StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Castiga timp, fa bani - si creste spre succes
drept DREPT

Dreptul reprezintă un ansamblu de reguli de comportare în relațiile sociale, al căror principal caracter este obligativitatea - la nevoie impusă - pentru toți membrii societății organizate. Aceasta categorie conţine articole şi resurse juridice de interes, referate, legislaţie, răspunsuri juridice, teste de Drept.

StiuCum Home » DREPT » dreptul mediului inconjurator

Raspunderea pentru atingerile aduse mediului inconjurator



Raspunderea pentru atingerile aduse mediului inconjurator



Raspunderea pentru infrangerea normelor de protectie a mediului reprezinta un complement absolut necesar in cazul nerespectarii principiilor precautiei si al prevenirii, principii care, in opinia noastra, joaca un rol primordial.



Raspunderea juridica "clasica", cu formele ei cunoscute (raspunderea civila, raspunderea administrativa, raspunderea penala) si care reprezinta, desigur, dreptul comun, devine insuficienta si inadecvata in cazul incalcarii normelor de protectie a mediului si al atingerilor aduse mediului (avand ca rezultat cauzarea unui prejudiciu ecologic).

Astfel, apare necesara o amenajare juridica a raspunderii, proprie acestui domeniu, care sa aiba in vedere specificitatea acestuia, categoriile raspunderii ramanand in esenta aceleasi.


Principiul poluatorul plateste


Principiul este consacrat de Legea-cadru pentru protectia mediului, in art.3, litera d. Aceasta consacrare legala laconica ascunde, totusi, probleme economice si juridice complexe. Dupa Michel Prieur[2], intr-o acceptiune mai larga, acest principiu urmareste imputarea in sarcina poluatorului a costului social al poluarii pe care el o provoaca. Ceea ce, in opinia noastra, conduce la antrenarea unui mecanism de raspundere pentru prejudiciul ecologic care sa acopere toate efectele negative ale poluarii nu numai cat priveste bunurile si persoanele, ci si mediul insusi, precum si pentru luarea masurilor de prevenire a acestuia.

In termeni economici, acest principiu s-ar putea traduce prin "internalizarea" cheltuielilor externe (teoria externalizarilor). Intr-o acceptiune mai limitata retinuta de O.C.D.E. si C.E. , acest principiu urmareste asumarea cheltuielilor privind lupta impotriva poluarii, de catre poluator.


Punerea in aplicare a principiului "poluatorul plateste" ar trebui sa aiba in vedere asigurarea unei veritabile depoluari, care sa permita colectivitatilor si fiecarei persoane sa traiasca intr-un mediu satisfacator. Pentru suportarea unei asemenea depoluari de catre poluator s-ar putea avea in vedere o serie de instrumente care, conjugate, ar putea deveni eficiente.

In acest sens se instituie un sistem de taxe de poluare, impunerea unor norme restrictive (antipoluare) si punerea in aplicare a unor mecanisme financiare diverse (compensatii, scutiri de impozite etc.).

Principiul poluatorul plateste ar trebui, de asemenea, sa se traduca juridic prin abolirea drepturilor castigate in caz de poluare.

Astfel:


A. Taxele de poluare reprezinta, in principal, o prelevare obligatorie in sarcina poluatorului si care sa fie destinata pentru restaurarea si supravegherea mediului.


B. Normele antipoluare menite sa reduca poluarea, impunand un prag obligatoriu poluatorului (norme tehnice antipoluare).


C. Mecanisme financiare. In dreptul mediului se face din ce in ce mai mult apel la anumite facilitati financiare care sa incurajeze investitiile pentru reducerea poluarii sau pentru depoluare.


D. Abolirea drepturilor castigate - are in vedere pe acelea care aduc atingere mediului. Astfel, titularii unor autorizatii administrative in materie de mediu au adeseori tendinta sa considere ca se afla in posesia unui act administrativ individual creator de drept si, deci, intangibil. Interventia unei noi reglementari legale fata de care conditiile din autorizatia eliberata anterior nu mai corespund, va putea duce, desigur, la invalidarea respectivei autorizatii.

Alte opinii care incearca sa sustina inaplicabilitatea unei noi reglementari la situatiile deja existente ar consacra, de fapt, un drept castigat de a polua.

De altfel, principiul general al aplicarii imediate a legii ori a noilor reglementari, sub rezerva drepturilor castigate, este transat in materia protectiei mediului chiar de noua lege-cadru de protectie a mediului, care prevede reautorizarea obligatorie a activitatilor existente, cererea de reautorizare trebuind depusa in termen de un an de la intrarea in vigoare a noii legi.

Mai mult decat atat, art.10 al aceluiasi act normativ prevede in mod expres posibilitatea revizuirii acordului sau autorizatiei de mediu, daca apar elemente noi ce nu au fost avute in vedere la eliberarea acestora.



Prejudiciul ecologic


Diversele si multiplele atingeri aduse mediului si prejudicii cauzate omului si mediului au determinat doctrina sa caracterizeze si sa consacre notiunea de prejudiciu ecologic distincta de prejudiciul ordinar (obisnuit). Prejudiciul ecologic depaseste cadrul unei atingeri aduse bunurilor si persoanelor luate individual. Mediul - ca victima - este considerat independent de dreptul de proprietate si de persoane, el trebuind sa faca obiectul unei protectii specifice .

Conceptul de prejudiciu ecologic a fost pentru prima oara utilizat de Michel Despax pentru a pune in evidenta particularitatea prejudiciilor indirecte rezultand din atingerile aduse mediului inconjurator. Astfel, orice atingere adusa unui element al mediului inconjurator (cum ar fi, de pilda, apa sau atmosfera) nu poate sa nu aiba efecte si asupra altor componente ale mediului (flora si fauna acvatica sau terestra, solul etc.), avand in vedere interdependenta fenomenelor ecologice. Asadar, prejudiciul ecologic reprezinta o atingere a ansamblului elementelor unui sistem, iar prin caracterul sau indirect si difuz pune probleme complexe cat priveste dreptul la reparatie.

De altfel, prejudiciul ecologic a facut obiectul a numeroase controverse doctrinare, sub mai multe aspecte.

A. Un prim aspect se refera la faptul ca rolul de victima a unui asemenea prejudiciu il poate detine atat omul cat si mediul.

Conceptul de prejudiciu ecologic a fost initial perceput prin intermediul omului ca victima cat priveste lezarea sanatatii si a bunurilor sale, a activitatii si a bunastarii acestuia .

Aceasta conceptie, evident antropocentrica a prejudiciului ecologic este, de asemenea, ilustrata si prin definitia data de R. Drago "Prejudiciul ecologic este acela cauzat persoanelor si bunurilor de catre mediul in care traiesc" . Aici mediul este sursa prejudiciului si nu victima. Aceasta tipologie (prejudiciul suferit de om prin fapte de poluare) este, de altfel, apropiata de teoria clasica a tulburarilor de vecinatate, putandu-se lua in consideratie regulile raspunderii civile pentru prejudicii materiale si, eventual, morale, reguli care adesea au deceptionat, prin rezultatele obtinute.

Insa, o asemenea optica pune in umbra tocmai prejudiciul ecologic propriu zis, suferit de mediul insusi (cum ar fi, de pilda, cel referitor la viata salbatica), fara repercusiuni imediate si evidente asupra activitatii umane.

Sub acest unghi, prejudiciul ecologic ar consta in degradarea elementelor naturale sau, dupa definitia data de M. Caballero "prejudiciul cauzat direct mediului luat in sine, independent de repercusiunile sale asupra persoanelor si asupra bunurilor" . Asadar, victima directa este mediul inconjurator prin elementele sale neapropriate si neapropriabile. Or, aceste "bunuri ale mediului inconjurator" nu sunt "subiecte de drept", cu toate ca s-ar putea profila o evolutie in sensul recunoasterii lor ca subiecte de drept. Faptul ca ele constituie un patrimoniu colectiv, un patrimoniu comun al umanitatii este, desigur, indubitabil; ca atingerile aduse acestora lezeaza interesele colective este, de asemenea, cert, numai ca mecanismele juridice "clasice" cunosc doar protectia exclusiv individuala.

Independent de inadaptarea recunoscuta, demonstrata, a sistemelor juridice traditionale pentru integrarea "prejudiciului ecologic pur", realitatea acestui gen de prejudiciu reprezinta o evidenta, iar asigurarea repararii lui o necesitate absoluta.

Cu toate eforturile doctrinare nu s-a ajuns la o definire a "prejudiciul 646d35g ui ecologic pur". Credem ca doar stiintele naturii ar putea da raspunsuri inteligibile si coerente.

In acest sens, pentru a caracteriza un atare prejudiciu, pornind de la strategia mondiala a conservarii, s-a propus ca definitie: mentinerea proceselor ecologice esentiale, mentinerea diversitatii genetice si mentinerea unei exploatari durabile a speciilor si a ecosistemelor; atingerile aduse acestor obiective ar constitui "prejudiciu ecologic pur".

Desigur, in cautarea unei definitii cat mai exacte, aceste elemente se pot combina cu elementele constitutive ale prejudiciului cauzat naturii, cum ar fi, de pilda, prejudiciul adus speciilor sau ecosistemelor.

Elementele caracteristice ale prejudiciului ecologic pot fi pana la urma identificate, dar dificultatea formularii juridice subzista.

Legea romana si prevederile Legii 137/1995 pana la modificarea prin OUG nr 91/2002 prevedea in cuprinsul anexa 1, fara a avea expres in vedere prejudiciul ecologic, ca "Prejudiciul, in intelesul legii, este un efect cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat de poluanti, de activitati daunatoare".

Iar in prezent apare la anexa A privind definitiile termenilor specifici utilizati, in lege "prejudiciu - efect cuantificabil in cost al daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului provocat de poluanti, activitati daunatoare, accidente ecologice sau fenomene materiale periculoase".

Daca ne uitam in aceeasi anexa la definitia notiunii de "mediu", ea include toate elementele componente "inclusiv valorile materiale si spirituale, calitatea vietii si conditiile care pot influenta bunastarea si sanatatea omului"; asadar, omul si bunurile sale fac parte din mediu si nu pot fi enumerate distinct de acesta.

Fara a starui prea mult asupra explicarii notiunii de "prejudiciu" prin aceea de efect cuantificabil in cost al daunelor (in loc de cuantificare a costului reparatiei daunelor), observam ca mediul ca victima este enumerat fara o preocupare speciala pentru notiunea de dauna ecologica.

Ni se pare ca aceste preocupari s-ar putea regasi, eventual, la aceeasi anexa, sub denumirea de "deteriorarea mediului". In intelesul legii, deteriorarea mediului reprezinta alterarea caracteristicilor fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale ale mediului, reducerea diversitatii si productivitatii biologice naturale si antropizate, afectarea echilibrului ecologic si a calitatii vietii, cauzate in principal de poluarea apei, atmosferei si solului, supraexploatarea resurselor, gospodarirea si valorificarea lor deficitara, inclusiv amenajarea necorespunzatoare a teritoriului.

Desigur, aceasta definitie, care pe langa caracterizarea notiunii de degradare a mediului cuprinde si cauzele ce pot determina degradari, pacatuieste prin dorinta de a cuprinde totul in dauna unei caracterizari sintetice si clare.

Asadar, in conditiile legii romane pentru protectia mediului, pentru a ajunge la recunoasterea juridica a daunei ecologice trebuie sa pornim de la definitia mediului, care este luat in consideratie atunci cand se determina prejudiciul si sa continuam rationamentul facand apel la determinarea legala a deteriorarii mediului, pentru a cuprinde si elementele componente ale acestuia, diversitatea si productivitatea ecosistemelor naturale, echilibrul ecologic. Astfel, am putea tinde la o luare in consideratie indirecta a "daunei ecologice pure".

Nu putem, insa, nega faptul ca legea cuprinde si unele elemente esentiale care sunt specifice daunei ecologice.

In cele ce urmeaza, vom cita, cu titlu de exemplu, unele dispozitii novatoare din dreptul american si canadian.

Dreptul federal american recunoaste de peste douazeci de ani existenta unui drept la reparatie pentru daunele cauzate resurselor naturale "pentru fapta unor activitati sau substante periculoase".

Dauna cauzata naturii a fost recunoscuta prin repercusiunile economice determinate de degradarea resurselor naturale, astfel incat s-a putut, probabil, evita orice controversa privind existenta unui interes lezat sau a unui drept asupra acestor resurse.

Prima lege care a prevazut in mod expres repararea prejudiciului adus naturii este legea referitoare la conducta de petrol Trans-Alaska; prin articolul 2o4 aceasta instituie un regim de raspundere obiectiva pentru prejudiciile cauzate bunurilor, "pestelui, vietii salbatice, resurselor biotice sau altor resurse naturale de care depinde subzistenta populatiilor autohtone din Alaska sau activitatile lor economice" .

Notiunea de dauna adusa resurselor naturale s-a detasat apoi de orice referire la interesele economice, dobandindu-si autonomia. Aceasta consacrare se gaseste in Legea privind repararea prejudiciului constand in degradarea sau distrugerea resurselor naturale datorata faptei substantelor periculoase din 1980 (cunoscuta sub denumirea de super fund). Resursele naturale fiind definite ca fiind "solul, pestii, viata salbatica, biotopurile, apa, panzele freatice, resursele de apa potabila si alte resurse de acelasi tip, fie ca apartin ori sunt administrate sau girate de Statele Unite, de un stat sau o colectivitate locala, de un guvern strain, de un trib indian sau de orice membru al unui trib indian" . De altfel, reglementari mai recente au creat un regim de responsabilitate civila proprie pentru repararea prejudiciilor cauzate resurselor naturale, independenta de repararea prejudiciilor aduse persoanelor sau bunurilor

In Quebec, o lege din 22 iunie 1990 permite organului central competent (ministrul) de a dispune decontaminarea sau restaurarea mediului daca se constata o contaminare sau o cantitate ori o concentratie interzisa de substante poluante, care este "susceptibila de a aduce atingere vietii, sanatatii, securitatii sau confortului fiintei umane sau sa cauzeze o dauna calitatii solului, vegetatiei, faunei sau bunurilor . Mentionam ca notiunea de dauna ecologica nu figureaza in terminis in textele evocate.

Credem ca notiunea se preteaza, totusi, la diferite formulari in terminologia proprie fiecarui sistem juridic.

Dreptul comunitar are in vedere in special separarea daunei ecologice de alte categorii de daune, cu scopul de a asigura repararea acesteia, independent de celelalte. Astfel, Directiva privind raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de deseuri distinge daunele aduse persoanelor si bunurilor de daunele (lezarea sau degradarea) aduse mediului, subliniindu-se, in expunerea de motive, necesitatea izolarii acestor daune ca o noua categorie in raport cu cele precedente .

Art.2 al Directivei defineste leziunile aduse mediului ca "atingeri importante si persistente ale mediului, determinate de o modificare a conditiilor fizice, chimice sau biologice ale apei, solului, aerului". Se mai precizeaza ca sunt "incluse atingerile aduse florei si faunei datorate unei modificari a acestor conditii".

De fapt, cautarea unei solutii mai adaptate pentru repararea daunei ecologice pure, definita ca o atingere adusa elementelor componente ale mediului natural, porneste de la insatisfactia formelor juridice clasice, care au fost concepute esentialmente pentru repararea prejudiciului suferit de om.

Or, este cunoscut ca un prejudiciu suferit de victima da nastere unui drept de reparatie numai daca prejudiciul este cert, iar victima este subiect de drept.

Luand in considerare aceste conditii - atingerile aduse mediului - ca sursa de perturbare pentru om cat priveste sanatatea sa sau patrimoniul sau, nu putem distinge o specificitate reala, in schimb cat priveste prejudiciul ecologic pur, numeroase dificultati pot fi relevate cu privire la certitudinea (cuantificarea ) lui ori a caracterului personal al interesului lezat.


Dauna ecologica si cerinta unui prejudiciu cert. Fara indoiala, o serie de dificultati insotesc orice demers care isi propune determinarea certa a unui prejudiciu ecologic. Aceasta nu pune, insa, la indoiala realitatea acestuia.


A. Determinarea certa a prejudiciului ecologic poate avea in vedere:

- realitatea si actualitatea lui, care consista in distrugerea unei specii rare a faunei sau florei, poluarea masiva cronica sau accidentala a marilor, a lacurilor, cursurilor de apa, contribuind la distrugerea constatata a pestilor, pasarilor; sunt exemple de prejudicii deja constatate.

Usurinta cu care pot fi date exemplele nu exclude complexitatea pe care o pot ridica unele indoieli stiintifice, care inclina in favoarea incertitudinii prejudiciului. Este, de altfel, mult mai dificil de a evalua prejudiciul decat de a constata realitatea;

- constatarea realitatii prejudiciului poate pune si problema unui prejudiciu viitor sau prin pierderea sursei (lipsa de castig). Determinarea unui prejudiciu viitor in acest domeniu poate avea ca obstacol nivelul cunostintelor stiintifice actuale, care pot fi lacunare sau insuficiente, ori posibilitatea unor circumstante viitoare aleatorii.


B. Pierderea de sansa este considerata de mai multi autori ca fiind posibil sa se aplice la repararea prejudiciului ecologic. In acest sens, se citeaza celebrul caz Zoe Colocotroni - judecatorul retinand, in special, ca pierderea cauzata de o maree neagra intr-o plantatie "nu este numai aceea a pierderii unui numar de plante sau animale, ci una mult mai importanta, care are in vedere capacitatea elementelor poluate ale mediului de a se regenera si de a permite acelasi lucru formelor de viata respective" .


C. Repararea prejudiciilor viitoare este consacrata de jurisprudenta franceza pentru lipsa de castig, asa cum putem cita cazul "noroiului rosu" de care a fost raspunzatoare societatea Montedison, afacere in care pescarii au obtinut reparatia "pentru pierderea sansei de a pescui".

Prejudiciul viitor este admis numai cu conditia de a nu fi ipotetic sau eventual, ci daca este o prelungire sigura si directa a prejudiciului actual.



Desigur, evaluarea prejudiciului viitor este dificila, in afara stadiului cunostintelor stiintifice lacunare sau insuficiente, prin aceea ca efectele pe termen mediu si lung ale poluarii constatate la un moment dat pot fi agravate prin situatii cumulative sau sinergice sau atenuate prin capacitatea de regenerare a naturii.


Anormalitatea daunei ecologice insemnand, in cadrul unor conceptii , gravitatea, periodicitatea si relativitatea prejudiciului. Anormalitatea daunei ecologice nu este o conditie generala pentru declansarea mecanismelor juridice de reparare.

Acest criteriu joaca insa un rol decisiv cat priveste repararea tulburarilor de vecinatate pe care, pentru ratiuni istorice le invocam, fiind adeseori temeiul repararii a numeroase daune ecologice.

In aceeasi ordine de idei s-ar inscrie si faptul ca protectia specifica acordata unui spatiu sau habitat se materializeaza in ceea ce priveste o eventuala reparatie, prima cerinta fiind certitudinea prejudiciului si nu problema caracterului acestuia, daca este normal sau tolerabil.

In schimb, atingerile difuze, cronice, de "natura obisnuita", nu sunt in general considerate ca un prejudiciu cert decat daca depasesc un prag considerat ca inacceptabil. De altfel, in opinia noastra, fixarea unor asemenea praguri instituie veritabile "permise de poluare".

Aceasta conceptie se poate desprinde si din Conventia privind raspunderea civila pentru prejudiciile aduse mediului prin activitati periculoase, care prevede, la art.8, consacrat exonerarilor de raspundere, ca exploatantul nu este responsabil pentru prejudiciu (intre alte prevederi) daca probeaza ca "acesta rezulta dintr-o poluare de nivel acceptabil in raport cu circumstantele locale pertinente". Or, noi credem ca insasi existenta prejudiciului este dovada indubitabila ca acesta trebuie reparat daca se demonstreaza legatura de cauzalitate intre activitatea pe care o desfasoara si respectivul prejudiciu.


Specificitatea prejudiciului ecologic. Fenomenele care afecteaza mediul natural se caracterizeaza, in general, prin deosebita lor complexitate. Sunt insa unele aspecte care nu sunt decat rareori intalnite la ceea ce am putea numi , dupa cum am mai aratat "daunele ordinare" (obisnuite).

Astfel, putem evidentia faptul ca unele consecinte ale atingerilor aduse mediului sunt de cele mai multe ori ireversibile. In acest sens, putem exemplifica imposibilitatea reintroducerii unei specii care a disparut sau imposibilitatea reconstituirii unui biotop care nu mai exista.

De asemenea, datorita faptului ca poluarea are, asa cum am mai aratat, efecte cumulative si sinergice, de cele mai multe ori dauna ecologica este rezultatul insumarii acestora si al cumularii intre ele; acumularea acestor leziuni poate avea efecte catastrofale. Se cunosc asemenea consecinte, de pilda, prin efectele produse de-a lungul lantului alimentar (Boala Minamata, in Japonia).

Specifica daunei ecologice, consideram ca este si nerespectarea vecinatatii. Dauna ecologica se poate manifesta fara ca macar sa fie atinse vecinatatile faptului cauzator de prejudicii. Ploile acide, datorita transportului atmosferic, pot produce efecte negative la mari distante fata de locul de emisie a noxelor (SO2).

Dauna ecologica este indeobste un prejudiciu colectiv, mai ales datorita cauzelor sale (pluralitate de autori, dezvoltare industriala, concentrare urbana etc.) si efectelor acesteia (costurile sociale).

Se mai poate remarca si caracterul difuz al daunelor ecologice prin manifestarile lor (aer, radioactivitate, poluarea apelor), ceea ce face ca legatura cauzala intre fapta si prejudiciu sa fie mult mai laxa. Repercutarea acestor daune se face prin ricoseu, in masura in care se aduc atingeri mai intai elementelor naturale si apoi drepturilor individuale.



Reparatia civila pentru dauna ecologica


Fundamentele raspunderii. Raspunderea civila presupune ca o persoana careia ii incumba raspunderea sa fie obligata sa repare un prejudiciu al unei alte persoane (victima). Deci, obligatia de a repara, ca orice obligatie, este o relatie intre doua persoane.

In cazul prejudiciului ecologic, victima nu este intotdeauna, din punct de vedere juridic, o persoana si pe cale de consecinta nu ar putea invoca dreptul subiectiv la reparatie. Aceasta dificultate tine de specificitatea daunei ecologice.

Problema determinarii debitorului obligatiei de a repara, in materia daunei ecologice, prezinta unele particularitati, dar nu din lipsa unei constructii juridice adecvate.

Culpa sau lipsa culpei, ca fundament al raspunderii, foarte laconic rezumat, este obiectul unei ample dezbateri. Argumente numeroase au fost aduse de partizanii ambelor teze.

Se poate insa pune intrebarea daca aceasta controversa este esentiala in materia prejudiciului ecologic, deoarece raspunderea poate fi determinata, si intr-un caz si in celalalt, cu avantajele si dezavantajele respective, fie pentru debitorul, fie pentru creditorul obligatiei de reparare.

Problema centrala a raspunderii pentru dauna ecologica, in opinia noastra, o reprezinta legatura cauzala dintre fapta (culpabila sau nu) a responsabilului si prejudiciul suferit de victima.

Dezbaterea "clasica", aceea care graviteaza in jurul culpei, este daca vina poate fi considerata ca unic fundament al raspunderii in materie de dauna ecologica sau trebuie sa se acorde un loc primordial raspunderii obiective (fara culpa).


Raspunderea subiectiva se intemeiaza pe culpa celui care a savarsit fapta cauzatoare de prejudicii, culpa ce trebuie dovedita de victima. In codul nostru civil, art.998 si 999, intregindu-se unul pe celalalt, intemeiaza aceasta raspundere nu numai pe intentie dar si pe imprudenta ori neglijenta .


Asadar, victima are, potrivit legii, obligatia de a face proba culpei autorului faptei, sa dovedeasca realitatea si certitudinea prejudiciului si, desigur, legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu.

Cat priveste ilicitatea faptei, codul civil nu pretinde ca fapta cauzatoare de prejudiciu sa fie ilicita; articolul 998 vorbeste numai de greseala.

Doctrina,insa, sprijinindu-se pe traditia noastra juridica, explica faptul ca raspunderea delictuala implica un act oprit de lege, care constituie o atingere injusta a dreptului altuia . Adaugand insa ca existenta culpei face sa se prezume caracterul ilicit al faptei.

De altfel, in literatura juridica franceza, numerosi autori definind sau analizand culpa, fac aproape o osmoza intre aceasta notiune si aceea de ilicit .

Cat priveste aplicarea acestei categorii a raspunderii la prejudiciul ecologic, situatie in care victima are sarcina de a proba culpa imputabila autorului faptei, pot interveni obstacole adeseori insurmontabile. Investigatii care necesita cunostinte tehnico-stiintifice uneori foarte specializate si chiar sprijinul poluatorului in acest demers, pot pune victima in situatia de a nu-si putea realiza dreptul la reparatie. La aceasta mai adaugam si faptul ca in materie de poluare prejudiciul poate fi rezultatul mai multor surse de poluare, ceea ce ar pune victima in situatia de a identifica in mod individual culpa fiecarui autor - lucru aproape imposibil.

In materia raspunderii contractuale, culpa nu poate fi niciodata altceva decat o violare a unei obligatii nascuta din contract. Obligatii care ar putea fi de securitate, informare sau consiliere a beneficiarului in cazul furnizarii unor produse toxice sau periculoase pot, tot asemenea, deschide un camp nou de raspundere contractuala pentru eventuale daune ecologice.


Raspunderea fara culpa pentru fapta lucrului. In baza articolului 1000 alin.1 Cod civil, care prevede ca "suntem raspunzatori de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastra".

Doctrina si jurisprudenta au desprins, din acest text elastic, un principiu general de raspundere pentru fapta lucrurilor, in temeiul caruia cel pagubit poate obtine repararea prejudiciului, fara a dovedi culpa celui chemat sa raspunda. Lucrurile la care se refera textul la care ne-am referit sunt toate lucrurile apropriabile, indiferent de natura lor.

Lucrurile neapropriabile precum aerul, lumina solara, apa marii etc. - res communis - fiind, prin natura lor, menite sa foloseasca tuturor si deci nefiind in paza juridica a cuiva, nu pot deci intra in domeniul de aplicare a art.1000 alin.1 Cod civil.

Asadar, in materie de poluare, este dificil sa se aplice aceasta categorie de raspundere, poluatorul fiind presupus a avea sub paza sa juridica fumul, mirosul sau vibratiile sonore, cauze ale numeroase daune ecologice.

Nu inseamna insa ca acest temei juridic nu a fost invocat de numeroase victime ale poluarii in lipsa unei reglementari speciale adecvate.

Cazurile de exonerare de raspunderea prevazuta de art.1000 alin.1 Cod civil sunt: forta majora, fapta unei terte persoane sau fapta victimei, ceea ce exclude cu desavarsire ideea de culpa, fie si prezumata, aflandu-ne pe taramul legaturii cauzale.


Raspunderea obiectiva in temeiul legii. In legislatia noastra, aceasta raspundere a fost instituita, mai intai prin Legea nr.61/1974 cu privire la raspunderea civila pentru pagubele nucleare, care desigur au avut in vedere si pe cele aduse mediului inconjurator.

Un alt exemplu l-ar putea constitui si raspunderea obiectiva a exploatantului aeronavelor pentru pagubele produse persoanelor si bunurilor care nu se afla la bord in cursul decolarii, zborului sau aterizarii . Desigur, aceasta reglementare nu a avut in vedere dauna ecologica si atingerile aduse mediului inconjurator in sine.

Exemplele la care ne-am referit pun in evidenta necesitatea de reglementare speciala a consecintelor prejudiciabile ale unor activitati care comporta un risc deosebit pentru mediu.

Asa cum doctrina a pus deja in evidenta, teoria raspunderii obiective pentru risc a avut initial la baza ideea ca orice persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate ce poate provoca prejudicii are obligatia de reparare a acestora, fara ca pentru aceasta atitudinea sa, culpabila sau nu, sa fie avuta in vedere.

Dar pentru a avansa cat mai mult in materia raspunderii in favoarea protejarii victimei, problema cauzalitatii ni se pare esentiala. Suprimarea conditiei cauzalitatii sau instituirea unei prezumtii irefragabile de cauzalitate, in ceea ce priveste prejudiciul ecologic ar fi poate extrem de util, dar in realitate ar putea sa insemne o iesire din chiar domeniul raspunderii juridice.


Raspunderea juridica in conditiile Legii nr.137/1995, a protectiei mediului. Legea-cadru la care ne referim are in vedere protectia mediului ca obiectiv de interes public major si asigurarea dezvoltarii durabile a societatii .

Asigurand un cadru legal de protectie integrala a mediului, Legea instituie, desigur, drepturi si obligatii pentru toti "utilizatorii" acestuia si sanctiunile corespunzatoare in caz de neconformare.

Raspunderea juridica are, deci, un caracter special pentru domeniul la care ne referim.

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate pare a fi intemeiata pe incalcarea obligatiei legale pentru toate persoanele fizice si persoanele juridice de a proteja mediul . Asta nu inseamna, insa, o derogare de la principiul general ca oricine cauzeaza un prejudiciu trebuie sa-l repare. Ceea ce va face specificitatea acestei raspunderi, asa cum vom vedea in cele ce urmeaza, sunt conditiile de angajare a raspunderii si modul de reparare a prejudiciului din punctul de vedere al autorului si al stabilirii victimei care are dreptul la reparatie.

Articolul 81 al legii proclama in mod expres caracterul obiectiv al raspunderii, independent de culpa.

Desigur, proclamarea principiului raspunderii obiective nu este tocmai o noutate, deoarece si pana in prezent, in practica, pentru repararea prejudiciilor cauzate prin poluare, victima putea, la alegere, sa-si intemeieze pretentiile pe art.1000, alin.1 Cod civil (raspunderea obiectiva) sau pe art.998-999 Cod civil (raspunderea pentru culpa).

Importanta acestei reglementari consta in aceea ca, avandu-se in vedere specificitatea daunei ecologice, s-a instituit prin puterea legii o raspundere care revine autorului faptei pagubitoare, ce nu poate invoca lipsa culpei sau sa se prevaleze de o autorizatie administrativa incercand sa fie exonerat de raspundere. Asadar, victima nu va fi obligata sa probeze culpa celui a carui raspundere incearca sa o angajeze in vederea repararii prejudiciului.

Principiul raspunderii obiective este, de altfel, singurul in masura sa puna in aplicare principiul "poluatorul plateste", raspunderea fiind angajata pentru riscul pe care-l prezinta activitatea pe care acesta o desfasoara. In opinia noastra, victima urmand sa faca dovada prejudiciului (care in acest domeniu am vazut ca prezinta destule obstacole) si faptul ca acest prejudiciu este consecinta activitatii poluatorului.

Articolul 81 alin.1 al legii pe care o analizam adauga: "In cazul pluralitatii autorilor raspunderea este solidara". Conditie indispensabila, dupa parerea noastra, dat fiind caracterul difuz al pagubei, de cele mai multe ori rezultat al mai multor surse de poluare si al unor acte succesive.

In aceasta situatie victima nu este pusa in situatia de a demonstra contributia fiecarui poluator in parte, proba care ar presupune cunostinte si mijloace tehnice, care de cele mai multe ori ar depasi posibilitatile acesteia.

Solidaritatea debitorilor (solidaritate pasiva) da posibilitatea victimei sa fie indemnizata pentru intreg prejudiciul de catre oricare dintre debitorii solidari - acestia fiind obligati la acelasi lucru (in solidum). Si in aceasta situatie ne aflam in fata unei obligatii solidare de drept, in virtutea legii .

Cat priveste repararea prejudiciului, in Legea-cadru de protectie a mediului se mentioneaza, la art.85 lit.g privind obligatiile persoanelor fizice si juridice, ca "autorul suporta costul pentru repararea prejudiciului si inlatura urmele produse de acesta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului".

Desigur, aceasta precizare are in vedere persoanele fizice sau persoanele juridice a caror raspundere a fost stabilita, urmarindu-se repararea integrala a prejudiciului, inclusiv aducerea la starea anterioara a mediului caruia i s-a adus atingerea respectiva (deci, inclusiv, reconstructia ecologica, daca aceasta este posibila).

Dreptul la actiune in repararea unui prejudiciu adus persoanelor, bunurilor sau mediului, asa dupa cum am vazut in dreptul comun, apartine celui lezat direct. Instituind un regim special, legea protectiei mediului, avand in vedere ca de cele mai multe ori victima este mediul insusi, recunoaste tuturor persoanelor "dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociatii, autoritatilor administrative sau judecatoresti in vederea prevenirii sau, in cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect" .

Este practic, vorba, de conferirea unei legitimari procesuale active tuturor persoanelor in virtutea recunoasterii dreptului la un mediu sanatos, dreptul la actiune facand parte din sistemul de garantii juridice alaturi de dreptul de informare si de participare la luarea deciziilor privind calitatea si politicile de mediu.

Este, de asemenea, de salutat dispozitia legala cuprinsa de art.87 prin care organizatiile neguvernamentale au dreptul la actiune in justitie in vederea conservarii mediului, indiferent cine a suferit prejudiciul.

Dreptul la actiune al organizatiilor neguvernamentale da satisfactie mai multor cerinte legate de protectia mediului si dezvoltarea durabila.

Fata de necesitatea repararii prejudiciilor suferite de mediu, prin obtinerea unei sentinte, este limpede ca organizatiile respective "reprezinta" in fata instantelor judecatoresti interesul general al colectivitatilor atunci cand "victima" nu este un bun apropriabil, desi ele pot, conform legii, actiona si pentru repararea prejudiciilor individuale.

Nu este, poate, locul aici, dar ne ingaduim sa evocam faptul ca o asemenea reglementare raspunde si cerintelor principiilor cuprinse in Declaratia de la Rio, adoptata cu prilejul Conferintei ONU pentru mediu si dezvoltare din 1992, care subliniaza necesitatea cresterii rolului actorilor societatii civile in toate activitatile care presupun integrarea protectiei mediului in toate problemele dezvoltarii societatii.

Obligatiei legale a persoanelor fizice si juridice de a repara prejudiciile cauzate ii corespunde dreptul tuturor persoanelor, consfintit prin dispozitiile legii, "la despagubire pentru prejudiciul suferit" .

Cand discutam despre prejudiciul la care se refera toate reglementarile sus-amintite, in intelesul legii, acesta, asa cum am mai aratat, poate fi constituit din daunele asupra sanatatii oamenilor, a bunurilor sau mediului provocate prin poluare, activitati daunatoare sau dezastre.

Alineatul 2 al articolului 81 instituie obligatia de asigurare pentru daune privind toate activitatile generatoare de risc major. Aceasta cerinta a legii satisface necesitatea adoptarii unor masuri de garantii financiare, deoarece daunele ecologice, prin complexitatea lor, pot crea cu adevarat probleme cat priveste intinderea lor in spatiu si in timp cat si, desigur, valoarea reparatiei.

Este neindoielnic ca, aceasta exprimare laconica a legiuitorului va trebui detaliata intr-o viitoare reglementare, care sa determine criteriile pentru caracterizarea riscului major si sa aiba in vedere evaluarea riscului din punctul de vedere al asiguratorului. Mentionam ca o estimare a riscului potential presupune cunostinte stiintifice speciale, efectele cantitative si calitative ce ar urma sa fie apreciate fiind imprevizibile, iar legatura de cauzalitate adesea indirecta.

De altfel, potrivit dispozitiilor finale si tranzitorii ale legii (art.87), s-a mentionat initial ca in vederea aplicarii eficiente a masurilor de protectie a mediului se vor adopta legi speciale menite sa dezvolte dispozitiile generale cuprinse in aceasta reglementare cadru. In enumerarea domeniilor speciale este cuprinsa si o viitoare reglementare ce va face obiectul unei legi speciale.

Precizam ca, odata cu modificarea legii privind OUG 91/2002, acest articol 89 a fost abrogat. Credem ca ratiunea abrogarii a constituit-o adoptarea majoritatii legilor speciale, dar o lege privind raspunderea civila pentru prejudiciile aduse mediului nu este nici macar in faza de proiect desi este, in opinia noastra o urgenta legislativa.

Credem ca in dezvoltarea cadrului normativ privind raspunderea, la care ne-am referit in cele ce preceda, vor trebui sa-si gaseasca o reglementare adecvata: dauna ecologica, masurile de readucere a mediului la starea anterioara, evenimentele socotite cauze ale daunei ecologice, persoanele raspunzatoare, cauzele de exonerare, legatura cauzala, regimul de securitate financiara obligatoriu, accesul la informatiile detinute de exploatant, termenele de prescriptie speciale, conditiile de demarare a actiunii in reparatie, competentele etc.


Raspunderea contraventionala




Recurgerea la sanctiunile administrative reprezinta un mijloc foarte important in lupta impotriva poluarii si a atingerilor aduse mediului prin alte activitati antropice. Mai multe caracteristici ale acestor masuri represive determina eficienta lor:

- Constatarea si aplicarea sanctiunilor permit o mai mare rapiditate fata de procedurile judiciare;

- Masurile dispuse sunt executorii, permitand o interventie urgenta in cazul unor activitati cu impact negativ asupra sanatatii oamenilor si mediului, luarea unor masuri de securitate etc.;

- In general, organele insarcinate cu constatarea si aplicarea sanctiunii au in competenta lor protectia mediului ca obiect de activitate, avand pregatirea profesionala si dotarea necesare pentru a urmari si controla aplicarea dispozitiilor legale din acest domeniu.

Problema poate, eventual, sa se puna din punctul de vedere al tertilor cat priveste mijloacele pe care acestia le au la dispozitie pentru a determina actiunea organelor competente pentru aplicarea masurilor contraventionale.


Raspunderea contraventionala, ca forma a raspunderii juridice, prevazuta de legea protectiei mediului (art.82) este poate forma cea mai "comuna" a raspunderii si cel mai adesea intalnita ca masura de constrangere pentru respectarea dispozitiilor legale de protectie a mediului. Contraventia presupune culpa sub toate formele ei, iar fapta, desi ilegala, prezinta un grad de pericol social mai mic decat infractiunea.

In conformitate cu dispozitiile legale in vigoare cuprinse in Ordonanta nr 2/2001 aprobata prin Legea nr 180 din 2002, privind regimul juridic al contraventiilor, se precizeaza, la art 1 ca "legea contraventiilor apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala." Acelasi articol mentioneaza ca fapta contraventionala trebuie sa fie savarsita cu vinovatie si sa fie ilicita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarare a guvernului sau, dupa caz, prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului muncipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Muncipiului Bucuresti.

Sanctiunile ce se aplica faptelor ce sunt calificate drept contraventii sunt principale si complementare.

Actele normative prin care se stabilesc contraventii trebuie sa cuprinda descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza sa se aplice, in cazul sanctiunii cu amenda stabilindu-se limita minima si cea maxima a acesteia.

In cazul unei sanctiuni contraventionale ce consta in cote procentuale din anumite valori se pot stabili si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savarsirea contraventiilor.

Cat priveste sanctiunile contraventionale principale, in enumerarea legii, indiferent de domeniul in care se aplica, sunt: avertismentul, amenda contraventionala, obligarea la prestarea unei munci in folosul comunitatii si inchisoarea contraventionala daca nu exista consimtamantul contravenientului pentru aplicarea sanctiunii cu prestarea serviciilor.

Sanctiunile contraventionale complementare care, la prima vedere ar fi in masura sa asigure eficienta si sa descurajeze repetarea faptelor contraventionale, sunt: confiscarea bunurilor destinate, folosite ori rezultate din contraventii, suspendarea sau anularea avizului acordat, a acordului sau a autorizatiei de exercitare a unei activitati, inchiderea unitatii, blocarea contului bancar, suspendarea activitatii agentului economic, retragerea licentei sau avizului, pentru anumite operatiuni ori activitati de comert exterior, temporar sau definitiv, desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala.

Reglementarea legala precizeaza de asemenea ca prin legi speciale se pot stabili si alte sanctiuni principale sau complementare.

Desigur domeniul protectiei mediului poate fi, prin specificitatea sa, un domeniu de excelenta pentru reglementarea altor contraventii prin legi speciale.

Prin prevederile legii se precizeaza in ce consta fiecare sanctiune contraventionala, cui se aplica si se precizeaza in mod expres ca sanctiunea contraventionala are caracter administrativ, stabilindu-se totodata limita minima si cea maxima in functie de categoria actului normativ prin care sunt stabilite. Astfel, pentru contraventiile stabilite prin lege sau ordonanta se pot prevedea amenzi de la 250.000 lei, limita maxima neputand depasi un miliard de lei, iar pentru cele stabilite prin hotarari ale Guvernului se pot prevedea amenzi intre 250.000 si 500 milioane lei si, respectiv, pentru cele stabilite de consiliile locale limita maxima este de 50 milioane lei.

O data cu aprobarea prin Legea 180/2002 a OG nr 2/2001 s-a modificat alin 5 si s-a introdus un alineat nou 6 prin care se dispune ca sanctiunea aplicata sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, iar sanctiunea complementara sa fie aplicata in functie de natura si de gravitatea acestei fapte.

Desigur ca, noua reglementare, care este "dreptul comun" in materia contraventiilor reprezinta un progres notabil fata de dispozitiile venerabilei Legi nr 32/1968, abrogata, mai ales, in opinia noastra, cat priveste sanctiunile contraventionale complementare, indeosebi cat priveste domeniul protectiei mediului.

Dat fiind faptul ca beneficiul realizat prin unele activitati poluante este adeseori considerabil si, poate, cu atat mai mult cu cat nu se respecta dispozitiile legale privind protectia mediului, titularii unor asemenea activitati inteleg sa suporte amenzile contraventionale si sa repete necontenit faptele astfel sanctionate, castigand, in fapt, "un drept de a polua" platit cu amenzi.

Aplicarea sanctiunilor contraventionale complementare, cum ar fi, de pilda, suspendarea sau anularea autorizatiilor, a activitatii sau blocarea contului bancar, nu mai ingaduie celor in cauza sa repete cu obstinatie faptele contraventionale, este asadar vorba despre o solutie legala cu adevarat asteptata si eficienta.

In situatia in care contravenientul obtine anularea sanctiunii contraventionale principale si, pe cale de consecinta, se anuleaza si cea complementara se ridica problema, care ar fi urmarile in cazul in care intre timp s-ar fi blocat contul bancar ori s-ar fi suspendat activitatea.

Contravenientul ce a obtinut anularea sanctiunii, desigur, ar putea cere si obtine despagubiri. In aceasta situatie, agentul care constata si stabileste sanctiunea contraventionala isi asuma si riscul de a aplica si sanctiunile complementare.

Credem ca o solutie posibila ar fi aceea ca sanctiunile contraventionale complementare sa se aplice numai dupa ramanerea definitiva a sanctiunii principale.

Mentionam ca in domeniul protectiei mediului, autoritatile publice centrale si locale, daca isi incalca obligatiile ce le revin in legatura cu activitatea de supraveghere si control pentru protectia mediului, cum ar fi, de pilda: eliberarea acordului sau autorizatiei de mediu fara ca programul de conformare sa cuprinda o varianta de eliminare a efectelor negative asupra mediului, in raport cu standardele si reglementarile in vigoare (art.9 alin.3); nesupunerea in dezbaterea publica a rezultatelor studiului de impact (art.12 alin.1); nerevizuirea bilantului de mediu si nestabilirea programului pentru conformare (art.15 alin.2) etc. - sunt tot astfel, supuse raspunderii administrative.

Exceptie de la aceasta categorie a contravenientilor ipotetici, care sunt chiar autoritatile publice, au facut-o dispozitiile art.45, care au in vedere proprietarii si detinatorii legali de teren care nu intretin si nu extind perdelele de protectie, spatiile verzi si gardurile, dispozitiile art.61 lit. a)-d), care prevad obligatii ce pot fi incalcate si de persoanele fizice sau juridice, altele decat autoritatile publice, care, pana la modificarea Legii 137/1995 prin OUG nr 91/2002 nu puteau fi sanctionate.

De altfel, autoritatile publice pot fi virtuali contravenienti si pentru alte categorii si transe de amenzi, potrivit legii la care ne referim, in special dupa completarea si modificarea acesteia.

Alte categorii de contraventii specifice se refera la incalcarea obligatiilor legale privind:

- cererile de autorizare;

- protectia ecosistemelor terestre;

- masurile si dotarile antipoluante;

- standardele si limitele maxime admisibile;

- producerea, comercializarea, utilizarea, evidentierea, stocarea, transportarea substantelor si deseurilor periculoase, a ingrasamintelor chimice si pesticidelor;

- nerefacerea cadrului natural etc.

Legea prevede in mod expres ca numai persoanele imputernicite din cadrul autoritatilor publice centrale si teritoriale pentru protectia mediului, precum si din cadrul administratiei publice locale de catre comisarii si subcomisarii de politie si de personalul Ministerului Apararii imputernicit in domeniile sale de activitate conform atributiilor stabilite prin lege, au calitatea sa constate contraventiile si sa aplice sanctiunile.

Tot in dispozitiile legii se mentioneaza actualizarea anuala a cuantumului amenzilor prin Hotarare a Guvernului, ceea ce este absolut necesar fata de rata inflatiei si de riscul unei posibile ineficiente a amenzilor, pe cale de consecinta.

In cadrul modificarii si completarii art 86 din Legea 137/1995 prin OUG 91/2002 alin 2 precizeaza ca legea se completeaza cu prevederile OG nr 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor aprobata, cu modificari si completari prin Legea 180/2002 cu modificarile ulterioare. Consideram ca, in prezent, nu mai poate fi vorba de o actualizare anuala a cuantumului amenzilor, ci numai de posibilitatea de a modifica prin Hotarare de Guvern, cuantumul acestora (art 7 alin 4 OG 91/2002).

Plangerile impotriva proceselor-verbale de constatare a contraventiilor si de aplicare a sanctiunilor se pot face in termen de 30 de zile de la data comunicarii la judecatoriile competente.

Raspunderea contraventionala, careia nu-i putem nega utilitatea, are marele neajuns de a permite "recidiva" contraventionala, dupa cum am aratat mai sus (ceea ce in dreptul penal nu se poate intampla) astfel incat, prin repetarea faptelor ilegale sa se perpetueze o stare cu impact negativ asupra mediului cu pretul platii repetate a amenzilor, care in anumite conditii poate fi convenabil pentru contravenient.

De aceea, doctrina propune ca repetarea unor contraventii sa atraga dupa sine sanctiunea penala., solutie ce se regaseste in reglementarea privind fondul de mediu prin legea 73/2000, modificata si completata prin OUG 86/2003, art 13.


Raspunderea penala


Raspunderea penala pentru incalcarea normelor privind protectia mediului se inscrie in principiile raspunderii infractionale, specificul angajarii ei fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege si a particularitatilor relatiilor sociale din acest domeniu.

Caracterul penal este dat de gradul de pericol social ridicat pe care il prezinta fapta, ea trebuind sa infatiseze o serioasa amenintare pentru mediu, sanatatea si viata oamenilor si a oricaror forme de viata.

Pentru angajarea raspunderii penale, faptele incriminate ca infractiuni trebuie savarsite cu vinovatie.

Codul penal roman, cu toate modificarile si completarile aduse prin Legea nr.88/1992, nu cuprindea decat putine dispozitii privind incriminarea unor fapte periculoase din domeniul protectiei.

Multe infractiuni sunt reglementate prin legi speciale adoptate in masura in care au fost adoptate reglementari sectoriale de protectie a mediului. In acest sens am putea cita: protectia si asigurarea calitatii apelor - Legea nr.107/1996, Legea 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura, Legea 645/2002 privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii, Legea 103/1996 privind fondul cinegetic si protectia vanatului, Legea 26/1996 - Codul silvic, Legea 655/2002 privind protectia atmosferei etc, exemplele desigur putand continua.

Aceste reglementari dispersate nu sunt rezultatul unei conceptii unitare privind infractiunile specifice domeniului de care ne ocupam. Si la noi, ca si in alte tari, sanctiunile penale au urmat pas cu pas procesul de elaborare a regulilor politicilor in materia mediului, lipsind o abordare globala ce si-ar fi putut gasi locul in chiar codul penal .

Este momentul sa revenim, insa in actualitate. Prin Legea 300 din 2004 (publicata in M. Of. nr 575 din 29 iunie 2004) a fost adoptat noul Cod penal ce va intra in vigoare pe 29 iunie 2005, potrivit art 512 din acest Cod. Noul Cod penal raspunde exigentelor actuale ale societatii noastre precum si dezvoltarea stiintelor juridice si contributiei practicii judiciare.

La nivelul principiilor si al conceptelor s-au inregistrat modificari si completari.

In domeniul protectiei mediului, apare pentru prima data, la titlul VIII -Crime si delicte de pericol public incriminarea in cadrul capitolului V art 395-405 a faptelor care constituie crime si delicte contra mediului inconjurator.

O prima constatare, mediul este tratat ca o victima a faptelor astfel incriminate de legea penala.

Intr-un studiu comparativ privind noul Cod penal si Codul penal anterior George Antoniu arata ca sunt crime si delicte contra mediului "incalcarea regulilor privind protectia mediului, a regulilor privind protectia apei, a regulilor privind gospodarirea apelor, a utilizarii apei potabile, distrugerea lucrarilor de protectie a apelor, incalcarea regulilor privind protectia solului, a fondului forestier, poluarea fonica si poluarea accidentala."[29]

Acelasi autor mentioneaza ca toate aceste incriminari au fost preluate cu numeroase reformulari si modificari din Legea speciala nr 137/1995 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare, precum si din Legea 107/1996 privind proetctia apei si din OUG nr 243/2000 privind protectia atmosferei.

O prima remarca, s-ar putea referi la faptul ca aceste trei acte normative nu acopera toate sectoarele de protectie a mediului care se bucura de legi speciale si, desigur, de incriminarea unor fapte ca infractiuni.

Capitolul V Titlul VIII din Noul Cod penal incrimineaza incepand cu art 395 pana la art 405 inclusiv:"incalcarea regulilor privind protectia atmosferei privind neluarea de masuri pentru oprirea functionarii instalatiilor care constituie o sursa de risc major pentru calitatea aerului constatat de catre autoritatile competente precum si neanuntarea acestora. La alineatul 2 se prevede o varianta agravanta cand faptele au condus la vatamare corporala grava sau au pus in pericol sanatatea sau integritatea corporala a unui numar mai mare de persoane ori au cauzat o paguba importanta.

Alineatul 3 al acestui articol prevede o alta varianta agravanta daca urmarea faptei este moartea uneia sau a mai multor persoane sau o paguba importanta adusa economiei nationale.

Continuand demersul la articolul urmator, art 396 are in vedere incriminarea penala a faptelor care privesc alt element al mediului, protectia apei, consideram ca nu este cazul mai multor reglementari, dat fiindca descrierea faptelor este completa si viguroasa. In celelalte articole, tehnica este aceeasi pana la articolul 403 inclusiv.

De subliniat, credem ca ar fi relevant, faptul ca, se sanctioneaza si tentativa la delictele prevazute al art 395 alin 1, art 306 alin 1 si alin 3, art 397 alin 1, incalcarea regulilor de gospodarire a apelor, art 398 alin 1 incalcarea regulilor de utilizare a apelor, art 399 alin 1 si 2 distrugerea lucrarilor de protectie a apelor, art 4000 alin 1 si 3 incalcarea regulilor de protectie a solului.

La toate infractiunile contra mediului din capitolul V, Titlul V al Codului  penal este mentionat expres ca persoana juridica se sanctioneaza penal. (art 405).

Desi gestionarea deseurilor este o reglementare de protectie a mediului art 392 din Codul penal sanctioneaza nerespectarea dispozitiilor privind gestionarea deseurilor reciclabile plasat la capitolul IV al Titlului VII "Crime si delicte contra sanatatii publice". Credem ca este vorba de o eroare de structurare.

Poate cea mai importanta completare adusa noului Cod penal o constituie introducerea, intr-un capitol distinct (Titlul II, capitolul VII), institutiei raspunderii penale a persoanei juridice cu exceptia statului si a autoritatilor publice si a institutiilor publice, fara ca aceasta sa excluda raspunderea penala a persoanelor fizice ca participante la comiterea faptului infractional (art 45). Este vorba, desigur, despre faptele prevazute de lege, savarsite in numele sau in interesul persoanelor juridice, de catre organele sau reprezentantii acestora.

Remarcam, de asemenea, ca in reglementarea Codului penal, raspunderea persoanei juridice pentru anumite infractiuni este expres prevazuta de lege si deci, intervine numai in astfel de cazuri.

Aceasta institutie nou introdusa in legislatia penala romaneasca, pe care o salutam ca pe o garantie a unei atitudini mai respectuoase fata de mediu a marilor poluatori, a avut  deja un succes remarcabil in cadrul altor legislatii penale din alte tari si in unele acte internationale.

Astfel, Conventia pentru protectia mediului prin dreptul penal elaborate de Consiliul Europei din 4 noiembrie 1998, avand in vedere necesitatea unei politici penale comune, a statelor membre, pentru protectia mediului si faptul ca atingerile aduse mediului antreneaza consecinte grave care constituie infractiuni, are in vedere luarea unor masuri eficace astfel incat autorii unor asemenea infractiuni sa nu scape de urmarirea penala si sanctionarea corespunzatoare. In preambulul Conventiei se pune in evidenta faptul ca persoanele juridice ce vor raspunde penal, astfel responsabilizate vor avea un aport eficient in actiunile de prevenire.

In Conventie sunt prevazute masurile ce trebuie luate la nivel national, infractiuni comise intentionat (emiterea sau introducerea ilicita a unei cantitati de substante sau de radiatii ionizante in atmosfera, sol sau apa susceptibile de a cauza moartea sau deteriorarea durabila a mediului), alte infractiuni socotite a fi "de neglijenta" (in materie de deseuri, de atingeri aduse elementelor naturale, parcuri nationale, arii protejate. Nu este neglijat nici comertul ilicit cu specii protejate.

La capitolul sanctiuni sunt prevazute sanctiuni specifice care dovedesc intelegerea exacta a mediului ca victima spre deosebire de noul Cod penal roman o sanctiune esentiala fiind refacerea starii mediului (art 8 din Conventie).

Asa cum este de asteptat art 9 din Conventieconsacra raspunderea persoanelor juridice pentru infractiuni comise de organele lor, de un membru al acestora sau de catre alte persoane reprezentative.

Faptele incriminate ca infractiuni prin Legea nr.137/1995 a protectiei mediului.

In conformitate cu Legea pentru protectia mediului nr 137/1995 modificata si republicata in Monitorul Oficial 70 din 2000 si modificata si completata ulterior prin OUG nr 91/2002 aprobata prin Legea 294 din 27 iunie 2003, legea cadru cu caracter de lege speciala prevede faptele care constituie infractiuni si pedepsele penale corespunzatoare fiecarei categorii (art 85).

Pentru prima oara, chiar din alineatul 1 al articolului 85 se incrimineaza ca infractiune continuarea activitatii dupa aplicarea sanctiunii contraventionale prevazute de art 83 alin 1 lit a privind obligativitatea persoanelor fizice si juridice de a obtine autorizatiile de mediu conform legii.

Analizand infractiunile din noul Cod penal si pe cele din enumerarea legii (art.85) am putea desprinde mai multe grupe de infractiuni:


A. O prima grupa o constituie infractiunile care au ca efect degradarea sau distrugerea mediului.

-arderea stufului, tufisurilor si vegetatiei ierboase din ariile protejate sau de pe terenurile supuse refacerii ecologice (art 55 alin 2 si 3),

-defrisarea vegetatiei forestiere din afara fonmdului forestier sau de pe terenuri in pante foarte mari,

-evacuarea intentionata, in apa, in atmosfera sau pe sol a unor deseuri sau substante periculoase (art 80 lit.i)

B. Infractiuni care pun in pericol viata ori sanatatea oamenilor, fauna sau flora.

La alineatul 2 se incrimineaza ca infractiuni faptele de natura sa puna in pericol viata ori sanatatea umana, animala sau vegetala.

Remarcam ca este vorba de elementele biotice, componente ale mediului care fac obiectul ocrotirii prin sanctiuni penale. Faptele prevazute la literele a, b,c,d ale acestui alineat se regasesc si in capitolul V al Titlului VII al noului cod penal intr-o formulare mai putin precisa si fara un criteriu in raport cu notiunea de mediu care este adevarata victima.

Mai mult decat atat art. 401 din Codul penal se refera la protectia fondului forestier iar reglementarea priveste defrisarea vegetatiei forestiere "din afara fondului forestier" (preluarea dispozitiilor art 85 alin 2 litera a a Legii protectiei mediului).

In cadrul articolului 85 la care ne referim, alineatele urmatoare privesc: protectia vietii salbatice, producerea de zgomot peste limitele admise daca pot pune in pericol grav sanatatea umana, nerespectarea restrictiilor si interdictiilor prvitoare la vanat, pescuit ale unor specii protejate sau oprite temporar ori spala in apele naturale a ambalajelor de pesticide.


C. Infractiuni privind reglementarea modalitatilor de desfasurare a activitatilor care comporta un risc pentru mediu.

Trecand la alte reglementari care reprezinta instrumente legale de protectie a mediului indiferent in ce sector de mediu isi produc efectele, faptele incriminate ca infractiuni la laineatele urmatoare se refera la:



Ø     nesupravegherea si neasigurarea depozitelor de deseuri si substante periculoase, depozitarea ingrasamintelor chimice si a produselor de uz fitosanitar (art 29 alin 1 lit c si alin2),

Ø     producerea si/sau importul in scopul introducerii pe piata si utilizarea unor substante si preparate chimice periculoase (art 21 lit e si introducerea pe teritoriul Romaniei a deseurilor de orice natura in scopul eliminarii si sau valorificarii (art 23),

Ø     importul si exportul unor substante si preparate chimice periculoase interzise sau restrictionate (art 17 alineatul 2),

Ø     omisiunea de raporta prompt despre orice accident major (art 21 lit d si art 80 lit f),

Ø     producerea, livrarea si utilizarea ingrasamintelor chimice si a produselor de uz fito-sanitar (art 26),

Ø     nerespectarea interdictiilor in legatura cu utilizarea pe terenuri agricole, de pesticide sau ingrasaminte chimice (art 29 alin 1 lit d, e si f si alin 2)

Ø     provocarea datorita nesupravegherii surselor de radiatii ionizate a contaminarii mediului si/sau a expunerii populatiei la radiatii ionizante, omisiunea de a raporta prompt cresterea peste limitele admise a contaminarii mediului, aplicarea necorespunzatoare sau neluarea masurilor de interventie in caz de accident nuclear (art 39 lit c si e).

Ceea ce ni se pare demn de semnalat in legatura cu aceasta infractiune prevazuta in mod expres de art 85 alin 2 si care se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 an , o pedeapsa mai putin severa decat cea prevazuta iaintea modificarii legii in 2003, este faptul ca reglementarile incalcate nu privesc defasurarea activitatii nucleare propriu-zise, supravegherea eventualei contaminari radioactive si obligatia de raportare prompta a oricarei cresteri semnificative a contaminarii.

La capitolul privind infractiunile contra mediului inconjurator nu este incriminata de asemenea nici o fapta care sa se refere la activitatile nucleare propriu-zise. Credem ca aceasta "lacuna" se justifica prin prevederea sanctiunilor penale in legea speciala.Problema consta, insa, in aceea ca reglementarile speciale sunt anterioare noului Cod penal si nu poatef i vorba de raspunderea penala apersoanelor juridice, extrem de necesara in acest domeniu.

Nu este ansa mai putin adevarat ca la capitolul V, al Codului penal sunt incriminate crime si delicte la regimul armelor si munitiilor, materiilor radioactive si a materiilor explozive (art 407).

Pe de o parte, criteriul plasarii materialelor radioactive ni se pare cel putin bizar iar pe de alta parte, punerea in functiune a instalatiilor, exploatarea, modificarea si dezafectarea acestora-activitati nucleare in sine -sunt abordate prin intermediul regimului juridic al materialelor nucleare, abordare, care in opinia nosatra, ni se pare incorecta.

De asemenea pentru infractiunile incriminate in capitolul VI este prevazuta expres raspunderea penala a persoanelor juridice:

descarcarea apelor uzate si a deseurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct in ape naturale cat si evacuarea sau scufundarea unor substante sau deseuri periculoase (art 40 lit d),

luarea masurilor de eliminare totala a substantelor si preparatelor chimice periculoase care au devenit deseuri (art 21 lit c).

D. Infractiuni la reglementarile referitoare la conditiile prealabile desfasurarii activitatii, eliberarea autorizatiilor si respectarea lor si aspecte legate de acestea in timpul desfasurarii activitatii.

O prima remarca se poarta asupra faptului ca posibilii raspunzatori din punct de vedere penal pot fi atat autoritatile publice cat si persoanele fizice si persoanele juridice, altele decat acestea.


1. Astfel, cat priveste prima categorie, mentionam:

- ascunderea unor date sau difuzarea de catre functionarii publici de informatii false in legatura cu calitatea mediului si sanatatea umana (art.69);

- neluarea masurilor de limitare a impactului asupra mediului a substantelor sau a deseurilor periculoase (art.20);

- refuzul interventiei in cazul poluarii accidentale a apelor si a zonelor de coasta (art 40 lit e).

In aceasta situatie inclinam sa credem ca, este vorba de autoritatile portuare sau de protectie a mediului,

-controlul la introducerea si scoaterea din tara a substantelor si preparatelor chimice pe baza reglementarilor autoritatii publice centrale de mediu si a celor privind transportul international al marfurilor periculoase, introducerea in tara a culturilor de microorganisme, plante si animale vii din flora si fauna salbatica fara acordul eliberat de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului (art 20 si art 35 alin 5). Comiterea faptei infractionale mentionate mai sus, priveste autoritatile vamale.

2. Pentru persoanele fizice sau juridice, infractiunile se refera la:

- continuarea activitatii dupa suspendarea acordului sau autorizatiei de mediu (art.10 alin.2);

- prezentarea in studiile si analizele de impact a unor concluzii si informatii false (art.12 alin.6);

- transportul sau tranzitul de pesticide, substante sau deseuri periculoase fara autorizatie (art. 17 alin 1 si art.23 alin 1);

De mentionat ca pentru toate infractiunile prevazute de art.85 - tentativa se pedepseste.

Sanctiunile penale prevazute de lege sunt pedeapsa privativa de libertate (inchisoare) si pentru un numar restrans de infractiuni este posibila aplicarea unei amenzi penale.

Constatarea si cercetarea infractiunilor se fac din oficiu de catre organele de urmarire penala conform legii.


In legatura cu subiectele raspunderii penale. Principiul dreptului penal conform caruia nu exista pedeapsa decat pentru un fapt personal trebuie, desigur, respectat si cat priveste infractiunile din domeniul mediului inconjurator. Cu toate ca delictul, in general, este comis de si pentru intreprinderea respectiva - jurisprudenta, in multe cazuri, a manifestat tendinta de a absolvi salariatul unei intreprinderi - autor material - al unei poluari si a inculpat patronul acestuia ca autor intelectual sau moral.

De fapt, conducerii unei intreprinderi ii sunt impuse conditiile si modul de desfasurare a activitatii pe care o initiaza si o controleaza. Doctrina, la randul sau, a calificat aceasta tendinta a jurisprudentei ca pe o necesitate de a se lua in consideratie interesul social colectiv. Activitatile industriale nu pot avea ca unic scop producerea de bunuri, ci si obligatia de a asigura igiena si calitatea mediului, securitatea vietii si sanatatii oamenilor.

De altfel, recunoscand interesul general pentru protectia mediului, Consiliul Europei inca din anul 1977, prin rezolutia din 28 septembrie a Consiliului de Ministri, referitoare la contributia dreptului penal la protectia mediului, invita la o dezvoltare a restrictiilor penale, la inlaturarea amnistierii infractiunilor privind mediul, si introducerea, in anumite cazuri, a raspunderii penale a persoanelor juridice.

Consiliul European pentru Dreptul Mediului (O.N.G.) considera ca este necesara introducerea in codul penal, alaturi de crima pentru omor sau furt, infractiunea de poluare, care sa fie distincta de reglementarile speciale si de nerespectarea unor prevederi ale acestor legi.

Toate aceste etape si considerente au fost avute in vedere si de legiuitorul roman, care, asa dupa cum am mai aratat in noul Cod penal consacra la art 45 raspunderea penala a persoanelor juridice, precizand ca raspunedrea penala a persoanei juridice nu exclude raspunedrea penala a persoanei fizice care a participat la savarsirea faptei infractionale.

Credem insa ca la gradarea pedepselor ar trebui sa se aiba in vedere gravitatea daunei ecologice provocate, alaturi de gravitatea pericolului social.

Precizam ca, tentativa se pedepseste pentru toate infractiunile prevazute de art 85 al Legii 137 din 1995.




. Legea nr.137/1995 privind protectia mediului inconjurator.

. Michel Prieur, Droit de l'environnement, Ed.Dalloz, Paris, 1991, pag.125.

. Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.

. Comunitatea Europeana.

. A se vedea M.Uliescu, La responsabilite pour le dommage ecologique, Revue Internationale de Droit Compare nr.2/1993, Paris, pag.392.

. Michel Despax, Droit de l'Environnement, Ed. TEC, Paris, 1980.

. A se vedea M.Raymond-Gouilloud, "Du droit de detruire. Essai sur le droit de l'environnement", P.U.F., 1989, p.42-46.

. Prefata la lucrarea lui D.Giroud, "La reparation du dommage ecologique, L.G.D.J., Paris, 1974.

. M.Caballero, op.cit., pag.291.

." Biens- environnements" dupa expresia lui Gilles Martin, "Le repression du prejudice ecologique", Colloque de Brest, 1988.

. Trans-Alaska Pipeline Authorisation Act.1973.

. Comprehensive Environmental Reponse, Compensation and Liability Act of 1980.

. Citam, in aceste sens, Oil Pollution Act of 1990.

. Legea de modificare a Legii privind calitatea mediului (art.31-43).

. Modificare prezentata de Comisie la 28 iunie 1990, in virtutea art.149 al Tratatului C.E.E.

. A se vedea Raportul Pireu III, Le dommage ecologique en droit communautaire et compare, Economica, Paris, 1992, p.32 si urm.

. Commonvealth of Puerto Rico v. Zoe Colocotroni, aug.12, 1980, 10 E.L.R. 20.286.

. Patrick Giroud, La reparation du dommage ecologique, Paris Librairie generale de droit et de jurisprudence, p.49.

. Pentru intreaga demonstratie, a se vedea M.Eliescu, Raspunderea civila delictuala, Editura Academiei, 1972, pag.223.

. A se vedea D.Alexandrescu, Explicatiune teoretica si practica a dreptului civil roman, vol.V, Iasi, 1898, p.468-469.

. G.Marty et P.Raymond, Droit civil, vol.II, Sirey, Paris, p.397.

. Raspunderea fara culpa consacrata de Codul aerian, 1982, art.97.

. Art.1 din Legea nr.137/1995, republicata in 2000

. A se vedea art.6 si art 7, art. 80 si art.81 din Legea nr.137/1995 cu modificarile si completarile ulterioare.

. A se vedea si art.1041 Cod civil.

. A se vedea art.5 lit.d din Legea nr.137/1995.

. Vezi art.5 lit.e, Legea nr.137/1995.

. A se vedea Michel Prieur, Droit de l'environnement, Ed.Dalloz, Paris, 1991, p.706.

A se vedea George Antoniu "Noul Cod penal, Codul penal anterior" Ed All Beck, Bucuresti 2004, pag 176





Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2024 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact