Conditiile actului juridic civil

Conditiile actului juridic civil

Definitia conditiilor actului juridic civil

Conditiile actului juridic civil reprezinta elementele din care este alcatuit un act juridic civil.

Terminologie:

Legea foloseste termenul de "conditii" in art. 948 din Codul Civil. Potrivit acestui articol, conditiile esentiale pentru valabilitatea unei conventii sunt:

capacitatea de a contracta;

consimtamantul valabil al partii ce se obliga;

un obiect determinat;

o cauza licita.

Termenul "conditie" poate fi inlocuit cu expresiile "elementele actului juridic civil" sau "cerintele actului juridic civil".

Clasificarea conditiilor actului juridic civil

Conditiile actelor juridice civile se clasifica dupa mai multe criterii astfel:

1. In functie de aspectul la care se refera, distingem intre conditii de fond (numite si intrinseci) si conditii de forma (numite si extrinseci).

Conditiile de fond sunt cele care privesc continutul actului juridic civil, iar conditiile de forma se refera la exteriorizarea vointei.

2. in functie de criteriul obligativitatii, conditiile actelor juridice se impart in: conditii esentiale si conditii neesentiale sau intamplatoare.

Conditiile esentiale sunt cele cerute pentru valabilitatea actelor juridice, iar conditiile neesentiale sunt cele care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic, fara a fi afectata valabilitatea acestuia.

3. Dupa sanctiunea nerespectarii lor, putem vorbi despre: conditii de valabilitate si conditii de eficacitate.

Conditiile de valabilitate sunt acele conditii a caror nerespectare duce la nulitatea actului juridic civil, iar nerespectarea conditiilor de eficacit 343j99d ate nu atrage sanctiunea nulitatii actului juridic civil, ci de sanctiuni (ex. inopozabilitatea).

Capacitatea de a incheia acte juridice civile

Definitie. Sediul materiei

Capacitatea de a incheia acte juridice civile reprezinta acea conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil.

Capacitatea de a incheia acte juridice este de o parte a capacitatii civile, reunind in structura sa o parte din capacitatea de folosinta a persoanei fizice sau juridice, precum si capacitatea de exercitiu a acesteia[1].

Dispozitii privind capacitatea de a incheia acte juridice mai pot fi gasite si in alte acte normative: Codul familiei (ex. art. 105 alin. 1, art. 133 alin. 3), Decretul nr. 31 / 1954 etc.

Principiul capacitatii de a incheia acte juridice civile

Acest principiu este prevazut de art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31 /1954 privitor la persoanele fizice si juridice potrivit caruia "nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si nici in tot sau in parte de capacitatea de exercitiu decat in cazurile si conditiile legii". Cu alte cuvinte, regula este capacitatea, iar exceptia incapacitatea. Trebuie sa retinem ca aceasta capacitate este o stare de drept - de jure in timp ce discernamantul reprezinta o stare de fapt - de facto, acesta din urma putand exista izolat chiar si la o persoana incapabila dupa cum o persoana pe deplin capabila se poate gasi trecator intr-o situatie in care nu are discernamant.

Exceptia incapacitatii de a incheia acte juridice civile

De retinut ca exceptiile trebuie sa fie prevazute in mod expres de lege deoarece ea este de stricta aplicare si interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Incapacitatile de a incheia acte juridice civile pot fi clasificate in functie de mai multe criterii[2]:

- Dupa natura lor, distingem intre incapacitati de folosinta si incapacitati de exercitiu.

Incapacitatile din prima categorie constau in inaptitudinea de a avea drepturi si obligatii si deci de a savarsi personal sau printr-un reprezentant legal sau cu incuviintarea prealabila a unui ocrotitor legal, acte juridice ce implica acele drepturi sau obligatii. Categoria a doua cuprinde incapacitatile care lipsesc persoanelor in cauza de posibilitatea de a-si exercita personal si singure drepturile si de a-si asuma astfel obligatiile, pe calea incheierii de acte juridice .

In raport de continutul sau intinderea lor, distingem: incapacitati generale si incapacitati speciale.

Incapacitatile generale privesc in principiu toate actele juridice, in timp ce incapacitatile speciale sunt instituite pentru anumite acte juridice.

Dupa izvorul lor, incapacitatile civile pot fi clasificate in incapacitati instituite de legea civila si incapacitati civile stabilite de legea penala.

Incapacitatile instituite de legea civila sunt incapacitatile de exercitiu si majoritatea incapacitatilor de folosinta.

In functie de modul in care opereaza, deosebim intre: incapacitati ce actioneaza de drept (ope legis) si incapacitati ce opereaza ca efect al unei hotarari judecatoresti (decaderea din drepturile parintesti).

In raport de opozabilitatea lor distingem: incapacitati absolute si incapacitati relative.

Incapacitatile absolute impiedica incheierea valabila a actului juridic de catre incapabil cu orice alta persoana, iar incapacitatile relative impiedica incheierea valabila a actului juridic de catre incapabil cu o anumita persoana sau cu anumite persoane.

Dupa finalitatea lor, incapacitatile civile se impart in: incapacitati cu caracter de sanctiune si incapacitati cu caracter de protectie sau de ocrotire.

Consimtamantul

Corelatia dintre consimtamant si vointa juridica

Din definitia data actului juridic civil rezulta ca vointa juridica reprezinta un element fundamental al acestuia.

Vointa este un obiectiv special de natura  psihologica, dar care din punct de vedere juridic se manifesta sub doua laturi: consimtamant si cauza (scop). Din aceasta rezulta ca intre consimtamant si vointa exista corelatia de la parte la intreg.

Formarea vointei si principiile vointei juridice in dreptul civil

A.        Formarea vointei juridice

Formarea vointei juridice are loc in cadrul unui proces psihologic complex in care punctul de pornire il reprezinta nevoia omului pe care tinde sa o satisfaca, reflectata in mintea sa. Etapa urmatoare o reprezinta reflectarea mijlocului de satisfacere a nevoii, dobandind contur dorinta satisfacerii acesteia. In acest moment, ea se poate intalni cu alte dorinte si tendinte ale omului.

Cea de-a doua faza este deliberarea, care reprezinta cantarirea avantajelor si dezavantajelor dorintei si mijloacelor de realizare a lor aflate in concurs. Ca urmare a aparitiei unui motiv deliberat de la deliberare, se trece la luarea hotararii.

Ultima faza o reprezinta luarea hotararii de a incheia un anumit act juridic civil, aceasta hotarare avand un caracter intim (intern).

B.        Principiile vointei juridice in dreptul civil

In Codul civil sunt consacrate doua principii care carmuiesc vointa juridica:

principiul libertatii actelor juridice civile (numit si principiul autonomiei de vointa);

principiul vointei reale (numit si principiul vointei interne)

a) Principiul libertatii actelor juridice civile este consacrat in art. 969 alin. 1 din Codul Civil conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". Totusi, prin art. 5 din Codul Civil se prevede ca : "nu se poate deroga prin conventie sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".

b) Principiul vointei reale (interne)

Cand intre elementul intern (psihologic) si cel extern (social) exista concordanta, identitatea nu ridica probleme deoarece vointa persoanei este aceeasi. In situatia in care nu exista concordanta intre vointa interna si cea externa se ridica intrebarea cui acordam prioritate. In dreptul nostru trebuie sa retinem ca legea civila da prioritate vointei interne sau reale.

In aceasta privinta exista doua conceptii : conceptia subiectiva si conceptia obiectiva.

Conceptia subiectiva acorda prioritate vointei interne, in timp ce conceptia obiectiva acorda prioritate vointei declarate.

De la principiul vointei interne se desprind urmatoarele exceptii:

- in caz de simulatie, tertele persoane de buna credinta nu le poate fi opus actul juridic secret, ci actul juridic aparent deoarece doar acesta este cunoscut de terte;

- a doua exceptie se desprinde din dispozitiile art. 1191 alin. 2 Cod Civil, conform caruia "Nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea cuprinde actul, nici peste ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma ce nu depaseste 250 de lei".

Aceasta exceptie opereaza in materie de probe, privind raportul dintre inscris si marturie.

Definitia consimtamantului

Intr-un prim sens, consimtamantul reprezinta acea conditie esentiala de fond a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil, manifestata in exterior.

Intr-un al doilea sens, mai apropiat de semnificatia sa etimologica (cum sentire) termenul de consimtamant desemneaza acordul de vointe al partilor, in actele bilaterale sau multilaterale[4].

Conditiile de valabilitate a consimtamantului

Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

sa provina de la o persoana cu discernamant;

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;

fie exteriorizat;

sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.

1. Consimtamantul sa provina de la o persoana de la o persoana cu discernamant

Aceasta inseamna ca persoana de la care provine trebuie sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice care se produc in baza manifestarii sale de vointa. Persoana fizica cu capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamant juridic pentru a incheia acte juridice.

Persoanele juridice cu varsta intre 14 si 18 ani au discernamant in curs de formare, iar persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii judecatoreste) sunt prezumate ca nu au discernamant.

In afara incapacitatilor legale mai exista si incapacitati naturale, adica persoane cu capacitate, dar temporar, sunt lipsite de discernamant (ex. betia, hipnoza, somnambulismul etc.)

2. Consimtamantul sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice (onimo contrahendi negotii)

Aceasta conditie nu se considera a fi indeplinita in urmatoarele cazuri:

- cand consimtamantul a fost dat in gluma (jocandi causa), din prietenie, curtoazie sau pura complezenta;

- cand manifestarea de vointa este prea vaga;

- cand manifestarea de vointa s-a facut sub conditie pur potestativa (art. 1010 Cod Civil: "ma oblig daca vreau");

- cand manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mentala (reservatio mentalis), cunoscuta de contractant.

3. Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat

In dreptul nostru, principiul este acela al consensualismului, adica partile sunt libere sa aleaga forma exteriorizarii.

Manifestarea de vointa poate fi expresa sau tacita.

Manifestarea de vointa este expresa cand ea este exteriorizata si este facuta cunoscuta contractantilor si tertilor.

Manifestarea de vointa este tacita (implicita) atunci cand ea se deduce (ex. acceptarea tacita a mostenirii: daca succesibilul face un act de dispozitie privind un bun succesoral, se considera ca a acceptat in mod tacit mostenirea).

Exceptia de la acest principiu o reprezinta actele autentice unde se cere o anumita forma de exteriorizare pentru acceptarea consimtamantului.

Consimtamantul poate fi exteriorizat: in scris, verbal, in gesturi, in fapte concludente.

In ceea ce priveste valoarea juridica a tacerii, in dreptul nostru, in principiu, tacerea nu valoreaza consimtamantul exteriorizat.

Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamantul in urmatoarele situatii:

- cand legea prevede expres aceasta;

- cand prin vointa expresa a partilor se atribuie o anumita semnificatie juridica a tacerii;

- cand tacerea are valoare de consimtamant potrivit obiceiului;

4. Consimtamantul sa nu fie alterat printr-un viciu de consimtamant

Aceasta conditie negativa este impusa de caracterul liber al actului juridic civil.

Viciile de consimtamant sunt acele imprejurari care afecteaza caracterul constient si liber al vointei de a face un act juridic civil.

In aceste situatii, manifestarea de vointa este alterata in continutul sau intelectual sau (ex. eroare, dol) sau in caracterul sau liber (ex. violenta, leziune).

Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul (viclenia), violenta si leziunea.

Viciile de consimtamant

EROAREA

A. Definitie

Eroarea reprezinta falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic civil.

Potrivit art. 954 din Codul Civil: "eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei. Eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".

B. Clasificare

Din dispozitiile art. 954 din Codul Civil se deduce ca eroarea este de mai multe feluri:

Dupa criteriul consecintelor, distingem:

- eroarea obstacol (distructiva de vointa);

- eroarea - viciu de consimtamant;

- eroarea indiferenta.

Eroarea obstacol, denumita si distructiva de vointa este cea mai grava forma a erorii, aceasta deoarece falsa reprezentare cade asupra actului juridic (error in negotio) - ex. o parte doreste sa dea cu imprumut o suma de bani, iar cealalta parte crede ca ii primeste cu titlu de donatie.

Eroarea - viciu de consimtamant. Prezinta o gravitate mai redusa decat eroarea - obstacol.

Aceasta consta in falsa reprezentare ce cade fie supra calitatilor substantiale ale obiectului actului (error in substantiam), fie asupra persoanei cocontractante (error in personam).

Eroarea indiferenta consta in falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante si care nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil incheiat.

Dupa natura realitatii fals reprezentate, distingem intre:

- eroare de fapt;

- eroare de drept.

Eroarea de fapt consta in falsa reprezentare a unei situatii faptice la incheierea actului juridic civil care priveste: obiectul actului, valoarea, persoana cocontractanta.

Eroarea de drept este falsa reprezentare la incheierea actului juridic civil, a existentei sau continutului unei norme de drept civil.

C. Conditiile cerute erorii pentru a fi viciu de consimtamant

Pentru ca eroarea sa fie viciu de consimtamant trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- elementul asupra careia cade falsa reprezentare sa fi fost hotarator determinant pentru incheierea actului, in sensul ca, daca ar fi fost cunoscuta realitatea, actul nu

s-ar fi incheiat; daca eroarea cade asupra valorii economice a contraprestatiei, este vorba despre o eroare lezionara care cade sub incidenta regulilor ce guverneaza leziunea ca viciu de consimtamant;

- in cazul actelor bilaterale cu titlu oneros este necesar ca co-contractantul sa fi stiut sau sa fi trebuit sa stie ca elementul asupra caruia cade falsa reprezentare este determinant hotarator pentru incheierea actului juridic civil; aceasta conditie se cere a fi indeplinita in scopul asigurarii stabilitatii si certitudinii operatiunilor juridice din circuitul civil.

In actele unilaterale cu titlu oneros nu se impune aceasta conditie deoarece lipseste "cocontractantul" sau "cealalta parte".

In cazul actelor bilaterale nu este necesar ca fiecare parte sa se gaseasca in eroare pentru a ne afla in prezenta viciului de consimtamant, care sa atraga anulabilitatea actului juridic civil; daca totusi fiecare parte a fost in eroare atunci, fiecare, separat, poate cere anularea actului pentru eroarea careia ii este victima.

DOLUL SAU VICLENIA

A. Definitie

Dolul reprezinta acel viciu de consimtamant ce consta in inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina sa incheie un act juridic civil.

Cu alte cuvinte, dolul este o eroare provocata si nu spontana, cum este in cazul erorii propriu-zise.

B. Clasificarea dolului

In dreptul privat roman se facea distinctie intre dolus malus (dolul grav) si dolus bonus (dolul usor).

- Dupa consecintele pe care acesta le are asupra actului juridic se face distinctie intre: dolul principal si dolul incident.

Dolul principal - dolus dans causaum contractui - este dolul care cade asupra unor elemente principale determinante la incheierea actului juridic si care atrage nulitatea actului.

Dolul incident (dolus incidens) numit si dol secundar, cade asupra unor imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic. Acesta nu este sanctionat cu nulitatea actului, se poate cere o reducere a prestatiei daca este cazul.

C. Structura dolului

Dolul, ca viciu de consimtamant, are doua elemente:

- primul element este un element obiectiv material ce consta in utilizarea de mijloace viclene, masinatiuni, siretenii, manopere dolosive pentru a induce in eroare.

Acest element poate consta intr-o actiune pozitiva (fapt comisiv) sau intr-o actiune negativa (fapt omisiv).

In materia liberalitatilor, faptul omisiv se poate realiza in sugestie sau captatie, adica specularea afectiunii unei persoane pentru a o determina sa faca o donatie sau un legat testamentar.

- cel de-al doilea element este subiectiv si consta in intentia de a induce o persoana in eroare pentru a o determina sa incheie un act juridic civil.

D. Cerintele dolului

Pentru ca dolul sa fie viciu de consimtamant trebuie indeplinite cumulativ doua conditii:

- sa fie determinant pentru incheierea actului juridic;

Aceasta conditie se desprinde din textul dat art. 960 alin.1 din Codul Civil, conform caruia dolul constituie o cauza de nulitate doar daca "este evident ca fara aceste masinatii cealalta parte n-ar fi contractat". Este necesara existenta raportului de cauzalitate intre mijloacele viclene folosite de autor si consimtamantul dat de victima.

- sa provina de la cealalta parte;

Aceasta cerinta se deduce din textul art. 960 alin. Cod Civil, conform caruia in conventii, mijloacele viclene trebuie sa fie "intrebuintate de una din parti".

- dolul provine de la reprezentantul cocontractantului.

Nu este necesar ca dolul sa fie comun (sa existe pentru fiecare parte a actului bilateral), dar daca exista reciprocitate de dol, fiecare poate cere anularea actului pentru dolul a carui victima este.

VIOLENTA

A. Definitie

Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.

B. Clasificare

Violenta poate fi clasificata dupa doua criterii si anume:

- Dupa natura raului, violenta poate fi:

- violenta fizica (vis);

- violenta morala (metus).

Este violenta fizica atunci cand amenintarea cu raul priveste integritatea fizica ori bunurile persoanei.

Violenta morala este atunci cand amenintarea cu raul priveste onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

C. Structura violentei

Ca structura, violenta este alcatuita din doua elemente:

- un element obiectiv (exterior), care consta in amenintarea cu raul;

- un element subiectiv (intern), care consta in insuflarea unei temeri persoanei amenintate care ii altereaza consimtamantul.

Potrivit art. 954 alin. 1 din Codul Civil, temerea trebuie sa fie insuflata autorului actului prin amenintarea cu un "rau considerabil si prezent".

Cel de-al doilea element, cu caracter subiectiv este dat de starea psihologica insuflata autorului actului de constrangere exercitata asupra sa.

D. Conditiile cerute violentei pentru a fi viciu de consimtamant

Pentru ca violenta sa constituie viciu de consimtamant trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- sa fie determinanta, adica violenta sa fie de natura a determina o persoana sa incheie un act juridic civil.

- sa fie injusta (nelegitima, ilicita).

LEZIUNEA

A. Definitie

Leziunea reprezinta acel viciu de consimtamant care consta in disproportia vadita de valoare intre cele doua prestatii.

B. Structura leziunii

Structura leziunii difera in functie de conceptia care sta la baza reglementarii ei, astfel:

- prima conceptie, subiectiva, retine pentru existenta leziunii doua elemente: unul obiectiv ce consta in disproportia de valoare dintre contraprestatie si unul subiectiv ce consta in profitarea de starea de nevoie in care se afla cealalta parte.

- a doua conceptie, obiectiva, retine pentru existenta leziunii un singur element si anume paguba egala cu diferenta de valoare a celor doua prestatii.

C. Conditiile de existenta a leziunii ca viciu de consimtamant

Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

- leziunea sa fie o consecinta directa a actului respectiv.

- leziunea sa existe in raport cu momentul incheierii actului juridic;

- disproportia de valoare intre contraprestatie sa fie vadita.

D. Domeniul de aplicare al leziunii

Din punct de vedre al persoanelor care pot invoca leziunea ca viciu de consimtamant, acestia nu sunt decat minorii intre14 si 18 ani, deci pe cei cu capacitate de exercitiu restransa. In acest sens, art. 1165 din Codul Civil prevede ca "majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune".

De la aceasta regula exista doua exceptii[5] in care majorul poate invoca leziunea astfel:

- in cazul conventiilor de salvare maritima (art. 60 din Ordonanta nr. 42 / 1997 privind navigatia civila);

- in cazul in care, dupa data acceptarii succesiunii expres sau tacit, succesiunea este absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate, prin descoperirea unui testament, necunoscut in momentul acceptarii (art 694, teza a II-a Cod Civil).

Obiectul actului juridic civil

Definitia obiectului actului juridic civil

Prin obiectul actului juridic civil intelegem conduita partilor actului juridic civil, respectiv actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite sau de care sunt tinute.

Consacrarea juridica a definitiei cu referire doar la conventii o intalnim in art. 962 care prevede ca "obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga".

Corelatia dintre obiectul si continutul actului juridic civil

Corelatia dintre obiectul si continutul actului juridic civil este asemanatoare cu aceea dintre obiectul si continutul raportului juridic civil. Asadar, nu trebuie confundate actiunile sau inactiunile partilor actului juridic civil (care constituie obiectul actului juridic civil) cu drepturile subiective si obligatiile la care da nastere actul juridic si care constituie continutul sau efectele actului juridic civil.

Conditiile de valabilitate a obiectului actului juridic civil

Pentru a fi valabil, obiectul oricarui act juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- sa existe;

- sa fie in circuitul civil;

- sa fie determinat sau determinabil;

- sa fie posibil;

- sa fie licit si moral.

Pe langa aceste conditii generale mai sunt si unele conditii speciale, si anume:

- cel care se obliga sa fie titularul dreptului civil subiectiv;

- sa existe autorizatie administrativa prevazuta de lege;

- obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.

A. Obiectul sa existe

Aceasta este cea mai importanta cerinta pentru valabilitatea actului juridic civil.

Aceasta conditie se regaseste in prevederile art. 1311 din Codul civil, potrivit carora: "Daca in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierit de tot, vinderea este nula. Daca era pierit numai in parte, cumparatorul are alegerea intre a se lasa de contract sau a pretinde reducerea pretului."

Un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, exceptie fac succesiunile viitoare care nu pot forma obiectul actului juridic civil, potrivit art. 965 alin. 2 din Codul Civil.

B. Obiectul sa fie in circuitul civil

Potrivit art. 963 din Codul civil "numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract". Prevederi pentru aceasta conditie se regasesc si in art. 1310 din Codul Civil, potrivit carora "toate lucrurile care sunt in comert pot sa fie vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta".

C. Obiectul sa fie determinat sau determinabil

Aceasta conditie este prevazuta de art. 948 punctul 3 si de art. 964 din Codul civil, conform caruia "obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa. Cantitatea obiectului poate fi incerta, dar este posibila determinarea sa."

Astfel, cand obiectul actului juridic priveste un bun individual determinat (res certa), conditia este indeplinita prin ipoteza.

Daca obiectul actului juridic priveste un bun generic determinat (res genera), cerinta este indeplinita prin stabilirea precisa a cantitatii si valorii bunului sau prin stabilirea doar a unor criterii d determinare care vor fi folosite in momentul executarii actului.

D. Obiectul sa fie posibil

Nimeni nu poate fi indatorat la o obligatie imposibila - nulla imposibilium obligatio est.

Imposibilitatea trebuie sa fie absoluta, adica prestatia sa nu poata fi indeplinita, daca imposibilitatea este relativa (subiectiva), aceasta nu afecteaza validitatea actului deoarece imposibilitatea este numai pentru un anumit debitor, iar pentru neexecutarea culpabila din partea debitorului este angajata raspunderea sa civila.

Imposibilitatea poate fi de ordin material (cand prestatia nu poate fi adusa la indeplinire datorita unei stari de fapt) sau de ordin juridic (daca se datoreaza unei cauze juridice), aceasta fiind apreciata in raport de momentul incheierii actului juridic.

E. Obiectul sa fie licit si moral

Aceasta conditie se desprinde din prevederile art. 5 din Codul Civil: "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".

In cazul nerespectarii acestei conditii actul juridic civil astfel incheiat este lovit de nulitate absoluta sau relativa, dupa cum norma imperativa incalcata este de ordine publica sau de ordine privata.

F. Cel care se obliga sa fie titularul dreptului civil subiectiv

Aceasta cerinta este necesara in actele constitutive sau translative de drepturi si se bazeaza pe principiul de drept conform caruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la mai mult decat are - nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

Aceasta conditie este ceruta doar daca prin natura sa actul juridic respectiv transfera imediat dreptul real.

G. Existenta autorizatiei administrative prevazute de lege

Actele juridice care au ca obiect anumite bunuri, pentru a fi valabil incheiate, trebuie indeplinita cerinta autorizatiei administrative, sub sanctiunea nulitatii absolute.

H. Obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului

Aceasta conditie se impune datorita caracterului personal al unor acte juridice care se incheie intuitu personae, fiind avute in vedere de cocontractant anumite calitati ale debitorului (ex. mandatul).

Astfel, promisiunea faptei altuia este lipsita de fapte juridice in privinta persoanei a carei fapta a fost promisa, dar este valabila[6] promisiunea de porte-fort, prin care o persoana se angajeaza sa obtina fapta altei persoane ori ca aceasta sa ratifice actul juridic incheiat pe seama sa. Aceasta, deoarece in acest caz, cel ce face promisiunea de porte-fort se obliga personal, fara ca tertul al carui consimtamant este fagaduit sa fie obligat in vreun fel.

Daca insa tertul ratifica actul, obligatia retroactiveaza de la data cand s-a facut promisiunea de porte-fort si nu de al data ratificarii actului.

Cauza actului juridic civil

Definitie. Reglementare. Trasaturi

Cauza este acel element al actului juridic civil care consta in obiectivul urmarit la incheierea unui asemenea act.

Trasaturile cauzei

- impreuna cu consimtamantul, formeaza vointa juridica;

- ca element esential al actului juridic civil, cauza nu se confunda nici cu obiectul si nici cu consimtamantul;

- nu se confunda nici cu izvorul raportului juridic civil deoarece s-ar confunda partea cu intregul.

Reglementare

Art. 948 pct. 4 din Codul Civil, atunci cand se refera la conditiile esentiale ale conventiilor, se refera la "o cauza licita".

Mai intalnim dispozitii privitoare la cauza si in art. 966 din Codul Civil, care prevede ca "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau ilicita nu poate avea nici un efect".

Art. 967 din Codul Civil dispune: "Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa.

Cauza este prezumata pana la dovada contrarie".

Art. 968 prevede "cauza este ilicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice".

Elementele cauzei actului juridic civil

In doctrina se admite ca in structura cauzei intra doua elemente: scopul imediat si scopul mediat.

Scopul imediat, numit si causa proxima, care se refera la scopul obligatiei este abstract si invariabil, fiind stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, astfel:

- in contractele sinalagmatice, scopul imediat reprezinta prefigurarea mentala a contraprestatiei;

- in actele cu titlu gratuit scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica;

- in actele reale, scopul imediat este reprezentat de prefigurarea emiterii lucrului;

- in contractele aleatorii, scopul imediat reprezinta riscul, adica unele imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa castigului sau riscul pierderii.

Scopul mediat sau causa remota, care se refera la scopul actului juridic civil, este concreta si variabila, ea reprezentand motivul determinant al incheierii actului juridic civil.

Conditiile de valabilitate a cauzei actului juridic civil

Pentru a fi valabila, cauza actului juridic civil trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a) sa existe

Aceasta conditie este ceruta expres in art. 966 din Codul Civil care dispune ca "obligatia fara cauza nu poate avea nici un efect."

b) sa fie reala

Aceasta conditie este consacrata expres de prevederile art. 966 din Codul Civil, potrivit carora "obligatia fondata pe o cauza falsa nu poate avea nici un efect".

Cauza nu este reala, ci falsa atunci cand exista eroare asupra motivului determinant al actului juridic civil, care este scopul mediat.

c) sa fie licita si morala

Aceasta conditie este prevazuta expres de acelasi articol 966 din Codul Civil, potrivit caruia "obligatia ilicita nu poate avea nici un efect".

Continutul acestei conditii ne este aratat prin art. 968 care prevede ca : "cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice".

Rolul si proba cauzei actului juridic civil

A. Rolul cauzei

Prin mijlocirea cauzei, partile dau valoare de element esential unei imprejurari sau aspect care altfel nu ar avea relevanta juridica.

Prin cele trei conditii pe care trebuie sa le indeplineasca cauza sau scopul actului juridic civil, se constituie instrumentul juridic prin care jurisprudenta asigura restabilirea legalitatii si respectarea bunelor moravuri, precum si concordanta actelor juridice si ordinea publica.

B. Proba cauzei

Potrivit art. 967 alin. 1 Cod Civil "conventia este valabila cu toate ca cauza nu este expresa, iar conform alin. 2 "cauza este prezumata pana la dovada contrarie".

Prin aceasta dispozitie se reglementeaza in realitate doua prezumtii:

prezumtia de valabilitate a cauzei, indiferent ca se mentioneaza ori nu acest element in instrumentum probationis;

prezumtia de existenta a cauzei, asadar cauza nu trebuie dovedita deoarece ea este prezumata de lege.