StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » criminologie
Trimite articolul prin email Studierea si examinarea documentelor : Criminologie Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Studierea si examinarea documentelor



Studierea si examinarea documentelor

A examina sau a cerceta un document, inseamna a analiza din toate punctele de vedere, a supune unui examen, a studia, a investiga un act prin care se adevereste, se constata sau se preconizeaza un fapt, se confera un drept, se recunoaste o obligatie.

Sfera notiunii de cercetare criminalistica a documentelor nu este identica cu sfera cercetarii judiciare a acestora, ci este mult mai restransa, prima incluzandu-se in cea de a doua.

In cadrul cercetarii judiciare, actele scrise sunt supuse unor cercetari diferite, care pot fi de natura contabila, financiara, criminalistica etc. Cu alte cuvinte cercetarea criminalistica a documentelor scrise este numai un aspect din cercetarea judiciara a acestora.




Ca obiect al cercetarii criminalistice sunt datele reflectate in continutul textual al documentelor, care ne da adeseori posibilitate sa deducem importante concluzii cu caracter procedural, care se refera la imprejurarile ce trebuiesc dovedite. Obiecte a cercetarii criminalistice a documentelor pot fi atat acte de volum mare cum ar fi: zilnice, scrisori s.a., cat si acte scurte ca semnaturi, cifre, insemnari in care se individualizeaza caracteristicile si deprinderile de a scrie. In unele cazuri ca obiect poate fi si suportul de scriere si materialul cu care s-a scris.

Krilov considera ca atunci cand este vorba de stabilirea executorului documentului si autorul acestuia studierea documentului o putem numi cercetarea criminalistica a documentului, refacerea documentului fals s.a. este vorba de cercetarea tehnico-criminalistica a documentului[1].

Dupa domnii Emilan Stancu, Camil Suciu, Fratila Adrian, Pasescu Gheorghe cercetarea documentelor are doua obiective importante[2]: cercetarea tehnica a actelor scrise, destinata in special descoperirii falsului ori contrafacerilor de documente; cercetarea criminalistica a scrisului de mana, avand drept scop stabilirea autenticitatii scrisului unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului.

La analiza criminalistica a documentelor se pot ridica urmatoarele probleme: stabilirea autenticitatii documentului;refacerea si examinarea documentelor distruse;identificarea materialului din care este facut actul scris; stabilirea vechimii documentului scris; stabilirea falsului in documente; cercetarea stampilelor si a sigiliilor; cercetarea biletelor de banca si a timbrelor; identificarea textelor dactilografiate; identificarea persoanelor dupa scris.


1. Stabilirea autenticitatii documentului

Determinarea autenticitatii unui document se constituie intr-o activitate curenta a organelor judiciare. Aceste organe procedeaza la verificarea si ridicarea unor inscrisuri ce prezinta suspiciuni in ceea ce priveste forma, continutul, culoarea substantei de scriere etc. De regula, cele mai frecvente cazuri se refera la stabilirea autenticitatii documentelor de identitate,pasapoarte, altor acte de stare civila, actelor de studii, adeverintelor, certificatelor etc.[3]

Printre elementele ce trebuie avute in vedere la stabilirea autenticitatii unui document se inscriu:

modul in care sunt respectate cerintele legale privitoare la forma si continutul documentului, inclusiv sub aspectul datarii, semnarii, sigilarii ori aplicarii timbrului sec, inregistrarii si, eventual, al numerotarii acestuia;

termenul de valabilitate,cunoscut fiind faptul ca multe din documentele vizate au termen de valabilitate limitat;

existenta unei corespondent 121c23b e intre fizionomia unei persoane si fotografia aplicata pe documentul in cauza, inclusiv intre datele de stare civila ale persoanei si cele inscrise in actul de identitate cu care aceasta se legitimeaza;

existenta anumitor elemente de protectie sau de securitate ale documentului,destinate sa ateste autenticitatea acestuia si sa previna falsificarea ori contrafacerea.

In esenta, examinarea criminalistica a unui document, sub aspectul autenticitatii sale, vizeaza stabilirea unor aspecte de natura sa puna la indoiala veridicitatea sa, concretizate in:

existenta unor urme vizibile de stergere sau hasurare

suprapunerea ori acoperirea scrisului

modificarea unor cifre

comprimarea grafismelor ori a distantelor dintre randuri

pozitia normala a semnaturii in raport cu scrisul existent pe document

absenta contururilor nete si a formei regulate la impresiunile stampilei.

Stabilirea autenticitatii de catre organul judiciar trebuie sa se limiteze numai la elementele mentionate, determinarea falsificarilor si contrafacerilor putand fi facute numai in conditii de laborator.

In practica criminalistica sau semnalat frecvente cazuri de contrafacere a unor documente atat de bine realizate si cu aparenta de autenticitate atat de mare incat este practic imposibil depistarea falsurilor,fara apelarea la cunostintele de specialitate si dotarea tehnica din laboratoarele de criminalistica. Exista cazuri in care infractorii au recurs chiar la falsificarea elementelor de siguranta menite sa asigure protectia documentelor.


2. Stabilirea vechimii documentelor

Un numar apreciabil de documente propuse ca mijloace materiale de proba sunt pregatite fraudulos, fiind redactate fie in intregime, fie partial, la o data ulterioara celei inscrise in continutul lor. Data la care a fost intocmit un document are importanta majora in privinta consecintelor juridice pe care le produce, fiind necesar sa se determine vechimea lui absoluta, sau perioadele de timp in care a fost redactat (daca redactarea s-a facut in etape distincte). Majoritatea problemelor de datare sunt dificil, daca nu chiar imposibil de rezolvat intr-o maniera complet satisfacatoare[5].

Determinarea vechimii absolute a unui document se impune de regula, atunci cand acesta este suspectat de contrafacere in intregul sau. Stabilirea vechimii maxime a actului nu este intotdeauna posibila. Dar nu in toate situatiile este necesara o asemenea determinare, fiind suficient sa se demonstreze ca actul nu a fost intocmit la o anumita data, sau sa se stabileasca un anumit interval de timp in limitele caruia el putea fi intocmit. Relevanta juridica a unei atare determinari relative este adesea egala cu aceea a unei determinari absolute .

In cazul actelor originale, vechimea intereseaza numai in masura in care ele nu sunt datate, ori atunci cand data este stearsa, ilizibila ori alterata ca urmare a actiunii accidentale a unor factori de mediu.

Stabilirea datei reale este uneori singura modalitate de demonstrare a falsului, mai ales atunci cand nu pot fi examinate alte elemente materiale pe baza carora sa se poata concluziona asupra autenticitatii documentului. Falsificarea partiala prin modificarea datei de pe inscrisurile autentice se poate face prin stergere, corodare, retusare etc. In acest caz cercetarile sunt indreptate in directia reconstituirii cifrelor initiale, prin aplicarea unor metode specifice de laborator.

In cazul contrafacerilor, examinarile vizeaza cu precadere materialele din care sunt constituite actele (materialele de scriere si suportul folosit la redactarea lor), continutul textului - in special terminologia folosita - tipul caracterelor - in cazul textelor dactilografiate etc. 

Determinarea vechimii prin examinarea materialelor de scriere. Pentru stabilirea vechimii documentelor, materialele de scriere sunt cercetate atat sub aspectul constituentilor inglobati in masa lor, cat si prin prisma transformarilor pe care acestia le sufera ca urmare a scurgerii a timpului, ori a conditiilor de mediu in care au fost pastrate actele.

Datarea actelor scrise cu creionul este destul de dificila, deoarece trecerea timpului nu influenteaza in mod semnificativ stabilitatea substantelor care intra in compozitia minei. Singurele modificari vizeaza aspectul confuz al trasaturilor, cauzat de frecarile la care sunt supuse, si de migrarea carbonului in pagina. Aceasta stare de fapt ajuta la diferentierea lor de mentiunile recente, care au un contur clar, bine precizat.

Textele scrise cu creion copiativ sunt de data mai recenta decat cele executate cu creion obisnuit. Creionul copiativ a fost comercializat pentru prima data in ultimul sfert al secolului al XIX-lea. Identificarea colorantului din traseele grafice executate cu creionul copiativ permite limitarea si mai mare a perioadei de timp in care au fost redactate actele. In acest sens, de un real folos sunt informatiile obtinute cu privire la data introducerii in procesul de fabricatie a unui tip sau altul de colorant. Dupa aceleasi criterii pot fi datate (in mod relativ) si scrisurile realizate cu diverse creioane colorate. De asemenea, actele la a caror redactare s-au folosit creioane cu mina „lichida”, au o vechime mai mica decat cele executate cu creion obisnuit, deoarece ele au fost inventate si introduse in uz dupa anul 1955.

In cazul actelor scrise cu cerneala carbon, expertul trebuie sa aiba in vedere ca acest tip de cerneala a fost folosit de foarte multa vreme la scriere, datarea parand la prima vedere imposibil de rezolvat. Cerneala sufera putine modificari odata cu trecerea timpului, intrucat carbonul este una din substantele cele mai stabile. Singura schimbare de natura sa contribuie la stabilirea vechimii, intereseaza nuanta cernelii. Totusi, stabilirea limitei maxime de vechime devine posibila prin cercetarea diverselor tipuri de coloranti utilizati pentru corectarea nuantei de cafeniu specifica carbonului, precum si a liantilor (altii decat traditionala gelatina animala), cunoscut fiind faptul ca acestia au fost folositi in procesul de fabricatie a cernelii la date precis determinate.

Datarea actelor scrise cu cerneala de diferite culori (albastra, violeta, verde, rosie etc.) este de asemenea dificila, intrucat incepand cu ultimul sfert al secolului al XIX-lea, in mod practic, toate cernelurile au fost produse pe baza de coloranti. Singurul element care serveste la stabilirea datei relative este pierderea stralucirii nuantei, ca urmare a scurgerii timpului. Uneori, la aceasta se adauga decolorarea completa a cernelii.

In cazul actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de fier, trebuie sa se aiba in vedere ca cerneala proaspata prezinta de regula culoarea specifica materiei colorante ce intra in compozitia ei. Aceasta este insa o culoare temporara (de obicei, albastru stralucitor) care sufera serioase transformari odata cu trecerea timpului, datorita proceselor de oxidare a constituentilor ei. Oxidarea este destul de lenta, ea fiind completa dupa aproximativ doi ani, cand cerneala dobandeste o culoare neagra si devine foarte putin solubila in apa si nu mai este afectata de actiunea acesteia. Culoarea neagra aparuta dupa incetarea procesului de oxidare poate ramane neschimbata ani de zile, uneori chiar secole, daca actul este pastrat in conditii optime. In unele situatii (mai rare) cerneala se ingalbeneste pe masura ce se invecheste, datorita decolorarii provocate de descompunerea colorantilor si a compusilor organici de fier. Aprecierea vechimii documentelor in functie de evolutia culorii cernelurilor, de la albastru stralucitor pana la negru sau galben, trebuie facuta insa cu prudenta, deoarece aceste modificari se pot datora nu numai trecerii timpului, ci si temperaturilor ridicate, compozitiei specifice a hartiei pe care s-a executat scrierea, ori introducerii in cerneala a unor substante destinate executarii scrisurilor invizibile (de exemplu, saliva). Astfel, cerneala isi poate pastra culoarea albastru stralucitor timp de cativa ani, daca hartia pe care s-a scris are in componenta sa alaun de potasiu. In cazul hartiilor cu o anumita incarcatura alcalina, procesul de oxidare este mult mai accelerat si provoaca innegrirea in numai cateva zile .

Vechimea actelor scrise cu cerneala pe baza de galatonat de fier se poate determina si prin analiza solubilitatii ei si a gradului de migrare a fierului.

Aprecierea vechimii prin analiza solubilitatii cernelii Sub actiunea apei, la actele de data recenta, cerneala se scurge si pateaza destul de serios suportul pe care s-a scris, deoarece componentele solide ale acesteia sunt neoxidate si isi pastreaza solubilitatea. Odata cu imbatranirea scrisului, solubilitatea particulelor solide din cerneala se reduce considerabil, dizolvabil ramanand doar colorantul care, desi mai greu, se desprinde totusi din compusii insolubili de fier in care este integrat. Stabilirea gradului de solubilitate se face prin tratarea actelor cu solutii acide cu concentratie de 5% (solutii ale acidului oxalic sau clorhidric). Metoda are insa anumite limite, deoarece solubilitatea este influentata si de conditiile in care a fost pastrat documentul si prin urmare, ea trebuie privita cu anumite rezerve. Aprecieri mai apropiate de realitate se fac numai atunci cand se examineaza comparativ scrisuri executate cu aceeasi cerneala, daca ele au fost pastrate in aceleasi conditii ca si documentele litigioase.



Analiza gradului de migrare in masa de hartie a componentelor de clor si sulf din cerneala, conduce la obtinerea unor date importante pentru datarea documentelor. Migrarea clorurilor dureaza aproximativ 2 ani, in timp ce a sulfatilor se intinde pe o perioada ce depaseste 10 ani[8]. Singurul factor de mediu care poate influenta rezultatele acestui tip de analiza, este umiditatea crescuta din locul de depozitare. Umiditatea favorizeaza difuzia accentuata a cernelii, facand imposibila aprecierea vechimii unui inscris, mai ales atunci cand nu exista nici un fel de informatii cu privire la istoricul lui. In toate celelalte situatii, nivelul de migrare in masa hartiei este incetinit, permitand formularea unor concluzii precise privitoare la vechimea scrisului.

Actele scrise cu cerneala alcalina nu puteau fi redactate inainte de anul 1927, cand a fost fabricat si folosit pe scara larga acest tip de cerneala. Unele cerneluri alcaline, respectiv cele care contin compusi de vanadiu sau cupru, sunt de data mult mai recenta, fiind produse si livrate incepand cu anul 1949. Cercetarea modificarilor intervenite ca urmare a oxidarii produse de trecerea timpului nu ofera date relevante pentru aprecierea vechimii documentelor. Informatii orientative sunt obtinute totusi atunci cand expertul este solicitat sa raspunda la intrebarea daca scrisul este sau nu de data recenta, prin examinarea solubilitatii si gradului de migrare a cernelurilor in masa hartiei.

Alte categorii de examinari care se intreprind in vederea stabilirii vechimii documentelor scrise cu cerneala, au in vedere gradul de copiabilitate si viteza de reactie a cernelii la tratarea cu diversi reactivi chimici.

Gradul de copiabilitate se poate determina prin punerea actului scris in contact direct cu partea gelatinoasa a unei hartii fotografice, din emulsia careia au fost indepartate halogenurile de argint prin tratarea intr-o baie de fixator. Cerneala va adera la hartia fotografica intr-o masura mai mare sau mai mica, in raport cu vechimea actului, gradul de aderenta descrescand odata cu scurgerea timpului.

Viteza de reactie a cernelii la tratarea cu diversi reactivi scade odata cu trecerea timpului, cerneala veche avand o reactie mai lenta decat cea proaspata. Observarea reactiei se face sub lupa sau microscop, iar viteza cu care se desfasoara poate fi cronometrata[9]. In acest sens, ca reactiv se foloseste un agent oxidant in solutii diluate de perhidrol sau clorura de var. Astfel, cerneala cu o vechime de cateva zile, daca este tratata in clorura de var dispare in 6 minute, cea veche de 6 luni in 9-12 minute, iar cea veche de 1 an, in 20 minute. Trasaturile cu o vechime de 2 ani dispar doar partial, cele de 14 ani sunt usor afectate, iar cele mai vechi de 22 ani nu se modifica deloc in primele 20 minute de interactionare cu solutia amintita. Desi datele obtinute sunt doar orientative, procedeul poate fi folosit pentru orice tip de cerneala, indiferent de conditiile de executare si pastrare a documentului .

Datarea actelor scrise cu stilou cu bila. Cercetarea scrisurilor executate cu stiloul cu bila in vederea stabilirii vechimii lor este deosebit de dificila, mai ales cand este vorba de documente redactate cu primele cerneluri de acest fel. Dificultatea examinarilor este determinata de faptul ca acestea se decolorau sub actiunea luminii solare directe (indeosebi cernelurile verzi si rosii) iar unele dintre ele se stergeau complet (de exemplu, cernelurile care contineau albastru „Victoria”). Vechimea nu poate fi raportata la gradul de decolorare a scrisului, deoarece acesta este mai mult sau mai putin accentuat, in functie de compozitia hartiei si de conditiile de lumina, temperatura si umiditate existente in locul de depozitare. Totusi, in cazul falsului prin adaugare de text, daca cercetarea se desfasoara intr-un moment nu prea indepartat de cel al executarii scrisului, se pot constata elemente semnificative pentru a concluziona ca documentul a fost redactat in perioade de timp distincte. Astfel, spre deosebire de scrisul preexistent, care este decolorat, adaugirile au o culoare mult mai pronuntata, locurile in care sunt prezente putand fi identificate relativ usor. Daca examinarea se face dupa un interval de timp relativ lung, scrisul adaugat nu mai poate fi identificat in acest fel, intrucat el se decoloreaza in aceeasi masura ca scrisul initial, fiind practic imposibil sa se faca distinctia intre ele.

Spre deosebire de primele cerneluri folosite la stilourile cu bila, cernelurile actuale sunt net superioare sub aspect calitativ si au o rezistenta foarte mare la decolorare. De aceea, stabilirea vechimii relative a paragrafelor dintr-un act scris este de cele mai multe ori imposibila, exceptie facand cazurile in care la scriere s-au folosit cerneluri de aceeasi culoare, dar diferite ca nuanta.

Expertul criminalist, dar si organul judiciar trebuie sa cunoasca faptul ca documentele redactate cu stilou cu bila nu pot avea o vechime anterioara anului 1946, an in care a fost produs si comercializat pentru prima data un asemenea instrument de scris.

Un procedeu relativ simplu folosit in stabilirea vechimii relative a scrisurilor consta in aplicarea peste trasaturile de pasta a unui strat de grafit si apoi ridicarea acestuia cu o pelicula adeziva de folio. Pasta proaspata retine mai mult grafit decat cea veche. Acest procedeu ajuta sa se stabileasca daca scrisul cu pasta este foarte recent (de o zi-doua) sau mai vechi[11].

Datarea actelor scrise cu hartie copiativa se face arareori si numai cu titlu de exceptie, atunci cand originalele acestora nu pot fi procurate si puse la dispozitia specialistului sau expertului criminalist. Vechimea unor asemenea acte nu este prea mare, deoarece hartia copiativa a fost larg intrebuintata abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, odata cu inventarea masinii de scris. Cercetarea se face asupra carbonului (dar numai dupa ce actul a fost examinat prin intermediul altor metode nedistructive) si este destinata identificarii nuantei de fond care se adauga pentru a imbunatati culoarea hartiei copiative. In cazul hartiei copiative de culoare albastra, identificarea se face prin tratarea cu clorura de metil sau cloroform. Reactivii sunt total contraindicati pentru hartiile copiative care au in componenta lor albastru de fier sau ultramarin, deoarece acesti coloranti se foloseau in mod curent cu mult timp inainte de fabricarea hartiei copiative. Daca hartia copiativa contine ftalocianine de cupru, se poate concluziona ca ea a fost facuta cel mai devreme la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Determinarea vechimii prin examinarea hartiei pe care este depus scrisul.

Examinarile destinate stabilirii sortului de hartie permit obtinerea unor informatii importante despre vechimea maxima a documentelor, indeosebi atunci cand se pretinde ca ele sunt foarte vechi. Hartia se cerceteaza sub aspectul constituentilor sai, avandu-se in vedere natura fibrelor, materialelor de umplere si de incleiere, a colorantilor, tratamentul aplicat la suprafata ei etc.

Atunci cand obiectul examinarilor il constituie documente contemporane, cercetarea naturii hartiei ofera un numar restrans de informatii pentru datare, deoarece principiile de baza si tehnicile de fabricare au ramas, cu mici exceptii, neschimbate inca din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. De asemenea, perfectionarile aduse procesului de fabricare pentru obtinerea unor hartii calitativ superioare, nu au revolutionat tehnicile clasice, astfel ca ele aduc prea putine elemente ce pot servi la datarea actelor scrise.

Hartia din paie a fost produsa pentru prima data in anul 1860 si era de calitate foarte slaba, fiind folosita cu precadere la impachetat. Nici imbunatatirile care i-au fost aduse ulterior prin adaugarea fibrelor textile, nu au permis folosirea ei la intocmirea documentelor, decat intr-o foarte mica masura. Cercetarea prezinta totusi importanta, daca se are in vedere ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial, datorita scaderii rapide a altor surse de celuloza, ea a fost folosita pe scara mai mare la redactarea actelor. Atunci cand suportul unui act este constituit din hartie de calitate satisfacatoare, care contine proportii apreciabile de paie, se poate afirma ca actul a fost redactat cel mai devreme in anul 1940, fiind putin probabil ca vechimea lui sa fie mai mare[12].

Hartia esparto a fost produsa cu precadere dupa anul 1861 si avea o serie de calitati (putin voluminoasa, aderenta buna la tusul tipografic) care au determinat folosirea ei la tiparirea unor opere literare. Anul 1861 are semnificatii aparte pentru datarea unor publicatii, interesand cu deosebire la stabilirea falsului in primele editii (cu un tiraj mic) ale unor opere literare valoroase. Daca ele poarta o data anterioara acestui an, iar tiparirea a fost facuta pe un asemenea sort de hartie, existenta falsului este de necontestat.

Hartia din pulpa de lemn a fost obtinuta dupa 1856, an care permite stabilirea unei limite maxime de vechime pentru orice document care are ca suport un astfel de tip de hartie. Asadar, documentele „foarte vechi”, intocmite pe hartie care are in componenta ei fibre lemnoase, in mod cert sunt contrafacute, ele neputand fi mai vechi decat data la care a fost produsa pentru prima data hartia din pulpa de lemn. Aceasta a fost fabricata ulterior in mai multe sorturi de calitate superioara, cea mai larga raspandire avand-o hartia „Kraft”, aparuta in anul 1930. Datorita rezistentei mecanice deosebite pe care o avea, hartia „Kraft” a fost folosita in alte scopuri, fiind utilizata destul de rar la scrierea unor documente. Este prin urmare putin probabil ca un act scris pe o astfel de hartie sa fie autentic.

Hartia de ziar pe baza de pulpa „mecanica” de lemn a fost inventata in anul 1843, insa s-a produs in cantitati mari incepand cu anul 1869, data care ofera cercetarii de laborator elemente valoroase pentru datare si deci pentru descoperirea falsurilor.

Hartia din amestecuri de fibre contine mai multe fibre de natura diferita, a caror identificare serveste la stabilirea datei relative la care a fost intocmit documentul. Astfel, hartia care contine fibre de celuloza din esparto in amestec cu fibre textile, a fost produsa intre anii 1861-1890. Ulterior s-a utilizat aproape invariabil, amestecul de fibre din esparto si pulpa chimica din lemn.

Dupa anul 1930, cand a fost obtinuta hartia „Kraft”, procesul de fabricare a hartiei a inregistrat putine modificari care sa poata servi la datarea documentelor. Practic, o singura schimbare poate fi relevanta la stabilirea vechimii relative a unor inscrisuri. Este vorba de utilizarea – incepand cu mijlocul secolului al XX-lea – a pulberilor chimice derivate din lemn de esenta tare .

Compusii coloranti introdusi in procesul de fabricare a hartiei pentru a schimba culoarea acesteia (alba, vernila, albastra, roz etc.) ofera date edificatoare pentru aprecierea vechimii maxime a documentelor. Astfel, „albastrul de fier” a fost folosit in mod curent de la inceputul secolului al XVIII-lea, ultramarinul din anul 1828, iar materialele colorante sintetice s-au introdus in masa hartiei la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Prin urmare, hartiilor care au in alcatuirea lor astfel de compusi coloranti li se poate stabili fie o anumita limita de vechime, fie o data destul de precisa daca specialistul sau expertul dispune de informatii despre data brevetarii unor astfel de materii colorante.

Prezenta inalbitorilor optici constituie un element sigur ca hartia a fost fabricata in perioada postbelica.

Tratamentul efectuat la suprafata hartiei pentru a-i imbunatati calitatea prezinta de asemenea interes pentru datarea documentelor, mai ales daca ele au fost redactate pe hartii moderne. De exemplu, hartia a carei suprafata a fost tratata cu rasina de melamina, nu poate fi mai veche de anul 1945. Daca hartia a fost tratata cu materii plastice sau diverse rasini sintetice, este suficient sa se cunoasca anul producerii si comercializarii acestora.

Filigranarea ofera date importante despre vechimea documentelor (in special a titlurilor de valoare, bancnotelor, documentelor emise de diverse autoritati publice etc.), insa aceasta trebuie apreciata cu rezerva in cazul actelor scrise, deoarece pana nu de mult, putine sorturi de hartie folosite ca suport de scriere au fost marcate in acest fel. Pentru datarea documentelor dupa filigranul cu care este protejata o hartie sau alta, este necesar ca specialistul sa dispuna de anuarele comertului de hartie, de registrele cu marcile de fabricatie sau de alte publicatii in domeniu, din care sa culeaga informatii despre filigranele folosite de diversi fabricanti.

Liantii folositi la incleiere aduc un numar mic de date utile stabilirii vechimii relative a documentelor, intrucat prin cercetarea lor se poate stabili cel mult perioada cea mai timpurie la care au fost introdusi in compozitia hartiei.



Cercetarea anteturilor pune deseori in lumina existenta unor neconcordante referitoare la denumirea institutiilor, firmelor ori societatilor comerciale, organizatiilor publice etc.

Timbrele si marcile aplicate pe documente, in functie de data emiterii si perioada de timp cat s-au aflat in circulatie, furnizeaza pretioase indicii despre posibilitatea sau imposibilitatea intocmirii actului la data inserata in el. Existenta pe act a unor timbre sau marci ce inca nu fusesera emise la data pe care o poarta acel act, constituie o dovada peremptorie a fictivitatii sale[15].

Examinarea documentelor care contin un numar mai mare de pagini legate intre ele, furnizeaza indicii despre procedeul de legare, modul de perforare, tipul capselor si clemelor folosite, etc. Atunci cand data inscrisa in continutul acestora este anterioara momentului utilizarii unui anumit procedeu de legare, sau introducerii in uz a anumitor materiale de capsare, se poate concluziona ca suntem in prezenta unui fals, daca din verificarile efectuate de organul judiciar rezulta ca documentele nu au fost supuse unor operatiuni ulterioare de restaurare.

In ceea ce priveste impresiunile de stampila si parafele, este necesar sa se obtina mai intai informatii despre data confectionarii lor (putandu-se stabili ca nu existau la data prevazuta in act), si apoi sa se cerceteze particularitatile aparute ca urmare a uzurii cliseelor de imprimare. Se examineaza comparativ impresiunea de stampila in litigiu cu impresiuni existente pe documente autentice redactate in aceeasi perioada de timp, putandu-se determina neconcordanta dintre caracteristicile individuale care se compara. „Scrisul, gradul sau de evolutie, modul de executare, stadiul scrierii, reprezinta alte criterii importante de apreciere a vechimii unui document” . „Stilul si ortografia sunt limitate la anumite epoci, iar unele forme invechite pot dainui in vocabularul unor persoane” , insa anumiti termeni tehnici, precum si neologismele intrate in circulatie la o anumita data, nu puteau fi cunoscute in momentul redactarii.

Stabilirea diferentelor de vechime in cadrul aceluiasi text se face prin examinarea microscopica a traseelor grafice interferate, cunoscut fiind faptul ca la documentele autentice, traseele grafice din randurile inferioare se suprapun peste cele din randurile superioare. Daca aceasta ordine cronologica de executare este inversata, atunci cu siguranta documentul a fost modificat ulterior prin adaugare de text, fiind posibil ca el sa fi fost falsificat. De asemenea, se studiaza intersectia dintre trasaturile de cerneala si pliurile documentelor, urmarindu-se difuzia anormala a cernelii, ceea ce demonstreaza inscrierea ulterioara a unor mentiuni.

Textele dactilografiate ofera un numar mai mare de elemente pentru determinarea vechimii documentelor. Astfel, pentru a verifica realitatea datei inscrise in actul dactilografiat, este necesar sa se stabileasca in primul rand, tipul si modelul masinii de scris si daca aceasta exista la acea data[18]. In al doilea rand, se cerceteaza caracteristicile de uzura ale literelor din complexul semnelor de pe claviatura, fiecare masina de scris avand din acest punct de vedere, istoria propriei sale deteriorari. Momentul aparitiei defectiunilor si intervalul de timp cat au durat acestea se constata prin examinarea comparativa cu acte dactilografiate redactate in aceeasi perioada de timp cu cea in care se presupune ca s-a intocmit actul in litigiu . Existenta unor neconcordante evidente, atesta irealitatea datei inserate in actul supus examinarii. Acest lucru poate fi pus in evidenta si prin studierea actului sub actiunea radiatiilor ultraviolete, care vor proba deosebirile de culoare ale panglicii. Relativ recent, au aparut panglici confectionate din mase plastice. Constatarea dactilografierii prin intermediul acestora reprezinta un indiciu ca actul a fost intocmit la o data relativ nu prea indepartata .

Semnificative pentru datare sunt si caracterele semnelor din complexul claviaturii masinii de scris. Pentru obtinerea unor informatii despre momentul utilizarii unui tip sau altul de caractere trebuie sa se consulte cataloagele intocmite de fabricanti (exceptie fac masinile Imperial, la care caracterele nu au fost modificate, ele fiind pastrate in forma initiala de cand au fost comercializate pentru prima data). Unele masini de scris care au caractere de tip pica si elite, in special cele americane, sunt prevazute cu un anumit numar de litere cheie, pe baza carora se poate identifica fabricantul si vechimea lor.

Valoarea potentiala a oricaruia dintre criteriile de datare analizate, poate fi fructificata numai daca specialistul dispune de colectii complete de hartie, instrumente scripturale, texte dactilografiate, stampile, timbre etc. sau de date precise despre momentul aparitiei si cel in care au incetat sa mai fie fabricate. Colectiile furnizeaza informatii inclusiv despre data omologarii unuia sau altuia dintre produsele ori piesele care intereseaza expertiza, despre elementele componente ale fiecaruia si tehnologia lor de fabricatie.

Examinarea criminalistica a cernelii, tusului si pastei de scris.

Desi cerneala, tusul sau pasta de scris depuse sub forma de trasee grafice sau pete uscate prezinta numai o parte din caracteristicile materialelor folosite initial la fabricarea lor, identificarea criminalistica a naturii acestora este posibila daca se aplica o metodologie adecvata[21].

Examinarea se face prin intermediul unor metode si procedee fizice sau chimice care pun in evidenta atat caracteristicile morfologice comune tuturor trasaturilor executate cu astfel de materiale de scriere, cat si colorantii aflati in compunerea lor. In acest scop se folosesc: examinarea in spectrul vizibil, ultraviolet si infrarosu, examinarea microscopica si stereomicroscopica, cromatografia in strat subtire sau pe hartie, reactiile prin picurare, microscopia electronica, spectrofotometria in ultraviolet si infrarosu etc.

Examinarea in spectrul vizibil este destinata stabilirii unor caracteristici referitoare la culoarea si nuanta materialului de scris, precum si a aspectului morfologic al traseelor grafice (latime, stralucire, mod de formare in zonele de curbura si terminale).     Ca procedee de cercetare a traseelor de cerneala, se foloseste iluminarea incidenta sau prin transmisie, utilizandu-se de la caz la caz intreaga componenta spectrala fasciculului luminos sau numai anumite lungimi de unda ale acestuia, selectate cu ajutorul filtrelor de culoare sau a monocromatoarelor.

Examinarea trasaturilor de cerneala in lumina transmisa este indicata pentru studierea pigmentatiei cernelii si identificarii corpurilor straine, cum sunt urmele de praf de diferite proveniente. In unele cazuri, praful patruns in cerneala sau depus pe trasatura in timpul scrierii ajuta la stabilirea locului in care s-a scris textul, ori a celui in care a fost pastrata cerneala [22].

Examinarea microscopica si stereomicroscopica urmareste evidentierea formelor si structurii traseelor grafice, a nuantei si omogenitatii colorantului si a gradului de difuziune a acestuia in straturile inferioare ale hartiei, precum si a reliefului trasaturilor in zonele de curbura si terminale. Microscopia electronica de scanning isi gaseste o larga aplicabilitate in cercetarea urmelor invizibile de migrare a cernelii sau tusului in masa hartiei, facand posibila evidentierea urmelor de cerneala ale scrisului inlaturat pe cale mecanica, precum si stabilirea instrumentului scriptural folosit. Examenul microscopic evidentiaza si alte caracteristici ale traseelor grafice, acestea diferentiindu-se intre ele in raport cu natura materialelor de scriere folosite. Aceste caracteristici se refera la:

- latimea trasaturilor. La cerneala ea este mai ingusta, iar trasaturile au un aspect neuniform, in special in punctele de curbura a semnelor grafice, in care se observa acumulari mai mari de cerneala. La tus si pasta de scris, ele au o latime mai mare si uniforma;

- forma pe care o au marginile trasaturilor. In timp ce traseele de cerneala au un aspect crenelat datorita difuzarii colorantului de-a lungul fibrelor de hartie, la tus ele sunt drepte. La pasta de scris se constata zone necolorate si intreruperi, provocate de faptul ca aceasta nu a aderat la suport;

- luciul de la suprafata trasaturilor. Spre deosebire de cerneala care are un aspect aproximativ mat, tusul si pasta de scris sunt lucioase;

- coloratia trasaturilor. Scrierea executata cu cerneala sau tus are o culoare uniforma iar cea realizata cu pasta prezinta zone decolorate ce alterneaza cu aglomeratii de material colorant. Totodata, trasaturile efectuate cu stiloul cu bila prezinta de-a lungul traseului un sant caracteristic, sesizabil uneori chiar cu ochiul liber.

Examinarea in spectrul ultraviolet se foloseste la diferentierea materialelor de scriere, prin observarea modului in care se comporta sub incidenta acestui gen de radiatii. Astfel, unele sunt fluorescente, in timp ce altele devin fluorescente numai dupa ce sunt diluate cu apa. In acest sens, este important sa se stie ca[23]:

- fluorescenta este influentata in mare masura de calitatea hartiei si cantitatea de material de scriere; o gama larga de cerneluri indigene, respectiv cele de tip „Pescarus”, „Super”, „Normala”, nu sunt fluorescente. In schimb dupa diluare, cerneala rosie „Normala” dobandeste o fluorescenta galbena;

- tusurile indigene pentru desen de culoare albastru inchis, marca „Student”, au o fluorescenta bleu; cele de culoare verde-galbuie, violeta, sepia si carmin, nu prezinta fluorescenta. Dupa diluare, carminul prezinta o fluorescenta portocalie. Dintre tusurile pentru desen marca „Super”, cele de culoare galbena au o fluorescenta galbena, iar cel cinabru, portocalie. Dupa diluare cu apa, fluorescenta se mentine. Tusul alb si portocaliu nu prezinta fluorescenta;

- tusurile pentru stampile marca „Super” de culoare violeta, rosie si neagra nu prezinta fluorescenta; cel rosu are o fluorescenta galben-portocalie doar dupa diluare cu apa;

- pastele de scris de culoare verde, albastra si neagra nu prezinta fluorescenta.

Cromatografia in strat subtire prezinta avantajul ca necesita o cantitate redusa de material, dar se poate aplica numai daca acesta este adus in stare lichida. In acest sens, se recolteaza prin razuire o cantitate mica de material de scriere, care se trateaza cu 2-3 picaturi de solvent . Solutia astfel obtinuta se spoteaza de 10-30 ori in acelasi punct pe placa cromatografica, iar dupa uscare, placa se introduce intr-o cuva in care se afla solventul utilizat ca mediu de migrare a materialului de scriere. Dupa migrare, placa se examineaza in lumina vizibila si in UV, atat in stare umeda, cat si uscata. Cromatografia in strat subtire permite diferentierea scrisurilor executate cu cerneala, tus sau pasta de scris precum si stabilirea marcii respectivului produs.

Cromatografia pe hartie. Metoda necesita o cantitate mai mare de material de scriere si foloseste ca suport hartia cromatografica, iar pentru migrare, oricare din solventii de la cromatografia in strat subtire. Trebuie avut in vedere ca la cernelurile albastre indigene nu se poate stabili marca, deoarece ele contin acelasi colorant.

Spectrofotometria in UV, IR si de fluorescenta este utilizabila numai atunci cand exista o cantitate suficienta de material de scriere. Se folosesc extractele obtinute prin dizolvarea petelor, traseelor grafice sau urmelor uscate din calimari, sticlute sau de pe penite. Cand examinarea se face prin spectrofotometrie in UV, materialele de scriere aflate in stare uscata, se solubilizeaza cu alcool etilic, apa sau cu un amestec din acestea in proportii egale. La interpretarea rezultatelor trebuie sa se tina seama de faptul ca imaginea spectrala este o caracteristica indeosebi a colorantilor extrasi cu ajutorul solutiei de solubilizare si mai putin a celorlalte componente din materialului de scriere. De aceea, este posibil sa se obtina imagini spectrale asemanatoare chiar si atunci cand la scriere s-au folosit materiale diferite, daca acestea contin acelasi colorant. Spectrofotometria in IR se foloseste destul de rar, intrucat necesita o cantitate mult mai mare de material. Spectrofotometria de fluorescenta se aplica la materialele de scriere care prezinta fluorescenta in stare uscata sau lichida.



Reactiile prin picurare sunt metode orientative de analiza si constau in tratarea trasaturilor de cerneala, tus sau pasta de scris, cu diversi reactivi chimici care se picura pe suprafata lor. Reactivii provoaca aparitia sau disparitia unor coloranti. Cercetarea se face de regula sub microscop sau cu ajutorul lupei, in primele 15 minute de la picurare. Ca reactivi se folosesc solutii acide, bazice, cu actiune reducatoare sau oxidanta etc., cum sunt: acidul azotic concentrat sau in solutie 10%; solutia de permanganat de potasiu 2%, urmata de tratarea ulterioara cu acid oxalic 5%; hidroxid de sodiu 5%; fluoroglucina; solutia apoasa si alcoolica de cloramina etc.

Fiecare din metodele chimice prezentate presupune solubilizarea materiilor de scriere cu diversi solventi. Gradul de dizolvare a acestora este diferit si permite obtinerea unor informatii utile procesului de identificare. Astfel, spre deosebire de pasta de scris, cerneala sau tusul de aceeasi culoare se dizolva in apa. Pe de alta parte, pastele uscate se deosebesc de cele grase, primele neputand fi dizolvate in benzina si eter de petrol. Solubilitatea poate fi studiata si prin observarea gradului de copiabilitate pe hartie de filtru, vata sau emulsie fotografica umectate cu solventi.

Bombardarea nucleara cu ajutorul izotopilor radioactivi diferentiaza cernelurile atat dupa compozitia, cat si dupa vechimea lor. Colorantii acizi absorb mult mai bine radiatiile radioactive decat colorantii alcalini[25].

Prin spectroscopie gamma se identifica impuritatile sau alte substante, chiar daca acestea se gasesc in materialele de scriere intr-o cantitate foarte mica[26].







Krilov I.F., Criminalistica – Leningrad, 1976, p.202-203.

Stancu Emilian, Criminalistica, Vol. 1 – Bucuresti, 1995, p.313; Suciu Camil, Criminalistica -Bucuresti, 1963, p.487 si Fratil Adrian, Pasescu Gheorghe, Expertiza criminalistica a semnaturii, Bucuresti, 1997, p.14-15.

V.Berchesan,M.Ruiu, Tratat de tehnica criminalistica, Editura Little Star,2oo4

Pasapoarte,titluri de valoare,mijloace de plata etc.

H. J. Wels – opere citate, pag. 335.

D. Sandu – opere citate, pag. 179

In acest sens, a se vedea E. Locard – Les faux en écriture et leur expertise – Editure Payot, Paris, 1959, pag. 345 si urmatoarele; C. Suciu – opere citate, pag. 470-471.

Emilian Stancu – opere citate, pag. 322-323.

Idem, pag. 274.

Edmond Locard – Les faux en écriture et leur expertise, Editure Payot, Paris, 1959, pag. 345-349; C. E. O’Hara si J. W. Osterburg – An introduction of Criminalistics, New York, 1960, pag 357 si urmatoarele.

Teodor Barbuc, Examinarea actelor nedatate sau cu datare falsa, in Tratat practic de criminalistica, vol. III, pag 272, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1980.

W. R. Harrison – Suspects Documents, their scientific examination, London, 1958, traducere in limba romana, vol. II, pag. 337.

Lemnul de esenta tare a fost astfel denumit, nu in raport cu calitatea sa fizica, ci dupa copacii cu frunze mari din care se obtinea pulpa de lemn.

Acestia constau din mici cantitati de substante fluorescente incolore introduse in masa hartiei pentru a-i imbunatati aspectul exterior.

D. Sandu – opere citate, pag. 189

E. Stancu – opere citate, pag. 322.

C. Suciu – opere citate, pag. 470.

Prima masina de scris comercializata in 1874 a fost „Remington”, acesteia urmandu-i la intervale de timp relativ scurte, masinile Smith Premier (1889), Barloch (1891), Oliver (1894), Underwood (1896), L.C. Smith (1903), Woodstock (1908) si Electromatica (I.B.M.). imbunatatirile aduse unor asemenea masini de scris pot servi la datarea documentelor dactilografiate, cum ar fi, de exemplu, scrierea cu litere mari la modelul Remington 4 ori cu panglica bicolora la tipul Underwood 1909, precum si introducerea spatierii variabile dupa anul 1930.

A.S. Osborn, Questioned Documents, Second edition, Albany, N.Y., S.U.A., Boyd Printing Company, 1952, pag. 82.

T. Barbuc – opere citate, pag. 275-276.

Ilona Buta – Expertiza urmelor de cerneala, tus sau pasta de scris – in Tratat practic de criminalistica, vol. III, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1980, pag. 486.

C. Suciu – opere citate, pag. 468.

Ilona Buta – opere citate, pag. 490.

De regula, se razuie din textul scris un numar de 8-10 semne, iar daca materialul de scris se afla in forma lichida, sunt suficiente 8-10 picaturi. Ca solventi se folosesc: solutia de apa-alcool (etilic, metilic, benzilic) in proportie de 3:1 sau 1:1, destinata solubilizarii cernelurilor; pentru pastele de scris si tusuri, rezultate bune se obtin cu amestecul apa-acetona (7:3) sau cu solutia preparata din 8 parti cloroform si 2 parti alcool metilic (acestea pot fi folosite si la cerneluri).

C. Suciu – opere citate, pag. 468.

Idem






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact