StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Dovedeste-ti eficienta, sau invata de la altii
ECONOMIE

Economia este o stiinta sociala ce studiaza productia si desfacerea, comertul si consumul de bunuri si servicii. Potrivit definitiei date de Lionel Robbins in 1932, economia este stiinta ce studiaza modul alocarii mijloacelor rare in scopuri alternative. Deoarece are ca obiect de studiu activitatea umana, economia este o stiinta sociala.

StiuCum Home » ECONOMIE » economie mondiala
Trimite articolul prin email Reglementarea multilaterala a relatiilor economice internationale : Economie mondiala Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Reglementarea multilaterala a relatiilor economice internationale



REGLEMENTAREA MULTILATERALA A RELATIILOR ECONOMICE INTERNATIONALE


In perioada postbelica, intensificarea raporturilor dintre tari, globalizarea si caracterul tot mai complex al problemelor economiei mondiale au generat puternice presiuni spre institutionalizarea si reglementarea multilaterala a relatiilor economice internationale. Ca rezultat, in prezent, cadrul institutional international cuprinde circa 350 de organizatii guvernamentale si peste 3000 neguvernamentale, marea majoritate de profil economic.

Organizatia economica internationala este o forma de realizare a colaborarii economice dintre tari intr-un domeniu bine definit, avand un cadru institutional permanent, constituit pe baza unui acord, care statueaza principiile, procedurile de lucru, organele si functiile lor, in vederea atingerii obiectivelor propuse .







ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE SI COMERT - GATT


In perioada imediat postbelica, coordonarea eforturilor statelor pentru liberalizarea si normalizarea comertului international nu putea fi realizata in afara unui cadru institutional multilateral, cu caracter permanent. Astfel, Statele Unite propun in 1945 instituirea unei Organizatii Internationale a Comertului. Propunerea a fost preluata de Consiliul Economic si Social al ONU, care a convocat in acest scop trei conferinte succesive: la Londra (octombrie 1946), la Geneva (august 1947) si la Havana (noiembrie 1947 – martie 1948). Carta de la Havana nu a putut intra in vigoare deoarece chiar SUA, desi initiatoarea proiectului, nu a ratificat documentul.

In aceste conditii, tratatul de comert multilateral conceput cu caracter provizoriu, semnat la 30 octombrie 1947 la Geneva, intitulat General Agreement on Tariffs and Trade – GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert) a continuat sa functioneze. Adoptat ca un acord in forma simplificata, el nu presupunea ratificarea de catre tarile semnatare.

La inceput, GATT a avut un caracter restrans atat ca participare (semnatarii initiali au fost doar 23 de state ce detineau 85% din comertul mondial), cat si ca problematica (erau vizate in principal concesiile tarifare in domenii de interes pentru tarile dezvoltate). GATT nu a ramas insa un simplu tratat de comert. El a devenit ulterior statutul unui organism institutional cu aceeasi denumire, cu o structura organizatorica proprie, care, des 828d36i i conceput cu caracter de provizorat, avea sa dureze 46 de ani.

Structura organizatorica a GATT[2]:

Sesiunea partilor contractante – forul cel mai inalt, cu intrunire anuala;

Consiliul reprezentantilor – cu rol de conducere si indrumare a organelor subsidiare intre sesiunile anuale;

Comitetele si grupele de lucru specializate – desfasurau activitate curenta in domenii ca: buget, finantare, concesii tarifare, balate de plati, evaluare vamala, comertul de stat, obstacolele tehnice, autorizatii de import, etc.;

Secretariatul GATT – cu functii administrative si condus de un director general;

Incepand din 1964, structura organizatorica a fost completata cu Centrul de comert international, care din 1968, s-a transformat in Centrul comun de comert international GATT-UNCTAD.

Principiile esentiale pe care s-a bazat de la inceput activitatea GATT vizeaza:

nediscriminarea;

reciprocitatea;

liberalizarea prin reducerea taxelor vamale si prohibirea barierelor netarifare;

multilateralizarea schimburilor comerciale internationale.

Principalele instrumente de aplicare a nediscriminarii si reciprocitatii sunt:

clauza natiunii celei mai favorizate (CNCF) – presupune acordarea de catre statul donator celui beneficiar a tuturor facilitatilor comerciale convenite in favoarea oricarei terte tari;

clauza regimului national – partile contractante sunt obligate sa aplice produselor importate din teritoriile celorlalti membri tratamentul national in materie de impozite si reglementari interne.

Alte reguli esentiale statuate la baza activitatii GATT se refera la:

practicarea consultarilor intre tarile semnatare pentru evitarea prejudicierii intereselor lor;

eliminarea sau limitarea subventiilor la export in relatiile reciproce dintre membrii contractanti;

adoptarea deciziei de catre partile contractante prin consens general; numai in absenta consensului general sau la cererea expresa a uneia din parti deciziile sunt supuse votului, fiecare tara dispunand de un singur vot;

practicarea protectiei numai pe baza tarifului vamal;

reducerea generala si progresiva a taxelor vamale.

Alte elemente cheie ale sistemului comercial multilateral al GATT au fost:

clauza de salvgardare – permite unei parti sa recurga la masuri de urgenta pentru protectia impotriva unor importuri cauzatoare de prejudicii grave producatorilor nationali;

exceptiile – fac posibila neaplicarea de catre una sau mai multe dintre parti a unor reguli GATT din motive ca: suveranitatea nationala, etica si morala publica, securitatea interna si internationala;

derogarile de la reglementarile GATT – de exemplu, posibilitatea de a infiinta uniuni vamale sau alte forme de integrare economica.

Activitatea in cadrul GATT s-a desfasurat sub forma rundelor de negocieri:

Geneva (1947)

Annecy, Franta (1950-1951)

Torquay, Anglia (1950)

Geneva (1956)

Geneva, Runda Dillon (1960-1961)

Geneva, Runda Kennedy (1963-1967)

Geneva, Runda Tokyo (1973-1979)

Geneva, Runda Uruguay (1986-1993)

Luand in consideratie obiectivele principale ale tratativelor, istoria GATT poate fi impartita in doua etape :

etapa negocierilor comerciale tarifare (primele sase runde), la care au participat numai partile interesate, iar concesiile acordate s-au bazat pe principiul reciprocitatii; fiecare tara angaja negocieri pentru un anumit produs, cu prioritate cu principalul partener furnizor;

etapa negocierilor comerciale multilaterale (rundele Tokyo si Uruguay).

Odata cu deschiderea Rundei Tokyo, negocierile GATT au intrat intr-o noua etapa. Ele si-au largit sfera, atat ca numar de participanti (99 de state), cat si ca problematica (a vizat atat problemele comertului cu produse industriale, cat si ale celui cu produse agricole, a urmarit atenuarea obstacolelor tarifare, dar si a celor netarifare etc.). Pe plan tarifar s-au convenit importante reduceri sau chiar eliminari de taxe, situate ca medie intre 30% pentru produsele semifabricate, 33% pentru cele finite si 52% pentru materii prime. Rezultatele negocierilor netarifare s-au concretizat in revizuirea Codului antidumping si adoptarea a zece noi acorduri (coduri de conduita) care vizau atenuarea obstacolelor in calea comertului international: Acordul privind obstacolele tehnice, Acordul privind normele sanitare si fitosanitare, Acordul privind achizitiile guvernamentale, Acordul privind subventiile si taxele compensatorii, Acordul privind evaluarea in vama, Acordul privind licentele de import etc.

Ca problematica, Runda Uruguay s-a inscris pe linia negocierilor comerciale multilaterale, dar, prin obiective, poate fi considerata ca fiind cea mai ambitioasa, vasta si complexa negociere din cei 46 de ani de existenta a GATT. Negocierile tarifare s-au desfasurat dupa o metoda combinata care a reunit metoda produs cu produs (practicata in primele sase runde), metoda liniara (constand in convenirea unui procent de reducere aplicabil tuturor pozitiilor tarifare din grupa) si metoda bazata pe formula de armonizare (care implica o reducere mai substantiala a crestelor vamale). Sintetic, s-a obtinut o reducere medie de circa 40% a taxelor vamale, concretizata in:

reducerea apropiata de media de 40% a taxelor vamale la produsele industriale importate de tarile dezvoltate;

reduceri mai substantiale ale crestelor tarifare pentru produsele sensibile;

eliminarea taxelor mai mici de 5% (nivel care nu acopera nici costul perceperii lor) – s-a ajuns astfel ca 44% din totalul produselor sa beneficieze de taxa vamala zero;

O contributie importanta la cresterea gradului de liberalizare tarifara au avut-o intelegerile plurilaterale dintre SUA, UE, Canada si Japonia, prin care s-au convenit o serie de reduceri de taxe vamale, care, prin mecanismul clauzei natiunii celei mai favorizate, s-au transmis si asupra celorlalte state.

Pe plan netarifar, negocierile multilaterale s-au concretizat in:

tarificarea unor masuri – vizeaza in mod deosebit restrictiile cantitative si taxele paratarifare si presupune cuantificarea si includerea lor sub forma de taxe in tarifele vamale, pentru a conferi o mai mare stabilitate si transparenta regimurilor de import;

revizuirea unor coduri de conduita adoptate in Runda Tokyo (acordurile referitoare la: masurile antidumping, obstacolele tehnice, cele sanitare, licentele de import, evaluarea in vama si achizitiile guvernamentale);

adoptarea de noi coduri de conduita (Acordul privind inspectia inainte de expeditie, Acordul privind regulile de origine);

anumite reduceri sectoriale ale protectionismului netarifar (textile si imbracaminte, agricultura, drepturi de proprietate intelectuala etc.).


ACORDUL GENERAL PENTRU COMERTUL CU SERVICII – GATS


Adoptarea Acordului General privind Comertul cu Servicii, abreviat GATS (General Agreement on Trade in Services) a venit ca o consecinta fireasca a ponderii importante, de peste 25%, pe care serviciile o dobandisera in totalul schimburilor comerciale internationale. Menirea lui era de a elimina vidul juridic din domeniu, prin instaurarea unui cadru multilateral de principii, reguli si discipline unanim acceptate si respectate.

Acordul este aplicabil serviciilor inetrnationale din toate sectoarele, cu exceptia celor „furnizate in exercitarea puterii guvernamentale” (adica sunt exceptate acele servicii care nu sunt prestate pe o baza comerciala si nici in concurenta cu unul sau mai multi furnizori de servicii).

La baza GATS au fost aplicate principiile deja consacrate in cadrul GATT: acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate, aplicarea tratamentului national si asigurarea transparentei legilor si reglementarilor . In sectoarele vizate, partile nu vor aplica:

limitari ale numarului de furnizori de servicii sub forma de contingente numerice sau desemnarea unor furnizori exclusivi etc.;

limitari privind valoarea totala a tranzactiilor;

limitari privind numarul total de operatii de servicii;

limitari ale numarului de persoane fizice angajate;

masuri care restrang sau prescriu tipurile specifice de intreprinderi prestatoare de servicii;

limitari privind cota de participare a capitalului strain[6].


ORGANIZATIA MONDIALA A COMERTULUI – WTO


Runda Uruguay s-a incheiat prin Actul final adoptat la Conferinta Ministeriala a Comitetului de Negocieri Comerciale intrunita la Marrakesh, Maroc, la 15 aprilie 1994. Statele participante au hotarat eliminarea situatiei de provizorat a organismului institutional (GATT) prin crearea Organizatiei Mondiale a Comertului – WTO (World Trade Organization). Acordul de creare a WTO era conceput ca un cadru contractual unic care integreaza si celelalte intelegeri convenite in cadrul Rundei Uruguay . Ea era menita sa asigure reglementarea multilaterala a relatiilor comerciale dintre parteneri, creand conditii previzibile de desasurare a schimburilor si sa promoveze in continuare negocierile pentru liberalizarea si multilateralizarea comertului.



In concordanta cu acest obiectiv, functiile conferite in mod expres WTO se refera, in principal, la:

asigurarea unui forum pentru negocieri interguvernamentale privind relatiile comerciale multilaterale;

asigurarea cadrului pentru aplicarea rezultatelor negocierilor;

administrarea mecanismului de coordonare a politicilor comerciale;

administrarea si facilitarea implementarii acordurilor GATT – 1947 si GATT – 1994, precum si a noilor acorduri convenite in Runda Uruguay;

supravegherea aplicarii regulilor de reglementare a diferendelor;

promovarea coperarii cat mai stranse cu FMI si BIRD pentru asigurarea coerentei politicii globale.

Structura organizatorica a WTO (intrata in functiune la 1 ianuarie 1995) cuprinde:

Conferinta ministeriala

Consiliul general

Consiliul GATT pentru comertul cu marfuri

Consiliul GATT pentru comertul cu servicii

Consiliul GATT pentru drepturile de proprietate intelectuala conexe scimburilor comerciale;

Grupul de arbitrare a diferendelor (Dispute Settlement Body)

Grupul de examinare a politicilor comerciale (Trade Policy Review Body)

Comitetul pentru buget, finante si administratie (Commitee ob Budget, Finance and Administration)

Comitetul pentru comert si dezvoltare (Commitee on Trade and Development)

Comitetul asupra restrictiilor balantelor de plati (Commitee on Balance of Payments Restrictions)

Secretariatul WTO

Continutul noilor acorduri cu vechiul GATT rezulta din tabelul urmator:


Tabelul nr. 1 - Structura acordurilor OMC


Pincipii de baza

Sectoare sau probleme nou incluse

GATT

agricultura;

reglementari de sanatate pentru produsele agricole (SPS);

standarde tehnice (TBT);

masuri privind investitiile;

metode anti-dumping;

metode de evaluare in vama;

inspectia inainte de expedierea marfurilor;

reguli de origine;

licentele de import;

masuri compensatorii si subventiile;

clauzele de salvgardare.

GATS (General Agreement on Trade in Services)

miscarea persoanelor;

transportul aerian;

serviciile financiare;

telecomunicatiile;

transportul maritim;

TRIPS (The Agreement on Trade – Related Aspects of Intelectual Property Rights)

copyright;

marci de fabricatie inclusiv marci de servicii;

indicatii geografice;

proiecte industriale;

patente;

informatii confidentiale, inclusiv secrete comerciale;

Mecanismul de solutionare a disputelor

proceduri quasi–automate de solutionare a litigiilor, bazate pe reguli generale.


Adeptii liberalizarii multilaterale si ai ”guvernantei globale” considera ca OMC reprezinta in sine un progres considerabil fata de GATT, deoarece toate dezavantajele unei organizatii informale au fost eliminate.


Dezavantaje GATT

Avantaje OMC

Institutie ad-hoc si provizorie. Textul GATT nu a fost ratificat de parlamentele tarilor membre.

Organizatie permanenta si acorduri internationale permanente. Baza legala puternica.

Participantii la sistemul multilateral erau ”parti contractuale”.

Participantii sunt membrii cu drepturi depline.

GATT a adresat doar comertul cu produse industriale.

OMC acopera toate tranzactiile comerciale, inclusiv serviciile si proprietatea intelectuala.

Mecanismul de solutionare a disputelor era ineficient si greoi.

Este quasi-automat si eficace.


Intr-un anumit sens, OMC este mai aproape de ordinea liberala a comertului international, bazata pe reguli generale si abstracte decat era GATT – un compromis intre puterea politica si reguli.


Conferinta Natiunilor Unite Pentru Comert si

Dezvoltare – UNCTAD


Initiativa crearii acestei organizatii apartine ONU, care, prin Hotararea Adunarii Generale din decembrie 1962, a decis convocarea unei conferinte pentru comert si dezvoltare, care a si avut loc in primavara anului 1964. La recomandarea ei, Adunarea Generala a ONU a adoptat la 30 decembrie 1964 Rezolutia prin care s-a institutionalizat Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare – UNCTAD (United Nations Conference for Trade and Development), ca institutie specializata, neautonoma a ONU, cu peste 160 de membrii. Structura organizatorica era formata din: Conferinta UNCTAD, Consiliul pentru Comert si Dezvoltare, Organele subsidiare ale Consiliului, Secretariatul UNCTAD etc.

Prncipalele directii ale reformei sistemului comercial international promovate de UNCTAD vizeaza :

asezarea comertului international pe baze si principii noi;

restructurarea comertului cu produse de baza;



restructurarea comertului cu produse manufacturate;

impulsionarea relatiilor comerciale dintre tarile cu sisteme si niveluri de dezvoltare diferite si a schimburilor reciproce dintre tarile in curs de dezvoltare;

reglementarea comertului invizibil (indeosebi a transporturilor maritime, finantarii schimburilor comerciale, asigurarilor etc.), a transferului de tehnologie, a fluxurilor de ajutor pentru dezvoltare etc.

Dezbaterile din cadrul UNCTAD s-au concretizat in adoptarea Cartei drepturilor si indatoririlor economice ale statelor, potrivit careia, relatiile economice si politice dintre state vor fi guvernate de urmatoarele principii :

suveranitate, integritate teritoriala si independenta politica a statelor;

egalitate suverana a statelor;

neagresiune;

neinterventie;

avantaj reciproc si echitabil;

coexistenta pasnica;

egalitate in drepturi a popoarelor si dreptul lor de a dispune de ele insele;

reglementare pe cale pasnica a diferendelor;

reparare a injustitiilor impuse prin forta si care lipsesc o natiune de mijloacele necesare pentru dezvoltarea sa normala;

indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor internationale;

respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale;

obligatia statelor de nu urmari sa-si asigure hegemonia si sfere de influenta;

promovarea justitiei sociale si internationale;

cooperarea internationala pentru dezvoltare;

acces liber la mare si de la mare pentru tarile fara litoral, cu respectarea principiilor de mai sus.

Dintre realizarile UNCTAD, putem aminti[10]:

recunoasterea problemelor tarilor in curs de dezvoltare (accesul pe piete, obtinerea de preturi echitabile si remuneratorii, obstacolele in calea exporturilor etc.);

recunoasterea necesitatii unui tratament preferential pentru tarile in curs de dezvoltare;

adoptarea Sistemului Generalizat de Preferinte – SGP (aplicat din 1971) si, ulterior, a Acordului privind Sistemul global de preferinte comerciale (SGPC) – 1986.


Sistemul Generalizat de Preferinte – SGP

Sistemul presupune acordarea de catre statele dezvoltate in calitate de donatoare a unor preferinte nereciproce si nediscriminatorii, sub forma scutirilor partiale sau totale de taxe vamale pentru exporturile de produse semifinite si manufacturate provenind din tarile in curs de dezvoltare, in calitate de beneficiare. Donatoare de preferinte generalizate au devenit toate tarile dezvoltate (CEE, Japonia, Norvegia, Finlanda, Suedia, Noua Zeelanda, Elvetia, Austria, Canada, SUA, URSS etc.). Lista beneficiarilor a cuprins tarile „Grupului celor 77” (care era compus din majoritatea tarilor in curs de dezvoltare si o parte a celor socialiste – inclusiv Romania), la care s-au adaugat de-a lungul timpului si altele.


FONDUL MONETAR INTERNATIONAL - FMI


Fondul Monetar International este o organizatie internationala din cadrul Natiunilor Unite creata in urma Conferintei monetare si financiare din anul 1944 de la Bretton Woods, SUA, cu scopul facilitarii cooperarii valutar-financiare dintre tarile membre. Ea a fost infiintata oficial pe 27 decembrie 1945, cand 29 de tari au semnat si ratificat acordul de la Bretton Woods, si a inceput sa functioneze la 1 martie 1947.

Obiectivele FMI[11]:

promovarea cooperarii internationale prin intermediul unei institutii care ofera mecanisme de consultare si de influenta in relatiile valutar-financiare internationale;

sustinerea expansiunii si cresterii echilibrate a comertului international, dezvoltarea ramurilor productive din tarile membre si ocuparea fortei de munca;

promovarea stabilitatii cursului de schimb si evitarea deprecierii monedelor in scopuri competitive;

facilitarea realizarii unui sistem multilateral de plati privind tranzactiile curente dintre tarile membre;

asigurarea accesului tarilor membre la resursele FMI, in scopul eliminarii deficitelor din balantele de plati;

sprijinirea statelor membre in reducerea dezechilibrelor balantelor de plati.

Tarile membre ale FMI au urmatoarele drepturi[12]:

dreptul de a efectua tranzactii si operatii cu Fondul;

dreptul de a cumpara sume in valute liber utilizabile sau in DST in schimbul unor sume echivalente in moneda nationala, in vederea echilibrarii balantei de plati;

dreptul de a participa la luarea deciziilor in cadrul FMI;

dreptul de a primi alocatii de DST;

dreptul de a adera la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare.

Resursele FMI se grupeaza in:

resurse ordinare/obisnuite – cotele de participare ale tarilor membre in valuta, in DST si moneda nationala; ea se stabileste pe baza unei formule matematice care ia in calcul produsul national brut, rezervele de aur si dolari SUA, valoarea medie a importurilor si variatia exporturilor;

resurse imprumutate – acestea proveneau, la inceput, de obicei de la Grupul celor 10 tari industriale (SUA, Germania, Japonia, Marea Britanie, Franta, Italia, Canada, Olanda, Belgia, Suedia si, din 1964, Elvetia – G11) pe baza Aranjamentelor Generale de Imprumut; ulterior, prin noile acorduri de imprumut, FMI a incheiat conventii cu 25 de tari membre si banci centrale pentru a mobiliza resursele financiare necesare.

Politici de finantare

politica transei de rezerva – fiecare tara dispune de o transa din care poate efectua trageri destinate acoperirii deficitului balantei de plati fara a avea nevoie de acceptul FMI si fara a fi necesara implementarea unor politici economice;

politica transelor de credit – impartite in transe, acestea se acorda doar pe masura ce statul respectiv elaboreaza si aplica programe de reajustare economica;

aranjamentele stand-by – reprezinta intelegeri prin care tarile membre au dreptul de a cumpara o suma intr-o anumita valuta de la FMI, in cursul unei perioade date, daca respecta criteriile si conditiile stabilite;

facilitatea de finantare extinsa (Extended Fund Facility – EFF) – se acorda tarilor membre ale caror economii inregistreaza dezechilibre structurale in productie, comert, distorsiuni in nivelul preturilor si al costurilor;

politica accesului largit (Extended Access Policy, 1981-1992) – acorda asistenta financiara tarilor membre peste transele superioare ale aranjamentelor stand-by;

facilitatea finantarii suplimentare – resursele disponibile ale tarilor cu excedente erau redistribuite tarilor membre la care necesarul de finantare depasea sumele de care beneficiau prin celelalte politici de finantare.

Facilitati speciale de finantare

facilitatea finantarii compensatorii si contingentate – asigura asistenta financiara tarilor cu dezechilibre generate de reducerea incasarilor din exportul de bunuri si servicii;

facilitatea finantarii stocurilor tampon – urmarea diminuarea influentei variatiei preturilor unor produse de pe pietele internationale asupra situatiei financiare a unor tari membre;

facilitatea de tansformare sistemica – urmarea sprijinirea tarilor din Europa Centrala si de Rasarit care inregistreaza deficite ale balantei de plati din cauza unor transformari profunde din comertul international, a trecerii la o economie de piata etc.

Facilitati de finantare destinate tarilor cu PIB/locuitor redus:

facilitatea de ajustare structurala;

facilitatea de ajustare structurala extinsa;

fondul ESAF;

initiativa pentru tarile sarace foarte indatorate[13].


BANCA MONDIALA


Grupul Bancii Mondiale este format din:

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD)

Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID)

Corporatia Financiara Internationala (CFI)

Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale (MIGA)



Centrul International de Solutionare a Litigiilor privind Investitiile (CISLI)


1. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare - BIRD

Obiectivele BIRD[14]:

sprijinirea reconstructiei si dezvoltarii economiei statelor membre prin investitii de capitaluri in scopuri productiv, inclusiv reconstructia economiilor distruse de razboi, reconversia ramurilor productive la nevoile de pace si incurajarea dezvoltarii ramurilor productive in tarile mai putin dezvoltate;

promovarea investitiilor straine private pe calea acordarii de garantii sau a participarii la credite si alte investitii ale sectorului privat;

sustinerea cresterii echilibrate pe termen lung a comertului international si mentinerea echilibrului balantei de plati prin incurajarea investitiilor internationale;

coordonarea imprumuturilor acordate sau garantate de banca cu imprumuturi din alte surse, in vederea realizarii cu prioritate a proiectelor de dezvoltare urgente si eficiente in tarile membre;

sprijinirea tranzitiei statelor de la economia de razboi la economia de pace.

Capitalul propriu al BIRD provine din contributiile statelor membre. Capitalul initial a fost de 10 miliarde dolari SUA, impartit in 100.000 de actiuni, in valoare de 100.000 USD fiecare, disponibile pentru subscriere membrilor . Ulterior, capitalul bancii a fost majorat prin decizia statelor membre. Astfel, peste 40% din capital provine de la sapte tari dezvoltate (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franta, Canada si Italia). Capitalul de pe pietele financiare internationale se mobilizeaza prin emisiunea si vanzarea obligatiunilor si prin credite bancare. Resursele BIRD provin si din veniturile realizate din plasamente, imprumuturi, dobanzi si comisioane.

BIRD acorda imprumuturi pe termen lung in vederea realizarii unor programe de dezvoltare economica in tarile membre, care sunt garantate de guvern. Acestea au sporit de la 1.130 milioane USD in 1967 la 221.823 milioane USD in 1999. In acelasi timp, s-a inregistrat o crestere a numarului proiectelor, ca urmare a implicarii BIRD in realizarea unor programe de dezvoltare in tarile membre si in tranzitia la economia de piata[16].

Acordul de imprumut dintre o tara membra si BIRD cuprinde: conditiile generale, imprumutul, executia proiectului, clauze financiare, data intrarii in vigoare, reprezentantul imprumutului, tragerea sumelor din imprumut, iar in anexa se reflecta descrierea proiectului, achizitionarea de servicii de consultanta si programul de implementare. BIRD sustine prin creditele acordate diverse sectoare din economiile tarilor membre: agricultura, politicile economice, electricitate, mediu, finante, petrol si gaze, populatie, sanatate, alimentatie, managementul sectorului public, protectia sociala, telecomunicatii, transporturi, dezvoltare urbana etc .


2. Asociatia Internationala pentru Dezvoltare - AID

AID a fost infiintata in 1960, ca agentie interguvernamentala, de catre tari dezvoltate si in curs de dezvoltare, in vederea creditarii in conditii avantajoase a tarilor mai putin dezvoltate din punct de vedere economic. Resursele financiare ale AID sunt constituite din: subscriptiile initiale ale membrilor, subventii periodice furnizate de tarile membre dezvoltate, contributii speciale sau voluntare, transfer de venituri nete de la BIRD, venituri din activitatea Agentiei.

Creditele acordate de catre AID au termene mari de rambursare, nu sunt purtatoare de dobanzi, dar pentru sumele acordate se percep comisioane. Se urmaresc in prezent o serie de obiective prioritare: sprijinirea luptei impotriva saraciei prin ameliorarea serviciilor sanitare, largirea posibilitatilor de educare si formare etc.; protectia mediului inconjurator prin gestiunea resurselor forestiere, eficienta utilizarii si conservarii energiei; sustinerea politicilor macroeconomice si sectoriale prin credite destinate productiei, infrastructurii, investitiilor.


3. Corporatia Financiara Internationala - CFI

CFI si-a inceput activitatea in 1956 cu scopul de a promova dezvoltarea economica prin incurajarea extinderii intreprinderilor private in tarile membre, indeosebi in zonele mai putin dezvoltate, fara garantii guvernamentale. Actioneaza in urmatoarele directii :

acorda sprijin in vederea finantarii dezvoltarii intreprinderilor particulare prin investitii fara garantarea rambursarii de catre guvern si in cazul in care nu este disponibil capitalul privat;

stimuleaza investitiile proprii, participarea capitalului strain si promovarea competitiei in economia nationala;

acorda asistenta tehnica in fundamentarea planurilor de afaceri, identificarea pietelor produselor si mobilizarea fondurilor necesare invstitiilor in sectorul privat;

sprijina procesul de privatizare, prin investitii si asistenta tehnica, si urmareste impactul acesteia asupra economiei tarilor membre si asupra mediului.


4. Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale - MIGA

Agentia de Garantare a Investitiilor Multilaterale a fost infiintata in anul 1988 cu scopul promovarii investitiilor de capital strain, a completarii programelor nationale si regionale de garantare a investitiilor, a atenuarii riscurilor necomerciale, a impulsionarii fluxurilor de capital catre tarile in curs de dezvoltare si a extinderii cooperarii internationale . Astfel, in principal Agentia emite garantii, inclusiv coasigurare si reasigurare contra riscurilor necomerciale (riscul de transfer de valuta, exproprierea si masurile similare, razboi si tulburari civile etc.) privind investitiile intr-o tara membra, care vin din alte tari membre .


5. Centrul International de Solutionare a Litigiilor privind Investitiile - CISLI

Centrul International de Solutionare a Litigiilor privind Investitiile ofera facilitati pentru solutionarea, prin acord sau arbitraj, a litigiilor privind investitiile care apar intre tarile membre si reprezentanti ai altor tari membre, pe baza Conventiei asupra rezolvarii disputelor privind investitiile (1966) .





Spiridon Pralea – Op. cit., p. 177

M. Petrescu s.a. – GATT – cadru multilateral pentru promovarea comertului international, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987, p. 20-23

Spiridon Pralea – Op. cit., p. 189

Actul final cuprinzand rezultatele Rundei Uruguay, Ministerul Comertului, Bucuresti, 1994, p. 655

Spiridon Pralea – Op. cit., p. 226

Actul final cuprinzand rezultatele Rundei Uruguay, Ministerul Comertului, Bucuresti, 1994, p. 667

UNCTAD – Trade and Development Report, 1994, U.N. Publications, New York and Geneva, 1994, p. 123

Nicolae Suta – A saptea reuniune ministeriala a “Grupului celor 77” si a opta sesiune UNCTAD (februrie 1992 – Cartagena), ASE, Bucuresti, 1993, p. 100-101

Nicolae Suta – Curs de comert international si politici comerciale, Ed. ALL; Bucuresti, 1994, p. 270

Spiridon Pralea – Op. cit., p. 246-247

Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p. 2

Gheorghe Voinea – Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2003, p. 242

Gheorghe Voinea – Op. cit., p. 261-272

Idem, p. 275-276

BIRD – Articles of Agreement, art. II, sect. 2

Gheorghe Voinea – Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2003, p. 281

The World Bank – Annual Report, 2001, p. 27

Gheorghe Voinea – Op. cit., p. 289

Legea nr. 43/1992 pentru ratificarea Conventiei de Constituire a Agentiei Multilaterale de Garantare a Investitiilor, Monitorul Oficial, nr. 43/14.05.1992

Gheorghe Voinea – Op. cit., p. 291-294

Idem, p. 294






Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2021 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact