Incidente ivite in cursul cercetarii judecatoresti

Incidente ivite in cursul cercetarii judecatoresti

Desi intervin tot in cursul cercetarii judecatoresti, incidentele se deosebesc de celelalte acte care constau in esenta in administrarea de probe deoarece determina fie o intrerupere, fie o modificare a cursului initial.

Incidentele sunt prevazute in art.332 -337 si sunt de trei feluri: restituirea cauzei la procuror, schimbarea incadrarii juridice, extinderea obiectului judecatii.

A.           Restituirea cauzei la procuror. Restituirea cauzei la procuror (redeschiderea fazei de urmarire penala) intervine atunci cand urmarirea penala a fost efectuata cu incalcarea dispozitiilor legale, scopul restituirii fiind refacerea acesteia. Potrivit art. 332, restituirea pentru refacere intervine in urmatoarele ipoteze

a)   potrivit art. 332 alin. 2 [textul a fost introdus prin Legea nr. 356/2006], in cursul urmaririi penale nu au fost respectate dispozitiile privind:

o       competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei

o       sesizarea instantei,

o       prezenta invinuitului sau a inculpatului si

o       asistarea acestuia de catre aparator;

b) potrivit art. 332 alin. in cauza supusa judecatii s-a efectuat cercetarea penala de un alt organ decat cel competent

Atentie: Prin prevederea expresa a cazurilor de restituire, Legea nr. 356/2006 a avut ca obiectiv declarat restrangerea posibilitatii instantei de a restitui cauza la procuror: "doar pentru cazurile de incalcari procedurale prevazute de art. 197 privind cauzele de nulitate"[A se vedea Expunerea de motive a proiectului Legii nr. 356/2006. ].

De altfel, in sens strict, anterior Legii nr. 356/2006 efectuarea cercetarii penale de catre un alt organ decat cel competent era unicul motiv de restituire prevazut de art. 332, dar textul a fost interpretat in extenso si sustinea restituirea pentru refacere ori de cate ori se constata ca urmarirea penala s-a desfasurat cu incalcarea legii, indiferent de incadrarea acesteia in categoria nulitatilor absolute sau a celor relative. In consecinta, aceasta institutie intervine acum doar in ipoteza unor incalcari ce impun sanctiunea nulitatii absolute [ din sfera cazurilor de nulitate absoluta incidente in etapa urmaririi penale a fost exclusa doar ipoteza neefectuarii referatului de evaluare in cauzele cu infractori minori], fara a putea fi extinsa la alte situatii de nulitate relativa. Probabil natura juridica a nulitatii absolute a constituit argumentul pentru care aceste cauze au fost selectate de legiuitor pentru a justifica restituirea pentru refacerea urmaririi penale.

Potrivit art. 332 alin. 1 teza finala, nerespectarea dispozitiilor legale se constata inainte de terminarea cercetarii judecatoresti in prima instanta (fie in faza de lamuriri, exceptii, cereri, fie in cursul cercetarii judecatoresti). Cauza nu se restituie atunci cand constatarea are loc dupa inceperea dezbaterilor sau cand instanta, in urma cercetarii judecatoresti, schimba incadrarea juridica a faptei intr-o alta infractiune pentru care cercetarea penala ar fi revenit altui organ de cercetare.

Probleme: Restituirea pentru refacerea urmaririi penale reprezinta una din institutiile asupra careia s-au operat importante modificari prin Legea nr. 356/2006. Totusi, unele modificari aduse pot fi discutate.

I. Astfel, spre exemplu, termenul in limine litis "inainte de terminarea cercetarii judecatoresti" este prevazut doar in alin. 1 cu referire la efectuarea cercetarii penale de catre un alt organ decat cel competent si, in egala masura, fostul alin. 2 care cuprindea corolarul acestei cerinte ("cauza nu se restituie atunci cand constatarea are loc dupa inceperea dezbaterilor") este integrat in alin. 1. Alin. 2 ce cuprinde celelalte cauze de restituire nu cuprinde o limitare similara si nici nu face trimitere la alin.1, formulare din care rezulta ca restituirea pentru refacere in aceste ipoteze poate opera oricand, atat dupa terminarea cercetarii judecatoresti in prima instanta, cat si ulterior, in caile de atac. In sprijinul acestei sustineri putem invoca si noua forma a art. 380, la care face trimitere si art. 385¹⁶ alin.2, text care prevede: "daca hotararea este desfiintata pentru ca s-a constatat existenta vreunuia din cazurile prevazute in art. 332 alin. 2 se dispune restituirea cauzei la procuror, pentru a lua masuri in vederea refacerii urmaririi penale". In consecinta, restituirea pentru refacere in ipotezele prevazute in art. 332 alin. 2 poate fi dispusa ca si solutie complementara in apel / recurs, inlocuind astfel restituirea pentru completare.

Avand in vedere faptul ca alin. 2 include situat 515g67f iile de incalcare a dispozitiilor legale privind competenta materiala sau personala rezulta insa ca termenul in limine litis ar avea in vedere doar ipotezele de incalcare a dispozitiilor privind competenta teritoriala in efectuarea cercetarii penale. In acest context se ridica insa urmatoarele probleme. In primul rand, incalcarea dispozitiilor privind competenta teritoriala atrage sanctiunea nulitatii relative si din acest motiv ar trebui invocata pana la citirea actului de sesizare a instantei. In al doilea rand, a doua ipoteza de exceptie ce impune nerestituirea (schimbarea incadrarii juridice) nu si-ar gasi locul in alin. 1 intrucat are in vedere o schimbare a competentei materiale, nu a celei teritoriale, fiind astfel incidenta in ipoteza prevazuta de alin.2. In al treilea rand, trimiterea la dispozitiile art. 268 alin. 1 are in vedere in principal normele privind competenta materiala prevazute in art. 207, 208 si 209. Astfel, desi textul alin.1 prin excludere ar avea in vedere doar normele privind competenta teritoriala, cuprinde in cadrul sau si trimiteri la competenta materiala prevazuta in alin. 2.  Suntem astfel in prezenta unei necorelari de texte determinata credem de introducerea alin.2 fara a opera o modificare corelativa a alin. 1, text ce a fost pastrat in forma anterioara. Aceasta necorelare determina problema domeniului de aplicare a termenului in limine litis pentru restituire, problema care credem ca ar trebui clarificata printr-o interventie a legiuitorului.

II. Oricare ar fi insa modificarea adusa art. 332, credem ca intreaga conceptie ce sta la baza institutiei restituirii pentru refacere este viciata. Astfel, in opinia noastra, ceea ce trebuia sa faca legiuitorul nu era limitarea cazurilor de restituire, ci limitarea ajungerii in fata instantei a ipotezelor de ilegalitate a urmaririi penale prin instituirea unui control jurisdictional al legalitatii actului de trimitere in judecata.

Cele doua consideratii sunt pe departe de a fi similare. Limitarea cazurilor de restituire permite, invocandu-se ca motiv celeritatea judecarii cauzei, mentinerea sau refacerea de catre instanta unor acte ilegale efectuate in faza de urmarire penala, fara a exista o sanctiune directa pentru acea incalcare a legii. Or, acest obiectiv nu ar trebui sa impieteze asupra respectarii dispozitiilor legale si a consecintelor nerespectarii lor in faza de urmarire penala. Procurorul isi poate asuma astfel riscul sesizarii instantei chiar in ipoteza unor acte de urmarire penala efectuate in mod ilegal care nu se incadreaza in art. 332 alin. 2, la fel cum, prin abrogarea art. 333, isi poate asuma riscul unei trimiteri in judecata fara o probare completa a acuzatiei. Instituirea acestui control ar limita in mod expres ajungerea in fata instantei a unui act de acuzare fundamentat pe acte de urmarire penala desfasurate in mod ilegal si ar preintampina in acest mod atat ipotezele de restituire, cat si ipotezele de mentinere sau refacere a unor acte ilegale de catre instanta.

Aceasta problema a controlului actului de acuzare se coreleaza si cu necesitatea asigurarii unei aplicatii concrete a sanctiunii excluderii probelor ilegale prevazuta in art. 64 alin. 2. In opinia noastra, verificarea legalitatii probelor si eventual aplicarea acestei sanctiuni trebuie sa preceada judecatii in fond intr-o procedura distincta care sa asigure ca actul de acuzare al procurorului se fundamenteaza pe probe legale. Aceasta procedura preliminara de verificare a legalitatii probelor ar bloca sesizarea instantei cu un act de acuzare fundamentat pe probe ilegale. Avand in vedere distinctia esentiala intre sanctiunea excluderii, sanctiunea specifica probei, si nulitatea, sanctiunea generala a actelor procesuale, in ipoteza excluderii apreciem ca nu se pune problema restituirii pentru refacerea actului viciat. Obiectivul aplicarii sanctiunii excluderii este astfel legalitatea argumentelor invocate in sustinerea actului de acuzare, si nu soarta juridica a actelor de urmarire penale.

Avand in vedere aceste considerente, apreciem ca una din reformele pe care un viitor C. pr. pen. ar trebui sa le aiba in vedere este aceea a instituirii unei proceduri preliminare de verificare a legalitatii actului de acuzare, care sa asigure atat verificarea legalitatii probelor obtinute, cat si legalitatea actelor efectuate in faza preliminara. In egala masura, controlul ar viza si temeinicia actului de acuzare prin verificarea caracterului complet al probatiunii care trebuie sa justifice intr-adevar trimiterea cauzei spre o judecata in fond. Este vorba astfel de acel control jurisdictional de legalitate si temeinicie la care am facut trimitere si in cadrul analizei art. 264, control ce trebuie finalizat cu o decizie specifica: confirmarea sau respingerea actului de acuzare. Instituirea acestui filtru ar constitui reala garantie a celeritatii judecatii in prima instanta, si nu limitarea cazurilor de restituire pentru refacere sau abrogarea restituirii pentru completarea urmaririi penale. Avem in vedere faptul ca judecata in fond ar porni de la un act de acuzare legal si sustinut de probe legale si suficient de complete pentru acest nivel al trimiterii in judecata.

Restituirea pentru refacere se dispune prin sentinta, iar impotriva hotararii de desesizare se poate face recurs de catre procuror si de orice persoana ale carei interese au fost vatamate prin hotarare in 3 zile de la pronuntare pentru cei prezenta sau de la comunicare pentru cei lipsa.

B.          Schimbarea incadrarii juridice. Schimbarea incadrarii juridice are in vedere starea de fapt descrisa in actul de sesizare al instantei si priveste atat normele din partea speciala a dreptului penal (textele de incriminare), cat si normele din partea generala (ex.: retinerea unei circumstante agravante/atenuante, retinerea starii de recidiva). Schimbarea incadrarii juridice se poate dispune in orice etapa a judecatii in prima instanta, dar avand in vedere ca ea se pune in discutia contradictorie a partilor, in faza de deliberari instanta va dispune redeschiderea fazei dezbaterilor pentru a fi indeplinita conditia contradictorialitatii. Astfel, potrivit art. 334, instanta are urmatoarele obligatii:

a)      sa puna in discutie noua incadrare

b)      sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.

Schimbarea incadrarii juridice se dispune prin incheiere sau prin sentinta (atunci cand a fost dispusa cu ocazia dezbaterilor judiciare urmate de pronuntare).

C.         Extinderea obiectului judecatii. Obiectul judecatii este aratat in art. 317 si consta in fapta si persoana aratate in actul de sesizare. El poate fi extins in cursul judecatii in prima instanta prin urmatoarele doua modalitati: extinderea actiunii penale si extinderea procesului penal.

C.1. Extinderea actiunii penale. Se dispune atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a)      in cursul judecatii se descopera in sarcina inculpatului date cu privire si la alte acte materiale care intra in continutul infractiunii pentru care a fost trimis in judecata (ipoteza infractiunii continue, continuate sau de obicei)

b)      s-a efectuat cel putin un act de cercetare judecatoreasca din care sa rezulte necesitatea extinderii.

Procedura de extindere cunoaste urmatoarele etape:

a)      instanta este obligata sa puna in discutie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, facand aplicatie in ce priveste incadrarea juridica si a dispozitiilor art. 334.

b)      instanta dispune prin incheiere extinderea actiunii penale. Daca cu privire la unele din actele care intra in continutul aceleiasi infractiuni s-a pronuntat anterior o hotarare definitiva, instanta reuneste cauza cu aceea in care s-a dat hotararea definitiva, pronuntand o noua hotarare in raport cu toate actele care intra in continutul infractiunii si desfiinteaza hotararea anterioara.

C.2. Extinderea procesului penal. Cunoaste urmatoarele doua modalitati: extinderea pentru alte fapte si extinderea pentru alte persoane.

C.2.1. Extinderea procesului penal pentru alte fapte. Se dispune atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii

a)      in cursul judecatii se descopera in sarcina inculpatului date cu privire la savarsirea unei alte fapte prevazute de legea penala

b)      noua infractiune are legatura cu infractiunea pentru care este trimis in judecata;

c)      s-a efectuat cel putin un act de cercetare judecatoreasca din care sa rezulte necesitatea extinderii → extinderea  procesului penal pentru alte fapte poate fi dispusa doar in cursul cercetarii judecatoresti, nu si in faza de inceput a sedintei.

Extinderea procesului penal pentru alte fapte se poate dispune doar de catre prima instanta pentru a fi respectata regula triplului grad de jurisdictie.

Procedura de extindere cunoaste 2 forme, in functie de prezenta procurorului la judecata:

I. Atunci cind procurorul participa la judecata, procedura de extindere cunoaste urmatoarele etape:

a)            procurorul cere instantei sa extinda procesul penal si cu privire la noua infractiune

b)            instanta, dupa caz:

daca procurorul declara ca pune in miscare actiune penala, atunci cand gaseste cererea de extindere intemeiata, procedeaza la extinderea procesului penal si la judecarea cauzei si cu privire la fapta descoperita.

daca procurorul declara ca nu pune in miscare actiune penala, instanta sesizeaza prin incheiere organul de urmarire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

c)            instanta este obligata sa puna in discutia partilor si a procurorului noile fapte descoperite.

II. Daca procurorul nu participa la judecata si sunt intrunite conditiile pentru extinderea pentru alte fapte, instanta extinde din oficiu procesul penal si procedeaza la judecarea cauzei in intregul ei sau, dupa caz, sesizeaza, prin incheiere, organul de urmarire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.

Probleme: Extinderea procesului penal pentru alte fapte reprezinta una din institutiile asupra careia s-au operat importante modificari prin Legea nr. 356/2006.

I. Noua forma a art. 336 impune o alta procedura in materia extinderii procesului penal pentru alte fapte si, in mod corelativ, in baza art. 337 alin. 2, extinderii procesului penal pentru alte persoane. In fapt, pentru considerente de celeritate, legiuitorul a pastrat procedura anterioara de extindere, dar a simplificat-o prin inlaturarea unei etape.

Astfel, in forma anterioara, solicitarea procurorului si raspunsul corelativ al instantei aveau ca obiect distinct, dar consecutiv, extinderea procesului penal si punerea in miscare a actiunii penale. Noua forma a art. 336 a eliminat decizia instantei dupa solicitarea de extindere, si, in consecinta, decizia instantei este unitara in raport cu solicitarea procurorului privind extinderea si optiunea acestuia privind punerea in miscare a actiunii penale: "() procurorul poate cere extinderea procesului penal si cu privire la aceasta fapta, iar instanta, dupa caz: a) daca procurorul declara ca pune in miscare actiunea penala, instanta, atunci cand gaseste cererea intemeiata, procedeaza la extinderea procesului penal si la judecarea cauzei si cu privire la fapta descoperita; b) daca procurorul declara ca nu pune in miscare actiunea penala, instanta sesizeaza prin incheiere, organul de urmarire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita".

Instanta nu se mai pronunta asupra cererii de extindere in mod distinct, ci criteriul determinant este optiunea procurorului raportat la punerea in miscare a actiunii penale. Noua forma a art. 336 pune astfel in valoare un principiu traditional de sorginte acuzatoriala, si anume regula potrivit careia instanta poate fi sesizata doar cu un act de acuzare. In consecinta, instanta nu poate dispune extinderea procesului penal (forma de sesizare a jurisdictiei) fara o acuzatie expresa din partea procurorului si, din acest considerent, se impune ca decizia instantei sa urmeze optiunii procurorului privind punerea in miscare a actiunii penale. In egala masura, noua forma a art. 336 reflecta acea idee de control a actului de acuzare pe care am promovat-o anterior. Astfel, dispozitia procurorului de punere in miscare a actiunii penale nu deschide automat faza de judecata raportat la noile fapte, ci implica dreptul de apreciere al instantei ("atunci cand gaseste cererea intemeiata" ). Daca probele nu sunt suficiente pentru a sustine temeinicia actului de acuzare, instanta nu deschide faza de judecata, ci respinge actul de acuzare si sesizeaza organul competent pentru efectuarea de cercetari.

Aceasta noua ordine procedurala prevazuta de art.336 constituie insa o exceptie de la regula promovata de sistemul roman conform careia punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de inceperea urmaririi penale. In aceasta ipoteza, punerea in miscare a actiunii penale nu este anticipata de un act de incepere a urmaririi penale, ci acuzarea se formuleaza in mod direct, in absenta unei incheieri de extindere pronuntata de instanta.

Totusi, recunoasterea acestui principiu acuzatorial in alin.1 al art. 336 intra in contradictie cu dreptul instantei de a dispune ea insasi extinderea procesului penal pentru alte fapte atunci cand procurorul nu participa la faza de judecata, drept recunoscut si pastrat de Legea nr. 356/2006 in alin. 2 In aceasta ipoteza suntem in prezenta unei reguli profund inchizitoriale in aplicarea careia instanta cumuleaza functia de acuzare si functia de judecata cu privire la noile fapte si se sesizeaza din oficiu in absenta unui act de acuzare expres al partii imputernicite cu exercitarea acestei functii.

II. Legea nr. 356/2006 a mai prevazut ca in ipoteza in care procurorul nu formuleaza actul de acuzare prin punerea in miscare a actiunii penale, instanta dispune prin incheiere sesizarea organelor de urmarire competente. Noua regula este fara indoiala oportuna intrucat asigura prin sesizare declansarea unei proceduri penale cu privire la noile fapte. Totusi ea este dioscutabila. Aceasta deoarece instanta, in calitatea ei de organ jurisdictional ce exercita functia de judecata, nu-si poate extinde competenta in materia sesizarii unui organ de urmarire penala.

In fapt, instanta nu poate avea nici o initiativa atat timp cat nu a fost ea insasi sesizata. In aceasta ipoteza a extinderii, instanta poate doar sa admita sau sa respinga actul de acuzare formulat de procuror. In cazul in care acest act lipseste, instanta nu este sesizata cu privire la noile fapte si in calitate de organ jurisdictional nu are competenta de a se pronunta asupra acestora. Eventual, persoana fizica ce are calitatea de judecator in completul de judecata sau orice alta persoana care a aflat de savarsirea acelei noi fapte poate sesiza organul de urmarire penala prin denunt. In modul cel mai firesc insa, avand in vedere ca procurorul a formulat o cerere de extindere, acest act este echivalent unei sesizari din oficiu a parchetului pe care procurorul il reprezinta, urmata eventual de o trimitere a sesizarii la organul competent in vederea investirii cu cercetarea noilor fapte. Astfel, apreciem ca actul de sesizare poate apartine in mod necesar doar procurorului, si nu instantei in formula aleasa de legiuitor prin textul art. 336 alin.1 lit. b).

C.2.2. Extinderea procesului penal pentru alte persoane. Se dispune atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a)            in cursul judecatii se descopera date cu privire la participarea unei alte persoane la savarsirea faptei prevazute de legea penala pentru care inculpatul este trimis in judecata (extindere in personam) sau se se descopera date cu privire la savarsire unei fapte prevazute de legea penala de catre o alta persoana, dar in legatura cu fapta inculpatului (extindere in personam si in rem);

b)            s-a efectuat cel putin un act de cercetare judecatoreasca din care sa rezulte necesitatea extinderii.

Procedura de extindere este in esenta aceeasi ca si in ipoteza extinderii procesului penal pentru alte fapte. Unica diferenta consta in aceea ca extinderea procesului penal pentru alte persoane poate fi ceruta doar de procuror si nu este posibila atunci cand procurorul lipseste de la judecata.

§5. Terminarea cercetarii judecatoresti

Potrivit art. 339, inainte de a declara terminata cercetarea judecatoreasca, presedintele completului intreaba pe procuror si pe parti daca mai au de dat explicatii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetarii judecatoresti. Daca nu s-au formulat cereri sau daca cererile formulate au fost respinse, ori daca s-au efectuat completarile cerute, presedintele declara terminata cercetarea judecatoreasca si se va trece la stadiul urmator, respectiv dezbaterile judiciare.

III. Dezbaterile judiciare

§1. Notiune. Dezbaterile judiciare reprezinta acea etapa a judecatii in care procurorul si partile pun concluzii cu privire la chestiunile de fond ale cauzei (actiunea penala si actiunea civila). Dezbaterile judiciare reprezinta punctul culminant al judecatii intrucat in aceasta etapa se concentreaza toate activitatile desfasurate anterior prin prezentarea concluziilor. Ele pun in valoare cel mai bine confruntarea procesuala intre acuzare si aparare.

§2. Ordinea dezbaterilor. Potrivit art. 340, se ia cuvantul in dezbateri in urmatoarea ordine:

procurorul - pune concluzii atat in latura penala, cat si in latura civila. Potrivit art. 316 alin.3 cand cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea sau cand a intervenit vreuna din cauzele de incetare a procesului penal prevazute in art.10, procurorul pune, dupa caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de incetare a procesului penal.

partea vatamata - pune concluzii in latura penala

partea civila - pune concluzii in latura civila.

partea responsabila civilmente - pune concluzii in latura civila.

inculpatul - pune concluzii atat in latura penala, cat si in latura civila.

Daca partile au aparatori se da cuvantul in dezbateri acestora.

Presedintele completului poate da cuvantul si in replica, respectandu-se aceeasi ordine. El nu are dreptul de a limita cuvantul participantilor in dezbateri cu exceptia ipotezei in care sustinerile lor depasesc limitele cauzei ce se judeca. Dezbaterile judiciare nu pot fi intrerupte. Ca exceptie, pentru motive temeinice dezbaterile pot fi intrerupte. Intreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

IV. Ultimul cuvant al inculpatului

§1. Notiune. Ultimul cuvant al inculpatului se acorda dupa finalizarea pledoariilor, respectiv dupa inchiderea dezbaterilor judiciare, si marcheaza terminarea sedintei de judecata.

§2. Particularitati. Ultimul cuvant al inculpatului prezinta urmatoarele particularitati:

se acorda intotdeauna dupa epuizarea dezbaterilor judiciare, chiar daca inculpatul a depus concluzii ultimul;

se exercita exclusiv in mod personal de catre inculpat → nu poate fi exercitat prin aparator;

inculpatul nu poate fi intrerupt;

inculpatului nu i se pot da replici la ultimul cuvant si nu i se pot adresa intrebari;

inculpatul poate exprima o pozitie de ansamblu asupra faptelor si poate sa spuna tot ce doreste;

daca inculpatul releva fapte sau imprejurari noi, instanta dispune reluarea cercetarii judecatoresti.

v. CEDO, Constantinescu c. Romania  [2000], ultimul cuvant al inculpatului nu poate fi confundat nici cu ascultarea acestuia, nici cu cuvantul in dezbateri.

V. Concluziile scrise

§1. Notiune. Concluziile scrise reprezinta varianta redactata a concluziilor orale din timpul dezbaterilor, si cuprind o detaliere a argumentelor aduse in cadrul acestora cu trimiteri explicite la probele administrate, jurisprudenta si doctrina.

Potrivit art. 342, instanta, cand socoteste necesar, poate cere partilor, dupa inchiderea dezbaterilor, sa depuna concluzii scrise. Procurorul si partile pot depune concluzii scrise, chiar daca nu au fost cerute de instanta.

Sect.III. Rezolvarea cauzei

I. Deliberarea

Potrivit art. 343, completul delibereaza (!!!) mai intai in latura penala a cauzei asupra chestiunilor de fapt si asupra chestiunilor de drept, apoi asupra laturii civile, in aceeasi ordine, chestiuni de fapt si chestiuni de drept si, in final, asupra chestiunilor auxiliare

Deliberarea asupra laturii penale a cauzei

a)   situatia in care instanta constata ca judecata nu este completa sau ca nu au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului si drepturile procesuale ale partilor

Potrivit art. 344, daca in cursul deliberarii instanta gaseste ca o anumita imprejurare trebuie lamurita si ca este necesara reluarea cercetarii judecatoresti si administrarea unor probe noi, repune cauza pe rol si dispune prin incheiere administrarea probelor necesare. Daca lamurirea acelei imprejurari se poate face numai prin reluarea dezbaterilor si discutarea contradictorie a unor chestiuni de drept, instanta dispune prin incheiere reluarea dezbaterilor in aceeasi sedinta, daca este posibil, sau in alta sedinta in continuare.

b)   situatia in care instanta constata ca judecata este completa si ca au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului si drepturile procesuale ale partilor

In aceasta ipoteza, completul va rezolva chestiunile de fapt (existenta faptei, vinovatia inculpatului) si apoi chestiunile de drept (incriminarea penala a faptei, incadrarea juridica a faptei, indeplinirea conditiilor raspunderii penale, stabilirea pedepsei principale, auxiliare si complementare, computarea retinerii sau a arestarii preventive).

Deliberarea asupra laturii civile a cauzei

In latura civila, completul de judecata delibereaza asupra urmatoarelor aspecte: existenta vreunui prejudiciu, existenta raportului de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ce a constituit obiectul judecatii, cuantumul prejudiciului, indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, modalitatea de reparare a prejudiciului.

Deliberarea asupra chestiunilor auxiliare

In final, completul de judecata delibereaza asupra cheltuielilor judiciare, restituirea cautiunii, mentinerea sau revocarea masurilor de ocrotire sau de siguranta, luarea, mentinerea sau revocarea masurilor arestarii preventive sau orice alta problema privind justa solutionare a cauzei.

II. Luarea hotararii

Luarea hotararii presupune ajungerea la o concluzie privind chestiunile de fapt si de drept ale cauzei si incheierea minutei in care se concretizeaza solutia.

Solutii in latura penala a cauzei

Potrivit art. 345 alin.1, in latura penala, instanta hotaraste asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntand, dupa caz, condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.

a)   Condamnarea. Potrivit art. 345 alin. 2 condamnarea se pronunta daca sunt intrunite urmatoarele conditii :

a.1.fapta exista;

a.2. fapta constituie infractiune;

a.3. fapta a fost savarsita de inculpat.

Potrivit art. 357, solutia de condamnare cuprinde urmatoarele elemente:

dispozitia propriu-zisa de condamnare prin utilizarea cuvantului "condamna";

datele prevazute in art.70 privitoare la persoana inculpatului

incadrarea juridica a faptei pentru care se dispune condamnarea

pedeapsa principala

individualizarea executarii pedepsei. Cand instanta face aplicarea art. 86⁷ din C. pen., dispozitivul va mentiona daca cel condamnat va executa pedeapsa in unitatea unde isi desfasoara activitatea sau la alta unitate. Cand instanta face aplicarea art. 86¹ din C. pen., dispozitivul va mentiona masurile de supraveghere prevazute in art. 86³ alin. 1 din C. pen. la care trebuie sa se supuna condamnatul, precum si obligatiile stabilite de instanta potrivit art. 86³ alin. 3 din C. pen..

pedeapsa complementara

pedeapsa accesorie

masura de siguranta

masuri cu privire la starea de libertate. Potrivit art. 350 instanta are obligatia ca, prin hotarare, sa se pronunte asupra luarii, mentinerii sau revocarii masurii arestarii preventive a inculpatului si asupra luarii sau revocarii masurii obligarii acestuia de a parasi localitatea ori tara, motivand solutia pronuntata. (!!!) In ipoteza condamnarii, instanta dispune punerea de indata in libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci cand pronunta:

a) o pedeapsa cu inchisoare cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive;

b) o pedeapsa cu inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executare la locul de munca;

c) amenda;

d) o masura educativa.

deducerea retinerii sau a arestarii preventive

restituirea sumei depuse drept cautiune.

b)   Achitarea. Potrivit art. 345 alin.2 achitarea se pronunta atunci cand este incident unul din cazurile prevazute de art. 10 lit. a-e. Cand instanta a constatat ca exista cazul prevazut in art. 10 lit. b¹, o data cu achitarea face si aplicarea art. 18¹ alin. 3 din C. pen. Potrivit art. 350 alin.2 in caz de achitare instanta dispune punerea de indata in libertate a incupatului arestat preventiv.

c)   Incetarea procesului penal. Potrivit art. 345 alin.2 incetarea procesului penale se pronunta atunci cand este incident unul din cazurile prevazute de art. 10 lit. f-j. Daca instanta a dispus inlocuirea raspunderii penale, o data cu incetarea procesului penal face aplicarea art. 91 din C. pen. Potrivit art. 350 alin.2 in caz de incetare a procesului penal instanta dispune punerea de indata in libertate a incupatului arestat preventiv.

Solutii in latura civila a cauzei

Solutiile in latura penala vor fi insotite si de solutia in latura civila atunci cand actiunea civila a fost alaturata actiunii penale. Potrivit art. 346 alin.1 in caz de condamnare, achitare sau incetare a procesului penal, instanta se pronunta prin aceeasi sentinta si asupra actiunii civile. Solutiile ce se vor da actiunii civile depind de cele date actiunii penale referitor la existenta infractiunii si vinovatia inculpatului.

(!!!) Potrivit art. 348, instanta, chiar daca nu exista constituire de parte civila, se pronunta asupra repararii pagubei materiale si a daunelor morale in cazurile prevazute in art. 17, iar in celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiintarea totala sau partiala a unui inscris si restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii.

Solutiile in latura civila sunt urmatoarele:

a)      Admiterea actiunii civile

Instanta admite actiunea civila atunci cand:

a.1. sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale

si

a.2. instanta a pronuntat in latura penala:

condamnarea

achitarea in baza art. 10 lit. b­­¹, d, e

incetarea procesului penal in baza art. 10 g, h (doar in ipoteza impacarii), i, i¹

(?) in ipoteza impacarii partilor poate fi intr-adevair admisa actiunea civila? Avem in vedere faptul ca impacarea trebuie sa fie totala si neconditionata.

Potrivit art. 353 alin.1 atunci cand admite actiunea civila instanta se pronunta si asupra luarii masurilor asiguratorii privind reparatiile civile daca asemenea masuri nu au fost luate anterior.

b)      Respingerea actiunii civile

Instanta admite actiunea civila atunci cand:

b.1. nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale

sau

b.2. instanta a pronuntat in latura penala achitarea in baza art. 10 lit. a, c

Cand actiunea civila este respinsa masurile asiguratorii luate in timpul            procesului penal se revoca.

c)      Situatiile in care instanta penala nu solutioneaza actiunea civila

Instanta nu solutioneaza actiunea civila atunci cand pronunta in latura penala:

achitarea in baza art. 10 lit. b

incetarea procesului penal in baza art. 10 f, h (in caz de retragere a plangerii prealabile) j

Potrivit art. 353 alin.3 atunci cand instanta nu s-a pronuntat asupra actiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, masurile asiguratorii se mentin. Aceste masuri inceteaza de drept daca persoana vatamata nu introduce actiune in fata instantei civile in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii.

(?) este rationala aceasta "solutie a nesolutionarii" actiunii civile? Din moment ce a fost investita cu solutionarea unei actiuni, instanta trebuie sa ofere o rezolvare expresa, fie in sensul admiterii, fie in sensul respingerii. Nesolutionarea nu poate fi prin ea insasi o solutie a actiunii civile.

Solutionarea chestiunilor privind cheltuielile judiciare

Instanta va stabili prin sentinta cuantumul cheltuielilor judiciare precum si persoanele care urmeaza sa le suporte potrivit dispozitiilor art. 191 si 193.

III. Pronuntarea

In conformitate cu art. 358 alin.1 ceea ce se pronunta este dispozitivul hotararii sau minuta. Potrivit art. 310 alin.2 hotatarea in extenso se redacteaza in termen de 20 de zile de la pronuntare.

La pronuntarea solutiei partile nu se citeaza. Pronuntarea se efectueaza de catre presedintele completului asistat de grefier. In ipoteza in care partile sunt prezente, presedintele completului le explica faptul ca pot declara apel sau recurs, dupa caz.

IV. Comunicarea hotararii

Potrivit art. 360, partilor care au lipsit atat la judecata, cat si la pronuntare li se comunica copii de pe dispozitivul hotararii.

In plus, inculpatului detinut sau aflat in vreuna dintre situatiile prevazute in art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronuntarea hotararii, i se comunica copia dispozitivului hotararii. De asemenea, copia dispozitivului hotararii se comunica administratiei locului de detinere. Dupa redactarea hotararii, inculpatilor aflati in aceasta categorie li se comunica si copii de pe aceasta.

Potrivit art. 360 alin.4 in cazul in care instanta a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotararii se comunica serviciului de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infrcattorilor.

Sect. IV. Sentinta penala

§1. Definitie. Potrivit art. 311, hotararea prin care instanta solutioneaza fondul cauzei poarta denumirea de sentinta.

§2. Particularitati. Sentinta prezinta urmatoarele particulraitati:

este actul procesual prin care se realizeaza pentru prima data aplicarea legii penale persoanei acuzate de comiterea unei infractiuni;

se pronunta in numele legii;

este, in principiu, fondata (ea trebuie sa exprime adevarul)

este, de regula, nedefinitiva (poate fi atacata cu apel sau recurs)

are caracter educativ.

§3. Cuprins. Potrivit art. 354 hotararea prin care instanta penala solutioneaza fondul cauzei (sentinta) trebuie sa contina o parte introductiva, o expunere si dispozitivul.

A.     Partea introductiva (practicaua). Potrivit art. 355, atunci cand pronuntarea are loc in aceeasi zi in care au avut loc dezbaterile si, in consecinta, nu se mai intocmeste o incheiere de sedinta, partea introductiva cuprinde mentiunile prevazute in art. 305.

Atunci cand s-a intocmit incheiere de sedinta deoarece s-a amanat pronuntarea, partea introductiva se limiteaza numai la urmatoarele mentiuni: denumirea instantei care a judecat cauza, data pronuntarii hotararii, locul unde a fost judecata cauza, precum si numele si prenumele membrilor completului de judecata, ale procurorului si ale grefierului, facandu-se mentiune ca celelalte date au fost trecute in incheierea de sedinta.

B.      Partea expozitiva (expunerea). Potrivit art. 356, expunerea trebuie sa cuprinda:

a) datele privind identitatea partilor;

b) descrierea faptei ce face obiectul invinuirii, cu aratarea timpului si locului unde a fost savarsita, precum si incadrarea juridica data acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care au servit ca temei pentru solutionarea laturii penale a cauzei, cat si a celor care au fost inlaturate, motivarea solutiei cu privire la latura civila a cauzei, precum si analiza oricaror elemente de fapt pe care se sprijina solutia data in cauza. In caz de condamnare, expunerea trebuie sa mai cuprinda fapta sau fiecare fapta retinuta de instanta in sarcina inculpatului, forma si gradul de vinovatie, circumstantele agravante sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronuntata si actele din care rezulta durata acesteia.

Daca instanta retine in sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formeaza obiectul invinuirii, se va arata in hotarare pentru care anume fapte s-a pronuntat condamnarea si pentru care incetarea procesului penal sau achitarea;

d) aratarea temeiurilor de drept care justifica solutiile date in cauza.

C.     Partea dispozitiva (dispozitivul). Continutul dispozitivului este identic cu minuta si contine solutia in latura penala si in latura civila, precum si rezolvarea chestiunilor auxiliare.

§4. Efecte. Din momentul pronuntarii, sentinta penala produce urmatoarele efecte:

a)      dezinvesteste instanta de judecarea cauzei in primul grad in fond;

b)      comunicarea hotararii (fie a dispozitivului, fie a hotaririi in extenso protrivit dispozitiilor art. 360)

c)      curgerea termenelor de apel sau de recurs, dupa caz;

d)      primirea cererilor de apel sau de recurs si inaintarea dosarului la instanta de control judiciar;

e)      (!!!) executarea unor dispozitii cuprinse in dispozitiv (ipotezele de stricta interpretare prevazute in art. 350 - dispozitiile privind arestarea preventiva sau obligarea de a nu parasi localitatea/tara si in art. 353 - dispozitiile privind masurile asiguratorii).

Sect. V. Ramanerea definitiva a hotararii primei instante

Potrivit art. 416, hotararile primei instante raman definitive:

1. la data pronuntarii, cand hotararea nu este supusa apelului si nici recursului;

2. la data expirarii termenului de apel:

a) cand nu s-a declarat apel in termen sau

b) cand apelul declarat a fost retras inauntrul termenului;

3. la data retragerii apelului, daca aceasta s-a produs dupa expirarea termenului de apel;

4. la data expirarii termenului de recurs in cazul hotararilor nesupuse apelului sau daca apelul a fost respins:

a) cand nu s-a declarat recurs in termen sau

b) cand recursul declarat a fost retras inauntrul termenului;

5. la data retragerii recursului declarat impotriva hotararilor mentionate la pct. 4, daca aceasta s-a produs dupa expirarea termenului de recurs;

6. la data pronuntarii hotararii prin care s-a respins recursul declarat impotriva hotararilor mentionate la pct. 4.