Notiunea de act juridic civil

Notiunea de act juridic civil

11. Reglementare. Legea civila nu cuprinde o reglementare generala a actului juridic si nici nu da o definitie a acestuia. Codul civil insa, reglementeaza si defineste intr‑un titlu special intitulat "Despre contracte sau conventii (al III‑lea, din cartea a III‑a, art. 942 si urm.) contractul, considerat cel mai important act juridic, iar in titluri distincte reglementeaza diferite contracte: contractul de vanzare‑cumparare (art. 1294‑1404), contractul de schi 424f52e mb (art. 1405‑1409), contractul de locatiune (art. 1410‑1490), contractul de societate (art. 1491‑1531), contractul de mandat (art. 1532‑1559), comodatul (art. 1560‑1575), contactul de imprumut (art. 1576‑1590), contractul de depozit (art. 1591‑1625), contractele aleatorii (art. 1635si urm.) etc.

12. Exista doua categorii de definitii. In acest cadru in doctrina s‑au contu­rat doua categorii de definitii date actului juridic civil: mai intai, definitiile dife­ritelor specii de acte juridice civile, iar apoi definitiile generale ale acestui act^[1]. In primul caz, se are in vedere fiecare act juridic civil, precum contractul de vanzare‑cumparare, contractul de donatie, oferta, testamentul etc. De vreme ce aici ne intereseaza actul juridic civil in general, nu vom insista asupra acestora.

A doua categorie include definitiile ce privesc actul juridic civil in general, genul proxim, surprinzand ceea ce este esential pentru toate categoriile de acte, pentru toate actele juridice civile. Chiar si inlauntrul acestei categorii de definitii se distinge intre o definitie traditionala si definitia care diferentiaza actul juridic civil fata de gestiunea de afaceri (fapt juridic licit). Astfel, traditional actul juridic civil este definit a fi manifestarea de vointa savarsita cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica si stinge un raport juridic

Pe de alta parte, actul juridic civil privit ca o categorie juridica distincta fata de faptul juridic licit este "o manifestare de vointa unilaterala, bilaterala sau multilaterala savarsita cu intentia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit drep­tului obiectiv, raporturi juridice, cu conditia ca de existenta acestei intentii sa depinda insasi producerea efectelor juridice"

In prezent se considera constant ca actul juridic civil este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste modifica sau stinge un raport juridic civil concret . In acest context, se subliniaza ca trebuie sa se retina mai ales ca:

- actul juridic civil este o manifestare de vointa, este, deci, in primul rand rezul­tatul unei hotarari launtrice, unui proces volitiv;

- scopul exprimarii manifestarii de vointa il constituie producerea de efecte juridice civile, aspect care diferentiaza actul juridic civil de faptul juridic civil savarsit fara intentia de a produce asemenea efecte;

- efectele juridice urmarite pot consta in a da nastere, a modifica sau stinge raporturi juridice civile concrete, adica drepturi subiective civile si obligatii civile; acest element deosebeste actul juridic civil de actele juridice din celelalte ramuri ale dreptului.

O ultima mentiune se impune aici: termenul "actul juridic civil" are doua accep­tiuni (sensuri). Mai intai, in sens de negotium iuris, actul juridic civil desem­neaza insasi manifestarea de vointa intervenita in scopul de a produce efecte juridice, adica insasi operatia juridica (vanzare‑cumparare, schimb, liber­tatea etc.), incheiata. Uneori, acest sens este desemnat numai prin cuvantul negotium. Pe de alta parte, actul juridic civil in sens de instrumentum probationis desemneaza inscrisul constatator al manifestarii de vointa (al operatiei juridice). Este sensul care rezulta din analiza inscrisurilor ca mijloc de proba. De subliniat ca sunt situatii in care legea in acelasi text are in vedere ambele sensuri: art. 689 C.civ. privind acceptarea mostenirii arata ca este "expresa cand se intruneste titlul sau calitatea de erede intr‑un act autentic sau privat (instrumentum proba­tionis, s.n.), si este tacita cand eredele face un act (negotium iuris, s.n.) pe care n‑ar putea sa‑l faca decat in calitatea sa de erede".