StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Protejeaza-ti interesele
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » drept penal
Trimite articolul prin email Confiscarea produselor si instrumentelor infractiunii in codul penal spaniol : Drept penal Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Confiscarea produselor si instrumentelor infractiunii in codul penal spaniol



Confiscarea produselor si instrumentelor infractiunii in Codul penal spaniol

ABSTRACT. Confiscation of Goods produced or used at the Perpetration of a criminal Offence in the View of the Spanish penal Code. Analyzing the provisions of art. 127 para. 1 of the Spanish penal code, the author distinguishes between goods produced through an intentionate offence, and goods, means or devices that facilitated the preparation or the perpetration of the offence. in the opinion of the author, goods produced through an offence are both objects whose existence is owed to the perpetration of the crime, and objects that, though preexistent to the crime, have suffered a transformation of nature or composition through the perpetration of the act. in what regards the goods that have served at the perpetration of the crime, the author discusses the amendments brought by Organic Law no. 15/2003, consequent to which confiscation has become applicable both to instruments used at the perpetration, and at the preparation of the offence.



After enumerating the legal hypothesis of confiscation, the analysis concentrates on the underpinning and on the purpose of the measure. Thus, the foundation of confiscation resides in the dangerousness of the good, attribute that can have different origins - the nature of the object (e.g. the deposits of toxic waste), or the use of the object (e.g. instruments used for an abortion, or for human cloning). The purpose of the measure is none other than the elimination of this state of danger. According to the author, the position adopted in what concerns the foundation and purpose of confiscation is justified by the current legislative context. As such, even if the provision of art. 127 para. 3 — instituting the optional character of confiscation in the case the act was committed without guilt - might plead against the underpinning of dangerousness, the author maintains that the text allows a judge to confiscate a good based on its danger potential.

The study then discusses the judicial nature of confiscation, considered neither a punishment, nor a safety measure by the Spanish literature. in the opinion of the author, if we accept that the underpinning of confiscation is none other that the good's danger potential, and the purpose of the measure is granting the security of social values against perils emanating from such goods, we can conclude that confiscation does not have a penal nature. Consequently, in agreement with other opinions expressed in the Spanish literature, confiscation is considered an auxiliary preventive measure, with an insurance aim, pertaining to administrative law.

Confiscation of goods with an equivalent value, instead of confiscation of goods produced or used at the perpetration of an offence, is the last subject discussed by the

study. Critiquing the legal text for imprecision, the author commends the German legislation and jurisprudence as being more explicit. in the German regulation, confiscation through equivalent (§ 74), as opposed to art. 127 para. 2 of the Spanish penal code, can only be applied to money. Investigating the nature of this alternative measure, the study also concludes that it is an auxiliary preventive measure, with an insurance aim, pertaining to administrative law.

I. Introducere

Cartea I a Codului penal din 1995, dupa ce reglementeaza pedepsele (titlul III), masurile de siguranta (titlul IV) si raspunderea civila rezultata din savarsirea unei infractiuni (titlul V), dedica titlul VI asa-numitelor consecinfe accesorii. Acest ultim titlu cuprinde trei texte de incriminare: art. 127, care prevede confiscare 939e42j a bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, confiscarea castigurilor provenite din infractiune si noua confiscare printr-o valoare echivalenta a altor bunuri; art. 128, de unde rezulta o regula speciala de proportionalitate in privinta confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii; art. 129, care prevede o serie de masuri aplicabile companiilor, societatilor, asociatiilor si fundatiilor si care ramane in afara obiectului acestui studiu. Inainte de a ne concentra pe analiza reglementarii in vigoa-re a confiscarii, trebuie sa ne referim grosso modo la evolutia pe care a cunoscut-o aceasta institutie in legislatia penala spaniola.


11. Evolutia legislative


Codul penal din 1822, printre pedepsele enumerate in art. 28, mentioneaza pedep-sele pecuniare si, printre acestea, pierderea unor bunuri produse prin infractiune, contravaloarea acestora fund aplicata ca amenda. Confiscarea avea, deci, in primul Cod penal spaniol, natura unei pedepse si ca obiect armele, instrumentele si usten-silele cu care s-a comis infractiunea si bunurile care formeaza obiectui material al infractiunii (art. 90) .

Pierderea sau confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii este, in Codul penal din 1848 (art. 24) o pedeapsa accesorie, natura care nu a mai fost abandonata pana la Codul penal din 1995, cu exceptia, dupa cum vom vedea, a Codului penal din 1928, care situeaza confiscarea intre masurile de siguranta. Textui din 1848 statua, in art. 59, intr-o redactare ce se va repeta in termeni similari in Codurile ulterioare, ca once pedeapsa care se impune pentru o infractiune va atrage pierderea bunurilor care rezulta din aceasta si a instrumentelor cu care s-a comis. Atdt unele, cat si celelalte vorfi confiscate, in caz ca nu apartin unui tert care nu raspunde pentru infractiune*. Codul penal din 1870 adauga, in art. 63, un al treilea alineat referitor la soarta bunurilor confiscate: vanzarea, daca este vorba de bunuri produse sau folosite la savarsirea infractiunii, daca acestea pot fi comercializate in mod legal, respectiv distrugerea lor, in cazul in care bunurile au un caracter ilicit.

Codul penal din 1928 pune punct considerarii traditionale a confiscarii ca o pedeapsa accesorie si ii atribuie, asa cum am mai precizat, natura de masura de siguranta (art. 90.9a). in art. 91 alin. (3), se arata ca tribunalele prin hotardrile lor, pe Idnga pedeapsa corespunzdtoare pentru infractiunea comisa, vor dispune confiscarea bunurilor care provin din infractiune si a instrumentelor cu care s-a comis fapta, cu exceptia color care, fund detinute in mod legal, apartin unui tert care nu rdspunde penal sau civil pentru acea faptd. Confiscarea bunurilor sou instrumentelor se va dispune conform dispozifiilor art. 134-136 dm acest Cod .

Din aceste dispozitii se desprinde obligatia confiscarii bunurilor a caror detinere sau comercializare este ilicita, chiar si atunci cand acestea nu apartin acuzatului (art. 134, parag. 1); reglementarea unei liste de obiecte supuse confiscarii care coincide, in linii generale, cu dispozitia in materia contraventiilor (faltas) continuta de Codul penal din 1870, in art. 622 (art. 134, parag. 2); o mentiune specials a con­fiscarii in cazul infractiunilor comise prin mijioace de imprimare, inregistrare sau alte mijioace mecanice de publicare (art. 135); si, in final, in ceea ce priveste soarta obiectelor confiscate, precizarea ca sumele obtinute din vanzarea bunurilor care pot fi comercializate in mod legal vor servi pentru a acoperi raspunderea civila a inculpatului, si, in caz ca sunt ilicite, se vor distruge, cu exceptia cazului in care Ie solicita un muzeu de stat si nu exista niciun impediment legal pentru a Ie incredinta acestuia (art. 136).                            

Reglementarea confiscarii in Codul penal din 1932 (art. 27, 48, 597 si 598) este o copie a dispozitiilor in materie din Codul penal din 1870, motiv pentru care ne gasim, din nou, in fata unei pedepse accesorii. La randul sau, in urma revizuirii textelor din 1944, Codul penal reproduce, in art. 48, reglementarea generala a confiscarii continute in acelasi articol al Codul penal din 1932, cu unica diferenta ca se face trimitere la prevederile Regulamentelor in privinta soartei bunurilor ilicite confiscate. in schimb, confiscarea in materia contraventiilor prevazuta in Codul penal din 1944 (art. 602) difera de cea din textele anterioare. in afara unei retusari menite a extinde sfera bunurilor susceptibile de confiscare, a fost inlaturata dispozitia care lasa la decizia instantelor, tinand cont de imprejurarile cauzei, impunerea confiscarii bunu­rilor produse sau folosite la savarsirea contraventiei, aceasta confiscare devenind obligatorie in cazurile mentionate la art. 602. 

Textul original al Codului penal din 1973 nu aduce schimbari semnificative in reglementarea generala a confiscarii. Vor fi, insa, adoptate legi ulterioare, ce vor aduce noutati in aceasta materie. Astfel, Legea Organica nr. 8/1983 din 25 iunie, adauga la art. 48 un al doilea alineat: cand bunurile produse sau folosite la savarsirea mfracfiunii nu sunt detinute ilegal si valoarea lor nu este proportionals cu natura fi gravitated mfracfiunii, judecdtorul sau tribunalul poate sa nu dispund confiscarea sau sa o dispund in parte. si Legea Organica nr. 3/1989 din 21 iunie modifica masura confiscarii in cazul contraventiilor, deoarece suprima reglementarea ei speciala cuprinsa pana in acel moment in art. 602, extinzand si in privinta contraventiilor prevederea din art. 48 referitoare la confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea delictelor.

Odata cu Codul penal din 1995, materia confiscarii sufera schimbari semni-ficative, care pot fi ordonate in modul urmator:

1. Confiscarea isi pierde conditia seculara de pedeapsa accesorie, intrerupta doar sub imperiul Codului penal din 1928 si devine o consecinta accesorie, reglemen-tata, alaturi de altele, in Titlul VI al Cartii I de art. 127 si 128.

2. Alaturi de confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, art. 127 prevede confiscarea castigurilor provenite din infractiune, oricare ar fi transformarile pe care acestea le-ar fi suferit . Confiscarea castigurilor, totusi, nu era o institutie necunoscuta de Codul penal anterior. Legea Organica nr. 1/1988, din 24 martie, a introdus in acesta un nou art. 344 bis e), ce aducea o reglementare speciala a confiscarii pentru infractiunile in legatura cu traficul ilicit de droguri toxice, stupefiante si substante psihotrope si care stabilea confiscarea castigurilor obtinute prin aceste infractiuni. Noutatea adusa de Codul penal din 1995, una din cele mai importante in aceasta materie, se bazeaza pe faptui ca masura confiscarii se extinde la castigurile provenite din delicte sau contraventii intentionate, cu toate ca s-a mentinut reglementarea specifica a acestei confiscari in cazul infractiunii de trafic ilicit de droguri [art. 374 alin. (1)].

3. In Codul penal anterior era exclusa confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, cand acestea apartineau unui tert care nu raspundea pentru infractiune (art. 48). Legiuitorul din 1995 exclude confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii si a castigurilor provenite din aceasta, daca apartin unui tert de buna-credinta care nu raspunde penal pentru infractiune si care Ie-a dobandit in mod legal. Nu este suficient, deci, pentru a nu dispune confiscarea, ca tertui sa nu raspunda pentru infractiune, ci, in plus, este necesar sa fie de buna-credinta si sa fi achizitionat bunurile in mod legal, ceea ce aduce o extindere a ipotezelor in care confiscarea este obligatorie.

4. Nu toate dispozitiile vizeaza extinderea sferei de aplicare a institutiei confis­carii. Aceasta, pomind de la reglementarea din Codul penal din 1995, se circumscrie delictelor si contraventiilor intentionate . Prin excluderea din sfera confiscarii a infractiunilor din culpa se pune capat unei lungi discutii doctrinare privind aplicabilitatea confiscarii in cazul acestor infractiuni .

5. Se restrange, pe de alta parte, destinatia sumelor obtinute din vanzarea bunu-rilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii si a castigurilor acesteia, care pot fi comercializate in mod legal, pentru ca acestea nu mai servesc, in general, pentru a acoperi raspunderile condamnatului, ci, asa cum a aratat Codul penal din 1928 (art. 136) si in concordanta cu propunerea unui autor, raman Umitate la raspunderile civile ale condamnatului .

6. in fine, se include intr-un articol distinct - art. 128 - prevederea referitoare la principiul proportionalitatii in cadrul confiscarii, adaugata, dupa cum am vazut, in art. 48 C. pen. anterior prin Legea Organica nr. 8/1983, din 25 iunie. in afara unei mai bune redactari, reglementarea din art. 128 aduce ca noutate un mai mare spatiu de manevra pentru ca judecatorul sau tribunalul sa nu dispuna confiscarea sau sa o dispuna partial. Aceasta deoarece, daca, inainte de Codul penal din 1995, aceasta posibilitate exista doar atunci cand valoarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii ce puteau fi detinute legal nu era proportionala cu natura ft gravitatea infractiunii, ulterior, aceasta posibilitate - de a nu dispune confiscarea sau de a o dispune in parte - se extinde la situatia in care respectiva valoarea nu este proportionala cu natura sau gravitatea infractiunii ori atunci cand au fost acoperite, in mod complet, obligatiile civile.



Aceasta este reglementarea generala a confiscarii care era prezenta in Codul penal din 1995 pana la modificarea adusa de Legea Organica nr. 15/2003, din 25 noiembrie. ,,Expunerea de motive' a acestei legi - alin. (II) lit. m) - justifica si explica astfel schimbarile in materia confiscarii: Se modified cuprinsul si semnificafia confiscarii, in scopul de a evita ca savarsirea infracfiumi sa poatd aduce cea mai mica imbogdtire pentru autorii si participanfii la aceasta, dor si de a intdri represiu-nea penald, in special a traficului de droguri si a spaldrii banilor. Astfel, se extinde confiscarea la bunuri, mijioace si instrumente cu care s-a pregatit infracfiunea, cat si la cdstigurile provenite din aceasta, oricare ar fi transformdrile pe care le-ar fi suferit, inclusiv atunci cdnd ar fi fost transmise unui tert, cu excepfia cazului cdnd acesta le-a primit in mod legal cu bund-credinfd. S-a prevdzut, de asemenea, confis­carea prin echivalent, dar si posibilitatea de a dispune confiscarea inclusiv atunci cdnd nu se aplica o pedeapsd unuia dintre inculpafi, datorita faptului ca acesta nu raspunde penal. in cele ce urmeaza, vom supune analizei reglementarea adusa prin aceasta reforma in materia confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, cat si problema inlocuirii confiscarii in natura atunci cand aceasta nu este posibila; confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta.

III. Confiscarea produsului si a bunurilor, mijioacelor si instrumentelor infractiunii

Conform alin. (1) al art. 127 C. pen. orice pedeapsa care se impune pentru o infractiune intentionata va atrage pierderea bunurilor produse prin aceasta, precum si a mijioacelor sau instrumentelor cu care infractiunea a fost pregatita sau comisa. Se distinge, astfel, pe de o parte, confiscarea bunurilor produse dintr-o infractiune intentionata, si pe de alta parte, a bunurilor, mijioacelor sau instrumentelor care au ajutat la pregatirea sau savarsirea ei.

1. Bunurile produse prin savarsirea infractiunii

Sunt bunuri produse prin savarsirea unei infractiuni, obiectele realizate prin savarsirea infractiunii. Prin obiecte realizate trebuie sa intelegem atat acelea care au originea in infractiune, adica cele a caror existenta se datoreaza savarsirii infractiunii, cat si acelea care, desi preexista infractiunii, au suferit o transformare sub aspectui naturii sau compozitiei prin comiterea acesteia. in cadrul primelor se pot include, de exemplu, materialele pomografice realizate prin utilizarea minorilor sau incapabililor [art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen.], programul de calculator realizat cu scopul de a fi folosit pentru comiterea unei infractiuni de inselaciune [art. 248 alin. (3)], opera literara, artistica sau stiintifica reprodusa [art. 270 alin. (1)], substante nocive pentru sanatate sau produse chimice capabile sa cauzeze vatamari (art. 359), moneda falsa produsa [art. 386 alin. (1°)], ustensilele, materialele, instrumentele etc. fabricate in scopul falsificarii de moneda sau a unui document (art. 400) sau inscrisul in care se aduce o ofensa sau se ultragiaza Spania, Comunita-tile sale autonome sau simbolurile si emblemele acestora (art. 543). in a doua cate-gorie, se pot mentiona fisierele sau suporturile informatice, electronice sau telematice sau arhiva, registrul care contine date cu caracter personal sau familial modificate [art. 197 alin. (2)], medicamentele alterate intr-un moment ulterior fabricarii sau prepararii (art. 362.1.1.°), alimentele care au fost contaminate cu substance infec-tioase si care erau destinate uzului public sau consumului unei colectivitati de persoane (art. 365), efectele postale modificate in aspectele lor esentiale (art. 389), documentui alterat intr-unul din elementele sale esentiale (art. 390.1.1.° si 395) sau locuinta sau depozitui amenajat cu scopul ca un grup terorist sa Tl foloseasca pentru a comite o lipsire de libertate in mod ilegal (art. 576.2.).

0 parte a doctrinei, minoritara, include in conceptui de bunuri produse prin savarsirea infractiunii orice obiect corporal asupra caruia se indreapta actiunea infractionala (obiectui actiunii). Asa cum se deduce din definitia pe care am dat-o deja bunurilor produse prin savarsirea infractiunii, credem ca art. 127 C. pen. nu permite o interpretare atat de larga a acestora. Totusi, nici nu impartasim acele opinii care par a exclude din cadrul bunurilor produse prin savarsirea infractiunii toate obiectele actiunii

Exista obiecte asupra carora se mdreapta actiunea infractionala, flind prin aceasta obiecte ale actiunii, dar care sunt, in acelasi timp, produse de ea prin aceasta, astfel ca au si calitatea de bunuri produse prin savarsirea infractiunii. in acest caz, nu exista niciun impediment ca ele sa fie confiscate in conformitate cu art. 127. Acesta este cazul, de exemplu, al alimentelor contaminate cu substante infectioase prevazut de art. 365 C. pen. sau al documentului modificat in unul din elementele sale esentiale prevazut de art. 390.1.1. Alte obiecte ale actiunii, dimpotriva, nu sunt nici create, nici transformate de aceasta, motiv pentru care nu se includ in conceptui de bunuri produse prin savarsirea infractiunii, potrivit art. 127, si astfel, ele nu pot fi confiscate in baza acestui text. Asa se intampla, de exemplu, cu opera literara, artistica sau stiintifica distribuita fara autorizarea titularilor drepturilor de proprietate mtelectuala sau a concesionarilor acestora (art. 270.1), a medica-mentelor deteriorate sau expirate vandute (art. 361) sau posesia armei detinute fara drept (art. 563). in fine, alte obiecte asupra carora poarta actiunea tipica, fara a fi bunuri produse prin savarsirea infractiunii, pot totusi sa fie confiscate, dar nu in baza dispozitiei generate din art. 127, ci pentru ca masura confiscarii face obiectui unei reglementari speciale care ii extinde limitele. Este cazul drogurilor detinute pentru a fi traficate, a caror confiscare este prevazuta de art. 374 C. pen.

2. Bunurile care au servit la savarsirea infractiunii

Legea Organica nr. 15/2003, din 25 noiembrie, a introdus in reglementarea confiscarii bunurilor care au servit la savarsirea infractiunii doua modificari de o importanta inegala. in primul rand, s-a adaugat la expresia instrumente (instrumentos), termenii bunuri si mijioace (bienes y medios). Aceasta modificare, pur formala, nu extinde sfera confiscarii, asa cum s-a afirmat in doctrina, la obiectele care nu fusesera cuprinse deja in sensul notiunii de instrumente . Schimbarea este, in cele mai multe cazuri, total irelevanta.

Nu acelasi lucru se poate spune, insa, cu privire la cealalta noutate pe care a introdus-o legea mentionata. Confiscarea nu priveste doar instmmentele cu care s-a savarsit infractiunea, ci si pe acelea cu care s-a pregdtit infractiunea. in categoria instrumentelor cu care s-a sdvdrtit infractiunea sunt cuprinse, fara indoiala, obiectele utilizate la realizarea, in tot sau in parte a continutului infractional. Astfel, sunt bunuri care au servit la savarsirea infractiunii, de exemplu, ustensilele sau uneltele folosite in provocarea avortului (art. 144-145), in manipularea de gene umane care sa altereze genotipul (art. 159.1), in fecundarea ovulelor umane cu alt scop decat eel al procrearii umane (art. 160.2) sau in crearea de persoane identice prin clonare sau alte proceduri indreptate spre selectionarea speciilor (art. 160.3);

dispozitivele tehnice de ascultare, transmitere, inregistrare sau reproducere a sune-tului sau a imaginii folosite pentru a descoperi secretele sau a leza intimitatea altuia (art. 197.1); utilajele folosite in daramarea edificiilor protejate in considerarea interesului istoric, artistic, cultural sau arhitectural (art. 321) sau in cazul ustensilelor de care se foloseste subiectui pentru a fabrica moneda falsa (art. 386).

Un autor, chiar anterior Legii Organice nr. 15/2003, extindea obiectui confiscarii la instmmentele folosite pentru realizarea actelor de instigare, cooperare necesara si complicitate . Pentru asemenea extindere a domeniului confiscarii este necesara o interpretare extensiva a sensului notiunii de act de executare, pentru ca actele de participatie nu sunt, in sens propriu, acte de executare. in opinia noastra, aceasta este pozitia ce trebuie sa se impuna, mai ales dupa legea citata, care extinde expres obiectui confiscarii la instmmentele cu care s-a pregatit infractiunea. Daca limitam instmmentele cu care s-a savarsit infractiunea, prevazute de art. 127 C. pen., la instmmentele intrebuintate pentru realizarea actelor de executare in sens strict, s-ar putea confisca, de exemplu, obiectui folosit pentru a realiza o instigare publica (art. 18 C. pen.) la comiterea unui omor si nu, totusi, instrumentui folosit pentru realizarea unui act de cooperare necesara in acelasi omor, ceea ce nu este, in niciun caz, echitabil. in fond, instmmentele cu care s-a comis infractiunea sunt atat cele folosite pentru realizarea, totala sau partiala, a actiunii tipice, cat si cele folosite pentm a realiza actele de instigare, cooperare necesara sau complicitate.

Reforma, asa cum s-a afirmat, a facut ca masura confiscarii sa priveasca $i instrumente cu care s-a pregatit infractiunea. Astfel, chiar inainte de Legea Organica nr. 15/2003, Gracia Martin a sustinut confiscarea instrumentelor folosite pentm realizarea actelor preparatorii sanctionabile, invocand mndamentui si finalitatea acesteia, adica protejarea comunitatii in fata periculozitatii obiective a acestor instrumente. Aceasta pozitie este deplin compatibila cu noua reglementare, cu toate ca, in opinia noastra, confiscarea nu se limiteaza doar la instrumentele folosite pentru realizarea actelor pregatitoare sanctionabile (conspiratia, propunerea sau provocarea pentru a comite infractiuni), ci priveste, in egala masura, bunurile folosite pentru realizarea oricarui act de pregatire la o infractiune, chiar daca actui in sine nu este sanctionabil, in masura in care a fost urmat de realizarea unui act de executare al respectivei infractiuni si subiectui a actionat ilicit. Aceasta extindere considerabila a domeniului confiscarii pe care o permite interpretarea mentionata, de altfel perfect compatibila cu litera legii, poate fi corectata printr-o necesara si adecvata raportare la fundamentui si fmalitatea acestei instituthjuridice

3. Fundament si finalitate

Odata concretizat obiectui confiscarii produselor si instrumentelor infractiunii, este convenabil sa ne concentram mai precis pe fundamentui si finalitatea sa. Nu este simplu de cercetat aceasta chestiune fundamentals, pentru ca legislatia spaniola, spre deosebire de ceea ce se intampla in alte Coduri penale europene, nu ofera trasaturi univoce, care sa evidentieze o luare de pozitie din partea legiuitomlui. Cel mai potrivit pentru aceasta este stabilirea, mai intai, a ceea ce trebuie sa fie, in opinia noastra, fundamentui si fmalitatea confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, pentru a verifica, mai apoi, daca o astfel de opinie este compatibila cu reglementarea confiscarii conform art. 127, 128 C. pen. din 1995.

Intr-o prima incercare de abordare a temei, ni se pare corecta pozitia autorilor ce identifies fundamentui confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii in periculozitatea instrumentului. Rezulta ca este necesar a semnala, totusi, cum se concretizeaza acea periculozitate si in ce sens bunul trebuie sa fie periculos.

Periculozitatea bunului poate sa aiba origini distincte. Exista obiecte capabile, prin ele insele, de a cauza prejudicii. in acest caz, nu e necesara o utilizare constienta a lor de catre o persoana. Este suficient ca o valoare sociala sa intre in raza sa de actiune, sa se incadreze in aceasta, pentru ca ea sa fie amenintata, sa fie pusa in pericol. Putem vorbi de o periculozitate intrinseca inerenta obiectului. Ar fi cazul, de exemplu, al depozitelor de deseuri sau reziduuri solide sau lichide toxice sau periculoase (art. 328 C. pen.), a elementelor radioactive utilizate intr-un atentat tero-rist, a armelor biologice sau de exterminare a speciei umane (art. 160) sau a unui caine foarte agresiv, bolnav de turbare, utilizat ca si instrument intr-o mfractmne de vatamare corporala.



In alte ocazii, periculozitatea unui obiect isi are radacinile intr-o posibila utilizare a sa: obiectui are aptitudini de a cauza prejudicii, dar este necesar ca cineva sa il utilizeze. La randul sau, posibila utilizare poate constitui un act ilicit, ipoteza in care periculozitatea obiectului devine mai evidenta sau, dimpotriva, poate sa nu implice o conduita contrara, prin ea insasi, ordinii juridice. Periculozitatea apelor potabile, a alimentelor contaminate cu substante infectioase sau a bauturilor sau a alimentelor destinate consumului public si nocive pentru sanatate, care au fost fabricate, se bazeaza pe posibilitatea de a fi consumate de catre una sau mat multe persoane, aceasta utilizare ca atare, nefiind contrara ordinii juridice. Acelasi lucru se intampla in cazul fisierului sau suportului informatic electronic sau telematic, sau in cazul arhivei sau registrului, despre care face referire art. 197.2, ale caror date au fost modificate si a caror utilizare viitoare si bine intentionata din partea persoanei autorizate in acest sens, poate provoca un prejudiciu titularului datelor vizate sau unui tert. Periculozitatea obiectului, cum am mat spus, devine mai evidenta atunci cand exista posibilitatea, mai mare sau mai mica, ca acesta sa fie utilizat de catre autorul infractiunii sau de catre un alt subiect in realizarea unei conduite antijuri-dice si, mai ales, atunci cand aceasta conduita constitute un ilicit penal. Exemplele care se pot cita sunt variate, atat pentru produse, cat si pentru instrumente: in functie de circumstantele cazului, este posibil ca ustensilele folosite in producerea unui avert (art. 144 si 145), in clonarea fiintelor umane sau alte proceduri privind selectionarea rasei umane (art. 160.3), in cazul unei talharii, in fabricarea de moneda falsa (art. 386.1.0), in distrugerea bunurilor imobile din domeniul public sau privat (art. 626) sa fie utilizate in viitor pentru comiterea de noi infractiuni. Acest lucru este cu atat mai evident, daca vorbim de producerea de arme biologice sau de exterminare a speciei umane (art. 160.1), de programele de calculator fabricate pentru comiterea de inselaciuni (art. 248.3) sau de ustensile, materiale, instrumente etc. fabricate in scopul comiterii unei falsificari de moneda sau unui fals in inscrisuri (art. 400). Cum s-a dovedit in exemplele anterioare, periculozitatea unui asemenea obiect se poate datora unor cauze diferite, spre exemplu poate fi capabil de a produce un prejudiciu prin sine insusi, dar in plus, ceea ce face ca periculozitatea sa sa fie mai mare este posibilitatea sa de a fi folosit in comiterea unei viitoare infractiuni.

Lucrul, obiect al confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infrac­tiunii trebuie sa se dovedeasca periculos pentru o valoare sociala protejata juridic. Deci, pericolul poate sa se refere la orice interes protejat de ordinea juridica. Determinarea gradului de pericol necesar pentru a considera un obiect drept periculos, in vederea confiscarii, nu este usor de facut. Nu este suficienta, in opinia noastra, simpla - s-o numim redusa - posibilitate ca obiectui sa cauzeze prin sine insusi sau prin intermediul unei utilizari conforme ordinii juridice, o lezare a unei valori sociale protejate sau de a fi utilizat in viitor pentru realizarea unei actiuni antijuridice. Judecatorul, avand in vedere imprejurarile cauzei, ar trebui sa renunte la confiscare atunci cand lezarea unei valori sociale sau utilizarea obiectului pentm realizarea viitoare a unei conduite antijuridice nu este decat o pura posibilitate. Dupa cum s-a afirmat, aceasta sarcina nu va fi usoara pentru judecator.

Daca fundamentui confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea mfractiunii consta in periculozitatea obiectului, finalitatea nu trebuie sa fie alta decat eliminarea respectivei periculozitati. Conform unei parti a doctrinei noastre aceasta confiscare trebuie sa se orienteze spre a impiedica utilizarea obiectului in viitor pentru comiterea de noi infractiuni. Acesta este fara indoiala unul din obiectivele care trebuie urmarite de catre aceasta institutie juridica, dar nu singurul, deoarece, dupa cum am observat, periculozitatea obiectului poate decurge si din altceva decat din posibilitatea de a fi folosit in comiterea unei viitoare infractiuni. in opinia noastra, prin confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii se incearca sa se evite cauzarea de catre obiect, prin el insusi sau prin intermediul utilizarii sale in conformitate cu ordinea juridica, a lezarii unei valori sociale protejate si / sau utilizarea in viitor pentru comiterea de noi actiuni antijuridice.

Odata exprimata opinia noastra cu privire la fundamentui si finalitatea confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, trebuie sa ne intrebam daca o asemenea pozitie se poate justifica in contextui dispozitiilor art. 127 si 128 C. pen;

Desi reglementarea pe care o ofera aceste texte nu este cea mai potrivita pentru a sustine drept fundament si finalitate a confiscarii, periculozitatea bunului si eliminarea acesteia, raspunsul trebuie sa fie afirmativ,

Un prim obstacol este noul alin. (3) al art. 127 C. pen., introdus prin Legea Organica nr. 15/2003 din 25 noiembrie. Asadar, acest text recunoaste - spre deosebire de reglementarea anterioara care prevedea impunerea unei pedepse in toate cazurile -posibilitatea confiscarii bunurilor chiar si atunci cand subiectui actioneaza fara vinovatie sau in prezenta unei cauze de nepedepsire ori atunci cand lipseste o conditie obiectiva de tragere la raspundere. Respectiva posibilitate reprezinta, fara indoiala, un progres in sustinerea periculozitatii bunului drept fundament al acestei institutii juridice, dar, in mod sigur, confiscarea in aceste cazuri continua sa fie facul-tativa, lucru care nu este pe deplin compatibil cu fundamentui pe care il sustinem. Fie ca se impune sau nu o pedeapsa, confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii ar trebui sa fie obligatorie atunci cand acestea sunt periculoase, sub rezerva principiului proportionalitatii, de care ne vom ocupa mai tarziu. Cu toate acestea, alin. (3) al art. 127, permite judecatorului sa nu confiste, de exemplu, un obiect periculos cand subiectui a avut o conduita tipica si antijuridica, dar a actionat fara vinovatie. Cum litera legii e clara si nu instituie obligativitatea confiscarii in aceste cazuri - unica forma de a o compatibiliza cu fundamentui constand in ,,pericu-lozitatea lucrului' - ar fi ca judecatorul sa isi limiteze puterea discretionara conferita de prevederea legii si sa confiste bunurile produse sau folosite la savarsirea infractiunii atunci cand acestea sunt periculoase, si mai ales atunci cand periculo-zitatea lor atinge un nivel considerabil.

Nici art. 128 C. pen., unde se gaseste o regula specifica de proportionalitate in privinta bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, nu se imbina perfect cu fundamentui pe care-1 sustinem. Aceasta prevedere dispune ca judecatorul sau tribunalul poate sa nu hotarasca confiscarea, sau sa o dispuna partial, atunci cand valoarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii care pot fi detinute legal nu este proportionala cu natura sau cu gravitatea infractiunii, sau atunci cand au fost complet indeplinite obligatiile civile. Nu este expres prevazut ca termen de comparatie, cum ar fi fost de dorit, categoria si masura periculozitatii bunului, obiect al confiscarii si importanta valorii sociale protejate care este pusa in pericol. Din contra, se mentioneaza ca termeni de comparatie gravitatea infractiunii (se intelege infractiunea comisa) sau indeplinirea obligatiilor civile, complet straine de fundamentui confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. Totusi, absenta unei mentiuni exprese a gradului de pericol al obiectului si a valorii sociale, pe care acesta o pune in pericol ca elemente de care sa se tina seama in comparatia cu valoarea obiectului confiscarii, nu presupune ca acestea nu ar trebui luate in calcul pentru o corecta aplicare a principiului proportionalitatii. Mai mult, daca se doreste ca proportionalitatea sa isi indeplineasca functia in materia confiscarii, recunoasterea respectivelor elemente este inevitabila. Asadar, pe de o parte, gradul de pericol al bunului si importanta valorilor sociale pe care acesta Ie pune in pericol, iar pe de alta parte, valoarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii si repercusiunile masurii asupra situatiei economice a proprietarului bunului confiscat trebuie sa fie coordonatele dupa care se ghideaza judecatorul in aplicarea principiului proportionalitatii in materia confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. Natura sau gravitatea infractiunii, sau indeplinirea obligatiilor civile, mentionate de text, sunt elemente care deformeaza corecta aplicare a acestui principiu, motiv pentru care rolul lor, prevazut de art. 128, ar trebui redus la minim. Judecatorul se va putea raporta la ele atunci cand, dupa luarea in considerare a coordonatelor pe care le-am enuntat in aplicarea principiului proportionalitatii, mai are dubii cu privire la oportunitatea confiscarii. Cel mai de dorit, fara indoiala, este disparitia respectivelor elemente, printr-o viitoare reforma in aceasta materie.

In ciuda tuturor acestor dificultati, credem posibila sustinerea, chiar de lege lata, a ideii ca periculozitatea bunului, asa cum am prezentat-o, este fundamentui confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, iar finalitatea sa este eliminarea unui asemenea pericol. in consecinta, prin confiscare se urmareste sa se evite ca obiectui confiscat sa cauzeze prin sine insusi sau prin utilizarea lui, care nu contravine ordinii juridice, o lezare a unei valori sociale protejate si/sau sa fie utilizat in viitor pentru comiterea unor fapte antijuridice. Desi aceasta opinie nu decurge in mod neechivoc din prevederile art. 127 si 128 C. pen., ceea ce poate face ca acestea sa dea loc si la alte interpretari, totusi nici nu contravine textelor legale intr-o maniera in care sa o faca incompatibila cu ele. Prima consecinta a asumarii, de lege lata, a acestui fundament consta in imposibilitatea pronuntarii confiscarii obiectului atunci cand acesta nu este periculos. Sustinerea ca unic fundament al confiscarii periculo­zitatea bunului este incompatibila cu impartasirea, in acelasi timp, a opiniei celor care sustin ca este posibila confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, chiar daca nu sunt periculoase. Asumarea acestei ultime opinii presupune fie respingerea ideii de periculozitate a bunului ca fundament al confiscarii, fie operarea cu mai multe fundamente ce pot opera independent, asa cum se intampla in Germania. Ambele aceste optiuni sunt de respins, prima pentru ca presupune un regres inacceptabil in intelegerea institutiei, iar cea de-a doua este prea complicata si nu e necesara in reglementarea noastra.

Dupa ce am analizat fundamentui si finalitatea confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, mai ramane sa ne referim pe scurt la natura sa juridica. Doctrina spaniola este unanima in a afirma ca nu este vorba nici de o pedeapsa, nici de o masura de siguranta. Argumentele sustinute de aceasta sunt cunoscute, motiv pentru care nu ne vom opri asupra lor. Cu toate acestea, se discuta aprins daca acest tip de confiscare are sau nu o natura penala. 0 parte insemnata a doctrinei spaniole atribuie confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii o natura penala. Se argumenteaza in apararea acestui punct de vedere, ca este o masura reglementata de Codul penal, impusa intr-un proces penal de catre un organ jurisdictional penal, cu o clara finalitate preventiva si care consta in privarea de un drept fundamental, si anume, dreptui de proprietate . Trebuie adaugat, in plus, ca atribuirea unei naturi penale acestei confiscari se justifica si prin necesitatea de a o supune garantiilor penale. Gracia Martin a demonstrat, pe larg si convingator, nu numai ca nici unul din aceste argumente nu este hotarator pentru conferirea unei naturi penale confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii - si in general tuturor consecintelor accesorii - ci, ca unele dintre ele, cum este argumentui legat de finalitatea preventiva ce se atribuie confiscarii sau eel legat de necesitatea de a o supune garantiilor penale conduce, fara echivoc, la opinia contrara, adica la opinia care neaga natura penala sau sanctionatorie, in general, a confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. Pozitia care a fost exprimata in legatura cu fundamentui si finalitatea acestei confiscari este piatra de temelie a naturii sale juridice, si daca se precizeaza, la fel cum am facut-o si noi, ca acest fundament nu este altui decat periculozitatea bunului, iar finalitatea sa este de a asigura protejarea valorilor sociale in fata pericolelor care emana de la anumite bunuri, rezulta ca o concluzie, ca natura penala, inclusiv cea sanctionatoare, este straina acestei masuri . Este vorba, cum afirma Gracia Martin, de o masura accesorie preventive cu caracter asiguratorce apartine dreptului administrativ.


4. Confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta, in locul confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii



Alineatul (2) al art. 127 C. pen., care a fast introdus prin Legea nr. 15/2003, din 25 noiembrie, stabileste ca daca din once cauza nu este posibila confiscarea bunurilor prevazute in alineatui anterior, se va decide confiscarea pentru o valoare echivalenta a altor bunuri care apartin celor care raspund penal pentru fapta. Este vorba de o modalitate a confiscarii ce nu s-a regasit niciodata in legislatia spaniola, spre deosebire de ce s-a intamplat in alte tari europene, ale caror coduri penale contin, de multi ani, dispozitii similare in materia confiscarii.

In ciuda reglementarii tarzii in dreptui spaniol a confiscarii altor bunuri de o valoare echivalenta, de ani de zile se solicita reglementarea sa penala, care serveste la a reactiona in fata imposibilitatii de a aplica in concret confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii si castigurile din aceasta. Raportui pe anul 1991 al Parchetului special pentru prevenirea si combaterea traficului ilegal de droguri a propus un text altemativ art. 344bis lit. e) C. pen. anterior in care se preciza ca, daca din orice cauza nu este posibila confiscarea bunurilor prevazute in alineatui anterior se va putea dispune confiscarea altor bunuri de valoare echivalenta. Prin bunuri se inteleg activele, de orice fel, corporale si incorporate, mobile sau mobile, tangibile si intangibile si documentele legate care dovedesc proprietatea si alte drepturi asupra activelor respective. Tot astfel, o parte importanta a literaturii de specia-litate spaniole s-a aratat favorabila reglementarii acestui tip de confiscare, invocand cu aceasta ocazie ca argument indeplinirea unor obligatii decurgand din diferite instruments Internationale.

In continuare, vom analiza confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta atunci cand aceasta inlocuieste confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii.

Alineatui (2) art. 127 C. pen. precizeaza ca, daca din orice cauza nu este posibila confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, judecatorul va hotari confiscarea pentru o valoare echivalentd a altor bunuri care aparfin celor care raspund penal pentru fapta.      

Prima caracteristica a acestui alin. (2) este imprecizia. Confiscarea altor bunuri printr-o valoare echivalenta se aplica atunci cand, din orice cauza, nu este posibila confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. inseamna aceasta ca atunci cand nu va fi posibila confiscarea bunurilor produse sau folosite la savar­sirea infractiunii va trebui aplicata confiscarea prin echivalent? Evident ca nu. Astfel, de exemplu, daca infractiunea comisa de faptuitor este din culpa nu se poate dispune confiscarea bunului utilizat in comiterea ei - alin. (1) al art. 127 vorbeste despre delict sau contraventie intenfionata - si nu se poate confisca niciun bun de valoare echivalenta apartinand faptuitorului [art. 127 alin. (2)], deoarece respectivul instru­ment nu a fost niciun moment un bun confiscabil. Este sarcina doctrinei si jurisprudentei de a preciza ipotezele continute in alin. (2) al art. 127 C. pen., care vor fi determinate, dupa parerea noastra, de opinia care se impartaseste in privinta fundamentului si finalitatii confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii.

Doctrina spaniola, avand ca punct de referinta legislatia germana, mai explicita in acest sens, a semnalat ca si cazuri in care se poate aplica confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta, cele in care obiectui confiscabil a fost distrus, consumat, ascuns sau pierdut, sau apartine unui tert de buna-credinta, care nu raspunde pentru infractiune si care 1-a dobandit in mod legal. Textul nu numai ca nu precizeaza, cu claritate, cand se va recurge la confiscarea altor bunuri de valoare echivalenta, dar nici nu precizeaza nimic cu privire la care sunt bunurile apartinand faptuitorilor ce pot face obiectui acestei modalitati de confiscare. si indraznim sa afirmam ca este o intrebare in privinta careia doctrina penala nu va ajunge la consensul dorit.

Alineatui (2) art. 127 C. pen. precizeaza cu claritate - confiscarea () altor bunuri - parand a se intelege orice bun, atata timp cat are o valoare echivalenta bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii pe care Ie inlocuieste si care bun apartine faptuitorului. Conform textului, oricare bun mobil sau imobil, inclusiv sumele de bani pot face obiectui acestei modalitati de confiscare. Pomind de la aceasta premisa, fundamentui confiscarii altor bunuri de o valoare echivalenta nu va putea consta in periculozitatea lucrului. De exemplu, confiscarea unei sume de bani apartinand faptuitorului in locul unui instrument care a fost distrus, consumat sau care apartine unui tert de buna-credinta ce 1-a dobandit in mod legal si nu raspunde pentru infractiune, bunul incetand astfel sa fie periculos, nu poate fi explicata prin asocierea cu ideea periculozitatii lucrului. in consecinta, nici finalitatea urmarita de aceasta modalitate de confiscare nu poate fi asigurarea protectiei valorilor sociale fata de pericolele care ar emana sau decurge de la anumite obiecte. Nu e vorba de o masura care vizeaza un obiect pentru a-i neutraliza periculozitatea, ci de o masura, care, avand ca obiect un bun, actioneaza asupra subiectului. Va trebui atunci afirmat

caracterul penal al acestui tip de confiscare . Mai concret, natura sa juridica va fi cea de pedeapsa patrimoniala care, in masura in care are ca obiect bani, poate fi considerata o pedeapsa pecuniara ', fara a se identifica, insa, cu pedeapsa amenzii, deoarece, printre alte diferente, nu ii este aplicabila prevederea din art. 53 C. pen. privind raspunderea personala subsidiara. Fiind vorba de o pedeapsa, ar trebui sa fie proportionala cu gravitatea infractiunii si cu vinovatia autorului.

Aceasta ar putea fi o opinie despre natura confiscarii altor bunuri de o valoare tchivalenta, atunci cand aceasta inlocuieste confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. Nu este totusi pozitia care pare cea mai justa. Fiind vorba de o masura care lasa putin loc pentru individualizare - vizeaza alte bunuri de o valoare echivalenta - este, astfel, dificil de adaptat in raport de gravitatea faptei . De aceea, ea ar trebui aplicata impreuna cu alte pedepse prevazute pentru infractiunea comisa, astfel meat sanctiunea in ansamblu sa fie proportionala cu gravitatea infractiunii. Pe de alta parte, dispozitia din alin. (2) al art. 127 care arata ca bunurile confiscabile trebuie sa apartina celor responsabili penal de comiterea faptei pare a reafirma caracterul punitiv al acestei modalitati de confiscare. Totusi, aceasta teza este contrazisa de alin. (3), care ii da posibilitatea judecatorului sau tribunalului sa hotarasca confiscarea prevazuta in alineatele anterioare - deci, inclusiv cea preva-zuta in alin. (2) - chiar si atunci cand nu se aplicata o pedeapsa unei persoane, deoarece aceasta este exonerata de raspunderea penala. $i, in final, confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta nu se gaseste printre pedepsele enumerate in art. 33 C. pen. Considerarea ca pedeapsa a confiscarii reglementata in alin. (2) al art. 127 C. pen. denatureaza, deci, institutia confiscarii, si credem ca nu este necesara din punct de vedere politico-criminal.

Ce natura are, deci, confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta cand este substitutui confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii? Intai, trebuie sa ne concentram atentia asupra fundamentului care i se atribuie acestei modalitati de confiscare si asupra finalitatii urmarite de aceasta.

Modalitatea confiscarii are un caracter subsidiar, in sensul in care se dispune, de regula, atunci cand nu se aplica alin. (1) art. 127 C. pen., adica nu se poate hotari confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. Apoi, ea serveste ca instrument juridic de inlocuire a altor mijioace a caror aplicare a devenit impo-sibila. Rezulta plauzibil ca, daca aceasta modalitate de confiscare se aplica numai in absenta confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, ea este dispusa pentru a urmari aceleasi scopuri, ceea ce inseamna ca ambele masuri au acelasi fundament. Asa cum am aratat, unicul fundament al confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii consta in periculozitatea bunului, iar finalitatea sa nu poate fi alta decat aceea de a elimina aceasta periculozitate. in consecinta, trebuie sa admitem, daca vrem sa fim coerenti ca fundamentui si finali­tatea masurii sunt identice si in cazul confiscarii altor bunuri de o valoare echiva­lenta. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, trebuie sa recurgem la interpretarea teleologico-restrictiva a alin. (2) al art. 127 C. pen.

Confiscarea altor bunuri printr-o valoare echivalenta nu poate fi aplicata pentru orice bun care apartine faptuitorului, cum pare a prevedea acest alineat, deoarece, in caz contrar, asa cum am mai spus, ar trebui sa inlaturam periculozitatea lucrului ca fundament al acestei modalitati de confiscare. in consecinta, confiscarea va privi doar bunurile care prezinta o periculozitate similara celei a bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, care nu au putut fi confiscate. Ar fi cazul, de exemplu, atunci cand subiectui a vandut unui tert de buna credinta un aparat de reprodus sunete, care a fost utilizat in realizarea infractiunii de divulgare a secretului din art. 197.1 C. pen. - instrument care nu poate fi confiscat - dar are alt aparat la fel de periculos, care poate fi folositor subiectului pentru realizarea in viitor de alte comportamente antijuridice similare. Sau exemplul unei persoane care a comis o tentativa de omor, iar care apoi a distrus anna de vanatoare utilizata in savarsirea infractiunii, dar, care totusi, detine alta arma, cu caracteristici similare, cu care ar fi probabil ca ar incerca din nou sa comita o infractiune. Cum fundamentui acestei modalitati de confiscare ramane periculozitatea bunului, iar finalitatea care se urmareste este eliminarea acesteia, nu este necesar, la fel ca in cazul confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, ca autorul sau eel caruia ii apartine obiectui de confiscat sa actioneze cu vinovatie. Se va putea aplica astfel alin. (3) art. 127 C. pen., care, dupa cum se stie, da posibilitatea judecatorului sa dispuna confiscarea prevazuta in alin. (1) si (2) chiar si atunci cand nu se impune o pedeapsa unei persoane, deoarece aceasta este exonerata de raspundere penala. Se limiteaza astfel, pe cale de interpretare, domeniul de aplicare al confiscarii altor bunuri de o valoare echivalenta cand opereaza ca substitut al confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii. Ambele confiscari - cea a bunurilor de o valoare echivalenta si cea a bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, pe care o inlocuieste - nu doar ca au acelasi fundament si finalitate, ci si aceeasi natura juridica. Confiscarea altor bunuri de o valoare echivalenta, cand inlocuieste confiscarea bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii, este, ca si aceasta, o masura accesorie preventiva cu caracter asigurator, apartinand dreptului administrativ.

Necesitatea reala a incorporarii in dreptui spaniol a unei confiscari de alte bunuri de o valoare echivalenta ca substitut al confiscarii bunurilor produse sau folosite la savarsirea infractiunii este destui de discutabila .

Nu incape indoiala, totusi, ca legiuitorul spaniel nu a adoptat cea mai fericita forma pentru a reglementa aceasta modalitate de confiscare, ceea ce va conduce la intense discutii doctrinare si la solutii jurisprudentiale neunitare. Daca legiuitorul continua sa considere necesara reglementarea acestei confiscari, ar fi preferabil sa o delimiteze cu claritate de confiscarea prin echivalent a castigurilor provenite din infractiune, sa precizeze mai clar cazurile cand urmeaza sa se aplice si sa stabileasca in termeni mai precisi care este fmalitatea care se unnareste prin aceasta.









Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact