Evaluarea impactului asupra mediului

EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI

Studiul de impact asupra mediului este un instrument procedural de prevenire a vatamarii mediului, prealabil si indispensabil eliberarii autorizatiilor care s-a generalizat, practic, in toate drepturile nationale dupa aparitia sa in SUA in 1969 si cunoaste importante dezvoltari la nivel national, comunitar si international.

In acceptiunea conventiei Espoo din 1991, evaluarea impactului asupra mediului, reprezinta un instrument necesar in vederea imbunatatirii calitatii informatiilor furnizate factorilor de decizie si care permite acestora sa ia decizii rationale d 232h76c in punct de vedere al mediului, concentrate pe limitarea, pe cat posibil, a impactului negativ semnificativ al activitatilor.

La nivel comunitar.  

Evaluarea impactului asupra mediului si-a gasit o implementare prin directiva 85/1985 privind evaluarea incidentelor anumitor proiecte publice si private asupra mediului.

Astfel, statele membre stabilesc dispozitiile necesare pt ca inainte de autorizarea ceruta pt proiectul public sau privat, suscptibil a avea consecinte notabile asupra mediului, sa se evalueze aceste efecte.

Autorul proiectului trebuie sa prezinte informatii referitoare la descrierea proiectului, caracteristicile procedeelor de fabricatie, o estimare a tipurilor de reziduuri si emisii asteptate de pe urma proiectului.

In jurisprudenta CJCE s-a decis ca in decursul acestei directive, evaluarea incidentelor asupra mediului a anumitor proiecte publice sau private trebuie sa se realizeze inainte de acordare autorizatiei.

Aceasta directiva a fost revizuita in 1997, in special pt inscrierea acestei proceduri in cadrul definit de Conventia Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului in conventie transfrontiera.

La luarea unei decizii autoritatile competente trebuie sa puna la dispozitia publicului interesat continutul deciziei si conditiile pe care acestea le poate contine, dar si motivele si consideratiile pe care s-a fondat.

In 2001 directiva a fost completata, pe de o parte a fost completata vechea directiva, iar pe de alta parte, realizeaza o mai buna transparenta a deciziei.

Studiul de impact la nivel international.

Acest instrument a fost initial prevazut printr-o serie de recomandari emise de unele organizatii interanationale OCDEE, PUNM (UNEP).

Primul instrument obligatoriu care a prevazut evaluarea efectelor anumitor activitati asupra mediului a fost o conventie din 1978 cu privire la lupta impotriva poluarii in Golful Persic.

Conventia de la Espoo - privind evaluarea impactului asupra mediului  - a fost semnata in 1991, a intrat in vigoare in 1997, iar Romania a ratificat-o prin legea 22/2001.

Obiectivul documentului il constituie luarea de catre parti individual sau impreuna a tuturor masurilor adecvate si eficiente pt prevenirea, reducerea si controlul impactului transfrontiera negativ semnificativ pe care activitatile propuse il produc asupra mediului.

Se pleaca de la principiul conform caruia statele-parti trebuie sa vegheze la o evaluare a impactului asupra mediului inainte de luarea deciziei de a autoriza o activitate propusa sub competenta lor teritoriala, susceptibila de a avea un impact transfrontiera prejudiciabil important.

Activitatile pt care este necesara efectuarea studiului de impact sunt prevazute in anexa 1 la Conventie si au in vedere activitati industriale, constructii de autostrazi, cai ferate, etc.

La nivel de continut, studiul de impact va cuprinde descrierea activitatii, solutiile propuse, descrierea mediului potential afectat, etc.

Toata aceasta documentatie se va comunica statului posibil afectat, iar observatiile formulate de acesta trebuie transmise statului de origine. In prealabil, intre cele 2 stet pot avea loc consultari referitoare la solutia propusa.

Rezultatele evaluarii impactului asupra mediului trebuie luate in considerare in mod corespunzator la adoptarea deciziei.

Conventia vine cu o noutate: prin instituirea unei proceduri de analiza asemanatoare unui audit de mediu. Aceasta analiza poate fi angajata la cererea uneia din parti si presupune verificarea respectarii conditiilor enuntate in textele directivei si determinarea oricarui impact transfrontiera prejudiciat.

Statele-parti vor acorda atentie si stabilirii sau intensificarii programelor de cercetare stiintifica in scopul imbunatatirii metodelor cantitative si calitative de evaluare.

Protocolul privind evaluarea strategica de mediu.

Acest protocol a fost incheiat la Kiev in 2003 ca urmare a conventiei de la Espoo. Evaluarea strategica de mediu este un instrument prin care se analizeaza impactul politicilor, strategiilor, programelor si planurilor asupra mediului inconjurator. Scopul evaluarii strategice de mediu este de a identifica impactul negative pe care diferite strategii, planuri si programe le pot avea asupra mediului.

Protocolul exprima cerintele principiului integrarii exigentelor protectiei mediului, inclusiv ale sanatatii, in procesul de elaborare a proiectelor, de texte politice sau legislative, susceptibile a avea efecte notabile asupra mediului si sanatatii.

Protocolul prevede ca instrument juridico-administrativ raportul de mediu care face obiectul unei evaluari strategice de mediu si care determina, descrie si evalueaza efectele notabile, posibile asupra mediului, inclusiv a sanatatii si solutiile rezonabile.

Protecolul se aplica fara a prejudicia alte conventii, nu se interfereaza cu ele.

Raspunderea de mediu in dreptul international

La nivel general : in dreptul international al mediului, potrivit careia violarea unui drept international antreneaza raspunderea acestor fapte..

Atestarea acestui principiu a fost consacrata printr-o sentinta din 1941 privind topitoria Tray (la granite dintre SUA si Canada).

Documentul a avut meritul de a stabili responsabilitatea statelor pt acte de poluare avandu-si originea pe teritoriul sau si cauzand pagube pe teritoriul altor state chiar daca actele de poluare nu sunt imputabile statului sau organelor sale.

In 1949 printr-o alta sentinta pronuntata in afacerea Corfu s-a consacrat regula "neatingerii mediului altui stat" confirmat apoi pe cale cutumiara, astfel ca, din punct de vedere al procedurii de control specifice cu privire la indeplinirea obligatiilor internationale de-a lungul timpului s-au succedat 3 tipuri de conventii de mediu :

din prima generatie nu prevedeau tehnici de control si nici nu institutionalizau cooperarea dintre partile contractante ;

cea de a doua categorie de conventii a institutionalizat cooperarea in domeniu, utilizand tehnici de controlvariate ;

conventiile internationale de ultima generatie au adus noi proceduri referitoare la ilicitul de mediu :

procedura de neconformitate (protocolul de la Montreal);

procedura de deschidere de dosare (protocolul de la Berna).

Aceste proceduri sunt institutionalizate : pentru prima (procedura de neconformitate) controlul este incredintat unor organe ad-hoc, procedand la un caracter sistematic, avand un control preventiv.

Concluzia este ca : cooperarea inlocieste sanctiunea sau repararea.

Cu toate acestea, dreptul international ramane reticent in a accepta ideea raspunderii internationale a statelor pentru prejudicial ecologic.

Raspunderea juridical internationala clasica

Un prim principiu este rezolvarea pasnica a problemelor ecologice. Prin diferite tratate s-au stipulate o serie de procedure.

Putem avea doua situatii:

I -a - textul international impune statelor-parti sa recurga la o solutionare pasnica a diferendelor, lasandu-le dreptul de a allege procedura;

a II-a  situatie apare cand tratatul prescrie un mod specific de reglementare sau un tribunat special de arbitraj.

Nu trebuie sa ignorma rolul jucat de ONG in aceste procedure.

O prima problema vizeaza titularul dreptului de a reclama raspunderea pt prejudiciul adus. Este o problema delicata. De exmplu, in cazul unei poluari transfrontiera - titularul este statul lezat.

Raspunderea nu se poate antrena decat in mod indirect, fiind o problema de nuantare :

Identificarea autorului poluarii este o problema dificila fiind greu de stabilit ;

Modul, conditiile in care se poate angaja raspunderea internatiopnala.

Sunt necesare cateva conditii :

stabilirea unui raport de cauzalitate intre actul incriminat si cauza produsa ;

evaluarea prejudiciului. O problema este ca : problemele de mediu nu sunt cuantificate in bani, neputandu-se despagubi corespunzator.