Modelul comunicarii IN NEGOCIERI

Modelul structural

Din punct de vedere socio-cultural, negociatorii se manifesta diferit in cadrul unei comunicari.

Modelul comunicarii in negocieri este reprezentat in figura 4.

Fig. 4 - Modelul structural al unui proces de comunicare

Elementele care intervin in procesul de negociere sunt conectate intr-o maniera care sugereaza dinamica procesului de comunicare umana si traiectoriile mesajelor.

Emitator-receptor

Acest element semnifica dubla ipostaza a comunicatorului, chiar si atunci cand comunica cu sine insusi. Ori de cate ori comunicam, ne aflam simultan atat in ipostaza de emitator, cat si in cea de destinatar (receptor) al mesajului. Acesta este motivul pentru care folosim formula emitator-receptor.

Atunci cand vorbim, scriem, gesticulam, zambim ne aflam in ipostaza de emitator. Cand ascultam, citim, pipaim, mirosim ne aflam in ipostaza de receptor al unor mesaje. Adesea, receptionam unele mesaje in acelasi timp in care emitem altele. In plus, receptionam propriile noastre mesaje, in sensul ca luam act de miscarile sau gesturile noastre, ne auzim vorbind etc. in timp ce vorbim urmarim reactiile interlocutorului, incercand sa descifram mesajele sale non-verbale in care cautam aprobarea, simpatia sau intelegerea.

Codificarea-decodificarea

Codificarea reprezinta actul de a produce mesaje, adica de a vorbi, a scrie, a gesticula, a desena etc. A codifica inseamna a traduce gandurile si sentimentele in sunete, imagini, cuvinte, caractere scrise, desene etc.

Decodificarea reprezinta actul de a receptiona si interpreta mesaje, ascultand, citind, privind.A decodifica inseamna a transpune cuvintele vorbite sau scrise, gesturile, mirosurile, imaginile sau oricare semne si semnale, in afecte, emotii, sentimente, concepte, idei, atitudini, opinii si comportamente umane.

Informatiile nu pot fi receptionate altfel decat intr-un limbaj recunoscut de receptor. Considerate in sine ca unde sonore, mirosuri, gusturi, desene etc. ele nu sunt purtatoare de semnificatii. Cheia unui proces de comunicare este aceea de a face sa se regaseasca o concordanta intre ceea ce a vrut sa transmita expeditorul si ceea ce a receptionat destinatarul. Daca ei nu vorbesc aceeasi "limba" si nu sunt acordati pe aceeasi "frecventa", nu vor putea codifica-decodifica mesajul care circula intre ei. A vorbi o limba pe care interlocutorul 242g68c nu o intelege inseamna doar a spune cuvinte.

Actiunea de a codifica este simultana si complementara cu aceea de a decodifica. In timp ce vorbim, de exemplu, incercam sa descifram reactiile pe care mesajul nostru le provoaca interlocutorului.

Mesajul

Despicand firul in doua am putea spune: 1) Mesajul este semnificatia (informatia, stirea, ideea, emotia, sentimentul) expediata de emitator, transmisa pe canal (media), primita si integrata de receptor si 2) Mesajul este media, deoarece "media modeleaza si controleaza dimensiunea si forma asocierii si actiunii umane" (Marshal McLuhan, Mass-media, mediul invizibil, Ed. Nemira, 1997). Un "te iubesc" soptit la ureche, scris pe un gard, ascultat in celular sau transmis intr-o epistola udata de lacrimi nu poate ramane identic cu el insusi.

Despicand firul in patru si apoi in patruzeci, s-ar putea face multa filosofie pe seama mesajului dar acest lucru nu reprezinta obiectul lucrarii de fata, ci al unei lucrari de semiotica. In orice caz, daca mesajul este semnificatia, iar semnificatia este esenta, ea nu poate exista in sine fara a lua o forma. In ce ne priveste, in comunicarea umana putem forma inaintea esentei si pe CUM inaintea lui CE.

Mesajul este semnificatia, ansamblul de semne, semnale si simboluri care o poarta si media prin care emitatorul comunica cu receptorul. Mesajul poate fi purtat de sunete, imagini, mirosuri, atingeri, cuvinte, postura, mimica, gesturi dar si de diverse alte coduri si media, care stimuleaza simturile si poarta semnificatie.

Cand semnificatia este codificata in cuvinte, spunem ca mesajul este verbal, iar comunicarea este verbala. Cand semnificatia este purtata prin altceva decat cuvintele, spunem ca mesajul si comunicarea sunt non-verbale. In principiu, totul in om comunica omului.

Media

Media sau canalul este calea pe care este transportat si distribuit mesajul. Este atat vehiculul, cat si suportul fizic (mediumul)  al mesajului. "Media este mesajul" spune McLuhan, in ideea in care activitatea psihosenzoriala este modificata de media, iar mesajul nu poate fi o esenta fara forma.

In comunicarea interumana, se foloseste rareori un singur canal. Chiar si in cadrul celei mai simple conversatii tete-a-tete intervin doua, trei sau mai multe canale: vorbim si ascultam cuvinte (canal vocal si verbal), aruncam priviri si facem gesturi (canal vizual), degajam mirosuri (canal olfactiv), atingem mainile sau alte parti ale trupului (canal tactil) etc.

Zgomotul

Parazitii, perturbatiile sau zgomotul de fond reprezinta factori de alterare ai comunicarii. Ei distorsioneaza mesajul si afecteaza media, impiedicand receptia sa la destinatar, in forma in care a fost expediata de emitator.

Dupa cum mesajul este codificat in semnale sonore sau vizuale, parazitii vor putea la randul lor, sa fie sonori sau vizuali. Pot imbraca forme banale - o lentila afumata sau o pana de curent ne pot impiedica sa reperam un mesaj vizual, iar un sunet de claxon poate impiedica o auditie muzicala - precum si forme elaborate si sofisticate cum ar fi bruiajul unei linii de telefon sau al unui canal de televiziune.

In toate cazurile, parazitii sunt semne si semnale care interfereaza cu mediul si media. In raport cu natura lor, parazitii pot fi clasificati in trei categorii:

Paraziti de natura fizica, care interfereaza si se alatura sau se suprapun transmisiei fizice a mesajului: zgomotul strazii, un geam trantit, telefon defect, ochelari murdari etc.

Paraziti de natura psihologica, care interfereaza si se amesteca cu mesajul, numai in plan mental. Astfel de paraziti conduc la erori de perceptie care tin de subiect, de cultura, prejudecati si experiente anterioare. De pilda, daca cineva nutreste convingerea sincera ca profesorii universitari sunt destepti, va gasi in mesajul acestora ceva care sa sprijine ideea preconceputa si atunci cand adevarul va fi altul. fenomenul se numeste perceptie tendentioasa si este un exemplu bun pentru ideea de parazit psihologic.

Paraziti de natura semantica, care intervin datorita diferentelor de limbaj existente intre vorbitor si ascultator. "Nu este acelasi lucru cand doi oameni spun aceleasi cuvinte", fiecare dintre ei atribuie cuvintelor un sens diferit. In plus, intervin confuzii intre denotatie si conotatie sau interpretari aproximative ale jargonului, argoului si limbajului prea tehnic sau prea poetic.

Parazitii sunt inevitabili in orice proces de comunicare. Pot fi diminuati sau atenuati, dar niciodata eliminati in totalitate.

Feed-back

Feed-back-ul este mesajul returnat ca raspuns la stimulul expediat de emitator. Poate proveni chiar de la expeditor sau de la cineva care a receptionat mesajul sau.

Feed-back-ul personal este propria reactie fata de propriul mesaj: ne auzim vorbind, ne percepem gesticuland, citim ceea ce scriem, privim ceea ce desenam etc. Caracteristic acestui tip de retroactiune este gradul ridicat de subiectivitate care distorsioneaza mesajul.

Feed-back-ul propriu-zis este cel pe care il primim de la destinatarul mesajului. Poate fi o ridicare din sprancene, un zambet sau o grimasa, un DA sau un NU, o expresie de multumire sau un picior in fund. Pentru un actor, de pilda, retroactiunea inseamna atentia si aplauzele publicului sau faptul ca acesta motaie pe un scaun sau huiduieste.

Rezultatul comunicarii este dat de starea pe care o induce vorbitorul ascultatorului sau. In vreme ce primul isi cauta elementele care sa-i faca oportune prezenta actiunilor pregatite si tema aleasa, celalalt va fi dominat in primul rand de ceea ce intelege si admite ca trebuie retinut pentru ca - pe aceasta baza - simte ceva dorit, util, provocator, incitant, favorabil manifestarilor viitoare.

Structura clasica a unui sistem de comunicatie cuprinde cinci elemente de baza: sursa, emitatorul ,receptorul (destinatarul), mesajul, canalul de comunicare.

Sursa transforma informatia in mesaj prin alegerea corespunzatoare a semnelor, simbolurilor si notiunilor si asamblarea acestora intr-o forma specifica in functie de scopul si nevoile sursei (proces de codificare).

Emitatorul transforma mesajul intr-o informatie transmisibila.

Receptorul preia mesajul codificat si il decodifica. De mentionat ca, receptarea semnificatiei / semnificatiilor este puternic influentata de sistemul de reprezentare, specific fiecarui individ si conform propriilor nevoi, dorinte, asteptari si aspiratii.

Canalul de comunicare este un vector suport al mesajului, necesar atingerii receptorului.

Mesajul

Traseul direct de mai sus determina o anumita reactie a receptorului, reactie ce trebuie comparata cu obiectivele initiale ale sursei. Astfel, cu ajutorul acestei reactii inverse se poate defini sistemul de comunicatie, ca un sistem in circuit inchis cu legatura inversa "feed-back". Conform abordarii sistemice,  rezulta ca functia de comparator revine sursei, iar obiectivitatea procesului de comparare nu se poate asigura decat prin respectarea conditiilor obligatorii ce definesc un obiectiv, si anume: claritatea, precizia, masurabilitatea sau cuantificarea, realismul, fezabilitatea si orizontul de timp.

Comunicarea exista in masura in care se emit si receptioneaza stimuli senzoriali, simboluri, semne si semnale se poarta, la plecare, semnificatia ce li se atribuie la sosire. Mai intai, interlocutorii au in comun limbajul, apoi contextul, canalul, mesajul si distorsiunile.

"Cei sapte C ai comunicarii"

Credibilitatea. Comunicarea incepe intr-un climat de intelegere. Receptorii trebuie sa aiba incredere in emitatori si o parere buna despre competenta sursei.

Contextul. Un program de comunicare trebuie sa reziste relatiilor mediului in care actioneaza. Contextul trebuie sa asigure participarea si feed-back-ul; trebuie sa confirme mesajul, nu sa-l contrazica. Pentru a reusi, o comunicare are nevoie de un context social care sa o sustina.

Continutul. Mesajul trebuie sa fie inteles de receptor si trebuie sa fie compatibil cu sistemele lor de valori. In general, oamenii selecteaza acele informatii care le promit cele mai mari recompense. Continutul determina audienta.

Claritatea. Mesajul trebuie exprimat in cuvinte simple. Cuvintele trebuie sa insemne acelasi lucru atat pentru receptor, cat si pentru emitator. Problemele complexe trebuie sa fie "comprimate" in teme, sloganuri, stereotipuri simple si clare. Cu cat mesajul are mai mult de "calatorit", cu atat trebuie sa fie mai simplu. O organizatie trebuie sa vorbeasca cu o singura voce nu cu mai multe.

Continuitate si consistenta. Comunicarea este un proces continuu. Pentru a realiza penetrarea audientei, avem nevoie de repetitie. Repetitia contribuie la invatare si persuasiune. Prezentarea trebuie sa fie consistenta.

Canalele. Trebuie sa se foloseasca canalele traditionale de comunicare, cele pe care receptorii le folosesc si le respecta. Crearea unor canale noi poate fi dificila, de lunga durata si costisitoare. Canalele diferite au efecte diferite si sunt utilizabile in diferite stadii  ale procesului de difuzare. Fiecare canal are propria lui audienta.

Capacitatea audientei. Comunicarea trebuie sa ia in consideratie capacitatea audientei. Comunicarile au efect cand cer efortul cel mai mic din partea receptorilor. Aceasta implica factori ca disponibilitatea, obiceiurile, nivelul de educatie si cunostintele anterioare.

Comunicarea si actiunea propriu zisa nu reprezinta o finalitate, ci numai moduri de a ajunge la ea.

Indivizii tinta, care initial se afla intr-o faza de ignorare a produsului sau serviciului oferit de firma, iar in final devin consumatori sau simpatizanti cu un alt nivel de incredere in organizatie trec prin mai multe etape, enumerate mai jos.

ETAPELE segmentului tinta sunt:

Fig. 5 - Etapele unei actiuni de comunicare

Obs: Desi scarile de comunicatie, din punct de vedere  al valorii acestora de reprezentare a realitatii nu sunt suficient de riguroase, ele pot fi utile prin analiza de tip psihologic a comportamentului cumparatorului/consumatorului sau a publicului tinta.

Dimensiunile (nivelurile)specifice procesului de comunicare sunt:

A.     dimensiunea cognitiva (etapele 1-4) - se refera la transmiterea informatiei despre produs/serviciu, intelegerea caracteristicilor specifice, a modului de folosire etc.

B.     dimensiunea afectiva (etapele 5-8) - se refera la dezvoltarea unei atitudini favorabile fata de produs/serviciu si/sau marca.

C.     dimensiunea comportamentala (etapele 6 si 7) - conform careia se doreste incitarea la actiune, inclusiv actiunea propriu-zisa de cumparare.

|inand cont de cele aratate mai sus, trei tipuri de obiective pot fi alocate unei actiuni de comunicare, dupa cum se observa in figura 5.

Eroarea frecventa se refera la utilizarea unei singure actiuni de comunicatie pentru atingerea a trei obiective simultan, cum ar fi de exemplu publicitatea.

Concluzie 1: un obiectiv de comunicatie trebuie definit conform  acestor trei dimensiuni.

Concluzie 2:trei tipuri de obiective pot fi atribuite unei actiuni de comunicare

Observatie: in practica, rareori pot fi atinse in acelasi timp, toate cele trei obiective.

Fig. 6

Dupa Abraham Maslow comunicarea mai depinde de o serie de factori, pe care el ii structureaza in 3 categorii: factori personali, factori interpersonali (sociali) si factori obiectivi

Factori personali

afectivi

atitudini generale;

atitudini particulare fata de: subiect,  interlocutor, context;

sentimente personale;

motivatii;

gusturi personale;

interese.