordonator, fie de partener activ in negocieri cu cerinte si obiective proprii. Domeniile se refera la cresterea salariilor si imbunatatirea conditiilor de munca, silirea si controlul preturilor, schimbarea impozitelor si taxelor, in domeniul pietei monetare si a creditelor, localizarea pe teritoriu a unor obiective economice, a alimentarii cu energie, a exploatarii resurselor natuAŽrale, precum si, in diferite domenii ale relatiilor economice internationale.
Tendinta de crestere a rolului negocierilor decizionale are la baza mai multe cauze. Dintre acestea, Johansen mentioneaza pe cele mai importante cum sunt: posibilitatile mai bune de comunicare din punct de vedere tehnic si social; tendinta de a promo organizarea de grupuri potrivit intereselor ecoAŽnomice; factori tehnologici care promoveaza constituirea unor unitati de proAŽductie de mari dimensiuni care au importante repercusiuni asupra situatiei economice din tara sau din anumite regiuni si influenteaza mediul in diferite moduri, influente care, in general, nu sunt luate in considerare in tranzactiile de piata obisnuite. Pe langa acestea, mai exista si alte elemente care cer folosirea negocierii, cu aranjamentele institutionale aditionale de rigoare in afara sferei de tranzactie coneurentiale. Printre astfel de elemente, Johansen subliniaza urmatoarele: cresterea constiintei asupra faptului ca pietele pot fi manipulate in directia influentarii situatiei venitului diferitelor grupuri; cresterea marimii sectorului guvernamental si a numarului de domenii in care intervine guvernul2.
Asemenea tendinte, ca si altele nementionate scot multe decizii in afara sferei pie



tei coneurentiale si le inscriu in randul negocierilor. Deciziile sunt determinate de balanta puterii partilor in conflict. Mecanismul deciziilor bazate pe negocieri, desi se desfasoara in conditiile economiei de piata, difera totusi de cel pur concurential, precum si de cel concurential monopolist, descrise in modulul anteAŽrior. Negocierea este un proces mai putin spontan incadrat intr-un sistem de reguli si intr-un aranjament institutional, care impun un anumit algoritm in desfasurarea proceselor pe care trebuie sa le respecte partile implicate.
Negocierea, ca parte integranta a sistemului de decizii, se deosebeste de sisteAŽmul concurential printr-o seama de trasaturi specifice si prin efectele produse:
» procesul decizional este mai complex;
» el necesita timp mai indelungat pentru a ajunge la incheierea tranzactiei;
» acest proces contribuie la economisirea costurilor de tranzactie atunci cand el este impus de necesitatea solutionarii conflictelor dintre parti;
» atunci cand negocierea este impusa in mod artificial de catre sistemul interventionist de stat acest proces devine mult mai costisitor fata de cel liber concurential.Intrebarea este daca negocierea reprezinta intotdeauna o alternati la ;: sternul concurential si, ca urmare, extinderea sau restrangerea acestui pro-:es poate fi o optiune in politica economica? La asemenea intrebare nu poate f: dat un singur raspuns categoric si general labil. Exista multe situatii ;are impun negocierea ca unica solutie in realizarea tranzactiei si anume:
(1) in cazurile cand exista monopoluri bilaterale, deci unde concurenta este exclusa ab initio;
(2) in situatiile cu puternice conflicte de interese de grup;
(3) in tranzactiile de mare complexitate care antreneaza lori mari si interese divergente intre parti, precum si tehnologii complexe.
Este evident faptul ca in nici o categorie de tranzactii din cele mentionate r.u se poate ajunge la un acord intre parti pe alta cale decat prin negocieri. Ca atare, nu se poate sustine ca ar putea exista o alternati reala de substitutie a procesului de negociere prin cel concurential direct nici chiar in cea de a treia situatie cand tranzactiile, desi pot avea loc intr-un mediu concurential, totusi caracteristicile lor tehnice impun negocierea.
Singurul domeniu ce implica, in opinia noastra, discutii reale pe tema alAŽternativelor si a optiunilor este cel in care statul intervine direct in economie in forme diferite cum sunt controlul preturilor, controlul distribuirii venituriAŽlor, controlul exploatarii sau gestionarii unor sectoare, ca de exemplu, cele privind exploatarea resurselor naturale (subsol, paduri etc), producerea si distributia enrgiei si apei, gestionarea unor sectoare strategice. Nici chiar in astfel de cazuri credem ca nu se poate pune sub semnul intrebarii necesitatea negocierilor. Aici trebuie sa ne punem mai intai intrebarea daca sunt cu aderat necesare interventia si gestionarea statului. Numai odata cu retraAŽgerea gestionarii si controlului statului se poate vorbi cu aderat despre necesitatea si posibilitatea substituirii procesului de negociere prin cel concuAŽrential. Atata timp cat se mentine controlul si gestiunea statului asupra difeAŽritelor sectoare si timente din economie, discutarea problemei substiAŽtutiei negocierii prin concurenta apare artificiala sau superflua.






Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2019 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre sectorul public in raport cu cel privat

Relatia reciproca dintre politica si economie
Sectorul public in raport cu cel privat
Politici economice aplicate in tarile aflate in tranzitie
Sistemele de nevoi si activitatea economica
Necesitatea si continutul tranzitiei postsocialiste
Proprietatea, munca si repartitia - elementele de baza in economia romaneasca
Sistemul resurselor economice
Economia de piata si legitatile ei
Piata produselor. sistemul de preturi
Piata serviciilor. sistem de tarife
Piata informatiilor. protectia proprietatii intelectuale
Piata capitalului si dobanda. bancile si bursele de valori
Piata fortei de munca si somajul. sistemul de salarizare
Piata monetar-valutara si inflatia
Consumul. structura si legile sale economice
Oferta de marfuri in economie
Economia si politica








































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare