StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Cauzele justificative : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Cauzele justificative



CAUZELE JUSTIFICATIVE





Doctrina dreptului penal considera ca in sistemul represiunii penale moderne se pot lua in consideratie  anumite cauze legale, cu caracter general si obligatoriu de impiedicare a constituirii infractiunii chiar in cazul unor fapte prevazute de legea penala.

Sunt avute in vedere functie de temeiul instituirii si efectele pe care acestea le produc doua categorii de cauze: primele sub denumirea de cauze justificative, reglementate de noul Cod penal in partea generala, titlul II capitolul II si secundele sub denumirea de cauze are inlatura caracterul penal reglementate in acelasi titlu, cap. III.



In sistemul Codului penal roman actual (2004) sunt considerate astfel de cauze justificative: legitima aparare, starea de necesitate, ordinul legii, comanda autoritatii legitime, si consimtamantul victimei.

Toate aceste cauze isi produc efectele in rem, si ca atare beneficiaza tuturor participantilor. Pe de alta parte, sunt considerate cauze care inlatura caracterul penal: constrangerea fizica, constrangerea morala, cazul fortuit, minoritatea faptuitorului, iresponsabilitatea, betia completa accidentala, eroarea de fapt, toate cu efecte restranse, in personam,  afara de cazul fortuit, care produce efecte in rem (deci in beneficiul tuturor participantilor).



CAPITOLUL I

LEGITIMA APARARE

(ARTICOLUL 22 DIN CODUL PENAL)


SECTIUNEA I

Notiune. Caracterizare. Sediu normativ

Legitima aparare consta in actiunea de aparare pe care o realizeaza o persoana prin intermediul unei fapte prevazute de legea penala pentru a anihila un act de agresiune indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes public si care pune in pericol grav persoana, drepturile celui atacat ori interesul general.

In sistemul nostru penal, legitima aparare beneficiaza - functie de anumite conditii – fie de regimul unei cauze justificative (art.22 din Codul penal), fie de regimul unei circumstante de atenuare obligatorie 949d38j a pedepsei (art.88 lit.b)

In calitate de cauza care impiedica constituirea infractiunii, legitima aparare apare sub trei modalitati normative, prima – vizata de art.22 alin2 din Codul penal, in forma modalitatii sale de baza, axata pe ideea unei proportionalitati intre atac si aparare, a doua – vizata de art.22 alin.3 din Codul penal, sub forma unei aparari legitime prezumate si a treia prevazuta de art.22 alin.4 in forma unei modalitati speciale, axata pe ideea asimilarii excesului de aparare.

2. Structura.

Indiferent de modalitatea normativa in care este consacrata, legitima aparare prezinta o structura configurata pe doua actiuni cu caracter si sens opus: atacul si apararea, caracteristicile acestora variind de la o modalitate normativa la alta.



SECTIUNEA 2

LEGITIMA APARARE  PROPORTIONALA


Sediul normativ. Caracterizare.

Legitima aparare in forma sa clasica si cea mai comuna este reglementata de art.22 alin.2 din Codul penal potrivit caruia „Este in stare de legitima aparare, acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes general si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general.”

Din examinarea dispozitiilor legale susmentionate, rezulta ca acestea contin o determinare riguroasa a conditiilor variantei denumita si legitima  aparare proportionala .

I. Atacul si conditiile sale.

Prin atac in acceptiunea art.22 alin.2, se intelege o fapta umana constienta cu caracter agresiv, care pune in pericol nemijlocit anumite valori protejate expres de legea penala.

Atacul trebuie sa intruneasca, cumulativ, mai multe conditii:

a) Atacul trebuie sa fie material

b) Atacul trebuie sa fie direct

c) Atacul sa fie imediat

d) Atacul trebuie sa fie injust

e) Atacul trebuie sa fie indreptat impotriva persoanei care se apara, sau impotriva altei persoane, a drepturilor acestora sau a interesului general.

f)       Atacul trebuie sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau ale altuia ori interesul general.

II. Apararea si conditiile sale.

Legitima aparare implica ideea de reactiune contra unor agresiuni injuste si in vederea inlaturarii pericolului indreptat impotriva unor valori ocrotite de legea penala.

Potrivit art.44 alin 2 din Codul penal pentru a fi legitima aparare trebuie  indeplinite mai multe conditii:

a) apararea trebuie sa indeplineasca, in primul rand, conditia de a se materializa printr-o fapta prevazuta de legea penala, care poate fi de orice natura dar sa aiba aptitudinea de a anihila atacul

b) fapta in aparare trebuie sa fie necesara pentru inlaturarea agresiunii

c) apararea sa fie concomitenta cu atacul

d) Apararea sa fie proportionala cu atacul




SECTIUNEA 3

LEGITIMA APARARE PREZUMATA


Potrivit art.22(3) Cod penal, este reglementata varianta legitimei aparari prezumate in sensul ca “Se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace intr-o locuinta incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de aceasta ”.

Desi instituita pe structura obisnuita a legitimii apararii care presupune, o stransa interrelatie si interconditionare intre atac si aparare, ambele componente mentionate prezinta in cazul legitimei aparari prezumate importante particularitati distinctive atat in ce priveste atacul cat si in ce priveste apararea(15).

Potrivit doctrinei si practicii judiciare din Franta, tara de inspiratie a acestei reglementari, prezumtia avuta in vedere de aceasta varianta a legitimei aparari este una relativa, putand fi rasturnata prin proba contrarie.


SECTIUNEA 4

EXCESUL JUSTIFICAT DE APARARE


Potrivit art.22 alin 2 din noul Cod penal „ este de asemenea, in legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.”

Constatarea excesului de aparare din cauza temerii (ca stare emotionala) sau a tulburarii psihice (ca stare de dereglare a reactiilor comportamentale ) a persoanei atacate, va atrage, cum este firesc, impiedicarea formarii caracterului penal al faptei, potrivit art.22 alin. 4 Codul penal.


SECTIUNEA 5

EFECTE. CONEXITATI. SITUATIA DESPAGUBIRILOR CIVILE


Efectele legitimei aparari. Conexitati.

Avand caracterul unei cauze justificative - cu efecte in rem – legitima aparare isi va produce efecte si asupra participantilor.

Legitima aparare poate intra in relatii de conexitate concomitenta sau succesiva cu acele cauze care impiedica constituirea infractiunii, fiind instituite pe temeiuri ce-i sunt compatibile .

2. Situatia despagubirilor civile

Potrivit art.346 din Codul de procedura penala, instanta poate obliga pe faptuitor la repararea pagubei cauzate prin fapta sa chiar in cazul retinerii ca temei a incetarii procesului penal a vreuneia din cauzele ce impiedica constituirea infractiunii, potrivit principiilor stabilite de legea civila,  printre altele si pe temeiul culpei.


Bibliografie selectiva:


  1. V. Ionescu, Legitima aparare si starea de necesitate, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1972, p.75 si Dorin Clocotici, Unele Probleme privind legitima aparare, in RRD nr.3/1978, p.36.
  2. T.S. Col. pen. dec.3040/1967, RRD nr.4/1989, p.173.
  3. T.S. s.p.d. 747 din 1981, RRd nr. 12/ 1981. RRd nr.12 /1981, 108.
  4. Ilie Pascu „Legitima aparare in noua reglementare” R.D.P. anul XI, 2003. p.30



CAPITOLUL 2

STAREA DE NECESITATE


SECTIUNEA 1

1. Notiune. Caracterizare. Temeiuri. Sediul normativ

Spre deosebire de legitima aparare, cand persoana pusa in pericol alege calea ripostei active incercand sa anihileze pericolul prin exercitarea unui contraatac legitim impotriva persoanei agresorului insusi, in cazul starii de necesitate persoana nu reactioneaza impotriva sursei de pericol pe care nici nu o poate anihila, ci este determinata sa se salveze pe sine sau pe altul, bunurile sale ori ale altuia sau interesul general prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala sacrificand valori sau bunuri apartinand altor persoane.

Potrivit art.23 din noul Cod penal „Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de o persoana pentru a salva de la pericol iminent  si care nu poate fi inlaturat astfel viata, integritatea corporala si sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes general”. Pentru ca fapta unei persoane sa se incadreze insa in limitele unei stari de necesitate reale este necesar ca in momentul savarsirii ei persoana „sa nu-si fi dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat” (art.23 alin. final).


SECTIUNEA 2

CONDITIILE STARII DE NECESITATE


1. Existenta unui pericol iminent

2. Pericolul sa ameninte valorile prevazute expres de lege

3. Actiunea de salvare sa aiba un caracter indispensabil pentru evitarea pericolului



SECTIUNEA 3

LIMITELE STARII DE NECESITATE


In cazul in care printr-o astfel de actiune s-ar ajunge la sacrificarea unor valori mai importante decat cele relevate, deci la producerea unor urmari vadit  mai grave, decat cele care s-ar fi produs, daca nu s-ar fi intervenit, agentul va beneficia de justificare numai daca nu si-a dat seama ca pricinuieste asemenea urmari.

In acest sens, art.23 alin.2 prevede ca „se afla in stare de necesitate si acela care in momentul savarsirii faptei nu si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat”.


SECTIUNEA 4

EFECTELE STARII DE NECESITATE. CONEXITATI. SITUATIA DESPAGUBIRILOR CIVILE




Ca si in cazul legitimei aparari, potrivit art.22 al.2 C.p. efectele starii de necesitate se extind in beneficiul tuturor participantilor, cauza producand efecte in rem.

Starea de necesitate poate veni in concurs cu legitima aparare, cu stari vizate de ordinul legii si comanda autoritatii legitime sau cu eroarea de fapt

In ipoteza starii de necesitate, jurisprudenta a admis posibilitatea de principiu a obligarii faptuitorului la despagubiri civile fata de persoana prejudiciata prin actiunea de salvare, intemeiata pe ideea ca nimanui nu-i este ingaduit sub raportul regulilor de drept civil sa sacrifice bunul altuia - chiar de valoare inferioara -  pentru a-si salva propriul bun. In consecinta, tertul inocent prejudiciat printr-o actiune de salvare va dobandi dreptul de a obtine intotdeauna o justa si completa reparatie a pagubei ce i s-a produs.


Bibliografie selectiva:


1. T.S. s.p.d. 673/1976, comentata favorabil de George Antoniu si Constantin Bulai, in practica judiciara penala, vol.1, Editura Academiei, Bucuresti, 1988, p.220




CAPITOLUL 3

ORDINUL LEGII


SECTIUNEA 1

Concept. Caracterizare. Sediu normativ.

Reintrodus in noul Cod penal, dupa ce fusese eliminat din legislatia penala romaneasca prin punerea in vigoare a Codului penal din 1968, ordinul legii este reglementat in art. 24 Cod  penal astfel:„Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca savarsirea ei a fost impusa sau autorizata de lege”.

In cazul executarii unei asemenea dispozitii legale nu se poate vorbi de principiu, nici de pericol social, nici de vinovatie, lipsind oricum doua dintre cele trei trasaturi esentiale ale infractiunii. In acelasi timp fiind savarsita din ordinul legii (cum ar fi executarea pedepsei cu moartea in legislatiile care cunosc aceasta pedeapsa), nu este nici antijuridica ci, dimpotriva, impusa sau prevazuta de lege.


SECTIUNEA 2

CONDITIILE DE INCIDENTA ALE ORDINULUI LEGII


a.       Sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala

b. Fapta respectiva sa fie impusa sau autorizata de lege

c.       Prevederea legala sa abiliteze in mod expres anumite persoane sau reprezentanti ai ordinii publice cu executarea ordinului pe care il contine.

d. Executarea sa fi avut loc in limitele si conditiile prevazute de lege.


SECTIUNEA 3

EFECTE. CAZURI DE CONEXITATE.SITUATIA DESPAGUBIRILOR CIVILE


Efectele ordinului legii se rasfrang asupra participantilor ca si in cazul celorlalte cauze justificative fiind ”in rem” conform art.21, alin.2 din noul Cod penal.

In ipoteza in care, dispozitia legii trebuie executata in conditiile impuse de un superior, executantul trebuie sa asigure si respectarea cerintelor impuse de institutia comenzii autoritatii legitime, intre cele doua cauze justificative trebuind sa existe o corelatie legala.

Ordinul legii poate intra in concurs de conexitate cu starea de necesitate si mai ales cu comanda autoritatii legitime, de asemenea, cu consimtamantul victimei sau cu eroarea de fapt.

Cat priveste situatia despagubirilor civile cuvenite persoanelor pagubite prin executarea unor actiuni de incidenta a ordinului legii, acestea vor trebui acoperite de catre stat in toate cazurile in care interventia legii nu se datoreaza culpei persoanelor pagubite


Bibliografie selectiva:


  1. Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, „Drept Penal – Partea Generala” Ed. 4, Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 129
  2. George Antoniu, Cauzele justificative in proiectul noului Cod Penal, Revista de Drept Penal, anul XI nr. 2, Bucuresti, 2004, p.11.



CAPITOLUL 4

COMANDA AUTORITATII LEGITIME


SECTIUNEA 1

Concept. Caracterizare. Sediu normativ

Cauza justificativa a „comenzii autoritatii legitime” denumita si „ordinul superiorului” a fost reintrodusa in legislatia penala romaneasca prin noul Cod penal dupa o absenta notabila (a fost eliminata prin Codul penal anterior, pus in vigoare in anul 1969).

Potrivit art.24 alin.2 din noul Cod penal a fost formulata astfel:

„Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita pentru indeplinirea unui ordin dat de catre autoritatea legitima in forma prevazuta de lege, daca aceasta nu este in mod vadit ilegal”.


SECTIUNEA 2



CONDITIILE DE EXISTENTA.


Sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala de catre o persoana in subordinea autoritatii legitime.

2. Fapta sa fie savarsita in baza unui ordin dat de autoritatea de comanda legitima, in forma prevazuta de lege.

3. Ordinul sa nu fie in mod vadit ilegal


SECTIUNEA 3

EFECTE. CONEXITATE. STUDIUL DESPAGUBIRILOR CIVILE.


Potrivit art.21 alin.2 din noul Cod penal si cauza legala denumita „comanda autoritatii legitime” isi produce efecte asupra tuturor participantilor.

Comanda autoritatii legitime poate intra in cazuri de concurs de suprapunere cu toate celelalte cauze justificative, cu care este compatibila, ca structura si finalitate. Cat priveste cauzele care inlatura caracterul penal, consideram ca este posibila, mai ales, coincidenta cu eroarea.

Cat priveste situatia despagubirilor civile, credem ca acestea vor fi intotdeauna datorate fie de reprezentantii autoritatii publice, fie de executantii ordinului superiorului, daca fie la nivelul emiterii comenzii, fie la cel al executarii sale, se vor stabili elemente de culpa generatoare de prejudicii in sarcina acestor persoane.


Bibliografie selectiva:


  1. George Antoniu, Cauzele justificative in proiectul noului Cod penal, Revista de Drept Penal, anul XI nr. 2, Bucuresti, 2004, p.11-12.
  2. Vintila Dongoroz, Dreptul Penal, Editura Tirajul, Bucuresti, 1939, p.463-464
  3. Viorel Siserman, „Ordinul legii si al autoritatii legitime”, Revista de Drept Penal, Anul XI nr.2, 2004, p.95-98.
  4. George Diaconescu, Genocidul, Editura Militara, Bucuresti, 1990, p. 22-23.




CAPITOLUL 5

CONSIMTAMANTUL VICTIMEI


SECTIUNEA 1

Notiune. Sediu normativ. Caracterizare

Consimtamantul victimei a fost introdus pentru prima data in legislatia noastra prin noul Cod penal, el regasindu-se si in codul penal italian, dar cu o reglementare usor diferita.

Astfel, potrivit art.25 alin.1 din noul Cod penal „nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita cu consimtamantul victimei, daca aceasta putea sa dispuna in mod legal de valoarea sociala lezata sau pusa in pericol”.

Potrivit art.25 alin.2 se prevede o limitare a incidentei acestei cauze, in sensul ca ea nu este aplicabila „in cazul infractiunilor contra integritatii corporale sau a sanatatii, daca fapta la care s-a consimtit contravine legii sau bunurilor moravuri”.


SECTIUNEA 2

CONDITII DE EXISTENTA


a) Consimtamantul poate fi dat numai de persoana vatamata.

b) Consimtamantul trebuie sa fie exprimat in mod valabil

c) Persoana vatamata sa poata dispune de valoarea respectiva.

d) Fapta la care s-a consimtit sa fie prevazuta de legea penala, cu exceptia celor care vizeaza infractiunile contra vietii si a integritatii sau sanatatii persoanei, daca fapta la care s-a consimtit nu contravine legii sau bunelor moravuri.


SECTIUNEA 3

EFECTE. CONEXITATE. DESPAGUBIRI CIVILE


Si consimtamantul victimei, ca si toate celelalte cauze justificative, produce efecte „in rem” care beneficiaza tuturor participantilor conform art.24 al.2 Cod penal.

Conexitatea cu alte cauze justificative este posibila in masura in care nu exista fata de acestea unele incompatibilitati de structura, cum ar fi, de pilda, in cazul legitimei aparari.

Consimtamantul victimei poate intra, insa, in concurs cu eroarea de fapt.

Situatia despagubirilor civile. In masura in care persoana vatamata a  consimtit in afara unor vicii de consimtamant la savarsirea de catre un tert a unor fapte prevazute de lege, prin care i s-au adus prejudicii, nu va putea cere, de principiu, nici sanctionarea acestuia, nici obligarea la repararea eventualelor pagube.


Bibliografie selectiva:


  1. Lucian Stanescu, „Consimtamantul victimei traficului de persoane. Efecte”, Revista de Drept Penal, anul XI, nr.3, 2004, pag. 130.

Alexandru Boroi si Gheorghe Nistoreanu, „Drept penal, partea generala”, Ed. 4, Ed All Beck, 2005, pag 130-133.






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact