StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Crede in EFICIENTA TA
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » managementul cercetarii si dezvoltarii
Trimite articolul prin email Metode si tehnici de creativitate : Managementul cercetarii si dezvoltarii Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Metode si tehnici de creativitate



Metode si tehnici de creativitate

a)      Metoda cutiei morfologice

A fost elaborata in anul 1942 de catre dr. Fritz Zwicky din California si consta in a gasi cat mai multe combinatii intre elementele unei probleme puse in discutie sau altfel spus prin aceasta metoda se urmareste identificarea tuturor solutiilor posibile de rezolvare a unor probleme date.De regula, aceasta metoda se foloseste la conceperea de noi produse sau modernizarea unora existente. Problema de ansamblu (produsul) se descompune in elemente partia 616i87g le pe cat posibil independente, cu care se completeaza o prima coloana a unui tabel. In continuare fiecare element partial se considera o problema de sine statatoare pentru care se cauta cat mai multe solutii posibile de rezolvare, chiar si fanteziste. Pentru a nu ingusta studiul tratam problemele independent. Solutiile partiale sunt trecute pe liniile corespunzatoare, obtinandu-se astfel o matrice (o cutie) completata. In continuare se cauta combinatiile posibile pe verticala care pot constitui solutii ale problemei globale. Orice combinatie pe verticala care atinge cel putin o solutie partiala poate genera un produs nou.




Ex.

Suport pentru carne

P1

Gratar

S11

Tabla

S12

Frigarui

S13

Sirme

S14


Aducerea carnii

P2

Pe suport

S21

Manual

S22

Pe banda

S23



Asigurarea caldurii

P3

Carbuni

S31

Mangal

S32


Curent electric

S33

Gaz

S34

Energie solara

S35

Reglarea caldurii

P4

Adaos agent racire

S41

Placi intermediare

S42

Comutator


S43

Deplasare suport

S44

Termostat

S45

Postamentul

P5

Zidarie fixa

S51

Postament fix

S52

Postament pe rotile

S53

Postament pliant

S54



In cutia morfologica pot exista urmatoarele tipuri de combinatii :

neinteresante sau banale (care exista) ;

neutilizabile din cauza neafinitatilor care exista intre elementele partiale;

rationale (asemanatoare cu cele existente, dar mai avantajoase in ceea ce priveste costul, fiabilitatea, succesul la public etc)

noi, viabile.


b)      Matricea descoperirilor

Matricea descoperirilor a fost conceputa pentru generarea de noi idei prin efectuarea  intr-o maniera sistemica a tuturor combinatiilor posibile intre factorii ce apartin unor categorii diferite. De obicei se au in vedere factori economico-sociali si tehnico-productivi.

Utilizarea acestei matrici presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

diagnosticarea demersului in care se doreste obtinerea de idei si solutii noi;

identificarea si evaluarea tuturor factorilor semnificativi implicati;

realizarea tuturor combinatiilor rezultate in functie de utilitatile lor, in categoriile: aplicabile in prezent, posibil de aplicat in viitor si inaplicabile.

caracterizarea solutiilor aplicabile in prezent atat din punct de vedere al resurselor necesare cat si din perspectiva efectelor generate;

prezentarea acestor solutii managerilor in vederea finalizarii lor sub forma de decizii si actiuni.


Factori tehn-prod.

Fact.

ec.-soc

Materii prime

Procese tehnologice

Echipamente

M1

M2


T1

T2

E1

E2


Necesitati

N1









N2
















Piata

P1










P2

















Pretul

Pr1









Pr2


















Se hasureaza casutele care sunt ocupate cu produse existente. Se studiaza toate casutele goale. Sensul sagetii arata de la care factor s-a pornit mai intai in analiza. Practica confirma faptul ca este mai de succes analiza pornita de la factorii economici deoarece factorii tehnici de regula pot fi realizati.

Este posibil ca toate casutele sa fie ocupate si totusi activitatea unitatii sa nu fie satisfacuta, pietele sa fie in declin, costurile sa creasca etc. Atunci unitatea trebuie sa apeleze la necesitati si la tehnici apropiate si de viitor construind o matrice astfel:

Factori tehnici

Factori

Economici

Tehnici si procedee actuale

Tehnici si procedee apropiate

Tehnici si procedee viitoare

Necesitati si piete actuale

Termen scurt


Termen mediu

Termen lung

Necesitati si piete apropiate

Termen mediu


Termen mediu

Termen lung

Necesitati si piete viitoare

Termen lung


Termen lung

Termen lung


Matricea descoperirilor se poate utiliza cu succes in vederea obtinerii de idei pentru un nou produs, dar in acelasi timp poate fi utilizata si pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a firmei. In acest ultim caz trebuie sa se inventarieze toti factorii tehnici, economici, sociali, tehnologici si sa se puna in evidenta eventualele combinatii inca neutilizate.


c)      Metoda concasarii

Concasajul  presupune sa pornim de la imaginea fiecaruia despre lumea inconjuratoare pe care sa o sfaramam (concasam) pentru a reconstitui apoi noi imagini. Aceasta deoarece imaginea noastra despre lumea inconjuratoare constituita din obiecte, procese si fenomene, inclusiv relatiile dintre acestea, apare ca ceva dat cu care ne obisnuim si ni se pare de neschimbat. Pentru a schimba imaginea noastra despre realitatea obiectiva inconjuratoare este necesar ca aceasta sa fie faramitata si prin recompunerea elementelor sa reconstituim noi imagini alcatuite din noi produse, procese, obiecte si relatii.

Aceasta metoda a fost propusa de Osborn , dr. Fritz Zwicky si alti autori si presupune spargerea unui obiect, proces, fenomen, problema in elementele lor componente si inscrierea fiecarui element intr-o matrice de analiza.

Aplicarea acestei metode a dat rezultate deosebite atunci cand a fost utilizata pentru imbunatatirea produselor existente. Aplicarea in practica a metodei presupune construirea unei matrice de analiza tridimensionala in care se evidentiaza relatiile dintre atributele (parametrii) produsului, grila de cercetare si intrebarile de control.

Atributele produsului se refera la: marime, greutate, lungime, latime, culoare, stabilitate si se inscriu in stanga matricei.

Grila de cercetare are urmatoarea structura: alte folosinte, adaptare, modificare, substituire, combinare, sintetizare etc.

Intrebarile de control care se pun pot fi: cine ?, unde ?, cand ?, cum ?, de ce ?.

Incercand sa intelegem mai bine modul cum se utilizeaza aceasta matrice vom incerca sa dam cateva exemple:

Ne punem problema daca:

- Produsul poate avea si alte utilizari in forma pe care o are in prezent?, Dar daca acest produs este modificat poate primi alta destinatie ?,

Daca da trebuie sa gasim raspunsul la intrebarea:

- Ce se modifica? (marime, dimensiune, etc) Cum, cine face modificarile?, unde se fac modificarile?.

Se poate parcurge intreaga grila punand in evidenta interactiunile dintre grila de cercetare si atributele produsului respectiv. Nu se pun toate intrebarile in cazul in care se obtin solutii interesante inainte de a parcurge grila in totalitate.  Solutiile obtinute se definitiveaza la cele mai mici detalii urmand apoi sa fie aplicate in practica.

Metoda nu este distructiva, ci reprezinta de fapt o metoda de reconstituire cu bune rezultate in domeniul perfectionarii unui produs existent. Daca intamplator cercetarea ne conduce la un produs nou care nu exista, ea poate fi incadrata si in categoria metodelor generatoare de produse absolut noi.


d)      Cutia de idei

Avantajul acestei metode de promovare a creativitatii consta in faptul ca este accesibila tuturor salariatilor unitatii indiferent de functia lor. Ea da intregului personal posibilitatea de a participa la imbunatatirea situatiei firmei. In acest mod se incurajeaza promovarea opiniei creative la toate nivelurile ierarhice. Pentru a utiliza cu succes aceasta cutie cu idei sunt necesare urmatoarele:

conducerea intreprinderii sa creada in metoda si sa se intereseze de modul ei de aplicare;

personalul sa fie cooptat, sa se intereseze sincer de unele aspecte;

personalul cu idei sa fie recompensat.


e)      Seminarul de creativitate

Reprezinta o modalitate de amplificare a creativitatii salariatilor. Este usor de aplicat deoarece nu necesita decat reunirea intre-un cadru adecvat a unor persoane foarte diferite ca pregatire si orizont de cunostinte si a caror creativitate este stimulata de un specialist in domeniu. La baza selectiei participantilor se afla calitatea lor creatoare si nu functiile ierarhice. Astfel de seminarii pot fi organizate la intervale mai mult sau mai putin regulate in functie de necesitatile fiecarei intreprinderi si de specificul activitatii acesteia. Coordonatorului i se cere sa fie inventiv, receptiv la nou, sa aiba un orizont larg de cunostinte, precum si experienta in ceea ce priveste evaluarea economica a unei idei sau a unui procedeu.


f)       Metoda Delbecq

Consta in obtinerea de idei noi pentru solutionarea unor probleme definite prin diferenta intre situatia actuala si cea ideala, imaginata de un grup creativ format din 5 pana la 8 persoane. Durata discutiilor in cadrul grupului este de maxim o ora. Metoda se bazeaza pe urmatoarele premise:

participantii sa posede anumite cunostinte despre problema abordata ;

problema abordata sa nu fie nici prea vasta, nici prea ingusta;

participantii sa fie motivati sa participe la solutionarea problemei;

participantii nu au voie sa faca aprecieri decat in perioada stabilita in acest scop;

aplicarea metodei se face sub coordonarea unui animator al grupului.

In desfasurarea metodei trebuie respectate urmatoarele principii:

orice faza a metodei in grup este precedata de o faza individuala in scris;

in decursul discutiilor participantilor li se acorda un timp limitat, iar interventiile participantilor sunt succesive.


g)      Metoda Frisco



A fost propusa de 4 intelectuali din San Francisco (un arhitect, un inginer, un fizician si un economist). Are drept scop gasirea unor cai de solutionare a unor probleme cu grad ridicat de dificultate, cai diferite de cele obisnuite, pe cat posibil mai simple si cel putin la fel de eficiente. In acest scop se constituie 2 echipe:

- o echipa A de investigare formata din 12-15 persoane de varste si competente diferite, care examineaza atent problema, inventariaza metodele sau rezolvarile clasice, le comenteaza critic folosind metoda interogativa, insistand asupra dificultatilor majore;

- echipa B este echipa de concluzionare formata din 5-6 persoane in special tineri si de inalta calificare care pe baza analizei echipei A cauta sa imagineze noi solutii pentru problema analizata.


h)      Brainstormingul sau “asaltul de idei”

Are drept obiectiv obtinerea unui numar cat mai mare de idei privind modul de solutionare a unor probleme in speranta ca prin combinarea lor se obtine solutia optima.

Osborne a pornit de la premisa ca in orice domeniu de activitate problemele pot fi solutionate mai bine decat sunt solutionate in prezent, dar pentru aceasta trebuie gasite ideile care sa sparga barierele rutinei. Aceste idei se gasesc in stare latenta in cadrul fiecarui colectiv, dar trebuie creat cadrul pshiho -social corespunzator pentru ca ele sa fie enuntate si sa nu fie pierdute.

Aplicarea metodei presupune reunirea unui grup de 5-12 persoane care provin din medii diferite ale pregatirii si ocupatiei. Acest grup se reuneste sub conducerea unui coordonator care indeplineste rolul de moderator.

Durata optima a unei reuniuni este de 15- 45 de minute.

Pentru desfasurarea corecta a unei reuniuni, aceasta trebuie sa se desfasoare dupa anumite reguli:

determinarea cu precizie a problemei care constituie subiectul reuniunii (trebuie sa fie o problema restransa si bine conturata);

asigurarea unui cadru corespunzator pentru reuniune din punct de vedere ergonomic si al permisivitatii;

asigurarea retinerii tuturor ideilor formulate, oricat de indraznete sau neobisnuite ar fi acestea si indepartate de subiectul discutat;

evitarea oricarei forme de apreciere, evaluare, judecata si catalogare a ideilor enuntate;

evitarea deranjarii participantilor cu alte probleme, activitati;

programarea reuniunii de brainstorming la o ora la care participantii sunt odihniti;

inregistrarea exacta si completa a ideilor exprimate;

selectionarea si evaluarea ideilor exprimate de catre managerii si specialistii domeniului in care se afla problema respectiva.

Avantaje:

- obtinerea relativ usoara a ideilor in solutionarea unei probleme;

- costuri relativ reduse pentru aplicarea metodei;

- posibilitatea aplicarii pe scara larga.

Dezavantaje :

- exista o dependenta puternica intre rezultatele obtinute si calitatea conducatorului reuniunii.


i) Tehnica Little (sau tehnica Gordon)

Se deosebeste de brainstorming prin faptul ca in afara conducatorului nici un participant nu cunoaste natura exacta a problemei care se discuta.

Reuniunea este de durata mai mare (2-3 ore) si rezolvarea unei probleme presupune 2 sau mai multe reuniuni deoarece participantii cunosc din aproape in aproape problema propusa spre rezolvare. Gordon, autorul acestei tehnici, sustine ca prin acest mod de orientare a discutiilor se evita implicarea prea egocentrica a participantilor in problema si stabilirea prea rapida a solutiilor, evitandu-se astfel riscul unei solutii superficiale.


j) Metoda Philips 66

Aceasta tehnica a fost dezvoltata de Philipps Donald, care propune organizarea unei reuniuni cu participarea unui numar mai mare de persoane, de pana la 30. Acestia urmeaza sa dezbata o anumita problema in sedinta de creativitate pe o durata de pana la 2 ore.Este o varianta a metodei brainstorming in care cei 30 de participanti la reuniune sunt impartiti in grupe de catre 6, dintre care unul este desemnat (ales) reprezentantul grupului. Aceste grupuri se constituie pe principiul eterogenitatii. Moderatorul discutiei generale prezinta problema ce trebuie rezolvata iar fiecare grup abordeaza problema pusa in discutie timp de 6 minute. Opiniile fiecarui grup sunt prezentate in cadrul unei reuniuni generale de catre reprezentantul fiecarui grup, dupa care au loc dezbateri asupra acestora, pentru ca in final sa se aleaga solutia de rezolvare a problemei, care va fi insusita de toti participantii.

Datorita operativitatii metodei, aceasta poate fi aplicata pentru rezolvarea unor probleme din diferite domenii. Spre exemplu, in cazul adoptarii unei decizii privind asimilarea unui nou produs se urmareste colectarea unor pareri cu privire la pietele de desfacere, sursle de aprovizionare, procesul tehnologic, etc. In vederea gasirii celor mai bune solutii, este d preferat ca la aceste reuniuni sa participe atat membri din compartimentele functionale ce au atributii in domeniile abordate, precum si muncitori, maistri si tehnicieni din cadrul sectiilor de productie.


k) Tehnica ochiului proaspat

Pe baza acestei tehnici se aduc printre participantii la reuniune persoane mai putin experimentate in raport cu problema care se discuta (elevi, studenti, oameni care vin din afara si care au acel ochi proaspat). Aceasta tehnica pleaca de la premisa ca reuniunile de grup sunt mai eficiente prin participarea unor persoane mai putin experimentate in problemele ce se pun in discutie, eliminandu-se unul din impedimentele de baza ale creativitatii – rutina- care omoara, deseori, ideile noi.


m) Tehnica notarii ideilor din timpul somnului.

Presupune ca atunci cand o anumita idee apare in timpul viselor ea sa fie scrisa in cazul in care ne trezim imediat dupa vis sau dimineata dupa trezire.


n) Tehnica carnetului colectiv

Este una din cele mai eficiente tehnici intuitive.

Aplicarea tehnicii presupune constituirea unui grup cu 5-12 persoane subordonate unei persoane/conducator. Acest conducator de grup enunta problema ce trebuie rezolvata si o noteaza in carnetele ce sunt distribuite fiecarui participant, iar membrii grupului inscriu intr-un carnet ideile proprii de solutionare aparute in decursul lunii.

La sfarsitul lunii fiecare membru rezuma cele mai bune idei si eventual ideile asociate acestora. Apoi carnetele se predau conducatorului de grup care sintetizeaza din toate carnetele ideile grupului si le inscrie in fiecare carnet. Distribuie carnetele membrilor grupului pentru ca acestia sa ia act de ideile celorlalti si apoi se organizeaza reuniunea finala in care se discuta ideile (elementele valoroase) si se alege cea mai buna idee.


o) Sinectica

Tehnica elaborata de un colectiv condus de prof. A. Gordon care are la baza analogia ca instrument metodologic de lucru.

Aplicarea sinecticii ca metoda are la baza procesul de creatie in general care se deruleaza in timp si care presupune cel putin urmatoarele etape:

etapa de informare si documentare;

etapa de incubare care poate fi de lunga durata deoarece presupune activitatea subconstientului;

etapa de iluminare in cadrul careia dupa constientizarea unei probleme, solutia gasita in subconstient ilumineaza subconstientul;

etapa de verificare unde solutiile gasite in etapa de iluminare sunt testate pe viu si ca atare pot fi considerate solutii noi sau inutilizabile si se revine la etapa de incubare.

Aplicarea practica a sinecticii presupune activitatea unui grup (5-8 membrii) a caror pregatire se recomanda a fi mai diversificata. Cu toate ca se doreste ca majoritatea grupului sa fie formata din nespecialisti, prezenta managerilor si a unor specialisti este indispensabila pentru emiterea unor idei de specialitate si pentru orientarea discutiilor spre directiile ce par a duce la cele mai valoroase idei

Durata reuniunilor de sinectica este mai mare decat durata celor de brainstorming. Derularea unei asemenea reuniuni presupune urmatoarele aspecte mai importante:

transforma necunoscutul in cunoscut prin definire riguroasa, prin analiza si reformularea problemei supuse procesului de inovatie;

asigura legaturile dintre problema supusa inovarii si activitatea curenta ale creatorilor si intre alte elemente de alta natura;

asigura “tasnirea ” de noi idei vis-à-vis de problema atacata.

Sinectica prezinta, in mare, aceleasi avantaje si dezavantaje ca si brainstormingul.


p)   Metoda analizei valorii

Metoda a aparut si s-a dezvoltat in S.U.A. la sfarsitul anilor `40 in conditiile lipsei de resurse materiale. Bazele metodei au fost puse la firma General Electric atunci cand seful compartimentului de aprovizionare a primit sarcina sa analizeze si sa reproiecteze unele produse. In 4 ani au fost modificate constructiv 23 de produse importante si au fost reduse costurile cu peste 25 % fara a afecta in nici un fel calitatea produselor. Metoda a fost preluata apoi de japonezi, iar in Europa de suedezi si germani. Dupa anii 1965 a fost preluata si in unele tari foste socialiste. In Romania versiunea oficiala apare in 1976, iar in 1979 pe baza ei sunt elaborate doua standarde.

Analiza valorii este o metoda de cercetare-proiectare sistemica si creativa care prin abordarea functionala urmareste ca functiile obiectivului studiat sa fie concepute si realizate cu cheltuieli minime in conditii de calitate care sa satisfaca necesitatile utilizatorilor in concordanta cu cerintele social-economice. Principalele caracteristici ale metodei sunt:

Ø      analizeaza sistematic functiile obiectiv supuse studiului;

Ø      se bazeaza pe munca in grup interdisciplinar desfasurata pe baza unui plan de lucru;

Ø      apeleaza la metode, tehnici si procedee specifice cercetarii stiintifice si proiectarii, cum ar fi:sondajul statistic, modelarea matematica, cercetarea morfologica etc.

Obiectivele urmarite de metode sunt:

cresterea valorii de intrebuintare a obiectivului studiat;

reducerea cheltuielilor de productie, in special cele materiale;

imbunatatirea conditiilor de munca;

cresterea productivitatii muncii;

Domeniile de aplicare ale metodei sunt:

cercetarea in vederea proiectarii de produse noi si modernizarea celor existente;

cercetarea in vederea proiectarii de tehnologii noi  si modernizarea celor existente:

imbunatatirea structurii organizatorice si a sistemului informational al firmei;

perfectionarea proceselor de munca;

proiectarea si realizarea obiectivelor de investitii.


Metodologia analizei valorii

Notiunea de baza cu care opereaza analiza valorii este functia obiectului sau produsului studiat definit ca o insusire esentiala a lui care se evidenteaza in raport cu mediul sau cu utilizatorul. Dupa importanta avem:

functii principale – corespund scopului principal caruia ii este destinat obiectul studiat si contribuie direct la realizarea valorii de intrebuintare;

functii secundare –servesc la indeplinirea sau completarea functiilor principale si contribuie indirect la realizarea valorii de intrebuintare.

Dupa posibilitatile de masurare avem:

functii obiective – caracterizate prin dimensiuni masurabile cu ajutorul unuia sau mai multor instrumente de masura;

functii subiective – caracterizate prin efecte psiho-senzoriale, estetice, de moda, de prestigiu etc.

Dupa contributia la realizarea valorii de intrebuintare avem:

functii necesare;

functii inutile.

Dupa momentul efectuarii analizei valorii avem:

functii existente – sunt necesare sau inutile, dar obiectul studiat le are in momentul efectuarii analizei valorii;

functii noi – sunt necesare si deriva din cerintele utilizatorilor, fiind atribuite obiectului dupa efectuarea analizei valorii.

Pentru verificarea nomenclatorului de functii trebuie respectate urmatoarele reguli:

  1. distinctivitatea functiilor – o functie este distincta de alta daca:

adauga prin sine insasi valoare de intrebuintare;

poate exista independent de alta functie

  1. evitarea enunturilor cu caracter global, care nu definesc functii, ci grupe de functii;
  2. o functie este auxiliara daca exista concomitent urmatoarele cerinte:

nu asigura prin sine insasi valoare de intrebuintare;

conditioneaza existenta unei functii obiective sau subiective;

exprima relatii intre produs si mediul inconjurator

  1. a nu se confunda necesitatea sau domeniul de utilizare cu functiile produsului;
  2. a nu se confunda functiile cu modul lor de realizare;
  3. a nu se confunda functiile cu efectul lor;
  4. a nu se confunda functiile cu dimensiunile lor tehnice;
  5. nu exista functii derivate din alte functii

Aceste reguli sunt un ajutor pentru definitivarea nomenclatorului de functii, iar un nomenclator intocmit intr-o prima faza intr-un mod cat mai cuprinzator poate fi analizat prin prisma acestor reguli intr-un tabel de urmatorul tip:

Regula

Functia



3







a

b

a

b

c



















Dupa identificarea functiilor unui produs este necesara o departajare a acestora deoarece ele nu contribuie in mod egal la constituirea valorii de intrebuintare (in sensul ca unele functii contribuie mai mult, iar altele mai putin). Pentru a putea face calcule, insa, trebuie exprimate ponderile diferitelor functii in totalul utilitatii create de valorile de intrebuintare.

In vederea efectuarii calculelor se intocmeste o matrice cu dubla intrare in care se inscriu functiile identificate.


A

B

C

D

E


A






B






C






D






E






Nivel







Pondere









A, B, C, D, E – functii identificate

De exemplu pentru produsul caiet pot fi identificate urmatoarele functii:

A-    format

B-    suport pentru scris

C-    calitate

D-    estetica

E-     purtator de informatii


Fiecare functie se compara cu toate celelalte si inclusiv cu ea insasi. Atunci cand se compara cu ea insasi se acorda punctajul 1. Atunci cand se compara cu alte functii, daca este dominanta in raport cu celelalte va primi 1, iar daca este dominata va primi 0.

Pentru produsele complexe o asemenea matrice se intocmeste in mod independent de catre mai multi specialisti sau pot fi antrenati chiar si utilizatorii, in final intocmindu-se o matrice definitiva., iar in alte situatii acestia pot colabora intre ei pentru a avea o matrice definitiva. Dupa parcurgerea etapei de dimensionare tehnica se trece la etapa de dimensionare economica a functiilor, estimandu-se cat anume din costul total al produsului ii revine fiecarei functii. In acest scop se procedeaza la calcule analitice pe componente, operatii, materiale, iar pentru repartizarea unor categorii de cheltuieli se folosesc chiar chei de repartizare.

Deoarece nu este posibil ca toate produsele sa fie modernizate in acelati timp se procedeaza la stabilirea unei ordini de prioritate, adica se adopta criterii de apreciere care sa permita ierarhizarea functiilor, respectiv a produselor in aplicarea analizei valorii. Criteriile utilizate pot fi:

a)      criteriul de natura economica:

modul de obtinere a resurselor materiale;

importanta produselor din punct de vedere economic si social;

valoarea consumului de materiale de baza si energie

b)      criteriul legat de productie:

ponderea produsului respectiv in totalul productiei unitatii;

volumul cererii pietei pentru produsul respectiv si deci, cantitatea fabricata;

anul introducerii in fabricatie

c)      criteriul de eficienta:

valoarea cheltuielilor de productie

ponderea cheltuielilor materiale in totalul costurilor;

coeficientul de utilizare a materialelor de baza

aportul valutar

imbunatatirea conditiilor de munca

imbunatatirea calitatii si reducerea rebuturilor.

Alegerea ordinii de actiune se poate face prin urmatoarele metode:

metoda prioritatii stabilita prin decizia individuala a unui conducator sau printr-o decizie colectiva rezultata clar ca urmare a unor necesitati imediate, mai ales cand au loc depasiri repetate si exagerate ale costurilor normale;

metoda coeficientilor minimi aplicata acolo unde exista mai multe produse sau sortimente care se apreciaza in raport cu mai multe criterii;

metoda decizionala multicriteriala in care produsele constituie variante caracterizate prin utilitati atribuite in raport cu mai multe criterii.

Referitor la alegerea momentului optim de aplicare trebuie avuti in vedere 2 factori:

etapa ciclului de viata a unui produs

- volumul de fabricatie al produsului- efectuarea si aplicarea analizei valorii necesita anumite cheltuieli care trebuie sa se gaseasca intr-un raport cat mai favorabil cu avantajele economice generate. Analiza valorii se considera eficienta daca acest raport este de cel putin 1/10 - pentru fiecare leu cheltuit sa se reduca costul de productie cu minimum 10 lei. Este evident ca aceasta eficienta creste odata cu marimea serie de fabricatie in timp ce cheltuielile necesitate de efectuarea si aplicarea analizei valorii raman practic constante.


Tehnicile si procedeele de lucru, precum si gradul de aprofundare a etapelor si fazelor de aplicare a analizei valorii se stabilesc de catre colectivul de lucru, avandu-se in vedere complexitatea produsului studiat, posibilitatile tehnice, economice si organizatorice ale unitatii, structura socio-profesionala a colectivului, etc.



Aplicarea metodei se face parcurgand urmatoarele faze:

I.        Informarea

informatii cu privire la utilizatori (beneficiari interni sau externi)

informatii tehnice

informatii tehnologice

informatii economice

informatii organizatorice

informatii privind climatul psiho-social in utilizare

II.     Analiza functionala

domeniul si modul de functionare

stabilirea functiilor

dimensionarea tehnica a functiilor (participarea la valoarea de intrebuintare)

participarea elementelor de structura la materializarea functiilor

dimensionarea economica a functiilor (participarea in costuri)

analiza raportului valoare de intrebuintare-cost

stabilirea unor prioritati de reconceptie functionala

III.           Reconceptia functionala

formarea si instruirea grupului creativ

emiterea de idei noi

selectarea ideilor emise si dezvoltarea de solutii posibile

conceperea variantelor de solutii posibile

modelarea variantelor si evaluarea lor

IV.          O noua analiza functionala

functiile alese pe variante propuse

dimensionarea tehnica a functiilor

participarea elementelor de structura la materializarea functiilor

dimensionarea economica a functiilor

analiza raportului de intrebuintare-cost pe variante

solutia optima a raportului

analiza comparativa a raportului optim cu cel initial

V.     Implementarea solutiei optime

avantaje si dificultati de aplicare

elaborarea programelor de aplicare

realizarea unui prototip si incercarea lui

omologarea prototipului

trecerea la productia de serie

masurarea si raportarea efectelor utile ale aplicarii solutiilor noi comparativ cu solutia veche.








Politica de confidentialitate



Copyright © 2010- 2022 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact