StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Ajutorul de care ai nevoie. Cand ai nevoie cel mai multe de el!
DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » dreptul mediului inconjurator
Trimite articolul prin email Dreptul mediului in sistemul dreptului : Dreptul mediului inconjurator Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Dreptul mediului in sistemul dreptului



Dreptul mediului in sistemul dreptului



Dreptul mediului inconjurator ca ramura a dreptului unitar





Dreptul mediului inconjurator, ca disciplina de studiu si, apoi, ca ramura a sistemului de drept si-a facut loc intai cu timiditate, apoi a castigat din ce in ce mai mult teren ferm. Desigur, nu intotdeauna criteriile clasice si-au gasit intocmai indeplinite cerintele.

Dreptul mediului nu s-a nascut pe un “loc gol”; prin esenta relatiilor pe care le reglementeaza, el s-a suprapus reglementarilor apartinand altor ramuri de drept, preexistente. Deci, relatiile sociale si activitatile reglementate de alte ramuri ale dreptului au trebuit sa tina seama si de normele care au avut ca obiect protectia si conservarea mediului, care a devenit la un moment dat de interes general si, deci, prioritara.

Pentru a ne apropia de o definitie a dreptului mediului credem ca trebuie, mai intai, sa observam campul de aplicare a acestuia si apoi sa incercam sa descifram problemele de ordin etic ale acestei ramuri a dreptului.



Campul de aplicare a dreptului mediului


Campul de aplicare are in vedere, dupa cum am mai vazut, desigur, mediul si protectia lui, notiunea de mediu este, in principal, expresia interactiunilor si a relatiilor fiintei umane, pe de o parte cu semenii sai si, pe de alta parte, intre toate formele de viata si mediul care este suportul vietii. Natura relatiilor are un caracter orizontal. Astfel, dreptul mediului se regaseste sub acest aspect in toate ramurile de drept clasic, atat in dreptul privat cat si in dreptul public, precum si in dreptul international.

Conceptul de dezvoltare durabila cunoaste,astfel dupa cum am vazut, la randul sau, o multitudine de definitii date de economisti, juri 717b15h sti, sociologi etc. In esenta, putem sa desprindem o definitie lato sensu care se axeaza pe o coordonata functionala, mai ales din punctul de vedere al economistilor, a parteneriatului dintre economie si mediul inconjurator.

In Romania, legea-cadru si numeroase alte acte normative dupa cum am probat in cele ce preceda, fac referire la dezvoltarea durabila ca tenta a politicilor si strategiilor de dezvoltare si de protectie a mediului pe termen scurt, mediu si lung.

Dezvoltarea durabila presupune, in opinia lui Gh. Zaman, existenta unei compatibilitati si a unui echilibru dinamic intre resurse si consumul acestora, intre sistemul ecologic, tehnologic si economic, intre rata de utilizare si rata naturala de regenerare a resurselor, intre cantitatea de poluanti si nivelul capacitatii de suportabilitate (asimilare) a mediului.

Astfel, criteriul potrivit caruia un standard mai ridicat de viata poate fi asigurat pe seama reducerii stocului de resurse naturale trebuie coroborat si cu notiunea de crestere demografica optima si cu eficienta utilizarii resurselor. Aceasta presupune si introducerea unor elemente de negociere, de compromis intre nivelul stocului de resurse si calitatea vietii.

Desigur, pentru realizarea principiilor si elementelor strategice ce stau la baza dezvoltarii durabile este necesar un cadru juridic adecvat si flexibil precum si inlaturarea obstacolelor institutionale care ar putea sa franeze sau chiar sa impiedice punerea lor in aplicare.

Dreptul mediului penetreaza, deci, in toate sectoarele, integrand protectia mediului in toate compartimentele vietii economice si sociale. Putem pune astfel in evidenta caracterul sau de interactivitate.

Faptul ca normele dreptului mediului reglementeaza relatiile sociale de protectie si conservare ale acestuia in toate sectoarele, cum ar fi, de pilda, elementele mediului (apa, aerul, solurile)si ecosistemele respective (acvatice, aeriene, terestre), precum si actiunile antropice transversale (care se manifesta in toate sectoarele), putem sa punem in evidenta caracterul globalizant al acestui drept.


Obiectul si functiile dreptului mediului


Obiectul acestei ramuri de drept poate fi determinat de finalitatea sa. Pornind initial de la ideea unui drept pentru mediu, urmat de aceea a unui drept care sa ocroteasca fiinta umana de un mediu deteriorat (poluat), se ajunge, in final, la ocrotirea fiintei umane si a mediului in care ea isi desfasoara activitatile, ca la un tot unitar, asa dupa cum am mentionat omul facand parte din mediu.

Ca fenomen social, dreptul mediului este acela care, prin continutul sau, contribuie la sanatatea publica si la mentinerea echilibrelor ecologice. Cu alte cuvinte, odata ce societatea a devenit constienta de gravitatea problemelor ecologice si de interesul general pe care il implica au luat nastere si raporturile juridice legate de protectia si conservarea mediului, in baza reglementarilor dreptului pozitiv.

Poate ca nu ar fi lipsit de interes sa precizam ca dreptul mediului este in acelasi timp stapanul si sclavul sau. El isi prezideaza propria evolutie dar din aceasta pot sa decurga si unele neajunsuri. Puternic instrumentalizat el poate fi o unealta multipla de care administratia poate sa dispuna pentru a atinge obiectivele de politica de mediu pe care aceasta si le-a propus.

Astfel, profitand din belsug de diferite reglementari si de proceduri administrative, afirma Nicolas de Sadleer , dreptul mediului se poate transforma intr-o religie fara dogma.

In aceasta conceptie dreptul mediului nu poate avea o atitudine neutra, normele sale prevazand o conduita obligatorie asemuita de unii autori cu o obligatie de rezultat.



Desigur aceasta metafora este seducatoare dar ar trebui sa ne mutam, pentru a avea cunostinta juridica, pe taramul obligatiilor contractuale. Faptul ni se pare, din perspectiva teoriei generale a obligatiilor, cel putin discutabil.

Functiile dreptului mediului nu s-ar putea realiza daca scopul sau nu ar fi in mod direct protejarea naturii, a resurselor, lupta impotriva poluarii de orice natura, a degradarii mediului si ameliorarea calitatii vietii.

Desigur, punerea in aplicare a normelor dreptului mediului nu a ajuns in mod direct si nemijlocit la realizarea scopului sau. Normele din acest domeniu vin in conflict cu normele dreptului de proprietate, dreptului comercial, dreptului intreprinderilor, ce ascund fara indoiala interese economice adeseori contrare. Acest context l-a determinat pe Michel Despax sa circumstantieze scopul reglementarilor din domeniu, aratand ca dreptul mediului are ca obiect “suprimarea sau limitarea impactului activitatilor umane asupra elementelor mediului natural”. Pentru R. Savy, dreptul mediului reglementeaza functionarea “instalatiilor si activitatile pentru a preveni atingerile pe care ar putea sa le aduca acestea calitatii mediului in care se insereaza”, iar pentru R. Herzog acest drept “are ca functie realizarea unei politici de prezervare si de gestionare colectiva a mediului, a fiintelor vii si a resurselor”.

Cat priveste elementele mediului si calificarea acestora, in opinia datorata lui C. de Klemm, G. Martin, M. Prieur si J. Untermeier , aceasta depinde de luarea in consideratie a unor factori avand in vedere criterii distincte.

Spre exemplu, un bun poate fi calificat, in acelasi timp, referindu-ne la natura sa, la modurile de utilizare sau la titularul sau.

Tot astfel, alaturi de bunurile izolate, apar universalitatile, patrimoniile care pot fi definite totodata prin natura lor, modurile de utilizare si titular.

Apare, insa, 'o confruntare' intre elementele mediului si categoriile juridice. In acest sens, elementele individuale ale mediului, biotice sau abiotice, nu exista aproape niciodata izolate, deoarece ele se intrepatrund unele cu altele. Astfel, solul contine de cele mai multe ori atat aer cat si apa, dar si numeroase organisme vii (microorganisme - alge, ciuperci, bacterii, protozoare etc.), cat si adeseori si pe cele de talie mai mare (insecte etc), care fizic nu pot fi separate. Din punct de vedere juridic se poate afirma ca 'accesoriul urmeaza principalul'. Ne indoim insa de aplicarea acestei reguli la elementele componente ale mediului.

Dar, in afara de sol, apa, aer, plante, animale, apar anumite universalitati cum sunt resursele genetice, ecosistemele (terestre, acvatice) care constituie elemente ale mediului si sunt protejate ca atare.

Recunoasterea lor distincta in cadrul mediului a fost lung timp ignorata si problema nu este inca pe deplin clarificata.

Exprimat mai mult sau mai putin in aceiasi termeni, obiectul se proiecteaza clar cat priveste originea sa ideologica si, deci, politica. Cum orice regula de drept are in cele din urma o semnificatie politica, situatia actuala a dreptului mediului este in curs de continua transformare si perfectionare, spre atingerea idealului - o politica globala, integrala, de protectie si conservare a mediului pe intreaga planeta.


Definitia dreptului mediului inconjurator


In loc de definitie am putea spune ca evolutia dreptului mediului ne indreptateste astazi sa afirmam ca el reprezinta o ramura de drept noua dar viguroasa si cu mari perspective de dezvoltare, datorate dimensiunii preocuparilor la nivel mondial si national din ultimele decenii, constiintei sociale crescute in materie de mediu si aplicarii unor concepte, principii si reguli juridice specifice.

Dreptul mediului si-a conturat propriile principii, propriile institutii (cum ar fi, de pilda, studiul de impact, evaluarea impactului, bilantul de mediu, programul pentru conformare, nerecunoasterea drepturilor castigate, legitimarea procesuala activa a persoanei si a asociatiilor de protectie a mediului, dreptul fundamental la mediu etc.) si unele amenajari speciale ale unor institutii clasice (raspunderea civila pentru prejudiciul ecologic).


Caracterul normelor juridice


Majoritatea normelor apartinand dreptului mediului au un caracter imperativ, data fiind finalitatea acestor norme, astfel dupa cum am aratat mai sus.

Normele dreptului mediului au, sub foarte multe aspecte, un pronuntat caracter tehnic datorat in principal stransei legaturi a acestora cu datele stiintifice si tehnice. In general, stabilirea unor limite maxime de impact asupra mediului, de la care sunt interzise unele activitati sau pana la care sunt permise altele, depind de o evaluare a impactului si sunt, intotdeauna, determinate printr-un demers tehnico-stiintific.

In acelasi timp, tocmai acest caracter tehnic al normelor determina o revizuire continua a lor, dat fiind ca datele stiintifice si tehnice sunt in necontenita schimbare si evolutie. Legiuitorul trebuie in permanenta sa-si refaca opera. Aceasta cursa permanenta poate sa conduca si la unele efecte nedorite cum ar fi, de pilda, tendinta de diluare a normelor in masura in care volumul lor creste; cu cat incearca sa imbratiseze aspectele tehnice, cu atat aservirea creste.

Caracterul tehnic al normelor nu trebuie confundat cu normele tehnice - care nu sunt norme juridice.



Complexitatea instituirii acestor norme si dificultatea interpretarii lor sunt facilitate de anumite prescriptii tehnice, normative si de standarde.

Tot din aceasta cauza, quasi-totalitatea normelor de drept al mediului sunt insotite de definitii legale ale unor termeni, pentru a inlesni aplicarea uniforma a dispozitiilor legale.

Caracterul tehnic al normelor, axat pe datele tehnice si stiintifice, prezinta insa un avantaj in ceea ce priveste posibilitatea de armonizare si chiar de uniformizare a lor la nivel international si regional. Acest lucru este extrem de important cat priveste prevenirea, reducerea poluarii si protectia mediului, care nu se pot realiza in mod eficient decat printr-o abordare integrata si globala si prin aplicarea acelorasi norme si standarde.

In acelasi timp, se constata, ca o reactie a caracterelor economiei de piata, o tendinta de schimbare a 'dreptului dur' (preconizat de partizanii statului interventionist), intr-un 'drept suplu' (preconizat de protagonistii autoreglarii). Astfel, statul nu da numai comenzi celor pe care ii administreaza, ci gaseste de cuviinta sa negocieze cu partenerii economici. Un astfel de exemplu il constituie programul pentru conformare , negociat de autoritatea competenta pentru protectia mediului cu titularul activitatii, in urma efectuarii bilantului de mediu.


Subiectele raporturilor juridice


In opinia noastra, orice persoana fizica sau persoana juridica poate sa aiba calitatea de subiect al raporturilor juridice privind protectia si conservarea mediului.

Calitatea de subiect activ sau pasiv poate sa apartina oricarei persoane fizice sau juridice, in functie de raportul juridic concret care se naste, in baza normei juridice.

Astfel, potrivit art.6 din Legea nr.137/1995, “protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice”.

In acelasi timp, potrivit art.5 din aceeasi lege, statul recunoaste tuturor persoanelor dreptul la un mediu sanatos.

Oricand una si aceeasi persoana fizica poate fi titular al unui drept sau al unei obligatii, in functie de raportul juridic concret in care se gaseste.

Raporturile juridice concrete, ce pot lua nastere in baza normelor de protectie a mediului, pot imbraca 'haina' unor raporturi de drept civil (daca este vorba de repararea prejudiciilor produse prin infrangerea dispozitiilor legale privind protectia mediului); raporturi de drept penal (daca sunt savarsite fapte incriminate ca infractiuni de Codul penal sau de legile speciale ce au ca obiect protectia mediului); raporturi de drept administrativ (daca au ca obiect raporturile dintre organele administratiei publice in domeniul protectiei mediului, intre ele, precum si intre acestea si celelalte persoane fizice sau persoane juridice).




A se vedea Gh. Zaman, 'Concept, strategii, metode', in Opinia Nationala nr.253, pag 609, 1999.

Nicolas de Sadleer, 'Les principes du polluer-payeur, de prévention et de précaution', Ed. Bruylant - Bruxelles, 1999, pag.23.

C. de Klemm, G. Martin, M. Prieur, J. Untermeier, 'Les qualifications des éléments de l'environnement', in Ecologie et la loi, Edition l'Harmattan, 1989, Paris, pag.83.

„Ecosistem”, fiind definit, conform anexei la OUG 91/2002, „ ca un complex dinamic de comunitati, plante, animale si microorganisme si mediul lor lipsit de viata , care interactioneaza intr-o unitate functionala.”

Legea pentru protectia mediului, nr.137/1995 cu modificarile ulterioare,  art.15 alin.2






Politica de confidentialitate
Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact