StiuCum - home - informatii financiare, management economic - ghid finanaciar, contabilitatea firmei
Solutii la indemana pentru succesul afacerii tale - Iti merge bine compania?
 
Management strategic - managementul carierei Solutii de marketing Oferte economice, piata economica Piete financiare - teorii financiare Drept si legislatie Contabilitate PFA , de gestiune Glosar de termeni economici, financiari, juridici


Sa facem proiecte sanatoase
MANAGEMENT

Termenul Management a fost definit de catre Mary Follet prin expresia "arta de a infaptui ceva impreuna cu alti oameni". Diferite informatii care te vor ajuta din domeniul managerial: Managementul Performantei, Functii ale managementului, in cariera, financiar.

StiuCum Home » MANAGEMENT » tehnici de negociere
Trimite articolul prin email Trimite articolul la prietenii tai din lista ta de yahoo messenger Publica referat pe tweeter Trimite articolul prin facebook

Comunicare manageriala



COMUNICARE MANAGERIALA

Aspecte filosofice ale informatiei si comunicarii


Mediul social contemporan este apreciat de numerosi filosofi si oameni de stiinta din toate domeniile ca fiind un mediu al comunicarii, iar informatia, ca materie principala a acesteia, cel mai pretios capital contemporan, adevarata sursa de dezvoltare economica si sociala, iar din punct de vedere politico-militar, cea mai redutabila arma. Vorbind despre caracterul atotcuprinzator al comunicarii, Marin Aiftinca atribuie acesteia o serie de superlative: “comunicarea este inerenta existentei; este o forma a universalitatii”; “comunicarea reprezinta o caracteristica fundamentala a existentei umane”1.




Asemenea aprecieri se regasesc si in raportul prezentat la UNESCO de Sean McBride, conducatorul unui program de cercetare in domeniul comunicarii si informatiei: “comunicarea sustine si anima viata”… “Prin ea gandirea se traduce in fapta si sunt reflectate toate emotiile, toate nevoile omului, de la cele mai simple gesturi, care garanteaza continuitatea vietii si pana la manifestarile supreme ale creatiei – sau ale distrugerii”. Autorul considera ca, in ultima instanta, “comunicarea devine imaginea pe care societatea si-a creat-o despre sine”.2

Citandu-l pe Edward Sapir, Denis McQuail retine si el caracterul atotcuprinzator al comunicarii in textul “…orice structura culturala, orice act individual care tine de comportamentul social implica, intr-un sens explicit sau implicit, comunicare”.3

In ceea ce priveste domeniul managementului, nu exista autori de studii asupra acestuia care sa nu sublinieze, cu mai multa sau mai putina vigoare, importanta comunicarii, atat ca suport general al managementului, in general, cat si ca functie, ca atribut, ca activitate distincta fara de care sistemul de management ar fi imposibil de conceput. Samuel C. Certo, analizand caracteristicile manag 555j98f ementului modern, arata ca “toate activitatile de management sunt intreprinse cel putin partial prin intermediul comunicarii sau al eforturilor legate de comunicare”, iar “capacitatea de a comunica este considerata drept aptitudinea fundamentala de management”.4

Facand o privire asupra unui test efectuat in randul unor manageri de prestigiu din S.U.A., autorul observa faptul ca aptitudinea de a comunica se gaseste pe primul loc dintr-o serie semnificativa de aptitudini manageriale, alaturi de “aptitudinile interpersonale” care, in anumite interpretari teoretice, sunt tot aptitudini de comunicare. Sunt, de asemenea, aptitudini de comunicare, cele de pe locul 8 al clasificarii (sistemele informationale de management si aplicatiile pe calculator, impreuna cu cunoasterea aprofundata a activitatii, a culturii si a mediului general in care functioneaza firma), precum si secvente ale celor de pe locul 13 (aptitudinile de conducere si cunoasterea domeniilor functionale ale firmei).5

Pornind de la considerentele si exemplificarile de mai sus, putem face o privire de ansamblu asupra locului si rolului comunicarii in cadrul managementului, precum si o analiza de continut si a semnificatiilor comunicarii in contextul managementului modern.


Delimitari conceptuale

Autorii din domeniul stiintei managementului, in general, ca si cei din domeniul stiintei comunicarii, in particular, sunt aproape unanimi in a sustine dificultatea elaborarii unei definitii suficient de precise si cuprinzatoare care sa faca posibila intelegerea tuturor aspectelor contextuale ale comunicarii. Definitiile cercetate difera nu numai in functie de contextele sociale in care este studiata comunicarea, ci si in functie de perspectiva stiintifica asumata de autori, astfel ca perspectiva filosofica difera de cea sociologica, de cea lingvistica si, in particular, de cea manageriala.

Denis McQuail, citandu-l pe Dance, observa ca acesta a identificat 15 tipuri de definitii, drept pentru care el insusi ocoleste asumarea uneia sau alteia.6 Sultana Craia observa, la randul sau, ca “conceptul de comunicare a fost abordat, in timp, din perspective multiple, ceea ce a determinat o proliferare spectaculoasa a definitiilor”, mentionand performanta a doi cercetatori americani care au inventariat nu mai putin de 120 de definitii.7

Fara a ne propune o analiza a acestui impresionant inventar al definitiilor, ne vom apropia mai mult de cele care corespund perspectivei manageriale sau care indica in mod direct caracterul managerial al comunicarii.

Vom retine, totusi, cu scopul unor determinari succesive, cateva definitii semnificative, pornind de la cele de dictionar si continuand cu cele sintetice, ale filosofiei.

In dictionarul explicativ al limbii romane termenul “a comunica” are sensul de “a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune”, dar si “a se pune in legatura, in contact cu …”.8 Daca primul sens cuprinde nemijlocit ideea de act liniar, orientat dinspre un comunicator catre un receptor, cel de-al doilea sens semnifica un context mult mai larg, acela al interactiunii dintre oameni, asa cum se desprinde si din definitia data in Dictionarul de filosofie al lui Didier Julia: “relatie intre persoane”, cu precizarea ca desi aceasta relatie este preponderent lingvistica, ea nu se reduce la aceasta, ci cuprinde totalitatea formelor de expresie umana codificate in limbaj.9

Horst Rückle formuleaza o definitie extrem de scurta: “comunicarea reprezinta schimbul de informatii”. In descrierea comunicarii, autorul precizeaza ca aceasta “presupune interactia sociala, prin utilizarea modurilor de comportare innascute sau dobandite, precum si existenta unor semnale verbale sau nonverbale care sunt emise si receptionate constient sau inconstient.”10 Aceasta definitie pune accentul pe notiunea de informatie, notiune care va necesita o atentie speciala in paginile ulterioare.

Denis McQuail considera comunicarea un “transfer ordonat de semnificatie”.11 Definitia o gasim si la Don Fabun, cu diferenta ca acest autor scoate din ea termenul “ordonat”.12 Este o definitie limitativa, dar importanta pentru faptul ca introduce un termen specific teoriei comunicarii, semnificatia.

1.1.2. Functiile comunicarii

Nu toti autorii de studii asupra comunicarii rezerva capitole speciale functiilor comunicarii. Cu toate acestea, exista suficiente informatii pentru a prezenta un tablou general al preocuparilor pentru definirea acestor functii.

Sultana Craia prezinta preocuparile a doi autori importanti in acest domeniu, care au facut, fiecare dintr-o perspectiva proprie, un inventar al functiilor comunicarii la diferiti autori, de la Aristotel si pana astazi: Laurentiu Soitu, in “Pedagogia comunicarii” si Mihai Dinu in lucrarea “Comunicarea. Repere fundamentale.”. Dintre enumerarile analizate, vom retine in primul rand pe cea a lingvistului Roman Jacobson:

Functia expresiva: de exprimare a atitudinii emitatorului fata de o situatie si fata de continutul mesajului.

Functia conativa (persuasiva, retorica), de influentare a receptorului.

Functia referentiala: de indicare a referentului unui mesaj.

Functia fatica: de mentinere a contactului in comunicare.

Functia metalingvistica: de codificare.

Functia poetica: de instituire a unui mod specific de comunicare prin jocul structurii semnelor.13

Meritul acestui mod de formulare a functiilor comunicarii este acela ca el este strans legat de structura acesteia, precum si acela ca el poate fi generalizat pentru orice tip de comunicare, chiar daca analiza lui Jacobson este una preponderent lingvistica.

Analizind, insa, functiile comunicarii in dependenta de domeniile in care aceasta se manifesta, vom identifica si alte modalitati de formulare.

Pentru comunicarea la scara societatii, Marin Aiftinca propune urmatoarele functii: informarea; socializarea; motivatia; discutia si dialogul; educatia; promovarea culturii; distractia; integrarea. 14

Pentru comunicarea prin mass-media Mihai Coman propune functiile: de informare; de interpretare; de legatura; culturalizatoare; de divertisment.15

Citandu-i pe Gregory Bateson si Jurgen Ruesch, Emilian Dobrescu prezinta functiile comunicarii ca act tehnic de persuasiune : primirea, stocarea si transmiterea mesajelor; prelucrarea informatiilor; amorsarea si modificarea proceselor psihologice; influentarea si dirijarea unor evenimente exterioare.16


Structura si mecanismul comunicarii. Modele comunicationale

Cea mai larga arie de preocupari legate de comunicare este aceea centrata pe analiza structurii comunicarii, domeniu in care punctele de vedere sunt extrem de variate. Si aici intervine ca factor de influenta perspectiva de analiza. Fiind un fenomen cu caracter atotcuprinzator, comunicarea a intrat in atentia specialistilor din toate domeniile vietii sociale: econimie, stiinte sociale sau tehnice, filosofie, antropologie, teoria artei, lingvistica etc. Pentru fiecare domeniu de interes, comunicarea este abordata cu instrumentele de cercetare specifice, rezultand structuri si modele specifice. Cu toate acestea, intre diferitele modele structurale exista apropieri, corespondente determinate, in ultima instanta, de esenta comunicarii, exprimata structural prin acele componente care definesc in cel mai simplu mod posibil comunicarea.

Potrivit paradigmei clasice a comunicarii, in orice act de comunicare sunt prezente cel putin patru elemente : sursa, mesajul canalul de comunicare si receptorul. Indiscutabil, situatiile concrete de comunicare fac posibila schimbarea intre ele a statutului sursei si al receptorului, dar prezenta lor in structura comunicarii este inevitabila, ca poli ai comunicarii, dupa cum mesajul este inevitabil ca substanta a comunicarii, iar canalul de comunicare face posibila ajungerea mesajului la receptor.

Un prag mai inalt de complexitate a structurii comunicarii este oferit de modelul Shannon-Weaver:17

codificare decodificare


Sursa mesaj transmitator semnal eceptor mesaj destinatar




Zgomot


Modelul Shannon-Weaver, construit in scopul elaborarii unei teorii matematice a comunicarii, prezinta, de fapt, structura unei secvente simple de comunicare, in care rolul de sursa si destinatar sunt fixate, urmarindu-se aspectele tehnice si logic-formale ale procesului comunicarii in cadrul acestei secvente.

Prin urmare, sursa emite un mesaj, cu intentia de a-l face sa ajunga la destinatar cu semnificatia pe care aceasta i-o da. In acest scop, mesajul este incarcat intr-un transmitator, care este un dispozitiv tehnic sau biologic de transmitere (aparat, dispozitiv, vocea umana, gestica, mimica etc). In functie de modul de alegere a transmitatorului, are loc codificarea, utilizindu-se sisteme de coduri adecvate acestuia: pentru aparate coduri tehnice, pentru vocea umana coduri lingvistice, pentru dispozitive coduri imagistice sau sonore, pentru gestica coduri nonlingvistica sau paralingvistice etc.

Odata codificat, mesajul devin semnal, propriu naturii transmitatorului. In drumul lui spre receptor semnalul parcurge un mediu fizic, biologic si social care poate influenta parametrii acestuia fie neintentionat, ca urmare a interferentelor, obstacolelor naturale sau artificiale neintentionate, fie intentionat, in sistemele de comunicare concurente (militare, informationale, economice, sportive etc.) Totalitatea influentelor negative ale mediului asupra semnalului au fost denumite, in schema prezentata, zgomot. Odata ajuns la receptor, semnalul este decodificat. Este de la sine inteles ca dispozitivul de comunicare din schema de mai sus trebuie sa fie simetric. Receptorul trebuie sa aiba acelasi sistem de coduri ca si transmitatorul, daca se poate pana la identitate.

Dupa decodificare, semnalul devine din nou mesaj, mai mult sau mai putin identic cu mesajul initial si in aceasta forma ajunge la destinatar. Este de retinut faptul ca nu este vorba de o identitate de continut sau forma ci mai ales de o identitate de semnificatie si aceasta depinde semnificativ de cultura, experienta si capacitatea de acces a receptorului la sistemul de coduri utilizate de sursa, asa cum vom vedea in capitolul al doilea.

Un model al comunicarii care pune in evidenta necesara unitate de semnificatii dintre mesajul emis de sursa si cel ajuns la receptor este cel propus de Valentin Stancu s.a. in lucrarea “Relatii publice, succes si credibilitate.18


OS ? OR

OS = OR

SRS CS CR SRR


AS AT MESAJ AR AD



CODIFICARE TRANSMITERE RECEPTIE DECODIFICARE



? : intrebarea pe care si-o pune atat sursa (daca a fost inteleasa) cat si receptorul (daca a inteles ceea ce i s-a transmis)


Autorii considera ca o comunicare s-a realizat “cand obiectul sursei este congruent cu obiectul receptorului”:


OS = OR

 
Simboluri folosite:

OS : obiectul sursei;

SRS : sistemul de referinta al sursei;

CS : conceptul sursei;

AS : simbolurile sursei;

AT : aparat de transmisie;

AR : aparat de receptie;

AD : aparat de decodificare;

CR : conceptul receptorului;

SRR : sistemul de referinta al receptorului;

OR : obiectul receptorului.

Ceea ce aduce nou acest model, dincolo de centrarea lui pe ideea de eficienta a comunicarii (OS = OR), este diferentierea intre obiect si conceptul obiectului, diferentiere care introduce discutii semnificative cu privire la relatia dintre cei doi termeni. Aceasta implica apelul la mijloacele de analiza proprii semioticii, dintre care am ales, pentru exemplificare, punctul de vedere al lui Umberto Eco, unul dintre cei mai cunoscuti semioticieni contemporani.

Din punctul sau de vedere, procesele de comunicare sunt eminamente dependente de UN SISTEM DE SEMNIFICARE. Daca definim “proces de comunicare drept trecerea unui Semnal (ceea ce nu inseamna in mod necesar un “semn”) de la o Sursa, cu ajutorul unui Transmitator, printr-un canal, la un Destinatar (sau punct de destinatie)”, atunci sistemele de semnificare sunt coduri care “cupleaza entitati prezente si entitati absente”, cu scopul de a face posibila, la receptor, decodificarea. Procesul de semnificare este procesul prin care 'ceva materialmente prezent in raza de perceptie a destinatarului tine locul la altceva”19




Sistemele de semnificare sunt autonome in raport cu obiectele realitatii, ceea ce exprima faptul ca atasarea unui concept la un obiect este dependenta doar de conventii culturale privind constructia acestor sisteme. Aceluiasi obiect i se pot atasa mai multe concepte, dupa limba folosita, obiceiuri, traditii, reguli, conventii simbolice etc.

Pe baza aceleiasi scheme prezentate mai sus, se impune o delimitare a conceptului de mesaj. Prin mesaj, semiotica intelege un sistem de semne care poarta cu ele o anumita semnificatie. Semnul este, in conceptiile semiotice, unitatea minima de semnificatie, adica cea mai mica secventa care poate intra intr-un proces de semnificare.

Potrivit lui Umberto Eco, “semnul este intrebuintat pentru a transmite o informatie, pentru a spune sau a indica un lucru pe care cineva il cunoaste si doreste ca si ceilalti sa il cunoasca in aceeasi masura. El se insereaza deci intr-un proces de comunicare de tipul sursa-enuntator-canal-mesaj-destinatar”. Conditia necesara si suficienta a existentei semnului este, dupa Umberto Eco, existenta codului.

Locul semnului intr-un sistem de semnificare este sugestiv prezentata de autor prin modelul triadic al semnului, model care are o vechime impresionanta, el fiind sugerat pentru prima data de filosofii stoici. Cele trei componente ale modelului sunt: semnul sau semnificantul (seimaion), conceptul sau semnificatul (semainomenon) si obiectul sau referentul (tynchanon)


semnificat


semnificant referent


Iata si interpretarea acestui model:

“Un semn (semnificant) trimite, atunci cand i se aplica un cod, catre semnificatul sau (o entitate psihica – “ideea”, “conceptul”- pe care o (il) vehiculeaza in virtutea unei conventii culturale) si/sau – eventual – catre un corespondent empiric (referentul); linia intrerupta sugereaza faptul ca raportul dintre semnificant si referent este suficient de obscur”.20

Ultima propozitie a acestei interpretari este importanta pentru intelegerea mecanismului comunicarii. Comunicam mai degraba despre concepte decat despre obiecte. Prezenta obiectelor in comunicare este doar una de ultima instanta

Ferdinand de Saussure, lingvist si semiolog contemporan de mare anvergura, reduce structura semnului la doua componente: semnificant si semnificat, cu mentiunea, devenita la autor principiu, aceea ca intre semnificant si semnificat nu exista nici o legatura obiectiva. Legatura este o pura conventie subiectiva, stabilita la nivelul relatiei limba-vorbire, fara nici o legatura cu contextul comunicarii (principiul arbitrarietatii semnului).21.

Modelele comunicationale prezentate au un caracter mecanicist, liniar si orientat, de la sursa catre receptor. La baza acestora sta, cum sugestiv observa Jean Lohisse, “metafora masinii”, potrivit careia comunicarea este conceputa ca “transmitere a unui anumit continut.”

Alternativa acestor modele, potrivit aceluiasi autor, este “metafora organismului”, potrivit careia comunicarea este “punere in relatie”.22

Primul pas catre noile modele l-a facut Norbert Wiener, parintele ciberneticii, care introduce termenul de feedback (conexiune inversa), prin care se pune in evidenta influenta receptorului si a activitatii de receptare asupra sursei si a activitatii de codificare si transmitere a mesajului.23

Este important sa observam ca feedback-ul se instituie, pe baza rezultatului comunicarii, asupra tuturor fazelor procesului. Asupra sursei, care se informeaza, evalueaza, opereaza modificari sau poate schimba continutul informatiei; asupra transmitatorului si receptorului care pot opera modificari tehnice; asupra codificatorului si decodificatorului care pot opera modificari in sistemele de semnificare; asupra factorilor de zgomot, in sensul diminuarii influentei acestora asupra semnalului.

feedback


codificare decodificare


Sursa         mesaj transmitator semnal receptor mesaj destinatar


Zgomot




feedback


Dincolo de necesitatile legate de asigurarea calitatii comunicarii, feedback-ul are si un rol de a asigura sursei o imagine cat mai completa asupra circuitului informational, pentru a asigura la timp si oportun noi canale de comunicare, noi sisteme de codificare, precum si informatii noi, in acord cu necesitatile de performanta ale activitatii .

O imagine deosebita asupra structurii comunicarii realizeaza Newcomb. Potrivit lui Denis McQuail, autorul se bazeaza pe “premisa dupa care comunicarea intre indivizii umani indeplineste functia esentiala de a permite ca doi sau mai multi interlocutori sa mentina orientarea simultana unii catre ceilalti si catre obiectele unui mediu exterior.”24 Iata cum arata acest model:


A, B = Doi indivizi, orientati unul catre celalalt si catre un obiect din ambientul comun;

X = Un obiect din ambientul comun



  A B






X

Ideea modelului este aceea ca rolul comunicarii este mentinerea in exchilibru a relatiei, asigurarea simetriei acesteia prin transmiterea de informatii despre orice fel de schimbare, pentru a permite adaptarea.

Pentru domeniul comunicarii de masa, Westley si MacLean modifica modelul de mai sus, propunand un al treilea termen. C, cu rol de “canal”, deopotriva agent al comunicatorului si al publicului.25

A= comunicatorul;

B= publicul;

C=canalul media care selecteaza comunicatorii A in functie de credibilitate si de interesele publicului;

X= obiect al ambientului.

 
A C B


X

 



Gilles Willett dezvolta aceasta schema, multiplicand obiectele din ambient si punand in evidenta modalitatile diferite de acces la acestea, precum si diferentele de perceptie dintre A, B si C.26 fBA

fCA

X1 X’ X”

X1 A C B

X2

X2 fBC

X3 X3C

X3

X4C X5B

X4

X5


Explicatiile date de autor acestei scheme pun in evidenta situatiile complexe de comunicare:

X – B: receptorul asista direct la eveniment;

X – A – B: A ii comunica lui B despre X

X – C - B: mijlocul media ii comunica lui B despre X;

X – A – C – B: A ii comunica lui B despre X prin intermediul mijloacelor media C; este situatia comunicarii de masa.

Variantele fBA, fCA si fBC reprezinta posibile feedback-uri: prima duce mesajul direct de la public la comunicator, a doua duce mesajul de la mijlocul media la comunicator iar a treia duce mesajul de la public la mijlocul media


Cea mai larga interpretare a structurii si mecanismului comunicarii este prezenta in modelul propus de Gerbner. Intrucat este dificil de prezentat schematic acest model, vom reproduce expresia lui textuala, asa cum a fost formulata de autor:

“Cineva percepe un anumit eveniment si reactioneaza intr-o anumita situatie, prin anumite mijloace, pentru a face disponibile, sub o forma sau alta, materialele si continuturile care privesc contextul si au anumite consecinte”27

Modelul este interesant prin propunerile pe care le face cu privire la interpretarea rolurilor fata de schema clasica. Potrivit acestui model, nu exista nimic orientat, nimic dat dinainte ca sens si semnificatie in comunicare. Comunicarea “se face”, pe masura ce anumite realitati din ambient devin semnificative pentru “cineva”. Acel “cineva” reactioneaza comunicativ in functie de situatie, de context, astfel incat intre perceperea evenimentului de catre comunicator si interpretarea mesajului de catre receptor pot exista fie similitudini perfecte, care asigura controlul deplin al transferului de semnificatii, fie dezacorduri majore, care duc relatia dintre perceptie si reprezentare spre un model tranzactionist, in care evenimentul este aproape “creat” de catre receptor. Tocmai de aceea, Gerbner considera acest tip de comunicare comunicare deschisa, in opozitie cu cea realizata de masini, comunicare inchisa.

Cu acest model se intra, practic, in sfera de preocupari a scolilor behavioriste (comportamentiste), intre care de mare interes este si Scoala de la Palo Alto, avandu-i ca reprezentanti pe Gregory Bateson, Ray Bridwhistell, Paul Watzlavick si Erwin Goffman. Potrivit acestei scoli, “comunicarea nu mai poate fi conceputa decat ca un sistem cu multe canale la care autorul social participa in fiecare moment, fie ca vrea sau nu. In calitate de membru al unei anumite culturi, el face parte din fenomenul comunicarii, asa cum muzicianul face parte din orchestra. Dar, in aceasta vasta orchestra culturala nu este nici sef, nici partitura. Fiecare canta acordandu-se la celalalt. Doar un cercetator extern al comunicarii poate sa identifice partitura ascunsa si sa o transcrie, fapt ce, evident, se va dovedi extrem de complex si dificil.”28

Ideea modelului “tranzactional” apartine lui Barnlund, care considera comunicarea “nu o reactie sau interrelatie, ci o tranzactie, in care omul inventeaza si atribuie semnificatii pentru a-si realiza scopurile… semnificatia este “inventata”, “conferita”, nu “primita”” 29

Incheiem prezentarea modelelor comunicationale cu cel sugerat de Dance, mai ales pentru semnificatia lui in domeniul comunicarii manageriale. Potrivit acestuia, comunicarea nu se desfasoara nici liniar, nici circular, ci elicoidal, intr-o spirala mereu ascendenta.30 Sugestia lui Dance pune in evidenta acumularile care se fac in procesul comunicarii, schimbarile produse ca urmare a feed-back-ului producand nu o revenire la o stare data, ci o permanenta trecere spre un alt plan, dar totdeauna legat de planul anterior.




loading...





Politica de confidentialitate Copyright © 2010- 2020 : Stiucum - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor - Contact

Despre tehnici de negociere









































































CAUTA IN SITE
Termeni de cautare