StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie europeana
Trimite articolul prin email Investitiile straine directe (isd) si integrarea economica europeana : Economie europeana Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Investitiile straine directe (isd) si integrarea economica europeana



Investitiile straine directe (ISD) si integrarea economica europeana

1 Integrarea regionala si conditia ISD

Integrarea regionala inseamna, prin definitie, ridicari de bariere comerciale si ale investitiilor in zona[1]. Apoi, transferul de capital se intensifica intre partenerii traditionali, respectiv in cadrul companiilor multinationale (Buch & Piazolo 2001).





Fundamele Investitiilor Straine Directe


in definitie, un simplu “rau necesar”

Fundamentul gandirii asupra ISD este construit de clasicul David Ricardo, in contributia sa in ce priveste avantajul absolut si avantajul comparativ, in economia dintre natiuni. Clasicul englez nu facea decat sa inceapa sa dezvolte una dintre teoriile economice cu bataie lunga, asupra carora aveau sa lucreze in continuare nume la fel de venerabile prin vechimea lor, ca John Stuart Mill, ca si, mai tarziu, suedezii Hecsker si Ohlin, apoi nume contemporane precum Samuelson, Meltzer si Leontief. Era teoria comertului international.

Pare insa ciudat sa fie implicata personalitatea stiintifica a lui Ricardo tocmai in teoriile asupra investitiilor straine directe, oricat am vedea astazi comertul international si investitiile straine directe drept procese realmente complementare si derulate pe unul si acelasi spatiu. Este ciudat daca incercam sa ne confruntam cu contextul vremii sale. Or, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand scria Ricardo, nu aveam nici revolutia industriala, iar comertul extra-frontiere abia mijea. Aici autorul chiar se refera direct la schimbul de postavuri englezesti contra vinurilor portugheze. In ce priveste investitiile straine directe, activitatea si fenomenologia aferenta acestora urma sa vina cu mult mai tarziu. Inca o data, insa, toti teoreticienii cad de acord astazi ca nu poti vorbi de ISD fara a pomeni numele unui Ricardo, pe cat clasicul autodidact nu a pomenit, el insusi, niciodata si nicaieri asa ceva.

Ricardo a vazut spatiul comertului international (spunem astazi, al economiei internationale si circuitului economic international) drept unul al avantajului absolut si al celui comparativ pentru natiunile implicate. Avantajul absolut era unul pe care urma sa il indice, dupa un secol, fie si in alt context, si John Maynard Keynes – este vorba de recastigarea echilibrului macro al alocarii resurselor, respectiv al exploatarii factorilor, referirea cea mai directa revenind asupra factorului munca – asupra caruia cad cu precadere accentele in veacul urmator, al XX-lea. Avantajul comparativ revenea din redistribuirea venitului si profiturilor din comertul international. De aici, adica direct de la Ricardo, apareau inegalitatile internationale, ca premise opuse deschiderii economiilor nationale: tarile (economiile) beneficiau inegal de pe urma comertului reciproc. Este normal sa ne gandim la o teorie luand in considerare vamile, tarifele si restrictiile la importuri, dar si la exporturi.

O prima observatie este aceea ca insusi Ricardo face abstractie, in context, de avantajele dintai care misca mecanismul economic, inclusiv pe directiile de dincolo de frontiere, adica de profitul exportatorilor, cuplat cu interesele importatorilor din celelalte tari. Clasicul vorbeste de implicarea natiunii, ca formatiune sau super-agent economic, in speta. Asadar, inca la Ricardo, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, este identificata natiunea, ca o a treia categorie implicata in relatiile comerciale dintre un exportator dintr-o tara si un importator din alta parte a lumii. Unul este exportatorul, care obtine profit, alta este natiunea, care castiga in termenii macroeconomici ai exploatarii muncii si resurselor, inclusiv ai eliminarii somajului.

Viziunea lui Ricardo asupra comertului international este, concomitent, una care crede nestramutat ca pe acest spatiu concurenta este perfecta. In favoarea acestei opinii revine multiplicarea exponentiala, fata de conditiile pietelor locale si autohtone, a producatorilor si consumatorilor, concomitent cu reducerea semnificativa a importantei individuale (relative) a fiecarui producator si fiecarui consumator, pentru fiecare produs marfa in parte. Spune astfel Ricardo ca concurenta perfecta – a spatiului economiei internationale – este aceea care atribuie si distribuie avantaje, pentru care opereaza si beneficiaza nu numai producatorii si consumatorii, ci, cum bine vedem, chiar si natiunile.

Ricardo putea vorbi despre natiune, cat insa nu putea vorbi despre ISD, nu numai pentru ca acestea nu i-au fost contemporane. Daca concurenta este perfecta, la nivel international, “mai perfecta” decat pe spatiul intern, 151i88b atunci si producatorul, si consumatorul sunt avantajati sa ramana acasa. Producatorul si ofertantul isi continua creatia si pentru consumatorii de aiurea, iar acestia din urma isi vor primi utilitatile cerute fara probleme, in mediul perfect concurential.

Criticii lui Ricardo au avut dreptate sa nege ideea ca spatiul economiei dintre natiuni ar oferi acest ideal al conditiilor reciproc avantajoase producatorului si consumatorului. Acestia au fost chiar asazisii “neoclasici”: Hecsker, Ohlin si Samuelson, a caror contributie chiar a primit numele format din cele trei initiale, modelul HOS. Vom vedea mai departe argumentul lor principal, dar deocamdata nu am incheiat cu ceea ce ne ramane (fie si implicit) din geniul lui Ricardo. Ideea ca o concurenta perfecta, in economia dintre natiuni, elimina (ar elimina) nevoia transferului productiei intre natiuni, a miscarii capitalurilor. Cu alte cuvinte, Ricardo ar fi contrazis (fie si numai implicit) nevoia de ISD, sensul existentei acestora, pentru motivul existentei concurentei perfecte, pe acelasi spatiu.

Inca astazi cadem de acord cu totii ca investitiile straine directe constituie o replica la imperfectiunile concurentei pe spatiul international. Asta ii datoram si nu ii putem nega lui Ricardo. Ca atare, ISD, inainte de a bucura pe unii sau de a starni criticile altora, inainte chiar de a apare drept o dimensiune revolutionara a modernitatii economiei, iar astazi a globalizarii, apar drept un simplu rau necesar.

eroarea lui Ricardo nu ii sterge inrudirea cu neoclasicii

Neoclasicii preluau mai tarziu critici care se aud si astazi asupra viziunii ricardiene. Nu este vorba de a contrazice existenta perfectiunii concurentei oriunde in lume, ci punctual de a constata ca numai distantele dintre producatori si consumatori, distante destul de variate si uneori crescute si ele la niveluri exponentiale, adauga cheltuieli de transport semnificative care altereaza “perfectiunea” concurentei. Mai mult, autorii modelului HOS opineaza ca resursele economiei, in speta factorii de productie cunosc o raspandire inegala, in lume, ceea ce avantajeaza inegal natiunile. Avantajul natiunii asupra unui factor si altuia impiedica circuitul international al acestuia; cel putin un astfel de circuit nu e lasat sa se desfasoare in conditii de concurenta perfecta. In speta, natiunile vor exporta bunuri la care iau parte factorii autohtoni abundenti si ieftini, pe care, astfel, ii vor valorifica, la extern, in propriul avantaj. Vor importa, dimpotriva, bunuri continand factori la care accesul autohton este mai redus si, potential, mai costisitor. De fapt, sustin ei, acesta este avantajul comparativ al natiunii, avantaj pe care clasicul il vedea oarecum deformat.

Iata, dar, si modul interesant in care noua teorie isi recapata numele care, in loc sa ii indeparteze, dimpotriva, ii reconciliaza cu inaintasul lor clasic. Neoclasicii re-definesc avantajul comparativ, de la locatia asupra bunurilor, in care natiunea se specializeaza in viziunea lui Ricardo, la aceea asupra factorilor de productie, care ar sta la baza unui fenomen care, dimpotriva, acuza lipsa de concurenta in comertul international.  

Diferenta fata de Ricardo nu ramane, in acelasi timp, sa se cantoneze asupra comertului international, a exporturilor si importurilor. Neoclasicii fac loc ideii de investitii straine directe, cel putin pe partea in care exportul bunului vine sa fie inlocuit de exportul productiei propriuzise, al locatiei acesteia. De o parte, capitalul pleaca dintr-o economie pentru a cauta o alta, in care factorii sunt abundenti si avantajos. De cealalta, acest export de capital este altceva decat exportul clasic al bunurilor, care isi instraineaza proprietarul.

Neoclasicii mai conchid inca o regula generala: aceea ca exportul de capital – egal ISD – vine sa valideze regula generala dupa care natiunile isi exporta si valorifica factorii abundenti; in complementar, natiunile importa capital atunci cand resimt lipsa acestuia.

Din pacate, insa, nici neoclasicii nu au putut explica totul. De pilda, cea mai semnificativa lipsa a teoriei lor este de a se fi oprit asupra investitiilor din tarile dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare, respectiv asupra ISD cautatoare de factori, care sunt astazi numai un capitol al chestiunii.

Capitalul exportat ramane in proprietatea exportatorului extern. Fapt care lasa sa se distinga intreprinderea numita “mama”, din tara exportatoare de capital, de “filiala” ei din tara numita “gazda” – in speta, importatoare. Apre ceea ce se numeste, astfel, companie multinationala (CMN).

Combatand pe Ricardo, neoclasicii au explicat aparitia si dezvoltarea fenomenului ISD si fenomenului CMN. Implicatiile sunt complexe, variate si depasesc aria economicului. De aceea ne vom ocupa de astfel de lucruri ceva mai departe. Pentru moment, insa, sa nu uitam ca in cele de fata am ramas in aria teoriei asupra comertului international, cu implicarea sa asupra ISD.


In afara teoriei comertului international, la originea conceptului de investitii straine directe (ISD) s-ar mai situa cel putin alte cateva formulari, ce nu beneficiaza de atata traditie, dar cu siguranta si poate tocmai de aceea greutatea lor specifica este comparabila acesteia. Prima teorie (a doua, in ordinea discutiei noastre, dupa teoria comertului international, discutata in episodul trecut) ar fi asanumita paradigma eclectica, care il are drept initiator pe John Dunning si contine reperele: proprietate, locatie si internationalizare (PLI). Nu mai vorbim de natiuni, ci de firme individuale si avantajul lor pentru FDI. Firma este avantajata sa se extinda – sa investeasca – in afara frontierelor cand intruneste concomitent conditiile avantajului: (a) proprietatii (P) – asupra “activelor intangibile”. Faptic, atunci cand e sigura ca nimeni in acea tara nu i se va atinge nici de uzine sau constructii, nici de tehnologia si know-how-ul aduse de ea, odata cu acestea. Apoi (b) avantajul locatiei (L) – despre care spunem ce am spus si la modelul HOS – costurile factorilor, la fata locului, sunt mai reduse decat acasa. Si iata astfel si o prima invecinare a noilor teorii cu gandirea mai veche. In fine, (c) avantajul internationalizarii (I) – care spune ca firmei ii convine sa iasa pe piata internationala atunci cand tehnologia ei (care revine astfel ca factor de prima importanta) este una care poate concura cu cele din spatiul local.

Urmatoarea teorie se numeste teoria ciclului de viata al produsului, si il are, drept promotor, pe Robert Vernon. Judecata ramane in planul microeconomic, al firmei (companiei). Exista cateva faze de viata ale unui produs, pe termenul lung al productiei si consumului acestuia. In (1) introducere,  bunul apare si se dezvolta intre frontierele natiunii. Nu are inca de a face cu exportul si piata internationala. Faza urmatoare, a (2) cresterii este de facto continuarea fazei de introducere, intr-o crestere presupusa sanatoasa. Consumatorii ajung sa cunoasca produsul (acasa) in mod generalizat. Urmeaza faza de (3) maturitate, in care productia ramane acasa, dar produsul urmeaza procedura standardizarii, dupa care iese la export (se internationalizeaza). Se intampla, in context international, ca in modelul lui Ricardo (factorii si productia raman pe loc, iar produsul final se internationalizeaza): si iata o a doua invecinare intre teoriile vechi si noi asupra ISD.

In ultima faza, (3) declinul, internationalizarea continua, dar decisive raman numai costurile. Urmare nevoii de diminuare a costurilor (eficientizare), productia poate migra si ea. De observat ca ISD apar in dreptul acestei ultime faze a vietii produsului, dar si atunci cand acesta din urma este deja standardizat.

De la Vernon, japonezul Terutomo Ozawa a preluat ideea pentru a descrie migratia industriilor la scara ridicata intre Japonia si alte natiuni din Asia, in anii saizeci si saptezeci. Mai departe, onorabilul specialist maghiar Gabor Hunya a vazut modelul lui Ozawa aplicabil pentru Europa de Est, in tranzitia anilor nouazeci, sursele investitiilor straine directe fiind economiile UE, vecine, si Americii de Nord.


Apare insa si efectul contrar, acolo unde, initial, investitiile straine directe erau din categoria celor substitute de import si de evitare a barierelor comerciale. Exporturile-impotrurile pot redeveni atractive, in detrimentul investitiilor straine directe, o data cu deschiderea pietelor. Vechii investitori externi isi pot repatria capitalul sub toate formele, inclusiv aceea a activelor materiale fixe. Pentru tarile din est, insa, nu s-a inregistrat un astfel de fenomen – ci relatiile parteneriale de investitii au continuat (Blattner, Tobias Sebastian 2002).




2 Investitiile Straine Directe si comertul european. “Lantul valoric” si comertul UE


Conditiile specific europene cer distinctia intre extra- si intra-UE in materia atat a comertului, cat si a investitiilor straine directe, considerand concomitent datele si studiile asupra fiecarei tari, fie ea membra (sau ne-membra) UE. Investitiile externe de capital european (IED) sunt deopotriva “defensive” si “ofensive” (Ibidem, p. 108-110).


(a) Defensive (capital autohton in exterior, insotite de re-importuri). Capitalul autohton “evadeaza” costurilor salariale ridicate, adesea cu scopul re-importarii bunurilor finite, in urma ajustarilor externe (AE) in lantul valoric. Aparent, notiunea de “defensiv” se aplica investitiilor, in vreme ce ajustarea externa se aplica fluxului comercial. Cu toate acestea, ajustarea externa se asociaza unei palete mai variate de situatii decat este cazul investitiilor straine directe. De pilda, un subcontractor AE poate lucra si in afara investitiilor externe defensive (IED), ca in tarile care restrictioneaza repatrierea profitului si capitalului. Acest tablou se completeaza cu situatia in care subcontractarea (SCS) priveste o productie, de obicei, secundara  – vezi cazurile asamblarilor etc., ca activitati incarcate de manopera.

Investitiile straine directe in tarile UE decurg din cateva avantaje de localizare ca: mixtura rezonabila a salariilor sau presiuni ale mediului ambiant (ecologice) inspre aplicarea unui plafon tarifar (agresiv). Locatia cercetarii pune in lumina avantajele unor regiuni interioare – avantaje de domeniul transporturilor, imobiliare, conditiilor generale de viata, regimului apatrizilor etc.

(b) Ofensive (IED fara re-importuri)

Dimpotriva, investitiile externe directe (IED) pot patrunde o piata exerna in care productia locala sau asamblarea par inevitabile, iar fluxurile se comporta initial drept investitii externe fara consecinte comerciale . Iar in sensul contrar, adica in interiorul pietei europene, pot fi date destule exemple similare de comportament si situatie. Scopul lor este atragerea segmentului de piata cel mai larg, via sindicatul lucratorilor cel mai mare, si ultimele stadii mai importante ale productiei. Aceasta pentru ca astfel de procesari limitate sunt legate de barierele tarifare aplicate importurilor finale de bunuri cu prelucrare inalta

In principiu, acestea pot fi considerate “ajustari interne” (AI) atunci cand sunt urmate de export . Literatura recenta tinde sa identifice cea mai mare parte a acestor activitati drept “centre de distributie europeana “(CDE), in spiritul in care atat acestea, cat si productia secundara constituie activitati separate si succesive pentru specialitatile logisticii valorii adaugate si managementului lantului de oferta.

Consideratiile de mai sus indica slaba distinctie, in context, intre “ofensiv” si “defensiv”. O intelegere cuprinzatoare ar fi una mai realista – ne gandim la conceptul lantului valoric, in care componente ofensive si respectiv defensive succed unele altora. Figura 1 generalizeaza si revizuieste formatul primar de tip Mucchielli (1997) pentru unele consideratii de natura statistica (deja discutate), dar statisticile curente pot considera si alte scopuri.


Figura III.1

Ajustarea externa

(Investitii Externe Directe/IED si Subcontractari/SCS)


INVESTITIE (de tip:)

CONCRETIZARE

FLUX

COMERCIAL


IED

Defensiva

Ajustare externa (AE)


Locala

SCS

Importuri


Spunem ca o firma care investeste in strainatate numai pentru re-importul bunului finit, acesta fiind in final destinat pietei proprii, autohtone, urmeaza o strategie proprie ajustarii externe (AE). Aceasta strategie – de tip defensiv – este adaptata pietei interne si poate fi catalogata complet ca IED-AE si, propriuzis, se lipseste de nevoile pietei in care se investeste. Dimpotriva, atunci cand investitia externa ia in calcul piata tarii in care se investeste, spunem ca firma intreprinde o strategie de investitie ofensiva, iar aceasta se lipseste (dimpotriva) de eventualitatea fluxului comercial cu tara de origine (partenera) a investitiei.


3 Teorii mai vechi si mai noi despre integrare si investitii straine directe

In anii saptezeci se gandea ca integrarea economica, vizand caderea barierelor comerciale, va lucra impotriva imperfectiunilor pietei, care favorizeaza investitiile straine directe. Cu toate acestea, disparitia tarifelor intre statele Comunitatii Europene nu a oprit extinerea rapida a companiilor multinationale in zona (Dunning&Robson1987), (Yannopoulos 1990). Autorii cad de acord ca de vina sunt efectele pervertitoare de comert ale uniunii vamale, aceste efecte materializate (bineinteles) in materie locationala – aceiasi autori ignora insa efectele in materie de proprietate si organizare, esentiale internationalizarii productiei.

Yannopoulos (1990) combina paradigma lui Dunning cu teoria integrarii in scopul de a desprinde o clasificare pe criterii complete a activitatii multinationale pe teritoriul UE – o schema taxonomica, fara referire insa la substitutia sau complementaritatea comert-investitii. Rezulta, pentru autor, patru tipuri de investitie ale firmelor internationale – ca replica a firmelor si efecte statice si dinamice ale integrarii:

(i)         investitii defensive & de substituire a importurilor. La origine sade un efect pervertitor al integrarii, prin care sursa ofertei se misca de pe teritorii terte cu eficienta catre producatori  autohtoni mai putin eficienti – iar aceasta urmare unei relative discriminari tarifare a exportatorilor terti, date de alinierea tarifelor intra-uniune. Replica firmelor – aici cele straine – vizeaza pastrarea propriei cote de piata in noile conditii mai vitrege pentru ele.

(ii)      Investitii ofensive & de substituire a importurilor. Sunt urmare cresterii pietelor, pe calea integrarii, astfel expansiunii unor ramuri, sau numai asteptarilor in aceasta directie ale cresterii cererii.

(iii)            Investitii de reorganizare. Presiunea vine, de astadata, din partea creerii (si nu pervertirii) de comert – fluxurile intra-uniune cresc urmare realocarii resurselor in conditii de crestere a eficientei, iar aceasta din urma se datoreaza creerii de avantaj comparat Companiile multinationale se simt incurajate sa redistribuie productii deja existente in cadrul uniunii, dupa criteriul locatiei catre costuri avantajoase – mai marea intindere a uniunii inlesneste gesiunea locatiilor.



(iv)     Investitia rationalizata incearca sa profite de cresterea eficientei – urmare noii distribuiri internationale a costurilor de productie avantajoase (dupa criteriul avantajului costurilor) prin ridicarea barierelor comerciale ne-tarifare. Autorul spune ca adancirea integrarii naste noi oportunitati de reorganizare si rationalizare a procesului investitional. Un impuls favorabil similar este resimtit aici si de investitiile ofensive de substitutie a importurilor. Dimpotriva, investitiile defensive au de suferit in aceleasi conditii.


Concluziile lui Yannopoulos (1990) sunt reluate de studiul extensiv al lui Dunning (1998a,b) in ce priveste impactul Programului Implementarii Pietei Unice[6] asupra investitiilor straine directe din cadrul Uniunii Europene. Investigarea unei asemenea conexiuni este, dupa expresia directa a autorului (Dunning 1997b, p.208), “ asemenea unui joc de puzzle cu multe piese lipsa”, dar acelasi autor reuseste o imagine de referinta realmente serioasa. Iar ce este mai important aici este tot asocierea ISD cu comertul international.


4 Efectele programului implementarii pietei unice asupra investitiilor straine directe in UE


Dunning considera ca IMP va favoriza comertul intra-Unional, urmare cresterii eficientei alocarii resurselor intra-Unionale. De cealalta parte, urmare fluxurilor comerciale extra-Unionale sunt favorizate investitiile straine directe iar efectul bivalent se abate asupra comertului extra-Unional. Autorul raporteaza fluxurile exportului la cele ale investitiilor straine directe si gaseste raportul intra- mai mare decat cel extra-Uniune. In completarea acestei observatii, Buigues & Jacquemin (1994) gaseau fluxurile comerciale si de investitii directe (ISD) americane si japoneze semnificativ complementare reciproc. Mai departe, Rugman & Verbeke (1991) sugerau ca companiile straine Uniunii isi vor pastra strategiile fata de aceasta si chiar vor accelera instalarea lor aici inainte de 1992 (data Tratatului Uniunii) pentru a evita bariere ulterioare. Si insfarsit, Pain & Lansbury (1997) subliniaza, in ciuda asteptatei concentrari a productiei urmare avantajului comparativ recastigat o data cu caderea barierelor comerciale, ca la inceput firmele vor prefera investitiile directe in scopul realocarii resurselor, adica al creerii de avantaj concurential pentru noile conditii.

Acocella (1992) analizeaza relatia cauza-efect a IMP asupra investitiilor straine directe in imaginea teoriei jocurilor – doua firme, fiecare situata in alta tara, si doua piete; firmele detin monopol initial ridicarii barierelor comerciale. Concluzia autorului este aceea ca ridicarea barierelor ameninta pozitiile de monopol si fiecare firma isi cauta pastrarea profitului de monopol initial intrand in noile conditii concomitent cu inlaturarea fizica a concurentilor.

Norman (1995) observa ca unele industrii (ramuri) – in mod deosebit cele purtatoare de tehnologii, companiile transnationale de origine UE, ca si filiale ale celor americane – devin tot mai regionale in cadrul Uniunii. Dintre acestea, companiile din Uniune tind sa considere piata UE drept cea autohtona, in locul pietelor nationale. Cele americane (tipice sunt aici Ford si General Motors) se adapteaza vederii pan-europene si isi formeaza manageriatul destul de asemanator structurilor comapaniilor autohtone. Ceea ce se poate spune mai putin despre companiile japoneze. In realitate, afinitatea pro-Unionala este rezultatul programului IMP. Ca o concluzie a autorului, fenomenul investitiilor straine directe creste mai mult decat ar fi facut-o ca simpla consecinta a cresterii pietei. Investitorii par atrasi de imaginea unei piete largi si unificate, cu cursuri de schimb stabile, costuri reduse si disciplina monetara avansata .


In privinta distributiei geografice a investitiilor straine directe, programul IMP are tot un efect bivalent in cadrul Uniunii – considerand aici companiile multinationale atat locale (UE), cat si straine. Dunning (1997b) gaseste putine dovezi de cresterea concentrarii investitiilor straine directe in interiorul Uniunii, in ciuda cresterii fluxurilor investitionale din tarile ei mai dezvoltate (re-directionate) catre acelasi teritoriu. De altfel, aceasta crestere este inregistrata, cel putin de la mijlocul anilor optzeci si pana in primii ani ai deceniului urmator, pentru toate industriile manufacturate si pentru servicii. Observatia vine in paralel cu cele empirice ale lui Barrell & Pain (1997) despre felul in care tari ca Marea Britanie, SUA, Franta, Germania sau Japonia investeau in alte tari dezvoltate (OCDE) mai mult decat in alte tari – adica in lumea a treia, asa cum previzionasera initial (neo)clasicii in teoria dotarii cu factori. Ca atare, nu numai economiile sarace atrag fluxuri de capital. Clegg (1996) arata ca abundenta fluxurilor de capital in tarile UE considera rolul esential al cererii. Aceasta din urma da, de facto, dimensiunea pietei. Cresterea dimensiunii pietei, la randul ei, reduce costurile de tranzactie pe calea locatiei (exterioare tarii de ofigine a capitalului) optime. Iata astfel o corelatie directa intre dimensiunea pietei si volumul investitiilor straine directe. Dimpotriva, Culem (1988) demonstra inversa acestei relatii pentru cazul pietei SUA. Alte referinte se raliaza insa ideii relatiei directe a investitiilor straine directe cu anvergura pietei, in cazul UE, unde presupuse bariere comerciale nu ar fi generat (in locul largirii pietei) o astfel de amploare a fluxurilor externe de capital. Oricum, incurajarea investitiilor straine directe de catre largirea pietei (unice) era evidenta si vie cel putin in perioada de inceput a Uniunii. Mai tarziu, cresterea pietei in termenii parametrilor economici impulsiona fluxurile de investitii straine directe in aceeasi directie favorabila, in contextul careia se inmultea numarul subsidiarilor in productie. Se adauga aici concentrarea pietei, ceea ce intareste si o alta teza – aceea ca investitii straine directe prelungesc comertul intre marii producatori ai lumii, cu rol de aplanare a conflictelor de interese la varf. Revenind la Cullem (1988), acesta puncta ideea ca piata SUA nu atragea in sine investitii straine directe, dar aceste fluxuri puteau surveni (necontrolat) datorita actiunii unor filiale deja maturizate. Vizavi, in UE, se fac vizibile surse de instabilitate pentru: largirea Uniunii, industrii cu capacitati depasite pe perioada recesiunilor, de-reglemetari si liberalizari, cresterea barierelor ne-tarifare externe Uniunii.

Krugman (1991, 1993b), bazandu-se pe experiente americane, sugereaza – pentru aceeasi geografie a investitiilor straine directe – ca cresterea integrarii este urmata, drept consecinta, de aceea a specializarii si concentrarii (aglomerarii) industriilor. In Uniune se dezvolta investitii straine directe de tipul parteneriatului investitional intre tari de aceeasi talie – ca la Markusen & Venables (1995, 1998) –, in care industriile se apropie mai degraba una de cealalta decat de locatia consumatorilor. Rezulta astfel concentrari industriale si ale tehnologiei avansate, dar si separat – in tari terte – localizarea filialelor dupa criteriul reducerii costurilor si cresterii economiilor la scara. Dunning (1997b) conclude astfel in sensul unei moderari a concentrarii industriale in interiorul UE.


In privinta specializarii pe tari si sectoriala, legata de investitii straine directe, efectul programului IMP urmeaza sa fie bivalent asupra proprietatii straine in frontierele UE. Proprietatea straina este prevazuta sa creasca in sectoare in care economiile la scara ale firmei prevaleaza asupra economiilor la scara ale uzinelor individuale. Programul va incuraja firmele sa isi imparta optim costurile fixe si sa le reduca pe cele de coordonare a activitatilor pe teritorii straine – vezi si Brainard (1993a).


Inegalitatea afectarii sectoarelor de catre programul IMP rezulta direct din ipoteza precedenta, a specializarii. Cu alte cuvinte, efectul pietei unice este, prin definitie, unul selectiv – din punctul de vedere sectorial. Se creaza astfel nevoia unui studiu aprofundat al tipologiei sectoarelor. Autorii (Pain & Lansbury 1997, Young 1992, Clegg 1996 etc.) elaboreza mai intai criteriile, dintre care cele principale ar fi: (i) avantajul firmei-lider si nivelul oportunitatii diferentierii activitatii in interiorul firmei; (ii) proprietatea asupra firmei; (iii) vechimea pe piata Unionala; (iv) pozitia competitiva pe cele doua piete de referinta – Unionala si internationala


Investitiile straine directe si Uniunea Monetara

Literatura de specialitate este mai saraca in consideratii la acest capitol. Riscul valutar este studiat in literatura mai mult in relatia cu comertul international. Ce se stie sunt doua lucruri mai importante. Intai, ca Uniunea a trecut la stadiul monetar, urmandu-l pe acela al Mecanismului Cursurilor de Schimb (MCS/ERM), ca o solutie la variatia cursurilor. Apoi, ca variatia (in fine regimul de ansamblu al) cursului de schimb determina esential regimul investitiilor atat (din resurse) autohtone, cat si straine.

Lucrarile de referinta pentru aceasta corelatie sunt ale lui Molle & Morsink (1991a,b). Initial autorii (Molle & Morsink 1991a) sustineau ca riscul valutar descurajeaza investitiile externe. Dimpotriva, uniunea monetara avea sa incurajeze investitiile din Nord catre (tarile din) Sud. Cealalta lucrare a autorilor (Molle & Morsink 1991b) detaliaza analiza, scotand la iveala factori pro si contra (stimulativi si frictionari) determinanti pentru investitiile straine directe. Mobilitatea cursului de schimb ramane printre factorii contrari.

Pentru deceniul 1975-1984 se desprind trei variabile mai importante explicative pentru formarea fluxurilor investitiilor straine directe: (i) nivelul cercetarii-dezvoltarii in tara de origine – cel mai important factor pro-ISD.; (ii) comertul – ca factor complementar investitiei directe, (iii) in fine, variatia cursului de schimb este cel mai important factor contrar ISD.

Concluzia autorilor este evidenta: Uniunea va incuraja investitiile straine directe si tot atat tarile candidate la Uniune pot astepta cresteri ale acestor fluxuri. In completarea tabloului, Goldberg & Kolstad (1995) opineaza ca, in conditiile contrare, ale volatilitatii cursurilor de schimb, investitiile externe vor fi cautate tocmai pentru reducerea acestui factor.

Alti autori regasesc legatura intre comportamentul cursului si cel al balantei externe in totalitate – in complementar, compozitia contului de capital si financiar nu pare afectata de cursul de schimb (Froot & Stein 1991). Autorii mai vad totusi si o corelatie dinamica intre soldurile conturilor curent si respectiv de capital si financiar.

Graham & Krugman (1989) observa ca dezvoltarea (inegala geografic, desigur, a) pietelor financiare (de capital) coboara rolul cursului de schimb asupra investitiilor internationale, o data ce firmele, deopotriva straine si autohtone, au acces la aceeasi sursa de capital (international). Vor prevala astfel, fata de cursul de schimb, alti factori, precum exemplul controlului exercitat de firma in afara frontierelor. Dar aceasta idee urmeaza sa o atinga negativ si pe aceea a relatiei cursului cu ansamblul taboului balantei de plati externe.


6 Cateva date. Situatia tarilor UE in fluxul mondial


In Graficele 1 si 2, sursele si, respectiv, directionarea fluxului mondial al ISD se fac vizibile, pentru anul 2001.



Graficul 1



Sursa: United Nations / World Investment Report 2003/ FDI policies for development. National and international perspectives (p.3)



Graficul 2



(aceeasi sursa, p. 7)


Iar Graficul 3 indica primele sapte tari receptoare de investitii straine directe, la nivelul anului 2002.

Graficul 3



Sursa: UNCTAD, FDI/TNC database http www.unctad.org/fdistatistics

In fine, Tabelul 1 pune, inca o data, lucrurile in context, intre UE si ansamblul mondial, la acest capitol. Surprinzator pentru cei mai multi observatori ca in topul anului sa apara tocmai Luxemburg. In realitate, chiar Tabelul 1 arata cum un saltul mai mult decat spectaculos al acestei tari avea loc pe fondul regresului general al anului 2002.

Miezul informatiei UNCTAD este insa si mai bogat in semnificatie. In acelasi top-7 al receptorilor de ISD se regasesc nu mai putin de cinci tari membre UE, incorporand impreuna 215,2 miliarde dolari, adica exact 33% (1/3) din fluxul aceluiasi an, 2002. Daca la aceste cinci tari membre UE re-atasam China (locul 2 / 53 miliarde dolari) si SUA (locul 5 / 30 miliarde dolari), acelasi top seamana in mare masura cu cel al surselor de ISD in Romania (Andrei D. 2004b) .


Tabelul 1

Fluxurile ISD in zone economice majore ale lumii

(2001 & 2002)

tara/regiunea gazda



Mld. dolari

(%) din total

Mld. dolari

(%) din total

mondial, din care:





tari dezvoltate, din care:





UE, din care:







Franta





Germania





Luxemburg





Marea Britanie





SUA





tari in dezvoltare, din care:





Africa, din care:





Africa de Sud





America Latina si Caraibe, din care:





Brazilia





Mexic





Asia & Oceania, din care:





China





Hong-Kong





Europa Centrala si de Est, din care:





Rep.Ceha





Polonia





Federatia Rusa





Sursa: United Nations World Investment Report 2003. FDI policies for development. National and international perspectives, p. 7




Iar in continuarea aceluiasi top, alaturi de Canada, Spania se inscrie pe locul al 8-lea, cu peste 20 miliarde dolari, iar intre 15 si 20 miliarde dolari se mai inscriu, in ordine descrescatoare, Irlanda, Belgia si Italia. Pozitia onorabila a tarilor UE se re-confirma astfel, pe tari individuale, unde insa mai este pusa in evidenta inegalitatea Euro). Astfel, de mai putin de 10 miliarde flux ISD beneficiaza Suedia(20) si Finlanda(21), iar, cu ceva peste 5 miliarde dolari 2002, Danemarca (24) si Portugalia (25) incheie un pluton fruntas, care lasa pe dinafara nu mai putin de 13 tari membre UE.     pozitionala, pe tari individuale, in sanul Uniunii (si chiar zonei




Tabelul 2

Surse ale ISD in tarile est-europene si Rusia

(% din total)

Sursa ISD

MEDIU

MINIM

MAXIM

UE, din care:



Rusia


Rep.Ceha

Austria



Rusia


Slovenia

Franta



Lituania


Polonia

Germania



Estonia


Slovacia

Italia



Rusia


Slovenia

Olanda



Lituania


Rep.Ceha

Suedia





Estonia

SUA



Slovacia


Rusia

Tari est-europene



Rusia


Letonia

Altele


X

x

x

x

TOTAL


X

X

X

X

Sursa: United Nations World Investment Directory Volume VIII Central & Eastern Europe2003





Iar intre tarile Uniunii si cele din estul Europei fenomenul este evident.

Dalina Andrei: Investitiile straine directe. Originea si societatea multinationala -- in “Economistul”, Nr. 1784(2810), marti, 11 ianuarie, 2005. In colaborare cu Liviu C. Andrei, pentru serialul cu tema “Economia Mondiala pe intelesul tuturor”.

Avem exemplul Reanult Mégane pentru o uzina de asamblare in Rusia destinata pietei locale – nu este interzisa eventuala demontare a acesteia pentru re-export in UE, de unde ea a venit.

Spre exemplu, macinarea orezului – in urma importului de orez brut – , sau specificul textilelor, sau cel al industriilor mecano-electrice.

Atunci cand exporturi intra-UE urmeaza importurilor din tari terte, aceasta situatie a ajustarilor interne (AI) nu mai este tot atat de clara – nu mai exista evidente intra-UE dupa 1992 (adica dupa unificarea acestei piete).

Internal Market Programme (IMP).  


In particular pentru Spania si Portugalia.


Vezi si “Institute for Economic Forecasting” (Institutul de Prognoza Economica al Academiei Romane) & Internet Securities Inc., ISI Emerging Markets, Barometer of the Romanian Economy, https://dp.securities.ro






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact