StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept administrativ
Trimite articolul prin email Contenciosul administrativ : Drept administrativ Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Contenciosul administrativ



CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV



Dupa ce veti citi acest capitol puteti sa:

Definiti notiunea de contencios administrativ

Intelegeti procedura actiunii de contencios administrativ




Cunoasteti conditiile exercitarii 515b17f in justitie a actiunii de contencios administrativ


Sectiunea I - Notiunea de contencios administrativ


Definitie si reglementari cu privire la contenciosul administrativ roman.

Ansamblul litigiilor dintre administratia publica si cei administrati defineste contenciosul administrativ.

Etimologic, cuvantul contencios provine din verbul latin 'contendere' care inseamna a lupta, a se infrunta. In esenta, termenul contencios exprima contradictorialitatea de interese la care se poate ajunge intre subiectele de drept administrativ.

In dreptul administrativ, termenul de contencios administrativ a inceput sa fie utilizat pentru a delimita caile de atac jurisdictionale indreptate impotriva actelor si operatiunilor administrative de recursurile administrative obisnuite.

Ca fenomen juridic, notiunea, continutul si sfera contenciosului administrativ au diferit de la o tara la alta, de la un autor la altul, urmare a interconexiunilor care s-au creat intre sensul material si sensul formal-organic al contenciosului administrativ.

In sens material, notiunea de contencios administrativ se axeaza fie pe subiectele intre care are loc litigiul, fie pe regulile juridice invocate in cauza si aplicate in solutionarea acestora.

In sens formal, se cunosc trei mari sisteme de contencios administrativ, respectiv:

a)     Sistemul administratorului judecator;

b)    Sistemul francez (tribunale administrative si Consiliul de Stat);

c)     Sistemul anglo-saxon al competentei instantelor de drept comun competente si in materia contenciosului administrativ.

Practic, legislatia din Romania a cunoscut intr-o forma sau alta, toate cele trei sisteme. Acest lucru a determinat ca, fundamentarea notiunii de contencios administrativ sa tina cont de aspectele legate de activitatea organelor administrative cu caracter jurisdictional.

Caracteristicile reglementarii din 1990

Unul din primele acte normative adoptate dupa 1989 a fost Legea nr.29/07 noiembrie 1990 privind contenciosul administrativ. Aceasta lege a fost construita in mare parte pe Legea contenciosului administrativ din 1925, dar are si multe elemente de noutate, marcand astfel, un pas important pe calea consolidarii acestei institutii a statului de drept. Unul din elementele de noutate se refera la crearea in cadrul instantelor judecatoresti, a sectiilor specializate de contencios administrativ la nivelul tribunalelor judetene si la nivelul Curtii Supreme de Justitie, care au darul de a crea in viitor instante judecatoresti specializate.

Continutul Legii nr.29 din 1990 este caracterizat prin urmatoarele:

existenta unui control direct, pe cale de actiune judiciara;

existenta unui control de plina jurisdictie (adica instanta poate obliga la emiterea actului, poate dispune anularea actului, poate obliga la despagubiri);

posibilitatea unei actiuni prealabile care sa ofere posibilitatea autoritatii administrative emitente, sau celei ierarhice, sa inlature actul sau sa repare paguba;

actul atacat apartine numai autoritatii administrative;

posibilitatea ca actiunea in justitie sa fie indreptata si personal impotriva functionarului public vinovat de ilegalitatea actului emis sau a daunelor provocate;

existenta in contenciosul administrativ a doua grade de jurisdictie: fondul si recursul, date in competenta sectiilor de contencios administrativ;

operativitate in judecarea actiunii si executarea hotararii, prin obligarea autoritatii administrative sa coopereze si sa execute obligatiile, in caz contrar fiind sanctionata contraventional;

instanta de judecata poate hotari in cazul admiterii actiunii asupra daunelor materiale si daunelor morale cerute.

Sectiunea a II-a - Conditiile exercitarii 515b17f actiunii in justitie in baza Legii contenciosului administrativ


1. Calitatea reclamantului.

Reglementarile anterioare foloseau o expresie generala pentru a desemna reclamantul in actiunea de contencios administrativ, respectiv termenul: 'cel vatamat'…(art.107 din Constitutia din 1923 si 'oricine se pretinde vatamat'…(art.1 din Legea Contenciosului Administrativ din 1925).

Aceasta expresie ingaduia oricui de a se plange in justitie, indiferent de calitatea pe care o avea ca subiect de drept, in raport cu autoritatea administrativa.

Potrivit art.1 din legea nr.29/1990, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.



Conditia ca actul administrativ sa vatame un drept sau un interes recunoscut de lege.

Pentru a folosi actiunea in contencios administrativ, reclamantul trebuie sa fie beneficiarul unui drept subiectiv, al unui drept legitim pe care legea il recunoaste, iar autoritatea administrativa prin atributiile sale are obligatia de a-l respecta si, eventual, de a-l realiza in favoarea reclamantului.

Conditia ca vatamarea dreptului sa fie urmarea unui act administrativ.

Notiunea actului administrativ, in conceptia legiuitorului are o sfera destul de larga si permite largirea controlului judecatoresc asupra activitatii de organizare a executarii si de executare a legii, precum si de protectie a drepturilor pe care le au persoanele fizice si juridice.

Actul administrativ este o manifestare unilaterala de vointa (provine de la o autoritate administrativa) prin care se formeaza o situatie juridica noua sau se refuza in mod nejustificat o pretentie juridica privitoare la un drept recunoscut de lege in favoarea unei persoane fizice sau juridice.

Identificarea actului administrativ este o operatie necesara pentru a delimita actul administrativ de alte acte juridice, indeosebi de cele contractuale pe de o parte, respectiv de alte inscrisuri, simple operatiuni tehnico-administrative, pe de alta parte.

Conditia refuzului nejustificat al autoritatii administrative de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Refuzul nejustificat este atacat in justitie fiind asimilat potrivit legii, actului administrativ. Acest lucru constituie reaua vointa a autoritatii administrative, similara unei manifestari de vointa juridica care poate imbraca forma unui refuz nejustificat manifest sau tacit al unei pretentii juridice formulata in cererea reclamantului, sau nerezolvarea cererii in termenul stabilit de lege.

Refuzul manifest reprezinta o veritabila decizie a administratiei publice prin care se respinge nejustificat o pretentie juridica si ca atare este un act administrativ.

Situatia refuzului prin tacerea administratiei, care nu da solicitantului nici-un raspuns, nici negativ, nici pozitiv, sau nu o face intr-un termen prevazut de lege, constituie un refuz nejustificat.

Conditia ca actul sa provina de la o autoritate administrativa

Legea nr.29 din 1990 foloseste expresia 'autoritate administrativa', care ingaduie sa fie atacate in instanta, nu numai actele organelor administratiei de stat, ci si ale autoritatilor administratiei locale autonome.

In extenso, in sfera notiunii de 'autoritate administrativa' intra si regiile autonome, societatile comerciale subordonate unui organ al administratiei locale, institutii social-culturale, daca au capacitatea de a emite acte administrative.

Conditia actiunii administrative prealabile

Legea nr.29/1990 precizeaza ca, inainte de a se adresa tribunalului, reclamantul are obligatia de a folosi recursul administrativ gratios solicitand autoritatii administrative care a emis actul administrativ sau care a respins expres sau tacit pretentia sa juridica, solutionarea cererii sale. Termenul in care se exercita acest recurs administrativ este de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ sau a refuzului expres ori, in cazul tacerii administratiei, de la expirarea termenului in care aceasta avea obligatia sa rezolve cererea. In lipsa termenului, legea fixeaza un termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii.

7. Conditia ca actiunea sa fie introdusa intr-un termen de 30 de zile.

Legea nr.29/1990 in art.5, stabileste termenul in care se poate face actiunea in justitie si momentul de la care acesta incepe sa curga, diferentiat, dupa cum 'cel vatamat' s-a adresat cu recurs la organul emitent sau la organul ierarhic superior, respectiv, dupa cum este vorba de tacerea autoritatii administrative. Daca cel care se considera vatamat s-a adresat organului emitent, termenul de sesizare a tribunalului este de 30 de zile de la comunicarea solutiei, daca s-a adresat si autoritatii administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile se calculeaza de la comunicarea de catre aceasta autoritate a solutiei date reclamatiei. In cazul cand autoritatea emitenta sau autoritatea ierarhica nu rezolva reclamatia in termen, la expirarea acestuia, incepe sa curga termenul de 30 de zile de sesizare a tribunalului.


Sectiunea a III-a - Actele administrative exceptate de la controlul

judecatoresc


1. Actele care privesc raporturile dintre Parlament sau Presedintele

Romaniei si Guvern (art.2, lit.'a' teza I).

Potrivit redactarii textului din Legea nr.29/1991, dar tinand cont si de prevederile Constitutiei, rezulta ca, in realitate sunt avute in vedere trei categorii de raporturi:

a)     Parlament-Presedintele Romaniei;

b)    Parlament-Guvern;

c)     Presedintele Romaniei-Guvern.

Raporturile dintre aceste autoritati sunt in esenta, politice si sunt concretizate, atat in acte politice, cat si de guvernamant.

2. Actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului (art.2, lit.'a' teza II).

Textul din art.2, lit.b, din Legea nr.29/1990, care se refera la actele de autoritate si de gestiune ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului se apreciaza ca, a fost abrogat in parte, prin art.150 lit.1 din Constitutie. Asa cum s-a aratat, Constitutia a largit sfera actelor administrative susceptibile de a fi atacate in contenciosul administrativ, incluzand si actele administrative emise de alte autoritati publice si in aceasta categorie intra si actele administrative de autoritate ale organelor de conducere din cadrul Parlamentului.



3. Actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului (art.2 lit.a, teza III).

Siguranta interna si externa a statului este echivalenta cu notiunea de ordin constitutional.

Potrivit Legii nr.51 din 28 iulie 1991, prin siguranta nationala se intelege, 'starea de legalitate, de echilibru si de stabilitate sociala, economica si politica, necesara existentei si dezvoltarii statului national roman, ca suveran, unitar, independent si indivizibil, mentinerii ordinii de drept, precum si a climatului de exercitare neingradita a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, potrivit principiilor si normelor democratice statornicite prin Constitutie'.

Actele administrative, in materia sigurantei nationale pot fi emise numai de serviciile specializate (Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza) precum si Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei ( structuri specializate interne).

4. Actele administrative referitoare la interpretarea si executarea actelor internationale in care Romania este parte (art.2. lit.a, teza III).

Aceste tipuri de acte sunt exceptate de la controlul judecatoresc oferit de legea contenciosului administrativ, prin necesitatea de a apara siguranta externa a statului, respectiv prin responsabilitatea exclusiva a Guvernului in materie diplomatica, Guvernul 'fiind singurul in masura a aprecia si hotari savarsirea unor acte cu caracter international, care prin repercusiunile pe care le-ar putea avea sunt de o gravitate exceptionala'; in acest inteles libertatea si autonomia actiunii diplomatice a Guvernului pot intra in notiunea de cerinte de ordine superioara, de care ne vorbeste legea contenciosului administrativ.

5. Actele emise in circumstante exceptionale (art.2 lit.a, teza IV).

In formularea legii se arata 'masurile urgente luate de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentand pericol public, cum sunt actele emise ca urmare a starii de necesitate sau pentru combaterea calamitatilor naturale, incendiilor de paduri, epidemiilor si altor evenimente de aceeasi gravitate, sunt exceptate de la controlul judecatoresc.

6. Actele de comandament cu caracter militar (art.2, lit.b).

Notiunea de 'act de comandament cu caracter militar' a fost folosita pentru prima data, in dreptul romanesc, in art.107 al Constitutiei din 1923, apoi in Legea contenciosului administrativ din 1925. Actuala formulare este preluata pur si simplu in aceeasi interpretare.

Cei mai multi dintre autori care s-au ocupat de aceasta notiune au facut distinctie intre actele de comandament cu caracter militar care intervin in raporturile    dintre autoritatile militare si populatia civila si actele de comandament cu caracter militar care intervin in interiorul ierarhiei militare.

7. Actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara (art.2 lit.c).

Actele administrative impotriva carora se prevede, prin lege speciala, o alta procedura judiciara, sunt exceptate de la procedura stabilita de Legea nr.29/1991 (ex.: Legea nr.18/1991 privind fondul funciar sau Legea nr.70/1991 privind alegerile locale).

8. Actele de gestiune savarsite de stat, in calitatea de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau (art.2, lit.d).

Legislatia actuala face distinctie intre domeniul public al statului si domeniul privat al statului, respectiv, intre domeniul public al unitatilor administrativ-teritoriale si domeniul privat al acestora.

Ca atare, se au in vedere numai actele de gestiune care vizeaza domeniul privat al statului, actele facute de organele de stat sau, dupa caz, de autoritati ale administratiei publice locale autonome, precum si de catre structurile dependente de aceste autoritati (regii autonome, societati comerciale).

9. Actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic (art.2, lit.e).

Legea nr.29/1990 se refera numai la actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic, nu si la cele de control prin tutela administrativa.

10.Cererile privitoare la stabilirea si scaderea impozitelor si taxelor, precum si a amenzilor prevazute de legile de impozite si taxe (art.3).

Cererile de acest gen se rezolva de catre organele prevazute in legea speciala si in conditiile stabilite de aceasta. Aceasta reglementare exista si in Legea contenciosului administrativ din 1925.

11.Actele administrative jurisdictionale (art.4).

Art.4 din Legea nr.29/1990 precizeaza ca, actele administrative jurisdictionale - cu exceptia celor din domeniul impozitelor si taxelor si din domeniul contraventional - pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.


Sectiunea a IV-a Procedura contencioasa


1. Instante judecatoresti competente.


Legea nr.29/1990 prevede ca, instantele judecatoresti ordinare au competenta solutionarii actiunilor de contencios administrativ. Instantele de fond pentru solutionarea actiunilor de contencios administrativ sunt tribunalele judetene (Tribunalul Municipiului Bucuresti), iar pentru recurs, Curtea Suprema de Justitie. Necesitatea unei specializari a magistratilor care judeca astfel de cauze a determinat legiuitorul sa stabileasca infiintarea unor sectii speciale de contencios administrativ la tribunalele judetene, la Curtile de Apel si la Curtea Suprema de Justitie. Judecatorii care functioneaza la aceste sectii fac parte din corpul judecatoresc care formeaza instantele judecatoresti de drept comun.

In art.2 din Legea nr.59/1993 se arata ca, tribunalele judeca, in prima instanta, procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta Curtilor de Apel. In articolul urmator se stabileste competenta Curtilor de Apel, care consta in judecarea in prima instanta a proceselor si cererilor in materie de contencios administrativ privind actele de competenta administratiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice, ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, ale autoritatilor publice judetene si a Municipiului Bucuresti.

Prin urmare, se observa ca, regula competentei in prima instanta, apartine Curtii de Apel si se poate afirma ca, pe cale de exceptie, competenta ar apartine sectiilor de contencios administrativ, ale tribunalelor judetene.




Actiunea de contencios administrativ

Actiunea de contencios administrativ se introduce la tribunalul judetean (Tribunalul Municipiului Bucuresti) sau la Curtea de Apel, in circumscriptia in care domiciliaza reclamantul. Printr-o astfel de actiune, reclamantul poate sa ceara, anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei suferite prin incalcarea drepturilor conferite si recunoscute de lege.

Potrivit art.8 din Legea nr.29/1991, reclamantul are obligatia de a depune actul pe care-l ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii administrative prin care i se comunica refuzul prestatiei juridice, iar cand nu a primit nici un refuz la cerere, va depune la dosar, copia cererii certificata cu originalul.

Introducerea actiunii nu suspenda executarea actului administrativ contestat. In cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, instanta de judecata sesizata, la cererea reclamantului, poate dispune suspendarea executarii actului administrativ, pana la solutionarea actiunii. Cererea de suspendare se judeca de urgenta, chiar fara citarea partilor, iar hotararea este executorie de drept (art.9 din Legea nr.29/1990).

Judecarea actiunii de contencios administrativ si hotararile pronuntate.

La primirea actiunii, tribunalul sau Curtea de Apel va dispune citarea partilor si, dupa caz, cere autoritatii parate, sa-i comunice de urgenta, actul atacat impreuna cu toata documentatia, care a stat la baza lui. De asemenea, solicita orice alte date, informatii si lucrari utile pentru solutionarea cauzei. In situatia cand, autoritatea parata nu trimite documentatia ceruta, in termenul fixat de instanta, conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului, cu titlul de amenda, 500 lei pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

Judecarea actiunii se face in sedinta publica in regim de urgenta.


Recursul si executarea hotararii

In baza prevederilor Legii nr.29/1991 si Legii nr.59/1993, Curtile de Apel judeca recursurile declarate impotriva sentintelor pronuntate de tribunalele judetene si al municipiului Bucuresti, in materie de contencios administrativ, iar Curtea Superioara judeca recursurile declarate impotriva sentintelor Curtilor de Apel.

Cererea de recurs se depune la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii, care o inainteaza impreuna cu dosarul cauzei, instantei de recurs competente.

Termenul de introducere a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotararii, iar introducerea acestuia are ca efect suspendarea executarii (art.14 din Legea nr.29/1990).

Instanta de recurs, dupa casare, poate trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad, in urmatoarele situatii:

a)     instanta de fond nu a judecat fondul;

b)    judecata s-a facut in lipsa partii, care nu a fost legal citata la administrarea probelor si la dezbaterea fondului;

c)     este necesara adunarea de probe noi.

Executarea hotararilor judecatoresti

Executarea se face in cel mult 30 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii. In cazul in care, termenul nu este respectat, conducatorului autoritatii administrative i se vor aplica sanctiuni constand in amenda pentru fiecare zi de intarziere. Reclamantul are dreptul de a solicita tribunalului daune pentru intarzierea executarii, de la administratia parata sau de la functionarii acestei autoritati care se fac vinovati de neexecutarea hotararii judecatoresti.

Executarea hotararii judecatoresti pentru desdaunarea reclamantului se realizeaza potrivit dispozitiilor dreptului comun in materie.


Cuvinte cheie:

Contencios – contradictorialitate de interese la care se ajunge intre subiectele de drept administrativ.

Contencios administrativ – cale de atac judecatoreasca in cadrul litigiilor administrative.


Intrebari:

Ce intelegeti prin contencios administrativ?

Care sunt conditiile exercitarii 515b17f actiunii in justitie in baza legii contenciosului administrativ?

Enumerati actele administrative exceptate de la controlul judecatoresc.

In ce consta procedura contencioasa







Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact