Pac: semnificatia in contextul integrarii europene

PAC: semnificatia in contextul integrarii europene

Revenim la abundenta agro-alimentara la preturi accesibile si convenabile, urmarite inca de Tratatul de la Roma, la obiectivele si instrumentele Programului, aratate mai sus. Primii care le resimteau erau, fireste, consumatorii. Consecintele suplimentare aveau insa sa fie transferate producatorilor, apoi autoritatilor comunitare si procesului integrarii, dupa care se reintorceau, in circuit decizional, asupra consumatorilor si producatorilor agricoli, intr-o alta faza. Autoritatile confereau sarcina si raspunderea abundentei la preturi convenabile unei paturi de producatori agricoli, lucrand in conditiile speciale si traditionale acestei ramuri. Aceasta misiune urma, odata ce ea se realiza pe perioade atat scurte cat si prelungite, sa isi cunoasca pretul. Astfel, pe o piata internationala saturata de produse agro-alimentare, obtinute in conditii climatice nu o data mult mai bune decat in clima temperata a peisajelor europene, agricultorii se cereau protejati. De o parte ii ameninta concurenta externa, de cealalta insusi consumatorul european, care putea alege, mai degraba, importurile din afara Comunitatii.

Insfarsit, autoritatea comunitara, constienta de handicapul agricultorilor autohtoni in fata competitorilor straini, intalnea si o alta provocare: nu putea lasa nici consumatorul comunitar dependent de o piata externa agro-alimentara destul de volatila. Acesta era chiar obiectivul definitoriu al proiectului si exigenta sa fundamentala. Rezultatul acestei duble raportari a Comunitatii la evenimente avea sa fie nevoia de subventie, in ramura agricola, pe adresa directa a producatorilor.

Or, subventionarea unei ramuri - fie ea si de baza, si de bunastare elementara a cetateanului, si masuratoare de intindere a pietei insasi a Comunitatii, capacitatii ei de dezvoltare - avea sa deschida o cutie a pandorei.

Mai intai, in conditii declarate ca de piata, extinderea pietei si eliminarea barierelor comerciale si tarifare, subventia se face, prin definitie, nociva, crescatoare de costuri locale si incurajatoare de noncompetitivitate pe pietele externe. In urmatorul rand, subventia lovea inevitabil tot in cetateanul consumator, in calitatea acestuia de contribuabil. Dar, daca aceste aspecte ar fi survenit inclusiv in conditiile economiilor nationale, Comunitatea economica de state resimte vicisitudini suplimentare.

PAC este elocvent ca un proiect mai mic in interiorul altuia de intindere mult mai mare, care este Uniunea in ansamblu. El vine sa demonstreze si sa surprinda pe teren maniera in care initiativa integrarii lasa conceptul de piata in zona declarativului si dezideratului; in fapt, piata demonstrandu-se depasita si lovindu-se (de cate ori?) de economia contemporana de tip mixt. De cealalta parte, insa, o problema de permanenta ramane climatul european, nu atat de favorabil precum in alte zone ale planetei.

Si totusi, nici nu putem afirma ca PAC ar fi fost un esec si nici nu putem uita reversul medaliei intr-o contemporaneitate in care foametea ramane inca la ordinea zilei pe alte meridiane si paralele ale lumii. Problema agriculturii in Europa este una care a reusit sa depaseasca macar acest umilitor aspect. Consecintele negative nu sunt decat pretul platit pentru acest castig moral.

Barsan (2005 / Cap.3, pag.4 si urmat.) mentioneaza si liniile directoare ale reformei PAC, rezumate la (1) limitarea productiei si bugetelor aferente, insotita de o diversificare corespunzatoare si (2) reforma McSharry, inceputa in anii nouazeci si avand sa fie mai radicala in sensul apropierii bunurilor de preturile mondiale, mutarii accentului obiectivului de la garantarea nivelului preturilor la cea a veniturilor producatorilor, noilor obiective de mediu ambiant, diversificarii activitatii satesti si cotelor de productie (produse) mai drastice.

De PAC, mai ales de viitorul activitatii agricole, funciare si satesti in Uniunea Europeana avea sa se ocupe, in 1997, si "Agenda 2000".