Contracte comerciale utilizate in relatiile de afaceri

CONTRACTE COMERCIALE UTILIZATE IN RELATIILE DE AFACERI

In dreptul civil obligatiile iau nastere atat din acte juridice, cat si din fapte juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligatii. Cel mai important izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia).

La fel ca in dreptul civil, si in dreptul comercial incheierea contractelor are la baza principiul libertatii contractuale sau al autonomiei de vointa. Partile isi manifesta liber vointa in ce priveste incheierea, modificarea, transmiterea si stingerea unor drepturi si obligatii. Partile contractului comercial sunt libere sa aleaga cu cine contracteaza si care este intinderea drepturilor si obligatiilor. Conditiile esentiale pentru formarea contractelor comerciale sunt aceleasi cu ale contractelor civile: capacitatea de a contracta; consimtamantul valabil al partii care se obliga; un obiecte determinat; o cauza licita.

Realizarea acordului de vointa are loc atunci cand oferta de a contracta se intalneste cu acceptarea ofertei. Oferta de a contracta este propunerea unei persoane facuta altei persoane de a in 414d37e cheia un anumit contract. Acceptarea ofertei este exprimarea de catre destinatarul ei a acordului de vointa cu privire la propunerea facuta. Acceptarea poate fi neconditionata sau precedata de o negociere a ofertei. In dreptul comercial tacerea nu are valoare de acceptare, nici pentru oferta si nici pentru contraoferta.

Oferta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii:

- sa fie ferma. Odata facuta comerciantul nu trebuie s-o modifice sau s-o retracteze. Ea reprezinta un angajament juridic care il obliga pe ofertant;

- sa fie precisa si completa, adica sa cuprinda toate conditiile in care intelege sa contracteze;

- sa fie neechivoca, adica sa rezulte cu claritate ca doreste sa contracteze. Astfel, un sondaj de piata nu este o oferta de a contracta din partea celui care il realizeaza si nici o acceptare din partea respondentului.

Contractul de vanzare-cumparare

Este contractul prin care vanzatorul (comerciant) se obliga sa transmita proprietatea catre cumparator contra unei sume de bani ce constituie pretul.

Trasaturi: a) este bilateral (sinalagmatic) deoarece da nastere la drepturi si obligatii pentru ambele parti; b) este oneros deoarece ambele parti urmaresc un folos patrimonial; c) este comutativ deoarece intinderea drepturilor si obligatiilor este cunoscuta la momentul incheierii contractului; d) este translativ de proprietate deoarece trece proprietatea de la vanzator la cumparator; e) este consensual deoarece se incheie prin simplul acord de vointa.

Contractul de mandat

Se asemana cu mandatul civil si ii sunt aplicabile principiile generale ale acestuia, avand insa si norme speciale in art. 374-391 din Codul comercial. Mandatul comercial are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de catre mandatar pe seama si pe socoteala mandantului. Mandatul comercial nu se presupune gratuit - art. 374 din Codul comercial. Se deosebeste de mandatul civil prin: 1) obiectul sau care il constituie incheierea de acte juridice care au natura de fapte de comert; 2) caracterul oneros al acestui contract care este prezumat; 3) confera o mai mare libertate mandatarului decat a celui din mandatul civil. Contractul de mandat poate fi cu reprezentare sau fara reprezentare.

Contractul de comision Contractul de comision este contractul prin care comisionarul se obliga, pe baza imputernicii date de comitent, sa incheie acte de comert in nume propriu pe seama comitentului, urmand sa primeasca o plata numita comision

Contractul de consignatie Art.1 din Legea nr. 178/1934 il defineste ca fiind "conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului".

Definitia contractului de consignatie a fost completata in doctrina pe baza celorlalte prevederi din aceeasi lege, dar si in raport de celelalte caracteristici ale acestui tip de contract care este o varietate a contractului de comision, acesta, la randul lui, fiind o varietate a contractului de mandat, respectiv mandatul fara reprezentare. Contractul de consignatie, asa cum se va arata, are si caracteristicile sale proprii, fapt pentru care este un contract comercial de sine statator, adica un contract din categoria contractelor numite.

Astfel, profesorul Stanciu Carpenaru defineste contractul de consignatie ca fiind "acel contract prin care o parte, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretul obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut [1]".

Contractul de report

Potrivit art. 74 din Codul comercial, acesta "consta in cumpararea pe bani gata a unor titluri de credit circuland in comert si revanzarea simultanee cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Pentru validitatea contractului este necesara prestarea reala a titlurilor date in report".

Contractul de cont curent Este contractul prin care partile se inteleg ca decontarea prestatiilor lor reciproce sa nu se faca dupa fiecare operatiune, ci la un anumit termen prin achitarea soldului de catre partea debitoare. Nu este un contract de creditare.

In lipsa unor termene stipulate in mod expres, data scadentei va fi considerata data de 31 decembrie a fiecarui an (art. 372 alin. 1 Cod comercial).

Contractul de factoring Legea 469/2002 la art. 6 care spune ca: "factoringul este contractul incheiat intre o parte, denumita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii, si o societate bancara sau o institutie financiara specializata, denumita factor, prin care aceasta din urma asigura finantarea, urmarirea creantelor si prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti". Aderentul urmareste sa-si incaseze pretul facturilor inainte de termenul de scandenta, iar factorul urmareste sa obtina un beneficiu, de regula un anumit procent din facturile pe care le deconteaza in avans. In activitatea de factoring ia partea si beneficiarul (clientul) care va notificat ca trebuie sa plateasca factura la scadenta factorului.

Contractul de leasing Leasingul este definit de Ordonanta Guvernului nr.51/1997 (republicata a M.Of. nr. 9/12.01.2000) ca fiind operatiunea prin care o parte, denumita locator/finantator, transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun al carui proprietar este, celeilalte parti denumita utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plati periodice, denumita rata de leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, daca partile convin astfel si daca utilizatorul achita toate obligatiile asumate prin contract.

Contractul de franciza

Este reglementat de O.G. nr.52/1997 privind regimul juridic al contractului de franciza, modificata si completata prin Legea nr.79/1998. Potrivit art.1 "franciza este un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.

Contractul de licenta

Contractul de licenta este conventia intre doua persoane prin care una, numita titular, se angajeaza sa-i cedeze celeilalte, numita beneficiar, dreptul de a folosi brevete de inventie, procedee tehnice, documentatii tehnice, scheme operatorii de productie, metode de exploatare a masinilor, metode de tratare a produselor, marci de fabrica, marci de comert si marci de serviciu, contra unui pret, in conditii si pe perioade determinate.

Aplicarea prevederilor din Legea Concurentei nr. 21/1996          acordurilor de transfer de tehnologie

* sediul materiei: 1.Regulament din 4 mai 2005, privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, emis de Consiliul Concurentei, M. Of. nr. 429 din 20 mai 2005,

2. Instructiuni din 23 iunie 2005, privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 acordurilor de transfer de tehnologie, emis de Consiliul Concurentei, M. Of. nr. 659 din 25 iulie 2005.

3. Ordin nr. 82 din 4 mai 2005, pentru punerea in aplicare a Regulamentului privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, emis de Consiliul Concurentei, M. Of. nr. 429 din 20 mai 2005,

4. Ordin nr.148 din 23 iunie 2005, pentru punerea in aplicare a Instructiunilor privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 acordurilor de transfer de tehnologie, emis de Consiliul Concurentei, M. Of. nr. 659 din 25 iulie 2005.

Oficiul Roman pentru stiinta si tehnologie pe langa Uniunea Europeana

* sediul materiei: HG nr. 787/2005 privind aprobarea infiintarii Oficiului Roman pentru Stiinta si Tehnologie pe langa Uniunea Europeana, M. Of. nr. 696 din 2 august 2005.

Contractul de navlosire-

1. Sisteme de exploatare comerciala a navei in vederea transportului de marfuri pe mare   

Criteriile traditionale de grupare a contractelor incheiate prin angajarea navei in vederea transportului international de marfuri pe mare urmeaza doua orientari.

Intr-un prim caz, din punct de vedere al modalitatii de organizare a navigatiei, navele care sunt proiectate tehnic pentru transporturile marfurilor de masa si adaptate voiajelor TRAMP sunt contractate pe baza de charter party, iar navele LINER solicitate pentru transporturile marfurilor individualizate, cu bucata, sunt angajate pe baza de conosament, precedat sau nu de charter party.

In al doilea caz, dupa natura juridica prevalenta a contractului incheiat intre parti si continutul obligatiilor asumate, intelegerile maritime se clasifica in contracte de transport maritim si contracte de inchiriere a navei comerciale in vederea transportului de marfuri pe mare.

In reglementarea si calificarea juridica a contractelor de angajare a navelor comerciale pentru efectuarea de transporturi de marfuri pe mare exista diferente de optica intre spatiile juridice de influenta latina si cele de influenta anglo saxona.

Spatiul juridic latin adopta acceptiunea restransa data inchirierii maritime (fr. affreter). Potrivit acesteia, un contract de inchiriere maritima are drept obiect nava si documentul folosit pentru consfintirea intelegerii este charter party ) in opozitie cu contractul de transport maritim care are drept obiect marfa transportata de catre caraus, la dispozitia expresa a incarcatorului, intre portul de incarcare si cel de descarcare, documentul folosit fiind conosamentul . Aceasta definitie preluata si de literatura juridica romaneasca genereaza aspecte controversate in interpretare , mai ales cand se constata ca din cele trei forme de navlosire prin charter party (charter by demise, voyage charter si time charter), numai prima , charter by demise (inchirierea navei nude) prezinta caracterele proprii unui de contract de inchiriere. Celelalte doua varietati de charter party, respectiv voyage charter si time charter, sunt profilate juridic cu trasaturi particulare proprii contractului de transport de marfuri in genere si primesc reglementari uniforme sub aspectul codificarii internationale cand se emit conosamente, in anumite conditii.

2.Navlosirea pe baza de charter party si navlosirea pe baza de conosament. Despre navlosire- evolutia notiunii si acceptiuni terminologice curente.

Etimologic, termenul de navlosire provine din derivarea substantivului grecesc N'avlon tradus prin chirie sau taxa platita pentru folosirea unui vas de transport, ori costul transporturilor pe apa al persoanelor si marfurilor; termenul cunoscut sub forma de NAVLON desemna taxa care se percepea in Tarile Romane pentru transportul pe Dunare. Termenul de inchiriere maritima are, in acceptiunea legiuitorului roman, un sens particular, de contract comercial specific activitatilor de transport pe mare si distinct de locatiunea de bunuri, mai extins in continutul obligatiilor (art.575 Cod Comercial : "daca contractul de inchiriere are ca obiect transportul unor lucruri determinate []." ) . Inchirierea in comertul maritim de marfuri se delimiteaza net de profilul unui contract obisnuit din materie civila fiind prin comparatie un contract comercial complex, adaptat finalitatii transportului de marfuri pe mare si cu clauze reglementand expres si conditiile referitoare la acest aspect .

Navlul poate fi apreciat drept pretul, costul transportului sau inchirierii maritime. Navlosirea reprezinta o operatiune de contractare pe baza de navlu, altfel spus o operatiune economica in referire la transportul maritim de marfuri convenita contractual si taxabila prin navlu. De asemenea, presupune o actiune juridica de utilizare a navei comerciale in transporturi maritime potrivit scopurilor economice circumstantiate ale partilor contractante. Aceasta calificare atribuita navlosirii (de operatiune juridica de angajare a navei in scopul imediat sau mediat de transporturi de marfuri pe mare) corespunde in praxis modalitatilor corespondente de exploatare comerciala a navelor maritime: fie prin prestarea de servicii de transport maritim de marfuri in conditii de timp si voiaje convenite contractual ori prestabilite, fie prin furnizarea navei in vederea efectuarii de transporturi pe mare. Cu alte cuvinte, in sensul larg al notiunii, navlosirea, in calitate de gen supraordonat inglobeaza specii de contracte incheiate pe baza de charter party in varietatile sale sau / si pe baza de conosamente.

Partile in contractul de navlosire si categorii de contracte specifice

Partile intr-un contract de navlosire in genere sunt armatorul navlosant si navlositorul. In functie de forma de navlosire aleasa, partile astfel denumite primesc calitati corespondente in particular, conform continutului real al clauzelor prin care acestea se obliga in principal si, in mod subsidiar, corespunzator naturii juridice de trimitere la tipul de contract perfectat .

Contractele de navlosire in care se emit conosamente si prezinta in consecinta caractere juridice prevalente de contracte de transport neguvernate de charter party primesc incidenta unor norme uniforme: Conventia internationala pentru unificarea unor norme de drept privind conosamentul, incheiata la Bruxelles in 1924, cunoscuta sub denumirea de Regulile de la Haga, Protocolul de la Bruxelles, adoptat in 1968, care modifica Regulile de la Haga, acestea devenind Regulile de la Haga - Visby, Conventia de la Hamburg privind transportul de marfuri pe mare, adoptata in 1978, conventie cunoscuta sub denumirea de Regulile de la Hamburg. In sfera lor de cuprindere sunt reguli in ceea ce priveste continutul conosamentului, obligatiile carausului, raspunderea acestuia pentru avarierea sau pierderea marfii sau exonerarea de raspundere.

Regulile de la Hamburg sunt aplicabile contractelor de transport de marfuri pe mare dovedite cu conosamente, cu exceptia contractelor tip charter party. In cazul in care in charter party s-au emis conosamente si detinatorul este altul decat navlositorul, conventia este incidenta, printr-o exceptie expres reglementata in Conventie. Referitor la charter party care nu primeste incidenta Conventiei, se refera la acele intelegeri in care raporturile contractuale intre navlosant si navlositor sunt guvernate exclusiv de charter party si este situatia in care conosamentul, de se elibereaza, este numai un document insotitor al marfii nu si un inceput de dovada privind executarea unui contract de transport. Per a contrario, daca se elibereaza un conosament intr-un charter party, Regulile de la Hamburg sunt incidente numai in situatia in care conosamentul reglementeaza relatiile dintre caraus si detinatorul conosamentului, cu conditia ca acesta sa fie altul decat navlositorul.Legitimitatea operarii navei de catre armator este dovedita fie prin actul de proprietate, fie prin contractul de inchiriere a navei, in timp ce spatiile de incarcare a ei, in caric partial sau complet sunt furnizate de armator si fac obiectul unor obligatii de mijloace pentru executarea obligatiilor de rezultat in referire la transportul de marfuri pe mare.

Categorii de contracte de navlosire:

Dupa criteriul naturii juridice a contractului incheiat intre parti, navlosirile se impart in: contracte de inchiriere (contractul charter by demise/bare boat, "inchirierea navei nude") si contracte de transport: contractul time charter, contractul voyage charter, contractul pe baza de bill of lading.

Dupa criteriul obiectului contractului, distingem contracte de navlosire si de inchiriere, avand drept obiect nava sau capacitati de incarcare a ei (charter by demise, time charter si voyage charter) si contracte de transport avand drept obiect marfa ce urmeaza a fi transportata (incheiate pe baza de conosamente).

Dupa criteriul modului de realizare a acordului de vointa (contracte negociate individual sau contracte de adeziune, transport "publicizat"), navlosirile se pot incheia pe baza de charter party ( in cele trei forme : charter by demise, time charter si voyage charter) sau pe baza de conosamente (bill of lading, booking note, way bills) .

O expunere sintetica a acestor varietati de contracte se regaseste in cursul scris.